Angajamentul unilateral
Adina Buciuman - mai 1, 2016În contra concluziilor autoarei, credem că rolul voinței în nașterea obligației în cazul angajamentul unilateral nu este mai important decât în situația consimțământului contractual. Dimpotrivă, voința este doar unul dintre elementele necesare obligației rezultate dintr-un asemenea angajament. Nașterea obligației se sprijină în plus, pe existența unei norme și a unui fapt, de regulă al destinatarului promisiunii, fapt care participă la crearea unui dezechilibru ce se impune înlăturat prin recunoașterea unei obligații în sarcina promitentului. Incapabilă în sine să dea naștere singură unei obligații juridice, voința unilaterală primește sprijinul legii în acest sens. Al legii pozitive, acolo unde legiuitorul intervine și consacră expres obligativitatea angajamentului, respectiv al legii naturale, constatate post–factum de instanțe, în caz de litigiu, și pozitivizate prin angajamentul debitorului. Situarea angajamentului unilateral, emis în vederea creării unei obligații juridice inexistente anterior, pe axa act – fapt juridic este astfel mai îndepărtată de extrema subiectivă a surselor de obligații. Dacă, așa cum sugerează M.-L. Izorche, am nota cu UNU punctul în care rolul nomothet al voinței este maxim și cu ZERO cel în care voința nu joacă deloc în procesul nașterii obligației, angajamentul unilateral s-ar găsi într-o poziție subunitară dedesubtul și nu deasupra contractului[117], din cauza dependenței sale de o normă specială a dreptului obiectiv. O numim normă specială, pentru a o diferenția de norma generală care ar stabili caracterul obligatoriu al oricărei manifestări unilaterale de voință orientate spre nașterea de obligații, căreia i-am argumentat mai sus inexistența. De asemenea, o numim normă a dreptului obiectiv, sintagmă care include și dispoziția pozitivă a legii, și norma de comportament impusă de justiția naturală.
În toate cazurile analizate situate în afara unui cadru precontractual[118], angajamentul unilateral căruia instanțele franceze i-au recunoscut eficacitatea corespundea unei obligații naturale, căreia debitorul i-a conferit eficacitate, integrând-o pe calea angajamentului unilateral, în dreptul pozitiv. Efortul instanței de a fixa limitele de ordin temporal și material ale obligației, cu alte cuvinte conținutul acesteia, se explică, pe de o parte, prin dificultățile inerente circumscrierii noțiunii de obligație naturală, iar, pe de alta, prin nevoia de a distinge conținutul obligației naturale pozitivizate. Uneori, menținerea unui comportament o anumită perioadă de timp dezvăluie o adevărată voință juridică[119], însă aici accentul pus pe elementele relevante de voință nu marchează exigența unui supliment de densitate a voinței unilaterale față de cea care susține instituția contractului, ci derivă din caracterul tacit al voinței și necesitatea de înlătura orice echivoc cu privire la aceasta[120]. Pe măsură ce obligația naturală capătă un contur mai clar în practica instanțelor, voința de a o executa are capacitatea de a-i da eficacitate, prin simpla declarație unilaterală în acest sens, fără să fie necesară dublarea ei de un început de executare[121].
- C. Actul unilateral – apanaj al puterilor subiective ale autorului
Incapacitatea voinței unilaterale de a fi sursă autonomă de obligații nu trebuie extinsă la actul unilateral în general. Care este domeniul în care acesta are eficacitate independentă de dispoziția specială a legii și, mai ales, care este explicația acestuia?
Surprinderea, în cadrul structurii obligației civile, a celor două dimensiuni diferite – datoria, ca normă individuală de comportament și creanța, ca drept subiectiv[122] – furnizează, în opinia noastră, răspunsuri edificatoare chestiunilor formulate. Caracteristica obligației de a constitui o normă individuală de comportament, integrată dreptului obiectiv, care obligă debitorul la executarea unei prestații în favoarea creditorului, justifică incompetența voinței unuia singur de a o genera. În același timp, aspectul subiectiv al obligației, acoperind suma drepturilor, prerogativelor sau facultăților individuale, explică admisibilitatea unor acte juridice de formație unilaterală care să aibă incidență asupra raportului bilateral de obligație.
[117] Avansarea angajamentului unilateral spre faptul juridic, ca sursă de obligații, este sesizată și de G. Marty, P. Raynaud, Droit civil. Les obligations, 2e éd., t. 1, Les sources, Sirey, Paris, 1988, §357, p. 370: „Angajamentul unilateral, presupunând că există, este dificil de izolat de procesul în care se inserează și care îi suprimă orice autonomie. Valoarea explicației prin angajamentul unilateral nu poate, în orice caz, să se aprecieze decât în cadrul instituției înseși în care se pretinde descoperirea angajamentului.” În cazul ofertelor publice de recompensă sau de plată, autorii consideră just „să ne întrebăm dacă autorul promisiunii sau ofertei este legat printr-un veritabil act juridic sau este mai degrabă ținut ca urmare a unui fapt juridic săvârșit de el și care apare fie ca sursă a unei obligații legale stricto sensu, fie constitutiv de răspundere civilă (sublinierile aparțin autorilor).”
[118] Excludem de asemenea din discuție jurisprudența instanțelor de dreptul muncii, care declară irevocabile angajamentele unilaterale ale angajatorului față de angajați: de exemplu, de a majora salariile unei categorii de angajați începând cu o anumită dată. Răzgândirea este posibilă, dacă angajamentul a fost făcut pe durată nedeterminată, dar are efecte numai pentru viitor, astfel că, între data preconizată prin promisiune și data actului contrar, angajatorul este ținut să plătească salariul majorat: Cass. soc., 5 mars 1987, Cass. soc., 4 avr. 1990, Cass. soc. 10 mai 1994 apud M.-L. Izorche, L’avènement de l’engagement unilatéral…, op. cit., §157, p. 117 și urm.
[119] Astfel, faptul că, vreme de mai mulți ani, un cuplu îi găzduiește gratuit pe părinții unuia dintre cei doi soți, după ce aceștia le acordaseră tinerilor mai multe împrumuturi pentru a-și cumpăra terenul pe care au edificat casa în care locuiesc în prezent, conduce instanțele la concluzia că respectivul cuplu și-a asumat „un angajament precis de cazare gratuită”. A se vedea Cass. civ., 1re, 16 juillet 1987, RTDciv.1988.133, obs. J. Mestre. În realitate, așa cum sesizează și instanța, angajamentul nu face altceva decât să transforme în obligație civilă obligația naturală a celor doi tineri soți rezultată din avantajul patrimonial obținut prin sacrificiul de aceeași natură al părinților unuia dintre ei, prin acordarea de împrumuturi fără dobândă și pe perioadă nedeterminată la începutul vieții lor de cuplu. Față de lipsa unui angajament expres în acest sens, instanța își întemeiază argumentația pe starea de fapt prelungită în timp a găzduirii celor doi părinți într-un corp separat al casei tinerilor, pentru a deduce voința juridică manifestată la un moment dat. De observat însă că efectul creator al voinței este restrâns la conferirea eficacității unei datorii de justiție lipsite de constrângere conform dreptului pozitiv. De asemenea, că instanța apreciază existența obligației independentă de considerațiile de ordin afectiv ale celor implicați, aceasta nefiind afectată nici de divorțul ulterior al cuplului beneficiar al împrumutului, nici de restituirea acestuia. Obligația se transmite deci indiviziunii post-comunitare. Pentru rezumatul extins al deciziei, a se vedea www.legifrance.gouv.fr, afacerea 86-10831.
Un caz similar, dar complicat cu considerente de ordin imperativ referitoare la starea civilă, este cel al soțului care face, conștient de lipsa legăturii de sânge, o recunoaștere de paternitate față de copilul celuilalt soț. Întreținerea prestată vreme îndelungată după acest moment îi neagă posibilitatea de a se sustrage prestării întreținerii după anularea recunoașterii de paternitate, inițiată în condițiile ruperii legăturii afective cu mama copilului și desfacerii căsătoriei.
[120] Prelungirea în timp a plăților succesive nu este întotdeauna suficientă pentru a reține un angajament tacit de a executa o obligație naturală sau, cel puțin, nu pe o perioadă nedeterminată. Este ceea ce decide Curtea de Casație franceză, în cazul a doi foști soți, divorțați în 1984, care își reiau viața de cuplu în 1988 fără a se mai căsători, pentru a se despărți din nou, în 1996. Întrucât fosta soție se confruntă cu o gravă problemă de sănătate, care o aduce într-o situație de nevoie, fostul soț îi plătește lunar o anumită sumă de bani, vreme de 8 luni, apoi înjumătățește această sumă în următoarele 11 luni, pentru a stopa ulterior orice ajutor. Curtea decide că din ansamblul comportamentului fostului soț, în lipsa oricărui înscris în acest sens, nu rezultă niciun angajament voluntar implicit sau explicit al acestuia de a continua, fără limită de timp, ajutorul financiar acordat, astfel că datoria sa de conștiință nu s-a transformat în obligație civilă. Cass. civ., 1re, 10 mai 2006, n. 04-19.099, Revue Lamy Droit civil, juillet-août 2006, 2150, p. 46, obs. G. Marraud des Grottes. Plățile anterioare reprezintă executări voluntare, în măsura decisă de debitor, ale unei obligații naturale și pot fi păstrate cu acest titlu. Dacă obligația civilă de întreținere poate impune acoperirea întregii perioade a stării de nevoie a întreținutului, angajamentul tacit de a executa o obligație naturală cu același conținut este mai greu de reținut, mai ales că debitorul natural nu avea cum să cunoască, la data efectuării plăților, cât se va întinde starea de nevoie a fostei soții.
[121] De pildă, într-o hotărâre mai recentă, Cass. civ., 1re, 17 oct. 2012, no. 11-20.124, Dalloz Actualité, 2 nov. 2012, instanța a stabilit că „absența unui început de executare nu este suficientă pentru a înlătura existența unei obligații naturale”. Se poate observa cum, odată considerată câștigată ideea că angajamentul de a executa o obligație naturală conferă forță obligatorie acesteia din urmă, efortul argumentativ este orientat înspre determinarea existenței unei obligații naturale.
[122] Pentru detalii, a se vedea A. Buciuman, Obligațiile naturale, teză de doctorat, Cluj-Napoca, 2013.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.