Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la mandatul european de arestare
Gheorghe Bocșan - martie 1, 2018Curtea de Justiție a analizat pentru început problema ridicată de unele părți din cauză în sensul că trimiterea preliminară ar fi fost inadmisibilă pentru că decizia-cadru privind MEA la care se referă (adică cea modificată prin efectul deciziei-cadru 2009/299/JAI) nu era în vigoare la data pronunțării hotărârii instanței spaniole care a decis predarea condamnatului. Curtea a constatat admisibilitatea trimiterii preliminare, bazată pe principiul tempus regit actum, aplicabil în orice chestiuni referitoare la dreptul procesual, în condițiile în care trimiterea preliminară a fost formulată după intrarea în vigoare a deciziei-cadru modificatoare a celei inițiale.
În raționamentul juridic referitor la prima întrebare, Curtea reiterează argumentele pe care le-a invocat în mod constant în jurisprudența sa referitoare la MEA, în sensul că statele membre au obligația să execute MEA, iar excepțiile sunt expres și limitativ prevăzute în decizia-cadru ce reglementează această materie.
Prin decizia-cadru 2009/299/JAI a fost introdus în decizia-cadru 2002/584/JAI art. 40, referitor la deciziile pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană, care are următorul cuprins:
„(1) Autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională a statului membru emitent:
(a) în timp util;
(i) fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s‑a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit
și
(ii) a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces.
sau
(b) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și a fost într‑adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;
sau
(c) după ce i s‑a înmânat decizia și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia persoana are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale:
(i) a indicat în mod expres că nu contestă decizia
sau
(ii) nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător.
sau
(d) nu i s‑a înmânat personal decizia, însă:
(i) i se va înmâna decizia personal și fără întârziere după predare și va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale,
și
(ii) va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, astfel cum se menționează în mandatul de arestare european relevant […]”.
Interpretând elementar textul de mai sus, Curtea a arătat că: „În special, art. 40 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584 prevede, în esență, la lit. a) și b) că, din moment ce persoana condamnată în lipsă a avut cunoștință, în timp util, de procesul stabilit și a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces sau, având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat pentru a o apăra, autoritatea judiciară de executare este obligată să predea această persoană, astfel încât ea nu poate condiționa predarea menționată de posibilitatea unei noi proceduri de judecată în prezența persoanei respective în statul membru emitent” (pct. 42 din hotărâre).
Cu privire la cea de-a doua întrebare preliminară, pct. 49 din hotărâre arată că: „În ceea ce privește conținutul dreptului la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil prevăzut la articolul 47 din cartă, precum și al dreptului la apărare garantat de art. 48 alin. (2) din aceasta, trebuie precizat că, deși dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces constituie un element esențial al dreptului la un proces echitabil, acest drept nu este absolut (a se vedea în special Hotărârea din 6 septembrie 2012, Trade Agency, C‑619/10, pct. 52 și 55). Persoana acuzată poate să renunțe la acesta, de bunăvoie, în mod expres sau tacit, cu condiția ca renunțarea să fie stabilită în mod neechivoc, să fie însoțită de un minim de garanții corespunzătoare gravității sale și să nu intre în conflict cu niciun interes public important. În special, încălcarea dreptului la un proces echitabil nu este stabilită, chiar dacă persoana acuzată nu s‑ar fi prezentat în persoană la proces, din moment ce aceasta a fost informată cu privire la data și la locul procesului sau a fost apărată de un avocat, pe care l‑a mandatat în acest scop”.
Observăm astfel că, din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare în cazul procesului purtat în lipsa inculpatului Melloni în Italia, faptul că acesta a fost reprezentat de doi avocați mandatați expres de acesta pentru a-l reprezenta în instanță era practic suficient. Dreptul la rejudecarea procesului după predarea condamnatului nu ar deveni o garanție a procesului echitabil decât atunci când celelalte garanții, printre care cea menționată anterior, nu ar fi fost aplicabile, ceea ce nu este cazul în respectiva cauză.
Pentru a finaliza raționamentul, Curtea precizează în cadrul pct. 52 din hotărâre: „art. 40 alin. (1) din Decizia‑cadru 2002/584 prevede, la lit. a) și b), condițiile în care persoana în cauză trebuie să fie considerată că a renunțat în mod voluntar și neechivoc să se prezinte la proces, astfel încât executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării pedepsei de către persoana condamnată în lipsă nu poate fi supusă condiției ca aceasta să poată beneficia de rejudecarea cauzei în prezența sa în statul membru emitent. Aceasta este situația fie, astfel cum prevede alin. (1) lit. a), în cazul în care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană la proces, deși a fost citată personal sau a fost informată în mod oficial cu privire la data și locul stabilite pentru acesta, fie, astfel cum prevede același alineat lit. b), în cazul în care, având cunoștință de procesul stabilit, a ales să fie reprezentată de un avocat în loc de a se prezenta în persoană. În ceea ce privește alin. (1) lit. c) și d), acesta prevede cazurile în care autoritatea judiciară de executare este obligată să execute mandatul european de arestare deși persoana în cauză are dreptul de a beneficia de rejudecarea cauzei, din moment ce mandatul de arestare respectiv menționează fie că persoana nu a solicitat să beneficieze de rejudecarea cauzei, fie că aceasta va fi informată în mod expres cu privire la dreptul său la rejudecarea cauzei”.
Prin urmare, la pct. 54 Curte trage concluzia că „art. 40 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584 este compatibil cu cerințele care decurg din art. 47 și din art. 48 alin. (2) din cartă”.
În ceea ce privește cea de-a treia întrebare, Curtea are în vedere conținutul art. 53 din Cartă: „Niciuna dintre dispozițiile prezentei carte nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute, în domeniile de aplicare corespunzătoare, de dreptul Uniunii și dreptul internațional, precum și de convențiile internaționale la care Uniunea [Europeană] sau toate statele membre sunt părți și în special [CEDO], precum și prin constituțiile statelor membre”.
Practic, aceasta este problema esențială pe care o are în vedere Tribunal Constitucional, în sensul că jurisprudența sa în materia dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituția Regatului Spaniei, prin aceea că interpretează predarea unei persoane judecată în lipsă în statul solicitant către acesta în condițiile în care acest stat nu garantează faptul că procesul inițial va fi judecat în prezență ca o încălcare a drepturilor fundamentale respective, constituie un standard superior celui prevăzut de cartă pentru aceleași drepturi fundamentale, standard care nu poate fi limitat, în temeiul art. 53 din cartă.
La pct. 58 din hotărâre, Curtea consideră că o astfel de viziune aduce atingere principiului supremației dreptului Uniunii, prin aceea că, în baza propriei constituții ar restrânge sfera de aplicare a unui act legislativ al Uniunii.
Pct. 60 din hotărâre interpretează dispozițiile art. 53 din cartă din perspectiva supremației dreptului Uniunii, principiu consacrat în jurisprudența Curții extrem de temeinic și continuu, începând de la cauzele celebre van Gend en Loos și Costa contra ENEL. Astfel: „Este adevărat că art. 53 din cartă confirmă că, în cazul în care un act de drept al Uniunii implică măsuri naționale de punere în aplicare, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv ale dreptului Uniunii”.
„Trebuie amintit, pe de altă parte, că adoptarea Deciziei-cadru 2009/299, care a inserat dispoziția menționată în Decizia-cadru 2002/584, urmărește înlăturarea dificultăților privind recunoașterea reciprocă a deciziilor pronunțate în lipsa persoanei în cauză la procesul său provocate de existența, în statele membre, a unor diferențe privind protecția drepturilor fundamentale. În acest scop, respectiva decizie-cadru efectuează o armonizare a condițiilor de executare a unui mandat european de arestare în caz de condamnare în lipsă, care reflectă consensul la care au ajuns statele membre în ansamblul lor în privința conținutului care trebuie atribuit, în temeiul dreptului Uniunii, drepturilor procedurale de care beneficiază persoanele condamnate în lipsă care fac obiectul unui mandat european de arestare” (pct. 62 din hotărâre).
Față de argumentația de mai sus, Curtea a răspuns negativ celei de-a treia întrebări preliminare formulate de Tribunal Constitucional.
Recapitulând și ținând seama de importanța acestei hotărâri, reproducem în continuare dispozitivul acesteia:
„1) Art. 40 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea judiciară de executare, în cazurile menționate în această dispoziție, să supună executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse condiției ca respectiva hotărâre de condamnare pronunțată în lipsă să poată fi revizuită în statul membru emitent.
2) Articolul 40 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, este compatibil cu cerințele care decurg din art. 47 și din art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
3) Art. 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu permite unui stat membru să condiționeze predarea unei persoane condamnate în lipsă de posibilitatea ca hotărârea de condamnare să fie supusă revizuirii în statul membru emitent, cu scopul de a evita să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare garantate de constituția acestuia”.
Pentru că situațiile generate de judecarea proceselor penale în lipsă au ridicat adesea probleme juridice complicate referitoare la respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare al inculpatului, Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, menționată la începutul acestei subsecțiuni, stabilind norme minime de procedură penală, în temeiul art. 82 alin. (2) lit. b) TFUE, prevede în art. 9, intitulat dreptul la un nou proces: „Statele membre se asigură că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate nu au fost prezente la procesul lor și condițiile prevăzute la art. 8 alin. (2) nu au fost îndeplinite, persoanele în cauză au dreptul la un nou proces sau la o altă cale de atac care permite reexaminarea pe fond a cauzei, inclusiv examinarea unor probe noi, și care ar putea duce la anularea hotărârii inițiale. În acest sens, statele membre se asigură că persoanele în cauză suspectate și acuzate au dreptul de a fi prezente, de a participa efectiv, în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul intern, și de a-și exercita dreptul la apărare”.
Art. 8 alin. (2) al directivei prevede că statele membre pot să prevadă că un proces care poate duce la o hotărâre privind vinovăția sau nevinovăția persoanei suspectate sau acuzate poate avea loc în absența persoanei în cauză, cu condiția ca:
(a) persoana suspectată sau acuzată să fi fost informată în timp util cu privire la proces și la consecințele neprezentării;
sau
(b) persoana suspectată sau acuzată care a fost informată cu privire la proces să fie reprezentată de un avocat mandatat, care a fost numit fie de către persoana suspectată sau acuzată, fie de către stat.
Astfel, chiar dacă directiva susmenționată ar fi fost în vigoare la data formulării întrebărilor preliminare, acest lucru nu ar fi schimbat soarta lui Stefano Melloni, câtă vreme a mandatat doi avocați, care l-au reprezentat în procesul în care a fost judecat în lipsă.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.