Angajamentul unilateral
Adina Buciuman - mai 1, 2016Voința unilaterală va fi astfel capabilă să producă efecte juridice ori de câte ori acestea sunt îndreptate spre modificarea sau, eventual, stingerea unor raporturi sau drepturi preexistente, dacă ea acționează în sfera prerogativelor autorului său. Nu va fi astfel dificil să admitem eficiența actelor unilaterale recognitive, a ratificărilor, a exercitării diferitelor drepturi de opțiune[123], indiferent ce calificare juridică le-am da, a renunțărilor unilaterale[124] la drepturi sau beneficii legale sau contractuale[125], în general a actelor ce reprezintă exercițiul unor prerogative ale emitentului voinței de care acesta poate dispune în mod liber. Pentru că de regulă creditorul este titularul sau beneficiarul drepturilor, prerogativelor sau facultăților pe care le implică raportul obligațional, marea majoritate a ipostazelor actelor de formație unilaterală îl vor avea pe acesta ca protagonist. Cum este și firesc, de la debitor doar se așteaptă efectuarea plății. Cu toate acestea, natura obligației sau amenajarea sa concretă prin norma obligațională nu exclude posibilitatea ca acesta din urmă să beneficieze de anumite prerogative sau facultăți în baza cărora să emită acte juridice cu caracter unilateral: lui îi aparține în principiu facultatea de a alege prestația pe care o execută în cazul obligațiilor alternative, numai el are posibilitatea de a opta pentru stingerea obligației prin efectuarea prestației prevăzută ca o facultate de plată, în cazul obligațiilor facultative, debitorul poate renunța unilateral la beneficiul termenului, acesta fiind stipulat în principiu în favoarea lui, poate face o recunoaștere de datorie, poate renunța la beneficiul prescripției extinctive împlinite în favoarea lui etc.
După cum am văzut, nu același lucru poate fi spus în legătură cu actul unilateral care ar viza crearea, prin sine însuși, a unui raport obligațional. Din perspectiva celor analizate, admiterea forței obligatorii intrinseci a angajamentului unilateral ar echivala cu „o exasperare metafizică a autonomiei de voință”[126], o hipertrofie, doar aparent de inspirație germană, a sentimentului de onoare într-un sistem de drept care nu asimilează angajamentul pe onoare obligației civile, o întoarcere la jurăminte, în condițiile unei legislații care nu mai înglobează divinitatea, ca garant al promisiunii. Cu alte cuvinte, libertatea individului poate fi limitată în mod voluntar, prin blocarea oscilațiilor voinței în punctul în care ea se întâlnește cu o voință străină, dar nu și prin simpla exteriorizare unilaterală a acestei voințe, care este și rămâne un exercițiu de libertate neștirbită. Integritatea de principiu a libertății după emiterea unei declarații de voință nu exclude însă responsabilitatea individului, astfel că acesta ar putea răspunde delictual dacă încălcarea declarației ar produce celui care s-a încrezut în mod legitim ea un prejudiciu.
Din punct de vedere tehnic, crearea unei obligații presupune (și) crearea unei norme individuale de comportament, care să se integreze în dreptul obiectiv și să se impună pe această cale nu doar destinatarului său, debitorul obligației, ci și respectului terților. Dimensiunea normativă a datoriei corespunde ideii că obligația se impune debitorului din exterior. Acceptarea beneficiarului promisiunii întrunește, în cazul contractului, elementul de „extraneitate” necesar creării acelei tensiuni pe care aspectul de normă al obligației îl presupune. Or, este de neînțeles cum o obligație, care este resimțită ca venind din afară, ar putea rezulta dintr-un fenomen pur interior[127]. Așadar, pentru a se integra în dreptul obiectiv, o normă având o sursă privată[128] nu se poate întemeia exclusiv pe voința celui obligat.
Din această perspectivă, angajamentul unilateral nu poate crea ex nihilo obligații juridice. Pentru a fi eficientă juridic, voința unilaterală trebuie să se grefeze pe o normă preexistentă. Fie că are un efect declanșator, modificator, extinctiv, recognitiv sau confirmativ, actul juridic unilateral se integrează într-un cadru normativ deja existent, voința intervenind singură numai în baza unor facultăți, prerogative sau drepturi conferite de acesta[129]. Astfel, actul unilateral intervine întotdeauna în dimensiunea subiectivă a obligației, fie implicând exercițiul unilateral al unei facultăți, în sens larg, deținute de autor, fără ca eficacitatea voinței unilaterale să fie condiționată de calificarea ca drept subiectiv a prerogativei în exercițiul căreia s-a încheiat actul, fie realizând o recunoaștere sau consolidare a dreptului subiectiv al creditorului de a pretinde executarea unei obligații imperfecte sub acest aspect, ceea ce înseamnă renunțarea la prerogativa de a invoca imperfecțiunea dreptului subiectiv al creditorului. În această ultimă cheie trebuie citită, în opinia noastră, jurisprudența care recunoaște eficacitatea angajamentului unilateral de a plăti o obligație naturală. Aspectul normativ al obligației naturale receptează voința debitorului și o canalizează înspre perfectarea dreptului subiectiv al creditorului, dându-i acestuia eficiența recunoscută obligațiilor civile. Angajamentul unilateral are astfel efectul de a pozitiviza o normă individuală de drept natural preexistentă, integrând-o în sistemul de norme ale dreptului pozitiv.
-
2. Mecanismul transformării obligației naturale în obligație civilă
Determinarea mecanismului prin care obligația naturală se transformă în obligație civilă a fost, în cea mai mare parte, tributară concepției asupra celei dintâi. Nu în ultimul rând, reticența față de puterea juridică a voinței unilaterale a îndepărtat autorii față de recunoașterea angajamentului unilateral întemeiat pe o obligație naturală. Din aceste motive, doctrina franceză s-a îndreptat, pe rând, fie spre modelul tradițional roman, fie spre altul preluat din dreptul italian, capabil să se înscrie în tiparul contractual considerat acceptabil, înainte de a admite angajamentul unilateral de a îndeplini obligația preexistentă. Întrucât ne-am pronunțat deja asupra mecanismului transformării obligației naturale în obligație civilă, ne vom mărgini la o prezentare succintă a tezelor contrare, pentru a ajunge să aplicăm teoriei angajamentului unilateral propuse în dreptul francez nuanța pe care o considerăm adecvată.
2.1. Teza clasică a novației
Pentru multă vreme, doctrina și jurisprudența au considerat că recunoașterea obligației naturale și promisiunea de executare a acesteia reprezintă o novație[130] a primeia, cu efectul transformării sale în obligație civilă.
Ideea este de sorginte romană și are la bază câteva premise care nu se mai regăsesc în dreptul modern: pe de o parte, formalismul specific epocii și, pe de alta, pluralismul juridic, manifestat prin aplicarea în paralel a mai multor sisteme de reguli juridice, dreptul civil fiind rezervat cetățenilor romani, raporturile celorlalți fiind guvernate de așa-numitul drept al ginților, cărora li se adăuga dreptul natural, ca drept comun tuturor viețuitoarelor. Apariția novației în dreptul roman a fost precedată de persistența îndelungată a ideii că nu pot exista în același timp două obligații cu același obiect între aceleași persoane[131]. Obligația fiind rezultatul îndeplinirii unei proceduri formaliste între părți, repetarea îndeplinirii formelor creatoare de obligații cu privire la o prestație identică trebuia, pe de o parte, să conțină un element de noutate, o modificare a vechii obligații, iar, pe de alta, să stingă obligația veche, care, prin ipoteză având același obiect, este incompatibilă cu cea de-a doua. Apare astfel ideea unui contract cu efect extinctiv față de o obligație veche și creator al unei obligații noi.
Două observații pot fi formulate cu privire la novația din dreptul roman. Mai întâi, aceasta nu avea cum să vizeze schimbarea obiectului obligației, mecanismul fiind necesar tocmai creării distincte a unei obligații cu același obiect. Apoi, nu era necesară existența vreunei intenții particulare a părților, animus novandi, în vederea producerii acestui dublu efect, extinctiv și creator. Pe lângă posibilitatea schimbării debitorului sau creditorului obligației, într-un sistem care nu admitea cesiunea de creanță, respectiv asortarea obligației cu modalități noi (termen, condiție), novația era mijlocul specific de schimbare a naturii obligației (din delictuală în contractuală sau din obligație naturală în obligație civilă).
[123] Pentru analiza cărora trimitem la S. Valory, La potestativité dans les relations contractuelles, P.U.A.M., Aix-en-Provence, 1999, I. Reghini, Considerații privind drepturile potestative¸ Pandectele Române nr. 4/2003, p. 236, V. Stoica, Drepturi patrimoniale atipice, în Dreptul nr. 3/2003, p. 55 și urm.
[124] Pentru analiza acestora, a se vedea Y. Seillan, L’acte abdicatif, RTDciv.1966.686.
[125] Pentru o analiză detaliată a aplicațiilor practice ale actului unilateral, a se vedea M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat, op. cit., §227-356, p. 197-334.
[126] J. Carbonnier, Les obligations…, op. cit., §20, p. 48.
[127] Ibidem, §23, p. 54.
[128] La nivel terminologic, norma de sursă privată (datoria obligațională creată prin voința părților actului juridic) trebuie privită aici prin opoziție față de norma emanație a puterii publice (legea pozitivă).
[129] Subliniem că demersul nostru vizează în primul rând raporturile obligaționale, care, în opinia noastră, trebuie privite în dubla lor dimensiune: normativă – exprimată esențial prin datoria debitorului, ca normă individuală de comportament – și subiectivă – creanța, ca drept subiectiv al creditorului de a primi și de a pretinde executarea prestației de către debitor. A se vedea, pentru detalii, A. Buciuman, Obligațiile naturale, op.cit., în spec. Cap. III, Obligația naturală și obligația civilă. În acest context, separarea celor două aspecte ale obligației servește conturării domeniului de competență a voinței unilaterale. Însă, dacă ne raportăm la actul unilateral în general, fără a-l cantona sferei raporturilor juridice obligaționale, trebuie să observăm că eficacitatea acestuia este cu atât mai facil admisă, cu cât puterile autorului conferite de dreptul subiectiv în discuție sunt mai puțin condiționate de elemente exterioare voinței. Astfel, renunțarea la proprietate sau la un alt drept real principal se înscrie, fără discuție, în logica actelor unilaterale. A se vedea, în acest sens, în contextul analizei renunțării la dreptul de servitute, A. Buciuman, Servituțile administrative, Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Iurisprudentia, nr. 4/2012, disponibil la www.studia.law.ubbcluj.ro.
[130] Pentru detalii privind novația, în dreptul nostru, a se vedea L. Pop, Novația – mijloc juridic de transformare a obligațiilor civile, în Contribuții la studiul obligațiilor civile, op. cit., p. 250, Ibidem, în Dreptul nr. 6/2006. De remarcat că profesorul Liviu Pop alege novația ca mecanism de transformare a obligației naturale în obligație civilă prin promisiunea debitorului de executare. A se vedea L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile. vol. I. Regimul juridic general, Ed. C.H. Beck, București, 2006, §36, p. 84, precum și L. Pop, I.-F. Popa, S. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, op. cit., §20, p. 40.
[131] Pentru detalii, a se vedea Fr. Zénati-Castaing, Th. Revet, Cours de droit civil. Obligations. Régime, P.U.F., Paris, 2013, §107, p. 196-197.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.