Angajamentul unilateral
Adina Buciuman - mai 1, 2016Să se fi îndepărtat codul nostru de sursele sale de inspirație, efectuând un salt senzațional spre modernitate? Aparent, răspunsul ar trebui să fie pozitiv, dacă avem în vedere dispozițiile art. 1327, întitulat Promisiunea unilaterală[45], care, în alin. 1, stabilește cu valoare de generalitate că „promisiunea unilaterală făcută cu intenția de a se obliga independent de acceptare îl obligă numai pe autor”, sugerând opțiunea pentru promovarea angajamentului unilateral ca sursă de obligații, necondiționată de altceva decât intenția autorului de a se obliga juridic independent de o manifestare de voință străină.
Câteva observații pe marginea acestui text trebuie făcute. În primul rând, reglementarea nu este o inovație a legiuitorului român. Fără a-și găsi corespondent într-un cod civil în vigoare, aceasta preia, într-o formulă aproximativă, dispozițiile art. 2:107 din Principiile dreptului european al contractului, prezentate anterior. Însă, în loc să sublinieze caracterul constrângător al angajamentului unilateral, textul Codului civil din 2009 inserează adverbul numai în formularea celui din proiectul european, ceea ce are efectul de a devia atenția de la scopul cu adevărat ieșit din comun al normei – de a permite crearea de obligații civile prin manifestarea unilaterală de voință – spre ideea că nimeni altul decât autorul nu ar putea fi ținut de act. Or, credem că nu relativitatea efectelor actului ar fi trebuit subliniată aici, ci precizarea exactă a condițiilor în care un astfel de act poate avea forță obligatorie[46]. Apoi, așa cum am arătat deja, semnificația textului Principiilor dreptului european al contractului se traduce nu prin consacrarea angajamentului unilateral ca sursă generală de obligații, ci prin recunoașterea posibilității ca, în anumite condiții, neprecizate de altfel în mod expres nici în proiectul european, actul unilateral să fie generator de obligații.
Pentru a putea determina natura acestor condiții și efectele necesității lor asupra calificării juridice a sursei de obligații, va trebui să analizăm problema forței angajamentului unilateral independent de consacrarea sa de către legea pozitivă. În acest demers, doctrina franceză, dar și cea română anterioară noului Cod civil, dezvoltate în jurul unei legislații care neglijează teoretizarea actului unilateral și ignoră angajamentul unilateral, pot oferi importante puncte de reper.
1.2. Valențele nomothete ale voinței unilaterale
Susținătorii angajamentului unilateral ca sursă de obligații își argumentează poziția invocând, pe de o parte, forța morală a respectării cuvântului dat (A), care, incidentă în egală măsură promisiunilor încrucișate, dar și celor rămase izolate, atrage aplicabilitatea identică a regulii forței obligatorii, atât contractelor, cât și actelor unilaterale, și, pe de altă parte, necesitatea asigurării stabilității și securității circuitului civil (B), mai concret, interdicția de a înșela așteptările și încrederea în respectarea manifestării de voință, pe care cealaltă parte sau destinatarul actului le-au învestit în acesta[47].
- A. Pacta sunt servanda. De la regula morală la regula juridică
De origine canonistă, regula pacta sunt servanda, înțeleasă ca obligație a respectării cuvântului dat, este plasată adesea în raporturi de sinonimie cu principiul forței obligatorii a contractului. Or, dacă fidelitatea față de propriile angajamente impune respectarea contractului, același imperativ ar trebui să supună și voința unilaterală. La fel cum obligă părțile, văzute aici ca pluralitate de subiecți cu interese contrare, care și-au exprimat consimțământul în vederea producerii de efecte juridice, pacta sunt servanda ar trebui să constrângă și pe cel care s-a angajat singur. Însă lucrurile nu stau astfel: pe de o parte, întrucât trebuie făcută o distincție între regula morală a respectării cuvântului dat și norma juridică având același conținut, iar, pe de alta, pentru că diferența dintre voința contractuală și voința unilaterală este de ordin calitativ, și nu doar cantitativ.
- a) Regula morală
Regula pacta sunt servanda rezultă din conjugarea a două principii de morală creștină. În primul rând, nerespectarea cuvântului dat înseamnă minciună și încălcarea principiului adevărului. Astfel, promisiunea este asimilată jurământului, întrucât creștinul trebuie să acționeze în conformitate cu adevărul. În al doilea rând, canoniștii formulează principiul pornind de la noțiunea filosofiei ciceroniene de fides, care înseamnă aici nu doar credință, ci și fidelitate față de propriile promisiuni. Din combinarea interdicției jurământului mincinos și a valorizării fidelității și credinței rezultă o regulă morală cu valoare intrinsecă[48]. Aceasta este analizată în detaliu de Sfântul Toma d’Aquino, care stabilește fundamentul obligației de respectare a promisiunii în legea divină. Jurământul este descompus rațional în deliberare, propunere și promisiune. Reunirea celor trei îl face pe Dumnezeu creditorul celui care a promis. În cazul convențiilor, al promisiunilor făcute față de o altă persoană, jurământul are rolul de a conferi certitudine fidelității autorului. Dumnezeu este deci garantul universal[49] al respectării cuvântului dat, convenția obligă numai pentru că părțile l-au luat pe Dumnezeu drept martor[50].
În dreptul canonic[51], încălcarea obligației de respectare a cuvântului dat reprezintă un păcat. Pacta sunt servanda se preocupă mai puțin de asigurarea executării promisiunii, cât de salvarea sufletului celui care a promis. Nu patrimoniul beneficiarului este luat în considerare, cât conștiința autorului promisiunii, iar obligarea la plată nu este decât efectul indirect al unei căințe ulterioare, condiție indispensabilă mântuirii. În acest context, trebuie înțeleasă apariția principiului conform căruia simplul pact dă naștere unui drept la acțiune, ex nudo pacto oritur actio. Nu existența consimțământului părților justifică dreptul la acțiune, ci ideea că răzgândirea ar însemna încălcarea regulii pacta sunt servanda și, implicit, condamnarea sufletului. Sancțiunea are caracter strict personal, nefiind transmisibilă succesorilor.
Se poate observa astfel că, în planul moralei creștine, pacta sunt servanda sancționează deopotrivă promisiunile contractuale și pe cele unilaterale, mecanismul bilateral de formare contractuală neavând niciun rol esențial de jucat. Totodată însă, din cele ce preced rezultă necesitatea de a distinge între valoarea morală a regulii pacta sunt servanda și semnificația pe care ea o primește în planul dreptului. Faptul că dreptul canonic conferă consecințe juridice regulii morale a respectării cuvântului dat, prin recunoașterea unui drept la acțiune în fața tribunalului ecleziastic[52], nu echivalează cu desăvârșirea în plan juridic a ideii că manifestarea de voință a părților este suficientă pentru nașterea efectului său obligatoriu.
Ideea că voința este creatoare de drept presupune existența unei reguli juridice[53], și nu doar a unui precept moral, chiar dacă respectiva regulă nu este o normă de drept pozitiv și chiar dacă ar avea același conținut cu regula morală. O asemenea regulă trebuie să privească omul în dimensiunea sa socială, situat în relație de alteritate cu semenii săi și raportat la consecințele patrimoniale pe care comportamentul său le poate produce. Fidelitatea față de sine își păstrează fără îndoială relevanța morală, fiind obligatorie pentru forul intern al individului, însă ea nu poate explica forța juridică a promisiunii unilaterale. Dreptul nu se interesează decât de fidelitatea față de altul, ceea ce explică alteritatea și justiția ca noțiuni cosubstanțiale acestuia[54]. Pentru că regula juridică a respectării cuvântului dat se ancorează în existența celuilalt, domeniul său de aplicare va fi diferit de cel al normei morale de conținut identic, centrată pe integritatea conștiinței, a sinelui promitentului.
Așadar, dacă în plan contractual, trimiterea la dreptul canonic pentru explicarea originilor regulii pacta sunt servanda este justă și nu impune precizarea punctului de inserție a acesteia din ordinea strict morală în ordinea juridică, nu aceeași este situația promisiunilor unilaterale, față de care imperativul moral al respectării cuvântului dat nu este neapărat dependent de considerarea consecințelor actului față de terți, nu se traduce deci automat într-o regulă juridică.
[45] Nu trebuie confundată promisiunea unilaterală prevăzută de art. 1327 C.civ. cu promisiunea unilaterală de a contracta, care intră sub incidența art. 1279 C.civ., respectiv cu promisiunile unilaterale de vânzare sau de cumpărare, reglementate de art. 1669 C. civ. Dacă prima îmbracă forma actului unilateral, celelalte sunt contracte, deci acte de formație bilaterală, aspectul unilateral sugerând că doar una dintre părți își asumă obligația de a încheia în viitor contractul vizat, unilateralitatea fiind deci o caracteristică a efectelor sale, și nu a procedurii de formare, ca în primul caz. În acest context, s-a spus despre actul unilateral că ar fi dublu unilateral, vizând efectele sale, dar și procesul de formare.
[46] Astfel formulat, textul lasă interpretul (pus în fața unei legi fundamentale pentru dreptul privat care, cel puțin în materia actului unilateral, vrea să se rupă de tradiție) pradă unei mirări cu efect tardiv: că discuția asupra forței obligatorii a angajamentului unilateral poate privi numai pe autorul său este reconfortant, dar în același timp evident, însă că un asemenea act chiar obligă autorul, contra unei soluții vechi de două sute de ani, nu poate fi receptat în mod facil, și deci nici spus ca un (banal) fapt divers.
[47] De exemplu, M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat, Ed. Hamangiu, București, 2006.
[48] Pentru dezvoltări, a se vedea V. Forray, Le consensualisme…, op. cit., §749, p. 531-532.
[49] A. Supiot, Homo juridicus. Eseu despre funcția antropologică a dreptului, Ed. Rosetti Educațional, București, 2011, trad. C.T. Burgă, D. Raț, p. 159.
[50] A. Sériaux¸ Droit des obligations, 2e éd., Paris, 1998, §9, p. 30.
[51] Suntem în prezența unei glisări terminologice operate în tradiția canonică, unde legea este denumită drept. Astfel, dreptul divin este de fapt legea divină, ceea ce lasă deschisă discuția referitoare la juridicitatea „dreptului” canonic. Pentru prezentarea teoriilor elaborate în legătură cu această problemă, a se vedea L.-M. Harosa, Drept canonic, Ed. Universul Juridic, București, 2013, §4-9, p. 19-28.
[52] Principiul ex nudo pacto oritur actio apare pentru prima dată în Glossa ordinaria a Decretului lui Gratian din 1212 și este reluată în Decretaliile lui Grigore al IX-lea, din 1230.
[53] Necesitatea de a opera o diferență între regula morală și norma juridică a caracterului obligatoriu al contractului este sesizată și de G. Rouhette, în Contribution à l’étude critique de la notion de contrat, thèse, Paris, 1965, însă acesta utilizează argumentul pentru a denunța viciile „mitului” autonomiei de voință. De asemenea, spre deosebire de susținerile noastre, așa cum se vor revela ulterior, autorul identifică temeiul forței obligatorii a contractului exclusiv în norma pozitivă. Este demn de menționat totuși că, pentru a marca prăpastia dintre voințele psihologice ale ofertantului și acceptantului, acesta accentuează caracterul normativ al rezultatului întâlnirii celor două. Din voințele individuale distincte rezultă o normă, efect al unei voințe unice, voința juridică. Numai voința juridică astfel formată este generatoare de obligații, argument cu care este respinsă și teoria angajamentului unilateral.
[54] A. Sériaux, L’engagement unilatéral en droit positif français actuel, în C. Jamin, D. Mazeaud (dir.), L’unilatéralisme et le droit des obligations, L.G.D.J., Paris, 1999, §5, p. 10-11.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.