Angajamentul unilateral
Adina Buciuman - mai 1, 2016Dacă se consideră că promisiunea unilaterală la care se referă art. 1327 N.C.civ. are, din punctul de vedere al sursei de obligații, aceeași natură cu promisiunea publică de recompensă[98] și deci că poate avea caracter obligatoriu, se pot desprinde două consecințe. Mai întâi, că voința unilaterală nu va fi nici aici suficientă pentru producerea obligației. Textul art. 1327 reprezintă doar o reglementare de principiu a unei posibilități legale, aceea ca, în anumite condiții, voința unilaterală să declanșeze nașterea unei obligații[99]. Rațiunea textului ar fi astfel aceea de a justifica aprioric calificarea drept act juridic unilateral a altor situații în care legea leagă nașterea unei obligații de manifestarea de voință a debitorului, făcută independent de vreo acceptare. Apoi, că, în afara cazului în care manifestarea unilaterală de voință atrage aplicarea unui anumit statut juridic, angajamentul unilateral va trebui să aibă o cauză juridică distinctă de motivele pur subiective ale autorului său, astfel încât să răspundă unui imperativ de justiție corectivă. Obligația rezultată din angajamentul unilateral ar trebui să fie îndreptată tot spre o echilibrare patrimonială, la fel ca în cazul promisiunii publice de recompensă, în care obligația promitentului vine să contrabalanseze sacrificiul terțului care a îndeplinit prestația. Nu ni se pare acceptabilă concluzia unei părți a doctrinei franceze, care, căutând să identifice cauza angajamentelor unilaterale recunoscute de jurisprudență, ajunge, în lipsa unei cauze obiective, la concluzia că existența cauzei actului unilateral generator de obligații se poate regăsi numai pe teren subiectiv[100]. Strict pe terenul dreptului obligațiilor civile[101], angajamentul unilateral trebuie justificat prin existența obiectivă a unui dezechilibru produs sau viitor care trebuie înlăturat prin crearea unei obligații în sarcina promitentului. Denunțarea acestui dezechilibru se face fie de legea pozitivă, în cazurile pe care legiuitorul le apreciază demne de protecție statală, fie, așa cum vom vedea, de cel în favoarea căruia se produce dezechilibrul, care recunoaște și își însușește obligația naturală, neconsacrată legal, de a-l înlătura.
- B. Impactul legii pozitive asupra angajamentului. Sursa de obligații între act și fapt juridic
Așadar, o primă categorie a obligațiilor generate prin mecanismul angajamentului unilateral sunt marcate de un necesar pozitivism legalist[102]. Manifestarea de voință este indiscutabil necesară nașterii obligației, de multe ori chiar determinării parametrilor ei concreți (cum ar fi întinderea prestației, data exigibilității, mijlocul de executare etc.), însă este nevoie de prevederea legală, răspunzând unui imperativ de securitate juridică, pentru ca ea să fie eficientă. O astfel de dispoziție legală ar fi legitimă atunci când obligația promitentului s-ar justifica prin necesitatea de a acoperi o situație de dezechilibru patrimonial rezultată dintr-un comportament al destinatarului promisiunii conjugat cu promisiunea însăși, fără a se putea stabili o legătură de tip contractual și, totodată, când rolul voinței promitentului ar fi considerat mai important decât cel al situației destinatarului promisiunii, astfel încât mecanismul obligațional să fie mai aproape de sursa sa voluntară, decât de ideea reparației unui prejudiciu cauzat printr-un fapt ilicit.
În general, incapacitatea voinței unice de a se obliga pe sine din punct de vedere juridic, face ca actele unilaterale irevocabile care nu se includ în exercițiul liber al unor prerogative ale autorului să fie caracterizate prin necesitatea unei dispoziții legale care, expres sau implicit, ținând seama și alte de elemente concrete, să le declare obligatorii. În acest sens, promisiunea publică de recompensă devine obligatorie ca urmare a conjugării a trei factori: „unul volițional, altul de facto[103], plus incidența legii (noul Cod civil)”[104]. Deși nu este prin ea însăși sursă de obligații[105], acestea fiind rezultatul acordului contractual, oferta cu termen, prevăzută de art. 1191 N.C.civ. și declarată de lege ca irevocabilă, respectă aceeași arhitectură, în care se combină elementele libertății voinței contractuale cu norma obiectivă care îi conferă obligativitate efectivă doar dacă se asociază cu o anumită reacție a destinatarului său: acceptarea. Nu este de conceput ca destinatarul unei astfel de oferte să invoce irevocabilitatea sa dacă nu o acceptă. Dacă trecem în raporturile dintre profesioniști, scrisoarea de garanție și scrisoarea de confort, reglementate de art. 2321-2322 N.C.civ., cu toate că natura lor este în continuare discutabilă[106], sunt analizate uneori ca angajamente unilaterale. Litera codului chiar invită spre o asemenea calificare: folosește termenul „angajament”, stabilește irevocabilitatea lor de la momentul emiterii etc. Ceea ce este esențial, în situația în care ar fi considerate angajamente unilaterale, este aceea că ele își văd eficacitatea condiționată de consacrarea lor legală și de comportamentul beneficiarului angajamentului, care demarează sau menține creditarea debitorului[107], în sens larg înțeleasă.
În aceste împrejurări, apare următoarea întrebare: care rămâne valoarea voinței în producerea de obligații dacă rolul său nomothet este strict circumscris unor cazuri și condiții particulare, în principiu stabilite de lege[108]? În condițiile acestei determinări stricte, nu obligația este pusă sub semnul întrebării, ci caracterul său voluntar. Ceea ce ni se pare interesant de analizat în acest punct al demonstrației este situarea angajamentului unilateral față de binomul tradițional al surselor de obligații: act juridic – fapt juridic. Într-adevăr, în cazul angajamentului unilateral, voința promitentului nu este captată de acceptare, expresie a voinței beneficiarului, ci de dispoziția legală, care sustrage voința unilateral exprimată puterii de răzgândire a individului, conferindu-i caracter obligatoriu. Voința unilaterală este necesară nașterii obligației, dar nu suficientă. Suntem în continuare în prezența unui act juridic sau se impune identificarea sursei obligației într-un fapt juridic?
[98] Încă dinaintea adoptării noului Cod civil, M. Avram pleda pentru reglementarea promisiunii publice de recompensă ca o aplicație particulară a teoriei angajamentului unilateral. A se vedea idem, Natura juridică a promisiunii publice de recompensă (premiu), în Dreptul nr. 6/2001, p. 19.
[99] Comentariile actuale ale Noului Cod civil nu pun în discuție domeniul de aplicare a textului și amploarea efectelor sale. De pildă, A.-G. Uluitu, Comentariu sub art. 1327, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1393 și urm.
[100] De pildă, J. Flour, J.-L. Aubert, É. Savaux, Droit civil. Les obligations.1. L’acte juridique, 11e éd., Armand Colin, Paris, 2004, §492, p. 383. 221 și urm., R. Encinas de Munagorri, în L’acte unilatéral dans les rapports contractuels, L.G.D.J, Paris, 1996, §201, apud A. Sériaux¸ L’engagement unilatéral en droit positif français actuel, op. cit., §14, p. 17, care arată că „în ciuda așteptărilor, concepția obiectivă asupra cauzei nu permite consolidarea teoriei angajamentului unilateral. Ea chiar ar avea drept consecință șubrezirea acesteia”. A se compara cu M.-L. Izorche, L’avènement de l’engagement unilatéral…, op. cit., §332 și urm., p. 221 și urm., care reține preeminența aspectelor subiective ale cauzei angajamentului unilateral, dar nu și exclusivitatea acestora, cauza actului putându-se identifica uneori cu un avantaj material deja procurat sau cu un interes viitor care să nu fie pur moral.
[101] Forța obligatorie a actului unilateral are alte justificări în dreptul public sau chiar în ramuri ale dreptului privat puternic impregnate de considerații de ordin general imperativ, precum dreptul muncii, dreptul consumației sau chiar dreptul comercial.
[102] Angajamentul de a executa o obligație naturală, așa cum vom vedea infra, nu generează o obligație nouă, ci pozitivizează o obligație de drept natural clasic, impusă de regulile justiției corective. Datoria de a plăti și dreptul de a primi prestația existau anterior angajamentului unilateral care, astfel, are doar efectul de a conferi creditorului prerogativa de a pretinde executarea, transformând obligația naturală în obligație civilă. În mod normal, legea civilă care atașează crearea de obligații unui fapt, în sens larg înțeles, nu face altceva decât să consacre și ea o datorie de drept natural. Pentru a satisface și spiritele mai atașate pozitivismului juridic, am folosit sintagma obligații generate în condițiile intervenției legii printr-un act unilateral, pentru a sublinia că simpla voință unilaterală nu le poate crea singură: trebuie să intervină și alți factori luați în considerare de lege.
[103] Executarea prestației de către terț este doar un element de fapt, din moment ce voința acestuia este irelevantă pentru nașterea obligației, promisiunea fiind obligatorie chiar și în cazul în care executarea prestației s-a făcut fără a cunoaște promisiunea (cf. art. 1328 al. 1, teza finală, N.C.civ).
[104] P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 227, care, pornind de la această constatare, apreciază că promisiunea publică de recompensă „aduce izbitor cu cvasi-contractele din vechiul cod, ca fapte licite și voluntare de obligații”.
[105] Se afirmă uneori că oferta irevocabilă dă naștere obligației de a o menține în interiorul termenului. Credem că se face astfel o confuzie între obligatoriul și potențialul obligațional al ofertei, ca normă privată. Caracterul obligatoriu al acesteia este cel care impune menținerea ei, iar acesta nu rezultă direct din ofertă, ci din norma juridică, aici pozitivă (legea), care îl stabilește. Norma privată rezultată prin emiterea ofertei în acest caz este obligatorie (pentru că legea dispune astfel), dar nu are conținut obligațional. Sursa obligațiilor concrete va fi contractul vizat prin emiterea ofertei.
[106] De pildă, P. Vasilescu (Drept civil. Obligații, op. cit., p. 133-139) consideră că scrisoarea de garanție este întotdeauna un contract unilateral, iar scrisoarea de confort un act unilateral supus comunicării, a cărui nerespectare atrage doar angajarea răspunderii civile delictuale a autorului. Înainte de adoptarea Noului Cod civil, R. Rizoiu, (Asupra unei abordări funcționale a scrisorii de garanție bancară cu privire specială asupra garanției independente. Noțiune, Curierul Judiciar nr. 5/2004, p. 87 și idem, Asupra unei abordări funcționale a scrisorii de garanție bancară cu privire specială asupra garanției independente. Efecte, în Curierul Judiciar nr. 10/2004, p. 111) stabilește de asemenea natura convențională scrisorii de garanție. Pentru natura de contract unilateral a ambelor optează I.-F. Popa, în L. Pop, I.-F. Popa, S. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012, §582, p. 795 și §586, p. 799 și C. Irimia, Comentariu sub art. 2321 și 2322, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op. cit., p. 2261-2270. În dreptul francez, unde scrisoarea de confort este consacrată după reforma garanțiilor din 2006, în art. 2322 C.civ. fr., sub numele de scrisoare de garanție și într-o formulă mai puțin detaliată față de cea din codul nostru actual, nu lipsesc calificările ca angajament unilateral.
[107] Avem rețineri față de natura de contract unilateral a acestor angajamente, motivată de condiționarea eficacității obligației de acceptarea creditorului. Credem că acceptarea creditorului vizează afacerea cu debitorul din raportul ce urmează a fi garantat, și nu angajamentul emitentului. „Contractualizarea” celor două angajamente ni se pare o încercare forțată de adaptare a unor instituții de împrumut anglo-saxon, unde angajamentul de acest tip pur și simplu nu tinde să se întâlnească cu acceptarea, la cele de tip continental, unde regăsim tradiționala fideiusiune-contract și, valabil pentru sistemele de inspirație franceză, unde angajamentul unilateral este respins sau, oricum, dificil de integrat printre sursele de obligații. A se vedea de pildă, X. Barré¸ La lettre d’intention. Technique contractuelle et pratique bancaire, Economica, Paris, 1995, §114-141, p. 75-90, unde natura contractuală a scrisorii de intenție este dedusă exclusiv din inadmisibilitatea angajamentului unilateral în dreptul francez.
[108] În ce ne privește, cazurile în care angajamentul unilateral ar putea fi o sursă de obligații sunt întotdeauna, și nu doar în principiu stabilite de lege. Într-o viziune care a influențat redactarea proiectului codului civil nou însă, decelarea unei obligații civile avându-și sursa în angajamentul unilateral ar putea fi făcută și de către instanțe. A se vedea M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat, op. cit., p. 194, unde se consideră că „concepția caracterului subsidiar al angajamentului unilateral va permite validarea pe cale jurisprudențială a unor asemenea acte, ori de câte ori se va considera că fundamentul obligației nu este contractual, iar voința unilaterală fermă a celui ce se obligă este necesară și suficientă pentru nașterea obligației”. În ce ne privește, nu putem admite o astfel de soluție: dacă angajamentul unilateral „rămâne un act excepțional”, așa cum arată autoarea, aceasta înseamnă că regula rămâne ineficacitatea voinței individuale în crearea de obligații. Iar excepțiile, dacă sunt, nu pot fi liber interpretate de instanțe, prin aprecierea că, în anumite situații neprevăzute legal, voința unilaterală ar fi totuși suficientă.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.