Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la mandatul european de arestare
Gheorghe Bocșan - martie 1, 2018IV.3. Hotărârea Curții (Camera a patra) din 21 octombrie 2010 în cauza C-306/09, având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în procedura privind executarea unui MEA emis împotriva lui I.B.[16]
Printr-o decizie definitivă, Curtea de Apel București l-a condamnat pe inculpatul I.B. la o pedeapsă de patru ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de materiale nucleare și radioactive, dispunând concomitent executarea pedepsei la locul de muncă, mod de executarea al pedepsei închisorii ce era disponibil în baza Codului penal român în vigoare la data respectivă. Curtea de Apel a menținut practic sentința având același conținut pronunțată de Tribunalul București.
Ulterior, fără ca numitul I.B. să fi fost informat personal cu privire la un recurs ce se afla pe rol înaintea Curții Supreme de Justiție, la 15 ianuarie 2002, în lipsă, instanța menționată a casat hotărârile anterioare în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei închisorii, dispunând executarea acesteia prin detenție.
În cursul lunii februarie 2002, I.B. a plecat pentru a se stabili în Belgia, unde l-au urmat soția și copiii începând din octombrie 2002.
Urmare a unei alerte în SIS, care cerea arestarea și predarea numitului I.B. către autoritățile române, la data de 11 decembrie 2007, susnumitul a fost arestat, iar ulterior lăsat în libertate condiționată. La 13 decembrie, Tribunalul București a emis un MEA pe numele lui I.B., prin care cerea autorităților belgiene predarea acestuia în vederea executării pedepsei cu închisoarea.
La 19 februarie 2008, I.B. a cerut acordarea statutului de refugiat în Belgia, care i-a fost refuzat la data de 2 iulie 2008.
Instanța belgiană care a fost sesizată cu predarea susnumitului în baza MEA a sesizat Cutea Constituțională (Cour constitutionnelle) cu anumite chestiuni privind constituționalitatea legislației interne referitoare la transpunerea deciziei-cadru 2002/584/JAI, iar Curtea Constituțională, constatând că respectivele chestiuni depind de interpretarea tratatelor fundamentale și dispozițiilor menționatei decizii-cadru, a formulat mai multe întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, Curtea a comasat și reformulat primele două întrebări preliminare, transformându-le în a se stabili dacă „art. 4 pct. 6 și art. 5 pct. 3 din Decizia-cadru 2002/584 pot fi interpretate în sensul că executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse aplicate printr-o decizie pronunțată în lipsă în sensul art. 5 pct. 1 din această decizie-cadru poate fi supusă condiției ca persoana vizată, resortisant sau rezident al statului membru de executare, să fie returnată în acest din urmă stat pentru a executa acolo, dacă este cazul, pedeapsa care va fi pronunțată împotriva sa la finalul unei noi proceduri de judecată organizate în prezența sa în statul membru emitent”.
În privința art. 4 pct. 6 și al art. 5 pct. 3 din decizia-cadru, Curtea a reamintit scopul acestor dispoziții, stabilit pentru prima oară în cauza Szymon Kozłowski și reluat și în cauza Dominic Wolzenburg, anume acela de a facilita șansele de reinserție socială a condamnatului după executarea pedepsei.
La punctul 54 al hotărârii, Curtea constată că I.B. nu a fost citat personal și nici informat pe ală cale despre data și locul ședinței care a condus la decizia finală în cauză. Această împrejurare activează aplicarea art. 5 pct. 1 din decizia-cadru, „care prevede tocmai faptul că executarea mandatului de arestare emis în urma unei asemenea decizii poate fi condiționată de garanția că persoana vizată va avea posibilitatea să solicite o nouă procedură de judecată” (pct. 54 din hotărâre).
Pct. 56 al hotărârii arată, firesc, că: „În cazul în care condamnarea în lipsă care, în acțiunea principală, stă la baza mandatului de arestare nu ar fi devenit executorie, scopul și obiectivul predării ar fi tocmai acelea de a permite continuarea exercitării acțiunii publice sau inițierea unei noi proceduri, cu alte cuvinte, să fie realizată o predare în scopul urmăririi penale corespunzătoare ipotezei vizate la art. 5 pct. 3 din Decizia-cadru 2002/584”.
În consecință, pct. 60 din hotărârea Curții stabilește că: „statul membru de executare este autorizat să condiționeze predarea unei persoane care se găsește într-o situație precum cea a lui I. B. de o aplicare coroborată a condițiilor prevăzute la art. 5 pct. 1 și 3 din Decizia-cadru 2002/584”.
Dispozitivul hotărârii prevede, prin urmare: „Art. 4 pct. 6 și art. 5 pct. 3 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre trebuie interpretate în sensul că, atunci când statul membru de executare în cauză a transpus art. 5 pct. 1 și 3 din această decizie-cadru în ordinea sa juridică internă, executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă în sensul art. 5 pct. 1 poate fi supusă condiției ca persoana în cauză, resortisant sau rezident al statului membru de executare, să fie returnată în acest din urmă stat pentru a executa acolo, dacă este cazul, pedeapsa care va fi pronunțată împotriva sa la finalul unei noi proceduri de judecată organizate în prezența sa în statul membru emitent”.
Curtea a considerat că nu mai trebuie să răspundă la celelalte două întrebări adresate pentru că acestea se refereau tocmai la situația în care s-ar fi răspuns primelor întrebări preliminare în sensul că nu ar exista posibilitatea autorității judiciare de executare de a dublu-condiționa predarea atât prin dispozițiile art. 5 pct. 1, cât și a art. 5 pct. 3 din Decizia-cadru 2002/584/JAI.
IV.4. Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 5 septembrie 2012 în cauza C-42/11, având ca obiect cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în procedura referitoare la executarea unui mandat european de arestare emis împotriva lui João Pedro Lopes Da Silva Jorge[17]
În anul 2003, resortisantul portughez Lopes Da Silva Jorge a fost condamnat definitiv de Tribunalul din Lisabona la 5 ani închisoare pentru trafic de stupefiante.
În anul 2006, aceeași instanță a emis un MEA privindu-l pe susnumitul, având ca obiect predarea acestuia în vederea executării pedepsei.
După emiterea MEA, domnul Lopes s-a instalat în Franța, unde a început să lucreze începând din 11 iulie 2009 și unde s-a căsătorit cu o resortisantă franceză.
La 20 mai 2010, autoritățile judiciare franceze au dispus arestarea acestuia în baza MEA, dar la 25 mai 2010, Cour d’Appel d’Amiens l-a pus în libertate sub control judiciar.
Înaintea Curții de Apel din Amiens, Lopes Da Silva Jorge a solicitat să se refuze executarea MEA emis de Tribunalul din Lisabona și să se dispună executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat de respectiva instanță portugheză în Franța. În esență, acesta a invocat în favoarea acestei cereri considerente legate de viața sa privată, dispozițiile art. 8 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în contextul în care soția sa domicilia în Franța, el însuși lucrase în Franța și locuia în această țară de o perioadă de timp. De asemenea, susnumitul considera că prevederile art. 695-24 din Codul de procedură penală francez conțineau o discriminare pe motiv de cetățenie, în sensul art. 18 din TFUE, prin aceea că rezervau doar cetățenilor francezi motivul de neexecutare facultativă prevăzut la art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI, fiind excluși de la beneficiul prevederii amintite de drept al Uniunii Europene cei care neavând cetățenia franceză au totuși reședința în Franța.
Având în vedere argumentele prezentate de Lopes Da Silva Jorge, Curtea de Apel din Amiens a formulat mai multe întrebări preliminare adresate Curții de Justiție, pe care aceasta le-a grupat și le-a reformulat în chestiunea: „să se stabilească dacă art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584 și art. 18 TFUE trebuie interpretate în sensul că un stat membru de executare poate, în cadrul transpunerii art. 4 pct. 6, să decidă să limiteze situațiile în care autoritatea judiciară națională de executare este îndreptățită să refuze predarea unei persoane care se încadrează în sfera de aplicare a acestei dispoziții, excluzând în mod absolut și automat resortisanții altor state membre care rămân sau au reședința pe teritoriul său” (pct. 27 din hotărâre).
Ca punct de importanță maximă în raționamentul juridic al Curții revine ideea, exprimată pentru prima dată în cauza Szymon Kozłowski, pct. 45 și reluată în cauza Dominic Wolzenburg, pct. 62, 67 și în cauza I.B., pct. 52, potrivit căreia scopul cazului de neexecutare facultativă a unui MEA prevăzut de art. 4 pct. 6 din decizia-cadru este acela de a crește șansele de reinserție socială ale persoanei căutate după executarea pedepsei la care aceasta din urmă a fost condamnată.
Curtea asamblează, în continuare, considerente din cauzele Kozłowski și Wolzenburg, reiterând că „un stat membru de executare poate în mod legitim să nu urmărească un asemenea obiectiv decât în ceea ce privește persoanele care au demonstrat un grad cert de integrare în societatea din statul respectiv” (pct. 33 din hotărâre) și că „deși statele membre dispun, după cum reiese din cuprinsul punctului 33 din prezenta hotărâre, de o marjă de apreciere certă atunci când transpun art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584 în dreptul intern, ele nu pot să dea acestor termeni un înțeles mai larg decât cel care decurge dintr-o interpretare uniformă a acestei dispoziții în toate statele membre” (pct. 37 din hotărâre). Oricum ar proceda, statele membre trebuie să respecte principiul nediscriminării în funcție de cetățenie și naționalitate, prevăzut expres și fără excepții de art. 18 din TFUE.
O problemă care însă se suprapune distinct pe considerentele susmenționate este cea că art. 4 pct. 6 din decizia-cadru condiționează eventuala executare a pedepsei în statul de executare a MEA de angajamentul acestui stat de a executa pedeapsa „în conformitate cu dreptul său intern (pct. 44 din hotărâre). Potrivit legislației sale interne, Franța nu își poate lua un asemenea angajament decât raportat la proprii cetățeni, întrucât, arată reprezentantul guvernului francez: „Republica Franceză a ratificat Convenția asupra transferării persoanelor condamnate, semnată la Strasbourg la 21 martie 1983, al cărei art. 3 alin. (1) lit. a) prevede că o transferare în vederea executării unei pedepse poate fi avută în vedere numai către statul a cărui cetățenie o are persoana condamnată” (pct. 45 din hotărâre).
Explicația guvernului francez a fost contrazisă, însă, pertinent și convingător de către Comisie, care a arătat că „în temeiul art. 3 alin. (4) din convenția menționată, orice stat care este parte la aceasta poate să definească, oricând, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, termenul «resortisant» în sensul acestei convenții ca incluzând anumite categorii de persoane care rămân sau sunt rezidente pe teritoriul acestui stat fără să aibă cetățenia statului respectiv. Unele dintre părțile contractante, cum ar fi, printre altele, Regatul Danemarcei, Irlanda, Republica Italiană, Republica Finlanda și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au formulat în fapt astfel de declarații” (pct. 48 din hotărâre).
Dând însă prioritate principiului nediscriminării în funcție de cetățenie sau naționalitate, prevăzut de art. 18 din TFUE, Curtea a decis: „Art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre și art. 18 TFUE trebuie interpretate în sensul că, deși un stat membru poate, în cadrul transpunerii art. 4 pct. 6, să decidă să limiteze situațiile în care autoritatea judiciară națională de executare poate refuza să predea o persoană care se încadrează în domeniul de aplicare al acestei dispoziții, acesta nu poate exclude în mod absolut și automat din acest domeniu de aplicare resortisanții altor state membre care rămân sau sunt rezidenți pe teritoriul său, indiferent de legăturile pe care le au cu acesta din urmă” (prima teză a dispozitivului hotărârii).
În pct. 53 din hotărâre, Curtea reamintește că: „Potrivit jurisprudenței, deși deciziile-cadru nu pot, în temeiul art. 34 alin. (2) lit. b) UE, să aibă efect direct, caracterul lor obligatoriu determină totuși în privința autorităților naționale, în special a instanțelor naționale, o obligație de interpretare conformă a dreptului național (Hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino, C‑105/03, Rec., p. I‑5285, pct. 33 și 34)”.
De aceea, teza finală a dispozitivului hotărârii statuează că: „Instanța de trimitere, luând în considerare ansamblul dreptului intern și făcând aplicarea metodelor de interpretare recunoscute de acesta, trebuie să interpreteze dreptul național, în cea mai mare măsură cu putință, în lumina textului și a finalității Deciziei-cadru 2002/584, pentru a garanta deplina efectivitate a acestei decizii-cadru și pentru a ajunge la o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta”.
V. MEA și necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului
Mandatul european de arestare nu este altceva decât instrumentul juridic al Uniunii de recunoaștere reciprocă a mandatelor naționale de arestare. În cauza Niculaie Aurel Bob-Dogi (ECLI:EU:C:2016:385), pe care o vom analiza mai jos, în cadrul punctului VII.3. al prezentului studiu, Curtea avea să sublinieze importanța existenței unui sistem de dublă verificare a drepturilor fundamentale ale omului în cazul emiterii unui MEA: o primă verificare a respectării drepturilor fundamentale ale inculpatului ce se face de către instanța sau organul judiciar care emite mandatul de arestare național și european și o a doua verificare operată de autoritatea judiciară de executare a MEA.
[16] ECLI:EU:C:2010:626, publicată în limba română, în format electronic, la pagina http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsftext=&docid=83633&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=861521, accesată la data de 10 ianuarie 2018.
[17] ECLI:EU:C:2012:517, publicată în limba română, în format electronic la adresa http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d53e53d7991528465e95b1bf2699200669.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4PaNuKe0text=&docid=126361&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=886147, accesată la data de 11 ianuarie 2018.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.