Angajamentul unilateral
Adina Buciuman - mai 1, 2016Transformarea obligației naturale în obligație civilă este deci arhetipul novației[132]. Valurile istoriei au măturat însă atât novația, cât și obligația naturală, astfel că anumite caracteristici originare ale acestora s-au estompat sau chiar au dispărut. Admisibilitatea cesiunii de creanță în dreptul modern și receptarea principiului consensualismului au scăzut dramatic interesul practic al novației[133], delegația fiind cea care prezintă o utilitate crescută[134], fie ca un mecanism de schimbare a debitorului obligației, fie pentru funcția sa de garanție, când nu produce efectul liberării debitorului inițial[135]. Începuturile declinului formalismului încă din perioada Imperiului, diluează contururile novației. În plus, încă din epoca lui Iustinian, este admisă novația prin schimbare de obiect, ceea ce contrazice însăși rațiunea instituției în dreptul roman. Schimbarea prestației înseamnă în mod firesc contractarea unei noi obligații, cu menținerea celei anterioare, astfel că, pentru calificarea convenției ca novație, se cere existența voinței părților în acest sens, a unui animus novandi, element care condiționează și astăzi novația.
Se poate astfel lesne observa, că, dacă în dreptul roman, novația era mecanismul transformării obligației naturale în obligație civilă, adecvat atât noțiunii romane de obligație naturală, cât și premiselor care stăteau la baza instituției novației, o asemenea calificare nu mai corespunde trăsăturilor actuale ale novației[136]. Mai mult, schimbarea esențială de sens a dreptului natural, caracterizat acum prin absența de pozitivitate, de consacrare prin voința legiuitorului sau a părților contractante, considerate abilitate să creeze drept, respectiv deplasarea criteriului de departajare a acestuia față de dreptul civil, fac ca între obligația naturală și obligația civilă să nu existe incompatibilitate în sens substanțial. Astfel, indiferent cum am privi astăzi obligația naturală, ca simplă îndatorire morală, inexistentă juridic, după modelul lui Ripert, sau datorie de justiție naturală în sens aristotelian, obligația naturală poate avea și, de fapt, tinde să dobândească consacrare juridică pozitivă. Cu alte cuvinte, raportul firesc între obligația de drept natural și obligația civilă este aceea de la original la dublul său apărut în lumea tehnicii juridice. Iar novația rămâne un instrument de tehnică juridică, ce acționează în privința obligațiilor civile. Astfel se explică faptul că novația presupune în primul rând existența unei obligații civile valabile, care să se stingă pentru a da naștere uneia noi. Or, pe de o parte, nu se poate spune că există o obligație civilă, iar, pe de alta, transformarea nu are efect extinctiv. Obligația naturală nu se stinge, ci este transpusă în dreptul pozitiv. Cel care se angajează să execute o obligație naturală are în vedere consolidarea situației juridice a obligației preexistente, prin urmare nu este animat de animus novandi. La nivel tehnic, nu are loc o substituire a obligației vechi, ci o adăugare a puterii de constrângere a creditorului[137], concretizată în prerogativa de a pretinde executarea.
2.2. Teza actului confirmativ
Sesizând incongruența calificării ca novație și trăsăturile reale ale mecanismului transformării obligației naturale în obligație civilă, J. Radouant respinge această teză, arătând că obligația civilă, nouă, nu diferă de prima nici prin obiect, nici prin modalitățile sale, ci „exclusiv prin gradul său de forță”. Obligația naturală subzistă, nu dispare, astfel că „suntem mai degrabă în prezența confirmării obligației inițiale, întrucât aceasta este consolidată prin eliminarea caracterului care îi cauza până atunci slăbiciunea” [138].
Premisele teoriei sunt corecte; soluția tehnică este însă mai degrabă metaforică, decât exactă. Ea are meritul de a observa că angajamentul de a executa o obligație naturală este un act unilateral, acceptarea nefiind necesară în vederea producerii efectului vizat. Totuși, confirmarea vizează actul[139], și nu obligațiile rezultate din acesta, titlul, iar nu efectul. Apoi, confirmarea privește vicierea unor elemente ale actului juridic, și nu lipsa acestora[140]. În același timp, confirmarea este un act abdicativ, presupunând renunțarea la dreptul de a invoca nulitatea actului, în vreme ce angajamentul de a executa o obligație naturală are și un efect atributiv. Ca mecanism de transformare a obligației naturale în obligație civilă, confirmarea nu este așadar o soluție satisfăcătoare.
2.3. Declarativ, recognitiv, atributiv. O clasificare a actelor sau a efectelor lor?
Actul suspus analizei produce în primul rând un efect recognitiv, prin care autorul admite existența unui drept sau a unei situații juridice pentru a-i permite să își producă consecințele specifice[141]. Debitorul obligației naturale se recunoaște ținut la efectuarea unei prestații față de creditor, iar, prin efectul acestei recunoașteri, cel din urmă are posibilitatea de a-și valorifica, la nevoie în justiție, dreptul la respectiva prestație. Se impune deci poziționarea angajamentului de a executa obligația naturală față de actul recognitiv, respectiv declarativ.
Pornind de la premisa că actul declarativ doar recunoaște existența unui drept sau a unei situații juridice, un autor[142] argumentează autonomia actului recognitiv față de acesta, subliniind efectul său de eficientizare a dreptului recunoscut. În realitate, dobândirea eficacității dreptului prin actul recognitiv este doar o consecință a recunoașterii situației juridice din care acesta rezultă și nu un efect suplimentar al actului, care să i se adauge acesteia. Aceasta se explică mai ales prin aceea că, de fapt, funcția recognitivă a unui astfel de act, chiar văzut ca negotium, este prin excelență probatorie, actul recognitiv dobândind relevanță mai ales ca instrumentum ce servește drept mijloc de probă a unui titlu anterior „primordial”[143].
În orice caz, raportarea actului recognitiv, în sens de negotium, la cel declarativ ar trebui precedată de clarificarea noțională a acestuia din urmă, demers care ar putea fi mai dificil decât pare la prima vedere. Analiza actului declarativ conduce unii autori[144] la o concluzie similară celei de mai sus în ceea ce privește acest tip de act. Actul declarativ nu doar constată existența unei situații juridice, ci, ca o consecință a acestui fapt, conferă dreptului certitudine pozitivă sau perfecțiune, astfel încât acesta își poate desfășura deplina și întreaga sa eficacitate, până atunci paralizată sau inhibată, total sau parțial. Pentru a surprinde această idee, actul declarativ este definit ca „cel care permite unui drept preexistent dar ineficace să își producă în viitor toate efectele”[145]. În această perspectivă, actul recognitiv este o specie de act declarativ.
Deși pornește de la premise juste, definiția propusă este criticabilă, întrucât din nou se insistă doar asupra unei consecințe, cea reparatorie, a funcției principale, revelatorii, a actului declarativ. În baza acestei definiții, ar putea fi inclusă în categoria actului declarativ și confirmarea, cu toate că aceasta nu „declară” nimic, nu scoate la lumină raportul juridic, ci, eventual, viciul de care este afectat actul, deci nu îndeplinește funcția esențială, revelatorie, a actului declarativ.
Credem că trebuie observat că, întotdeauna, conferirea de eficacitate unui drept anterior suferind de o „imperfecțiune juridică”[146], fie că intervine ca o consecință a unei simple recunoașteri a existenței lui, a precizării întinderii sale sau a altor elemente necesare protecției lui depline, fie că este efectul unei veritabile adăugări de prerogative accesorii dreptului, care servesc realizării lui, caracterizează un efect atributiv al respectivului act. Atunci când actul zis declarativ privește un raport obligațional în care prerogativele creditorului suferă de o oarecare diminuare față de starea de maximă eficiență posibilă a dreptului subiectiv, acest act ar putea avea și efectul înlăturării respectivei deficiențe, dacă ea rezultă din împrejurări care țin de certitudinea, cuantumul sau alte elemente ale raportului preexistent. Înlăturarea unui minus se face în mod evident cu o adăugare, astfel că efectul atributiv al actului în acest caz este de necontestat. Recunoașterea unei datorii civile, de exemplu, pe lângă efectul său declarativ sau recognitiv cu privire la existența și conținutul normei individuale de comportament de care este ținut debitorul în baza raportului obligațional, conferă un plus de prerogative subiective creditorului, care consolidează și facilitează realizarea dreptului său de creanță (un termen mai lung pentru introducerea acțiunii în justiție, ca efect al întreruperii prescripției extinctive, posibilitatea de a proba existența obligației doar prin înfățișarea înscrisului care conține actul recognitiv etc.).
[132] Ibidem, §87, p. 173.
[133] Ca dovadă, Codul civil german nu face nicio referire la novație.
[134] Surprinzător însă, Codul civil român din 2009 reglementează novația (art. 1609-1614), lăsând însă sub tăcere mult mai frecvent întâlnita delegație, care va fi practicată în continuare în baza principiului libertății contractuale.
[135] Trebuie observat că, în dreptul roman, delegația avea efect novatoriu, în lipsa unei clauze contrare. Stingerea obligației debitorului inițial neavând caracter imperativ, părțile puteau prevedea că creditorul (delegatar) păstra acțiunea sa contra debitorului delegant, în caz de insolvabilitate a debitorului delegat. Codul Napoleon și, corespunzător, Codul civil român din 1864, bulversează logica delegației, pornind probabil de la practica generalizată a stipulării respectivei clauze în delegațiile încheiate în perioada anterioară codificării. Astfel, deși prezintă delegația ca formă a novației, prin reglementarea primeia în cadrul textelor consacrate celei din urmă, cu posibilitatea părților de a decide că debitorul inițial poate să nu fie liberat prin efectul delegației (art. 1133 C. civ. rom. 1864), impune, pentru producerea efectului novatoriu, condiția unei clauze exprese în acest sens (art. 1132 C. civ. rom. 1864). Pe această cale, excepția ia locul regulii: delegația este lipsită în principiu de efect novatoriu, iar când părțile îl stabilesc expres, se reduce la un caz de novație; delegația imperfectă devine delegația de drept comun, iar cea tradițională este înglobată de novație. Această deturnare de instituții explică dificultățile juriștilor actuali în fața delegației imperfecte (justificând probabil și evitarea reglementării sale în codul nostru actual), care nu de puține ori rețin inopozabilitatea față de creditor a excepțiilor inerente datoriei de bază, când în realitate, aceasta este o caracteristică a delegației clasice perfecte. În acest sens, a se vedea Fr. Zénati, Th. Revet, Cours de droit civil. Obligations. Régime, op. cit., §50, p. 110-113.
[136] Pentru detalii, a se vedea M. Gobert, Essai sur le rôle de l’obligation naturelle, op. cit., p. 123-135.
[137] J.-J. Dupeyroux, Contribution à la théorie générale de l’acte à titre gratuit, L.G.D.J. Paris, 1955, §371, p. 371.
[138] M. Planiol, G. Ripert, Traité pratique de droit civil français, 2e éd., t. VII, Obligations, 2ème partie, avec le concours de P. Esmein, J. Radouant, G. Gabolde, L.G.D.J., Paris, 1954, §993, p. 330-331.
[139] Codul civil român din 2009 reglementează pentru prima oară confirmarea, prezentând-o ca una din metodele de validare a contractului (art. 1261-1265).
[140] Lipsa capacității de exercițiu are în fond semnificația unui consimțământ alterat de lipsa prezumată a puterii de a discerne referitor la consecințele juridice ale actului încheiat.
[141] Pentru analiza actelor recognitive, a se vedea C. Brenner, Acte, op. cit., §230 și urm.
[142] De exemplu, B. Mercadal, Reconnaître: reconaissances et actes recognitifs, RTDciv.1963.481, care susține că actul recognitiv nu doar constată un drept preexistent, ci îi conferă și certitudine în urma recunoașterii pe care o conține.
[143] P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, op. cit., p. 437.
[144] M. Merle, Essai de contribution à la théorie générale de l’acte déclaratif, thèse, Toulouse, 1949, §254, apud J.-J. Dupeyroux, Contribution à la théorie générale de l’acte à titre gratuit, op. cit., §373, p. 373.
[145] Ibidem, loc. cit. supra.
[146] Înțeleasă în sensul cel mai larg posibil, incluzând orice impediment la executarea sa silită.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.