Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la mandatul european de arestare
Gheorghe Bocșan - martie 1, 2018Observații cu privire la răspunsurile Curții din această hotărâre:
– nu se abordează problema diferenței de natură juridică dintre MEA (un instrument de cooperare judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene) și mandatul național de arestare (o decizie judiciară de luare a unei măsuri preventive de cea mai mare gravitate, o măsură cu caracter special ce se poate adopta în condiții restrictive, expres și limitativ prevăzute de dreptul național, față de o persoană suspectă sau acuzată de săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate);
– a executa un MEA înseamnă practic a recunoaște o decizie judiciară de a lipsi de libertate un suspect/inculpat în timpul urmăririi penale și/sau a judecății unei cauze penale, decizie ce aparține în exclusivitate ordinii juridice a unui stat străin, chiar dacă membru al Uniunii Europene;
– motivarea hotărârii de către Curtea de Justiție este predominant formalistă, legată până și de considerații de tipul a ceea ce se înscrie într-un formular anexă la MEA; considerațiile de fond sunt mult prea puține față de ceea ce s-ar fi putut invoca în speță.
VII.4. Rezistența fizică a persoanei la predare în baza unui MEA. Forța majoră – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 25 ianuarie 2017 în cauza C-640/15, având ca obiect cerere de decizie preliminară în procedura privind executarea unui MEA împotriva lui Tomas Vilkas[31]
Domnul Vilkas a făcut obiectul a două mandate europene de arestare, emise de o instanță lituaniană.
Prin două ordonanțe din 9 iulie 2015, High Court (Înalta Curte) din Republica Irlanda a decis predarea domnului Vilkas autorităților lituaniene, în termen de cel mult 10 zile de la data la care aceste ordonanțe încep să producă efecte, respectiv cel târziu la 3 august 2015.
Autoritățile irlandeze au încercat, la 31 iulie 2015, să procedeze la predarea domnului Vilkas autorităților lituaniene prin recurgerea la un zbor comercial. Rezistența opusă de persoana interesată a determinat eșuarea acestei prime tentative de predare, pilotul avionului refuzând prezența domnului Vilkas la bordul aeronavei care efectua zborul respectiv.
High Court (Înalta Curte) a dispus atunci predarea domnului Vilkas autorităților lituaniene în termen de cel mult 10 zile de la data de 6 august 2015. La 13 august 2015, o nouă tentativă de predare a eșuat ca urmare a comportamentului persoanei interesate.
În consecință, Minister for Justice and Equality (ministrul justiției și egalității, Irlanda) a formulat la High Court (Înalta Curte) o cerere vizând autorizarea unei a treia tentative de predare a domnului Vilkas autorităților lituaniene, de această dată pe cale maritimă și terestră. La 14 august 2015, instanța menționată a apreciat însă că nu este competentă să judece această cerere și a dispus eliberarea domnului Vilkas.
Ministrul justiției și egalității a declarat apel împotriva respectivei hotărâri la instanța de trimitere.
În aceste condiții, Court of Appeal (Curtea de Apel, Irlanda) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții două întrebări preliminare, care au fost unite și reformulate de Curte după cum urmează: „să se stabilească dacă art. 23 din decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că se opune ca, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul art. 23 alin. (3) din decizia‑cadru, în cazul în care rezistența opusă în mod repetat de persoana căutată a împiedicat predarea sa în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul respectivei dispoziții” (pct. 19 din hotărâre).
Art. 23 din decizia‑cadru, intitulat „Termenul pentru predarea persoanei”, prevede:
„(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.
(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.
(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.
(4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.
(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2)-(4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate”.
Curtea constată, într-o primă fază, de tip literal a analizei textului art. 23 din decizia-cadru, că acesta „nu limitează în mod expres numărul de noi date ale predării care pot fi convenite între autoritățile implicate, în cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut este împiedicată de un caz de forță majoră”.
În continuarea raționamentului, Curtea face apel la o interpretare a deciziei-cadru de natură a face posibilă executarea unui MEA, iar nu a unei interpretări care să o împiedice de la bun-început. O astfel de abordare corespunde întru-totul dezideratului Uniunii de a face să se respecte și să se dea eficiență principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare între statele membre.
Astfel, la punctul 33 din hotărâre, Curtea arată că „a considera că autoritatea judiciară de executare nu poate beneficia de un nou termen pentru predarea persoanei căutate în cazul în care, în practică, predarea sa, în termen de 10 zile de la prima nouă dată a predării convenită în temeiul art. 23 alin. (3) din decizia-cadru, este împiedicată de un caz de forță majoră ar echivala cu a supune această autoritate unei obligații imposibil de îndeplinit și nu ar contribui în niciun fel la obiectivul privind accelerarea cooperării judiciare urmărit”.
Ținând însă seama de prevederile exprese ale alin. (5) al art. 23 din decizia-cadru, în conformitate cu prevederile căruia atunci când nu s-a reușit predarea persoanei care face obiectul unui MEA și au expirat termenele de câte 10 zile la care se referă alin. (2) și (3) ale aceluiași articol sau termenul de suspendare al predării, la care se referă alin. (4), apare posibilitatea, sau chiar obligația de punere în libertate a persoanei respective (idee exprimată în pct. 36 al hotărârii).
În continuare, Curtea combate o astfel de concluzie pentru că poate face foarte ușor ineficace procedura de predare a unei persoane în baza unui MEA, cu o contribuție a acelei persoane la crearea unei situații aparent de „forță majoră”, fără ca statul de executare sau cel solicitant să fi dat dovadă de vreo lipsă de diligență și fără ca durata totală a arestării persoanei respective să fie excesivă.
Astfel, Curtea a stabilit că „este necesar să se considere că art. 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autoritățile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziții, și în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziției menționate, este împiedicată de un caz de forță majoră” (pct. 39 din hotărâre).
Urmează apoi raportarea concluziei de mai sus la exigențele impuse de art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la libertate și siguranță.
Concluzia acestei analize se materializează în următorul text: „În acest context, în cazul în care autoritățile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul art. 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea în detenție a persoanei căutate, în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într‑un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într‑adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C‑237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 și 59)” (pct. 43 din hotărâre).
În pofida unor diferențe între diferitele variante lingvistice ale deciziei-cadru, în cazul art. 23 alin. (3), referitoare la imposibilitatea predării, pe de o parte ca urmare a unui caz de forță majoră intervenit în statul de executare sau în statul solicitant, iar pe de altă parte, în alte variante lingvistice, ca urmare a unor împrejurări care ies de sub controlul statelor membre în cauză, Curtea a adoptat noțiunea de forță majoră ca fiind cea relevantă în cauză (pct. 44-51 din hotărâre). Apoi, ținând seama de jurisprudența în materie de „forță majoră”, arată faptul că aceasta „trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate” (pct. 53 din hotărâre).
Opunerea fizică față de predare a unei persoane vizate de un MEA este o „împrejurare străină autorităților implicate” dar, concomitent, aceasta nu poate fi considerată „imprevizibilă” (pct. 58, 59 din hotărâre). Cu toate acestea, Curtea consideră că „nu poate fi exclus în totalitate ca, din cauza unor împrejurări excepționale, să rezulte în mod obiectiv că rezistența opusă de persoana căutată la predarea sa nu putea fi prevăzută de autoritățile implicate și că unele consecințe ale acesteia asupra predării nu puteau fi evitate în pofida diligenței manifestate de autoritățile amintite. În acest caz, regula prevăzută la art. 23 alin. (3) prima teză din decizia-cadru și‑ar găsi aplicarea” (pct. 64 din hotărâre). Curtea arată însă că: „revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă existența unor astfel de împrejurări a fost dovedită în cauza principală” (pct. 65 din hotărâre).
Față de cele expuse, dispozitivul hotărârii răspunde întrebărilor preliminare după cum urmează:
„Art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă convin asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziții, în cazul în care predarea persoanei căutate, în termen de 10 zile de la prima nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziției menționate, este împiedicată ca urmare a rezistenței opuse în mod repetat de această persoană, cu condiția ca, din cauza unor împrejurări excepționale, această rezistență să nu fi putut fi prevăzută de respectivele autorități, iar consecințele acesteia asupra predării să nu fi putut fi evitate, în pofida diligenței manifestate de autoritățile amintite, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
Art. 15 alin. (1) și art. 23 din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretat în sensul că aceleași autorități rămân ținute să convină asupra unei noi date a predării în cazul expirării termenelor stabilite la art. 23 menționat”.
VIII. Concluzii
Prezentul studiu conține analiza unui număr de 22 de cauze judecate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu mandatul european de arestare. Marea majoritate a acestora reprezintă acțiuni preliminarii, care au avut ca obiect verificarea validității și interpretarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI.
Tematică vastă abordată diacronic de Curtea de Justiție a generat concluziile sistematizate succint mai jos:
– temeiul MEA este libera circulație a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, consecință exprimată în limbajul dreptului substanțial al Uniunii a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare în materie penală, „piatra unghiulară a cooperării judiciare” (după cum se exprimă Concluziile Președințiale ale Consiliului European de la Tampere, 15-16 octombrie 1999);
– sistemul clasic de extrădare existent între statele membre ale Uniunii este înlocuit cu un sistem de predare între aceleași state a persoanelor urmărite penal, judecate sau condamnate în statele membre și față de care autoritățile judiciare ale acestora au considerat necesară luarea măsurii arestării (Advokaten voor de Wereld WZV);
– sistemul de arestare și predare instituit prin MEA este bazat pe încrederea reciprocă pe care autoritățile judiciare ale statelor membre o au cu privire la sistemele de drept penal și justiție penală ale altor state membre;
– dispozițiile privitoare la MEA din dreptul Uniunii Europene trebuie interpretate astfel încât să dea eficiență MEA, iar nu să împiedice aplicarea acestui instrument juridic;
– întreg acquis-ul Schengen care ar putea avea relevanță în privința MEA este valabil și direct aplicabil în această materie (Gözütok și Brügge, Kretzinger, Mantello);
– principiul specialității are excepții de la aplicare, prevăzute în decizia-cadru, pe care jurisprudența Curții de Justiție le-a identificat și definit (consimțământul celui care face obiectul MEA sau consimțământul statului de executare – Leymann și Pustovarov, Jeremy F.);
– motivele facultative de refuz de executare a unui MEA au fost abordate în jurisprudență preponderent din perspectiva liberei circulații a persoanelor, a dreptului de stabilire, conducând la exceptarea predării în baza unui MEA a celor care au reședința sau „rămân” pe teritoriul statului de executare, dacă acest stat garantează executare detenției pe teritoriul său (Kozłowski, Wolzenburg, I.B., Lopez Da Silva Jorge);
– Curtea de Justiție a stabilit că orice noțiune pentru a cărei definire decizia-cadru nu face trimitere la dreptul unui anumit stat membru este o „noțiune autonomă”, cu un sens unic în dreptul Uniunii, identificând concomitent o pluralitate de astfel de concepte, de exemplu „aceleași fapte”, „autoritate judiciară”, „stat de executare” etc. (Poltorak, Őzçelik, Kovalkovas);
– pentru executarea unui MEA nu este obligatoriu ca statul emitent să garanteze rejudecarea cauzei ulterior predării condamnatului în cazul în care acesta s-a sustras de la urmărire penală și de la judecata cauzei dar a fost reprezentat la proces de avocați aleși (Melloni contra Ministero Fiscal);
– în situația unui „lanț de mandate europene de arestare”, ultimul stat pe teritoriul căruia se găsește persoana ce face obiectul unui MEA nu are nevoie decât de consimțământul statului care a făcut ultima predare în baza unui MEA pentru a preda, la rândul său persoana unui alt stat membru solicitant (Malvin West);
– MEA trebuie obligatoriu să aibă la bază un mandat național de arestare, prealabil și distinct (Bob-Dogi);
– opunerea fizică a unei persoane vizată de un MEA la predare nu este un eveniment absolut imprevizibil și nu constituie forță majoră în executarea mandatului; atâta vreme cât nu există o culpă a statului de executare ori a statului solicitant în realizarea efectivă a predării, această procedură poate fi reluată, fără însă a se depăși termenele expres stabilite prin decizia-cadru pentru finalizarea operațiunii de predare (Tomas Vilkas).
Validarea de către jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a MEA ca înlocuitor preponderent a sistemului de convenții clasice de extrădare între statele membre (aceste convenții rămânând să fie aplicate doar în acele situații rare ce nu intră sub incidența MEA, de exemplu excepțiile obligatorii sau facultative de le executarea acestuia), precum și interpretările date regulilor și noțiunilor impuse de Decizia-cadru 2002/584/JAI aveau să transforme MEA, în 15 ani de la adoptarea acestei decizii-cadru, în cel mai de succes instrument de cooperare judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene.
[31] ECLI:EU:C:2017:39, publicată în limba română în format electronic la adresa http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsftext=&docid=187124&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=58699, accesată la data de 14 ianuarie 2018.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.