Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la mandatul european de arestare
Gheorghe Bocșan - martie 1, 2018În răspunsul cu privire la cea dintâi întrebare preliminară, Curtea precizează următoarele: pentru a determina dacă infracțiunea în cauză nu este o „infracțiune […] alta decât cea care a motivat predarea, în sensul art. 27 alin. (2) din decizia–cadru, care necesită aplicarea procedurii consimțământului prevăzut la art. 27 alin. (3) lit. g) și alin. (4) din decizia–cadru, este necesar să se verifice dacă elementele constitutive ale infracțiunii, potrivit descrierii legale a acesteia în statul membru emitent, sunt cele pentru care persoana a fost predată și dacă există o corespondență suficientă între datele care figurează în mandatul de arestare și cele menționate în actul de procedură ulterior. Sunt admise schimbări în circumstanțele referitoare la timp și la loc, în măsura în care acestea decurg din elementele culese pe parcursul procedurii derulate în statul membru emitent cu privire la comportamentele descrise în mandatul de arestare, nu modifică natura infracțiunii și nu conduc la motive de neexecutare în temeiul art. 3 și 4 din decizia–cadru” (pct. 59 din hotărâre).
Astfel, în mod evident, în cauzele penale privindu-i pe Leymann și Pustovarov, cătă vreme faptele aveau aceeași încadrare juridică, cea de trafic de stupefiante, iar prin modul în care au fost descrise în MEA nu erau esențialmente diferite de cele efectiv trimise în judecată (singura diferență constând în aceea că drogul traficat nu era amfetamina ci hașișul), nu se impunea obținerea unui consimțământ special pentru urmărirea altor fapte din parte statelor de executare. Aceasta este concluzia, în sinteză, a Curții referitoare la cea de-a doua întrebare preliminară. Astfel, potrivit pct. 63 din hotărâre „în împrejurări precum cele din acțiunea principală, o schimbare în descrierea infracțiunii, având ca obiect categoria de stupefiante în cauză, nu este, în sine, de natură să caracterizeze o „infracțiune […] alta decât cea care a motivat predarea, în sensul art. 27 alin. (2) din decizia–cadru”.
Concluzia Curții cu privire la cea de-a treia întrebare, referitoare la necesitatea consimțământului persoanei ce urmează a fi predate doar atunci când se pune problema privării sale de libertate a fost următoarea: „Excepția prevăzută la art. 27 alin. (3) lit. c) din Decizia–cadru 2002/584 trebuie interpretată în sensul că, în cazul unei „infracțiuni […] alta decât cea care a motivat predarea, consimțământul trebuie solicitat, conform art. 27 alin. (4) din această decizie–cadru, și obținut dacă este necesară executarea unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. Persoana predată poate fi urmărită penal și condamnată pentru o astfel de infracțiune înainte ca acest consimțământ să fie obținut, în măsura în care nu se aplică nicio măsură restrictivă de libertate pe parcursul urmăririi penale sau al judecării infracțiunii respective. Cu toate acestea, excepția prevăzută la art. 27 alin. (3) lit. c) menționat nu se opune posibilității ca persoana predată să fie supusă unei măsuri restrictive de libertate înainte de obținerea consimțământului, în condițiile în care această restrângere este legal justificată de alte capete de acuzare menționate în mandatul european de arestare” ( pct. 3 din dispozitivul hotărârii).
III.2. Hotărârea Curții (Camera a doua) din 30 mai 2013 din cauza C-168/13 PPU având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în cauza Jeremy F. împotriva Premier ministre[12]
Împotriva resortisantul britanic Jeremy F., o instanță penală a Regatului Unit a emis un MEA în vederea efectuării urmăririi penale pentru răpire de minori. Inculpatul a fost arestat de autoritățile judiciare franceze, care l-au predat celor britanice la data de 10 octombrie 2010. Pe parcursul urmăririi penale desfășurate în Regatul Unit, au apărut elemente care justificau o nouă acuzație în aceeași cauză și anume aceea de săvârșire a infracțiunii de acte sexuale cu o minoră de 16 ani, în contextul răpirii de care Jeremy F. a fost acuzat inițial. În aceste împrejurări, autoritățile competente britanice au formulat o cerere adresată celor franceze în vederea exprimării consimțământului, cerut în baza principiului specialității, pentru efectuarea urmăririi penale și în raport cu infracțiunea de acte sexuale cu o minoră.
Instanța penală franceză a admis și această cerere, dar împotriva hotărârii pronunțate în acest sens, Jeremy F. a formulat recurs înaintea Curții de Casație. Potrivit Codului de procedură penală francez, instanța avea posibilitatea de a suspenda procedura pentru 30 de zile de la primirea cererii în vederea acordării consimțământului la predare. Față de existența unor dubii privitoare la constituționalitatea acestei prevederi, Curtea de Casație a sesizat Conseil constitutionnel. La rândul său, pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate, Conseil constitutionnel a formulat o întrebare preliminară adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, constând, în sinteză, în a ști dacă suspendarea procedurii de acordare a acestui tip de consimțământ este sau nu contrară dispozițiilor deciziei-cadru.
Curtea a constatat că suspendarea procedurii în condițiile speței nu contravenea dispozițiilor deciziei-cadru.
Pentru a decide astfel, au fost analizate toate dispozițiile relevante ale deciziei-cadru, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și chiar ideile ce au legătură cu o asemenea chestiune ce se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Raționamentul inițial a demarat cu reamintirea considerentelor ce apar în mod obișnuit în hotărârile Curții referitoare la MEA, legate de realizarea obiectivului Uniunii constând în constituirea și operaționalizarea spațiului de libertate, securitate și justiție, de necesitatea respectării principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, de încrederea reciprocă pe care statele membre trebuie să o manifeste în sistemele de justiție penală ale altor state membre.
Cu privire însă la posibilitatea formulării unei căi de atac suspensive împotriva hotărârii judecătorești de admitere a predării unei persoane în baza unui MEA sau de acordare a consimțământului statului de executare pentru extinderea urmăririi penale și pentru alte fapte anterioare celor pentru care a fost inițial încuviințată predarea, Curtea a constatat că decizia-cadru nu reglementează expres o astfel de posibilitate dar nici nu o exclude. Nu o reglementează pentru că un control jurisdicțional asupra predării în baza unui MEA este prevăzut prin însăși procedura de autorizare a predării, ce constituie, în fapt, o acordare a accesului celui vizat de MEA la contestarea predării. În acest fel, dreptul la o cale de atac efectivă, prevăzut de art. 47 din Cartă și de art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este respectat. Chiar jurisprudența CEDO a arătat în repetate rânduri că dispozițiile Convenției cu privire la hotărârile judecătorești penale de verificare a legalității detenției nu pretind instituirea unui dublu grad de jurisdicție.
Cerințele prevăzute în diferite articole ale deciziei-cadru referitoare la necesitatea unui control judiciar în diferitele etape ale eliberării și executării unui MEA fac ca întreaga procedură să se desfășoare sub controlul instanței.
Pe de altă parte, MEA este prevăzut de o decizie-cadru, iar specificul acestui tip de act este acela că necesită transpunere în dreptul național al statelor membre, acestea neputând fi împiedicate să prevadă garanții în plus față de cele stipulate expres în decizia-cadru pentru a asigura inclusiv un dublu grad de jurisdicție în chestiuni legate de drepturi fundamentale ale omului, cum este dreptul la libertate.
Unul din obiectivele MEA constă în accelerarea procedurilor specifice cooperării judiciare în materie penală, ceea ce implică respectarea cu strictețe a termenelor prevăzute expres în decizia-cadru 2002/584/JAI (pct. 57-63 din hotărâre).
Punctul 64 din hotărâre sintetizează problema termenelor după cum urmează: „termenele prevăzute la art. 17 din decizia–cadru trebuie interpretate în sensul că impun ca decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare să intervină, în principiu, fie în termen de 10 zile de la data la care persoana căutată consimte la predare, fie, în celelalte cazuri, în termen de 60 de zile de la arestarea acesteia. Numai în cazuri particulare aceste termene pot fi prelungite cu 30 de zile suplimentare și numai în circumstanțe excepționale un stat membru poate să nu respecte termenele prevăzute la art. 17 menționat”.
Pe de altă parte, pct. 66 din hotărâre consemnează faptul că: „în ceea ce privește, în al doilea rând, decizia de acordare a consimțământului în vederea extinderii mandatului sau a unei predări ulterioare, conform art. 27 alin. (4) și art. 28 alin. (3) lit. c) din decizia–cadru, trebuie arătat că aceste două dispoziții prevăd că decizia «este adoptată în cel mult 30 de zile de la data primirii cererii»”.
Aceste termene trebuie respectate chiar dacă legislația națională prevede posibilitatea recursului suspensiv la admiterea predării în baza unui MEA sau la admiterea cererii de acordare a consimțământului în vederea extinderii mandatului sau a unei predări ulterioare.
Această hotărâre putea fi analizată și în cadrul secțiunii prezentului studiu referitoare la MEA și necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului.
IV. Motive facultative de refuz a executării unui MEA
Această chestiune este reglementată de art. 4 din Decizia-cadru 2002/584/JAI, care prevede că.
„Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:
1. atunci când, într-unul dintre cazurile prevăzute la art. 2 alin. (4), fapta care stă la baza mandatului european de arestare nu constituie o infracțiune, în conformitate cu dreptul statului membru de executare; cu toate acestea, în materie de taxe și impozite, de vamă și schimb valutar, executarea mandatului european de arestare nu va putea fi refuzată pe motiv că dreptul statului membru de executare nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu conține același tip de norme în materie de taxe, impozite, de vamă și schimb valutar, ca și dreptul statului membru emitent;
2. atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este urmărită penal în statul membru de executare pentru aceeași faptă care stă la baza mandatului european de arestare;
3. atunci când autoritățile judiciare ale statului membru de executare au decis fie să nu înceapă urmărirea penală pentru infracțiunea care face obiectul mandatului european de arestare, fie să îi pună capăt, sau atunci când persoana căutată a făcut obiectul unei decizii definitive într-un stat membru pentru aceleași fapte care împiedică desfășurarea ulterioară a procedurilor;
4. atunci când s-a prescris acțiunea penală sau pedeapsa, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, iar faptele sunt de competența acestui stat membru, în conformitate cu dreptul său penal;
5. în cazul în care din informațiile aflate la dispoziția autorității judiciare de executare rezultă că persoana căutată a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de o țară terță, cu condiția ca, în caz de condamnare, sentința să fi fost executată sau să se afle în acel moment în curs de executare sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul țării de condamnare;
6. în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranță în conformitate cu dreptul său intern;
7. atunci când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care:
(a) în conformitate cu dreptul statului membru de executare, au fost săvârșite în întregime sau parțial pe teritoriul statului membru de executare sau într-un loc considerat ca atare, sau
(b) au fost săvârșite în afara teritoriului statului membru emitent, iar dreptul statului membru de executare nu autorizează urmărirea penală pentru aceleași infracțiuni săvârșite în afara teritoriului acestuia”.
IV.1. Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 17 iulie 2008 în cauza C-66/08, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare în procedura privind executarea unui MEA împotriva lui Szymon Kozłowski[13]
Această hotărâre are în vedere cazul de neexecutare facultativă a MEA, prevăzut de art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI, „în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranță în conformitate cu dreptul său intern”.
În anul 2002, Szymon Kozłowski a fost condamnat definitiv la 5 luni de închisoare pentru distrugere. Pedeapsa nu a fost executată. Din anul 2006, condamnatul s-a aflat într-un penitenciar german, unde a executat o pedeapsă definitivă de trei ani și șase luni închisoare ce i-a fost aplicată pentru 61 de fapte de înșelăciune comise pe teritoriul Germaniei.
În anul 2007, autoritățile judiciare polone au emis un MEA având ca obiect executarea de către susnumitul a pedepsei la care a fost condamnat definitiv în Polonia. Cu ocazia audierii în vederea predării, autoritatea de executare germană l-a anunțat pe Kozłowski că nu va invoca motivul facultativ de neexecutare prevăzut de art. 4 pct. 6 din decizia-cadru, pentru că nu îl consideră pe acesta rezident german. Oberlandesgericht Stuttgart (Curtea de Apel Stuttgart), dată fiind situația condamnatului, care a locuit cu întreruperi pe teritoriul Germaniei în perioada ulterioară condamnării de către instanța poloneză, a considerat necesar să formuleze o întrebare preliminară pentru a clarifica conținutul expresiilor „rămâne” și „este rezidentă”.
[12] ECLI:EU:C:2013:358, publicată în limba română, în format electronic, la pagina http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsftext=&docid=137836&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=662700, accesată la data de 10 ianuarie 2018.
[13] ECLI:EU:C:2008:437, publicată în limba română, în format electronic la pagina http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsftext=&docid=67806&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=684743, accesată la data de 10 ianuarie 2018.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.