Angajamentul unilateral
Adina Buciuman - mai 1, 2016O primă variantă a acestei metode este aceea în care voința juridică este identificată cu varianta ei exteriorizată, cu declarația de voință. Purificată astfel de subiectivism, aceasta se rupe de persoana emitentului său, devine un fapt social[70], sustrăgându-se analizei nuanțelor voinței interne[71], dar și fluctuațiilor acesteia în timp. Este soluția germană, a declarației de voință, ale cărei repere le-am prezentat deja. Aici, sondarea voinței psihologice se oprește foarte aproape de suprafață, la nivelul deciziei exprimate și integrate astfel în circuitul juridic, ceea ce justifică calificarea procesului de formare a actului juridic după acest tipic ca fiind unul obiectiv. Analiza voinței juridice se rezumă aici la analiza conținutului declarației de voință.
Pentru că declarația de voință, ca element obiectiv necesar formării actului juridic, este aceeași, indiferent de natura unilaterală sau bilaterală a actului, este posibilă la nivel teoretic acceptarea unei teorii generale a actului juridic civil, în care angajamentul unilateral să figureze alături de alte surse de obligații. Reticențele față de generalizarea unei astfel de soluții, care au putut sta la baza opțiunii legiuitorului german, sunt de natură pragmatică; în orice caz, ele nu derivă din teoria declarației de voință, care, luată izolat, prefigura o rezolvare diferită.
Tot necesități de ordin practic conduc legiuitorul german să admită câteva breșe în linia rigidă a teoriei declarației de voință. Mai întâi, nu orice manifestare de voință creează drept, ci numai aceea orientată în acest sens. Codul civil german recunoaște expres posibilitatea ca anumite declarații să fie făcute din complezență, fără intenție serioasă, ceea ce presupune o cercetare a voinței reale a autorilor acestora (par. 118 BGB). Apoi, același cod face o concesie capitală, admițând eroarea ca motiv de nulitate, când poartă asupra conținutului declarației de voință, care nu ar fi fost emisă „dacă am fi avut cunoștință de starea lucrurilor și am fi făcut o apreciere rezonabilă a situației”. Pe de altă parte, deși exterioare procesului de formare validă a contractului, alte mecanisme trebuie căutate pentru a ajunge practic la soluțiile juste, în principiu comune de altfel cu cele la care conduce sistemul voinței reale[72]. Astfel de soluții practice se obțin printr-o utilizare mult mai largă a principiului îmbogățirii fără justă cauză, admiterea unei teorii a valorii juridice a tăcerii legate de noțiunea de bună-credință, coroborate cu acordarea unor puteri mult mai largi judecătorului.
A doua metodă de integrare a voinței psihologice în mecanismele juridice este cea de inspirație franceză. Ideea de bază a acestui sistem este că voința își creează propria lege, ceea ce nu doar autorizează, ba chiar impune cercetarea în profunzime a resorturilor sale interne. Manifestarea de voință este doar un instrument utilizat pentru a ilustra întâlnirea voinței subiectului de drept cu cea a altuia, în vederea realizării acordului generator de contract[73]. Esențială este însă voința reală, element intern și, prin aceasta subiectiv, care susține crearea raportului juridic obligațional derivat din act. Cum se transformă totuși voința psihologică în voință juridică în acest sistem? Care este punctul până la care penetrează juridicul în tenebrele ascunse ale voinței interne, pentru a le ridica la rangul de condiții de validitate a actului juridic? Dacă avem în vedere etapele care îl caracterizează, putem spune că procesul volițional psihologic devine juridic la nivelul scopurilor, dar numai al acelora care intră în noțiunea de cauză a actului juridic. Cu alte cuvinte, din punct de vedere tehnic, cauza actului juridic marchează limita analizei psihologiei autorului și operează reducțiunea procesului volițional – impusă, așa cum am arătat, de complexitatea și caracterul său insondabil ca atare – pentru a contribui, alături de consimțământ, la construirea voinței juridice. De aici complexitatea și dificultatea definirii noțiunii de cauză a actului juridic[74], care este prezentată adesea ca o vulnerabilitate a sistemelor de inspirație franceză.
Așa se explică că una din divergențele majore dintre grupurile participante în diferitele comisii de elaborare a proiectelor de unificare a dreptului privat european sau a anumitor ramuri ale acestuia a avut ca obiect importanța cauzei, ca cerință de validitate a convenției. Preocupate îndeosebi de armonizarea efectelor contractelor și de unificarea mecanismelor specifice de realizare a acestora, proiectele se interesează mai puțin de alegerea sau construirea unui fundament comun al actului juridic. Nici nu credem că ar fi fost posibil: încercarea ar echivala cu negarea fundamentelor filosofice ale contractului, ale dreptului în general, nu prin aceea că ar risca să cadă în eroare, ci îndeosebi din cauza artificialului ideii soluției unice, a eliminării discuției tocmai în domeniul său predilect. Legea pozitivă poate fixa rezultatele considerate dezirabile, le poate respinge pe cele inacceptabile, poate construi mecanisme juridice adecvate, dar nu poate impune o anumită filosofie juridică, domeniu în care împrumutul unui model, schimbarea paradigmei urmează un alt tip de dinamică, cea a forței ideilor, și nu a puterii legii.
Într-un asemenea context, cauza nu este enunțată expres printre condițiile esențiale ale contractului în proiectele europene. Principiile Unidroit exclud din sfera lor de aplicare imoralitatea și caracterul ilicit al contractului (art. 3.1.), lăsându-le în mod prudent, datorită complexității lor inerente, în competența legii naționale aplicabile (și a soluțiilor juridice adoptate pornind de la aceasta) controlul contractului sub aceste aspecte. Proiectul Lando, după ce într-o primă fază decide să nu trateze despre contractele imorale sau ilicite, datorită varietății mecanismelor prin care acestea sunt declarate ineficiente în sistemele naționale, adaugă ulterior un capitol 15, unde art. 15:102, tratând despre contractul încheiat cu încălcarea regulilor imperative, stabilește drept criteriu orientativ de alegere a sancțiunii[75], caracterul intenționat sau nu al violării, ceea ce arată că scopul părților, deși nu se regăsește în noțiunea tehnică de cauză, nu este chiar indiferent. O prezență doar „fantomatică” a cauzei, sub forma scopului urmărit de părți, se poate decela și în Avant-proiectul codului european al contractelor elaborat de grupul Gandolfi, unde art. 30 alin. 2 pare un exercițiu de evitare a referirii la cauză: „Conținutul contractului care constituie un mijloc pentru eludarea aplicării unei reguli imperative este ilicit”. Dacă ideea de scop transpare pe alocuri în legătură cu controlul liceităţii contractului, în ce privește formarea acestuia, tehnica proiectelor amintite se îndepărtează și mai mult de ideea de cauză[76], orientându-se spre criterii mai obiective de determinare a intenției de a se lega juridic[77] și spre o verificare a echivalenței prestațiilor, pe tărâmul leziunii calificate, împrumutate din dreptul german[78].
Interesant este de observat că ordonanța de modificare a Codului civil francez, a cărei intrare în vigoare este amânată până în octombrie 2016, adoptă, la nivel terminologic tehnica Avant-proiectului codului european al contractului, reunind sub denumirea de conținut al contractului, ceea ce anterior erau obiectul și cauza acestuia. În ciuda eliziunii elementului cauzal dintre condițiile expres enumerate pentru validitatea contractului, nu se poate susţine că dreptul francez a îmbrăţișat teoria declaraţiei de voinţă: contractul nu poate fi, prin scopul său, contrar ordinii publice (art. 1162), contractul se interpretează după intenţia comună a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor (art. 1188), iar mecanismele sale, așa cum sunt reflectate în noua reglementare, nu se îndepărtează semnificativ de vechiul model.
[70] Astfel, în sistemul german, declarația de voință este eficientă, indiferent de rezervele mentale ale autorului la emiterea ei, conform par. 116 BGB „O declarație de voință nu este nulă doar pentru că autorul ei și-a păstrat în secret rezerva că nu vrea ceea ce declară. Declarația de voință este nulă dacă ea a fost făcută față de o altă persoană și dacă aceasta cunoaște această rezervă” (trad. ns., după R. Legeais, M. Pédamon, Code civil allemand, op. cit.. §116).
[71] Stipulând că „pentru interpretarea unei declarații de voință trebuie să cercetăm voința reală și nu să ne limităm la sensul literal al termenilor”, par. 133 BGB poate crea impresia de contradicție flagrantă cu principiul director al teoriei declarației de voință. În realitate, textul vizează determinarea exactă a conținutului declarației de voință, indicând că acesta trebuie interpretat ținând seama de toate circumstanțele exterioare care au putut influența autorul declarației în alegerea termenilor utilizați la formularea acesteia. A se vedea C. Bufnoir, J. Challamel, J. Drioux, F. Gény, P. Hamel, H. Lévy-Ullmann, R. Saleilles, Code civil allemand, traduit et annoté, §133, p. 149-150.
[72] Ceea ce îl conduce pe Tr. Ionașcu (De la volonté dans la formation des contrats, op. cit., p. 376) să considere sistemul francez „mai sincer” decât cel german, unde noțiunea tehnică de conținut al declarației de voință ajunge adesea să preia, sub masca obiectivității, rolul cauzei, atât subiective, cât și obiective, din dreptul francez.
[73] Distincția dintre voință și consimțământ, văzut ca produs al primeia, este operată pentru a conferi obiectivitate procedurii de formare a contractului. Voința înseamnă putere, în vreme ce consimțământul implică supunere, diferențierea celor două permițând conservarea ideii de putere suverană atașată voinței și concilierea ei cu un consimțământ derivat din voință, dar detașat de ea. A se vedea, de pildă, M.-A. Frison-Roche, Remarques sur la distinction de la volonté et du consentement en droit des contrats, RTD. civ.1995.573, idem, L’échange des consentements. Rapport de synthèse, Revue de jurisprudence commerciale, nr. 11, 1995, p. 151.
[74] Pentru o amplă prezentare sistematică a discuțiilor din doctrina și jurisprudența din Franța asupra cauzei, a se vedea J. Ghestin, Cause de l’engagement et validité du contrat, L.G.D.J., Paris, 2006 (precum și doctrina acolo citată), care vorbește în titlu de cauză a „angajamentului” pentru a evita distincțiile dintre cauza contractului și cauza obligației.
[75] Care oscilează, conform textului, între lipsa oricărei sancțiuni, ineficiență totală sau parțială ori modificarea contractului.
[76] Pentru analiza detaliată, din perspectiva cauzei, a proiectelor de armonizare a dreptului privat european, a se vedea J. Ghestin, Cause de l’engagement…, op. cit., §54-73, p. 39-51.
[77] De pildă, par. 2:102 din Principiile dreptului european al contractului stabilește că „intenția unei părți de a se lega juridic prin contract rezultă din declarațiile sau din comportamentul său, astfel cum cocontractantul putea în mod rezonabil să le înțeleagă” (sublinierile ne aparțin).
[78] Este vorba de §138 al. 2 BGB, care se referă la o disproporție vădită între contraprestații, survenită ca urmare a exploatării stării de necesitate, a lipsei de experiență, a lipsei capacității de judecată sau a unei importante slăbiciuni de caracter a celui care emite declarația de voință. De remarcat că acest tip de leziune este preluat și în art. 1221 alin. 1 din C. civ. român 2009, însă, așa cum a sesizat profesorul Dan Chirică (într-o comunicare în cadrul conferinței Codul civil – Teze și antiteze la Cluj, Cluj-Napoca, 4-5 noiembrie 2011), textul melanjează, sub denumirea de leziune, mai multe instituții diferite nu doar sub aspectul surselor de inspirație ale legiuitorului, ci și în plan substanțial.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.