Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la mandatul european de arestare
Gheorghe Bocșan - martie 1, 2018Astfel, Curtea a stabilit după cum urmează:
„Art. 4 pct. 6 din Decizia–cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre trebuie interpretat în sensul că:
– o persoană căutată «este rezident» în statul membru de executare atunci când și‑a stabilit reședința reală în acest stat și «rămâne» în acest stat atunci când, ca urmare a unei șederi stabile de o anumită durată în acest stat membru, a stabilit cu acesta din urmă legături similare cu cele care rezultă din reședință;
– pentru a stabili dacă între persoana căutată și statul membru de executare există legături care să permită să se constate că această persoană intră sub incidența termenului «rămâne» în sensul articolului 4 punctul 6 menționat, este de competența autorității judiciare de executare să efectueze o apreciere globală a mai multor elemente obiective care caracterizează situația acestei persoane, printre care se numără în special durata, natura și condițiile șederii persoanei căutate, precum și legăturile familiale și economice pe care aceasta le întreține cu statul membru de executare”.
Elementul esențial pe care s-a bazat Curtea în raționamentul ce a condus la concluzia prezentată anterior a fost ideea că executarea pedepsei trebuie să aibă loc în statul în care urmează a se realiza și reinserția socială a condamnatului.
Dreptul intern german stabilea cu certitudine faptul că numitul Kozłowski nu era rezident pe teritoriul Germaniei, astfel încât, mai rămânea de stabilit dacă acesta „rămâne” în Germania în sensul art. 4 pct. 6 din decizia-cadru. Cu privire la acest aspect, Curtea stabilește că o astfel de calificare trebuie făcută de autoritatea de executare, care însă trebuie „să efectueze o apreciere globală a mai multor elemente obiective care caracterizează situația acestei persoane, printre care se numără în special durata, natura și condițiile șederii persoanei căutate, precum și legăturile familiale și economice pe care aceasta le întreține cu statul membru de executare” (pct. 48 din hotărâre).
Faptul că persoana condamnată „comite în mod regulat infracțiuni în statul membru de executare și faptul (…) că aceasta este deținută în acest stat în scopul executării unei pedepse privative de libertate”, sunt „elemente lipsite de relevanță pentru autoritatea judiciară de executare în situația în care aceasta trebuie, într–o primă etapă, să determine dacă persoana vizată «rămâne» în sensul articolului 4 punctul 6 din decizia–cadru. În schimb, presupunând că persoana «rămâne» în statul membru de executare, astfel de elemente pot să dobândească o anumită relevanță în cadrul analizei pe care, dacă este cazul, autoritatea menționată o efectuează în continuare pentru a stabili dacă neexecutarea unui mandat european de arestare este justificată” (pct. 51 din hotărâre).
IV.2. Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 6 octombrie 2009 în cauza C-123/08, având ca obiect cererea de pronunțare a unei decizii preliminare în procedura privind executarea unui MEA împotriva lui Dominic Wolzenburg[14]
Dominic Wolzenburg a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării prin două hotărâri judecătorești definitive pronunțate în anul 2002 în Germania. Pedepsele au fost contopite în anul 2003.
În iunie 2005, susnumitul a început să locuiască în Țările de Jos, într-un apartament pe care l-a închiriat.
La 5 iulie 2005, adică la mai puțin de o lună de când locuia în Olanda, Judecătoria (Amtsgericht) Plettenberg din Germania a pronunțat o hotărâre prin care a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii susnumitului pentru că acesta a încălcat condițiile stabilite prin hotărârile de condamnare, iar la data de 13 iulie 2006, autoritățile germane au emis un MEA pe numele condamnatului în scopul predării lui în vederea executării pedepsei.
La 1 august 2006, susnumitul a fost arestat de autoritățile olandeze în baza MEA, iar la data de 20 septembrie 2006, acesta s-a prezentat la serviciul de imigrare și naturalizare olandez pentru a se înregistra ca cetățean al Uniunii rezident în Țările de Jos.
Dominic Wolzenburg a lucrat ca salariat în Olanda începând din ultimul trimestru al anului 2005, iar în luna septembrie 2006 trebuia să înceapă un program de pregătire profesională în aceeași țară.
Prezenta hotărâre a Curții de Justiție se referă la același caz de neexecutare facultativă a unui MEA ca și cauza prezentată anterior, Szymon Kozłowski, respectiv cea prevăzută la art. 4 pct. 6 din decizia-cadru 2002/584/JAI.
Instanța olandeză de trimitere a constatat că Wolzenburg nu îndeplinea condițiile legii olandeze pentru a obține o autorizație de ședere de durată nedeterminată în Țările de Jos, însă acest lucru nu constituia per se un impediment la șederea susnumitului în mod legal pe teritoriul acestei țări.
Pentru a decide dacă va aplică dispozițiile prevăzute la art. 4 pct. 6 din decizia-cadru, Rechtsbank Amsterdam a adresat Curții de Justiție o serie de întrebări preliminare ce gravitează în jurul definiției rezidentului comunitar într-un stat membru al Uniunii, altul decât cel al cetățeniei, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi considerată rezident etc.
Prima întrebare preliminară pe care hotărârea o abordează este cea de-a patra în ordinea invocată de instanța olandeză, de altfel foarte interesantă pentru că ridică problema MEA în contextul dreptului substanțial al Uniunii Europene: „Intră în domeniul (material) de aplicare al Tratatului CE o dispoziție națională care stabilește condițiile în care autoritatea judiciară a statului membru de executare poate refuza executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse privative de libertate?” (pct. 39 din hotărâre).
O primă remarcă făcută în hotărârea Curții se referă la interdicția discriminării bazate pe cetățenie sau naționalitate stabilită în primul paragraf al art. 12 TCE, dar, concomitent, Curtea constată că MEA este un instrument juridic dezvoltat în baza TUE, iar nu al TCE. Pe de altă parte, prin dispozițiile TUE nu se poate aduce atingere celor prevăzute de TCE. Mai mult, prin legislația de transpunere a unei decizii-cadru, statele membre nu pot aduce atingere dreptului substanțial al Uniunii, așa cum este prevăzut în TCE (în speță libertății de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre recunoscută oricărui cetățean al Uniunii).
De aceea, în cadrul pct. 46 din hotărâre se constată că „o situație precum ce a domnului Wolzenburg se încadrează în sfera dreptului de liberă circulație și ședere al cetățenilor Uniunii în statele membre și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al Tratatului CE. Stabilindu–și reședința în Țările de Jos, persoana interesată și-a exercitat dreptul, conferit prin art. 18 alin. (1) CE oricărui cetățean al Uniunii, de liberă circulație și ședere pe teritoriul altui stat membru decât cel al cărui resortisant este”.
Prin urmare, răspunsul firesc la cea de-a patra întrebare preliminară a fost formulat de Curte în dispozitivul hotărârii după cum urmează: „Un resortisant al unui stat membru care are reședința legală într-un alt stat membru are dreptul să se prevaleze de art. 12 primul paragraf CE împotriva unei legislații naționale, precum Legea privind predarea persoanelor (Overleveringswet) din 29 aprilie 2004, care stabilește condițiile în care autoritățile judiciare competente pot să refuze executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse privative de libertate”.
Cea de-a treia întrebare preliminară formulată de Rechtsbank Amsterdam se referă la posibilitatea unui stat membru de a condiționa recunoașterea calității de rezident, în sensul posibilității facultative de refuz de executare a unui MEA în baza art. 4 pct. 6 din decizia-cadru, nu doar de cerințe privind durata și continuitatea șederii ci și de cerințe administrative, de tipul obținerii unei autorizații de ședere pe durată nedeterminată.
Răspunsul Curții avea să fie negativ, raționamentul bazându-se pe interpretarea dreptului substanțial al Uniunii referitor la libertatea de stabilire.
În sinteză, Curtea a făcut referire la un act legislativ din domeniul dreptului substanțial și anume Directiva 2004/38/CE[15]. Art. 16 alin. (1) din directivă prevede că: „Cetățenii Uniunii care și-au avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani dobândesc dreptul de ședere permanentă pe teritoriul acestuia. Acest drept nu face obiectul condițiilor prevăzute la capitolul III”. Așadar, dobândirea dreptului de ședere permanentă nu poate presupune condiționări administrative, simpla reședință neîntreruptă de cel puțin 5 ani fiind constitutivă de drepturi, fără îndeplinirea unor alte condiții.
Astfel, răspunsul Curții la această întrebare preliminară este exprimat la pct. 2 din dispozitiv: „Art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre trebuie interpretat în sensul că, atunci când este vorba despre un cetățean al Uniunii, statul membru de executare nu poate să condiționeze aplicarea motivului de neexecutare facultativă a unui mandat european de arestare, prevăzut de această dispoziție, pe lângă cerința referitoare la durata șederii în acest stat, de cerințe administrative suplimentare, precum deținerea unei autorizații de ședere pe durată nedeterminată”.
În continuare, Curtea parcurge un silogism care are la bază o interpretare restrictivă a transpunerii dispozițiilor art. 4 pct. 6 din decizia-cadru primind MEP, în sensul că statele membre nu ar trebui să facă altceva decât să întărească aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, principiu care stă la baza cooperării judiciare în materie penală în Uniunea Europeană.
Limita interpretării restrictive o constituie legăturile suficient de puternice pe care cel a cărui predare este cerută printr-un MEP le are cu statul de executare; cetățenia statului respectiv este un exemplu de astfel de legătură dar și alte categorii de persoane se găsesc în aceeași situație, de exemplu resortisanții altor state membre care au avut reședința legală în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani pe teritoriul statului de executare. Această perioadă de cinci ani corespunde celei prevăzute de art. 16 din Directiva 2004/38/CE pentru a dobândi dreptul de ședere permanentă. Procedând astfel, nu se încalcă principiul nediscriminării bazate pe cetățenie sau naționalitate, prevăzut de art. 12 din TCE.
Chintesența raționamentului se regăsește la pct. 67-74 din hotărâre, dar și în trimiterea făcută de pct. 62 din hotărâre la pct. 45 din hotărârea Kozłowski, analizată mai sus: scopul cazului de neexecutare facultativă a unui MEP prevăzut la art. 4 pct. 6 din decizia-cadru este acela da a crește șansele de reinserție socială a persoanei după executarea unei pedepse privative de libertate. Reinserția socială în statul de executare a unui MEP nu poate constitui o valoare juridică decât dacă, inițial, legăturile celui care este vizat de un MEP sunt mai puternice față de statul de executare decât față de statul solicitant.
Astfel, răspunsul la cea de-a cincea întrebare preliminară este formulat la pct. 3 al dispozitivului hotărârii, după cum urmează: „Art. 12 primul paragraf CE trebuie interpretat în sensul că nu se opune legislației statului membru de executare în temeiul căreia autoritatea judiciară competentă a acestui stat refuză să execute un mandat european de arestare emis împotriva unuia dintre resortisanții săi în scopul executării unei pedepse privative de libertate, în timp ce, atunci când este vorba despre un resortisant al unui alt stat membru cu drept de ședere întemeiat pe art. 18 alin. (1) CE, un astfel de refuz este condiționat de cerința ca acest resortisant să fi avut reședința legală în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani pe teritoriul statului membru de executare respectiv”.
Cu privire la primele două întrebări preliminare, Curte a considerat că trebuie analizate împreună, iar reformularea acestora, efectuată de Curte a fost „să se stabilească care trebuie să fie durata șederii în statul membru de executare a resortisanților unui alt stat membru și care sunt vizați de un mandat european de arestare, pentru ca aceștia să poată intra sub incidența art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584”.
Astfel, în cadrul punctului 76 din hotărâre, Curtea face trimitere la pct. 49 din Hotărârea Kozłowski, reținând că: „dacă un stat membru a transpus art. 4 pct. 6 fără a stabili însă condițiile speciale referitoare la aplicarea acestei dispoziții, este de competența autorității judiciare de executare să efectueze o apreciere globală pentru a stabili, într-o primă etapă, dacă persoana vizată intră sub incidența dispoziției respective. O simplă împrejurare individuală care caracterizează persoana căutată, precum durata șederii acesteia din urmă în statul membru respectiv, nu poate avea, în principiu, o importanță decisivă”.
În speța de față, însă, această problemă nu se pune pentru că, potrivit legislației olandeze, este nevoie de o ședere legală și neîntreruptă pentru ca prevederile art. 4 pct. 6 din decizia-cadru 2002/584/JAI să poată fi invocate de autoritatea de executare olandeză. În consecință, Curtea a considerat că nu mai este necesar să răspundă primelor două întrebări preliminare adresate de instanța olandeză.
[14] ECLI:EU:C:2009:616, în limba română, în format electronic, la adresa http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d5dbac82e2f3fd4279885686749b26b2d9.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4PaNuQe0text=&docid=77860&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=208297, accesată la data de 10 ianuarie 2018.
[15] Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii statelor membre și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în limba română, în format electronic la pagina http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32004L0038, accesată la 10 ianuarie 2018.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.