Procesele investigative de descoperire şi urmărire penală a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism

Partea I. Precizări introductive

[1] Argumente

Sesizarea organelor de urmărire penală, în materia infracţiunilor contra securității naționale și de terorism, poate coincide, în multe situaţii, cu finalizarea activităţii derulată de organele răspunzătoare cu aplicarea legii penale în domeniul securităţii naţionale, care au încunoștințat organele de urmărire penală, fie în condiţiile dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) C. pr. pen., fie conform prevederilor art. 288 alin. (1) C. pr. pen., fie în condiţiile constatării infracţiunii flagrante, potrivit dispoziţiilor art. 293 C. pr. pen.

Administrarea probatoriului[1], în cauzele penale având ca obiect infracţiuni contra securităţii naţionale (încriminate în art. 394 – 412 C. pen.) sau acte de terorism (încriminate de art. 32 – 38 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului), dintre care unele se comit în modalităţi faptice concrete oculte, obsconse greu decelabile, iar, uneori, aproape în exclusivitate, prin intermediul comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare, este de cele mai multe ori extrem de anevoioasă, iar posibilităţile de dovedire a activităţii lor ilicite de natură penală se reduc, în mod predilect, la utilizarea metodelor speciale de supraveghere sau cercetare (art. 138 – 154 din Codul de Procedură Penală) , anticipate, în majoritatea situaţiilor, de folosirea – anterior pornirii procesului penal – a mijloacelor şi metodelor specifice şi a procedeelor investigative specifice aflate în panoplia organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, potrivit prevederilor Legii nr. 51/1991, Legii nr. 14/1992 ş.a.

Tragerea la răspundere penală şi aplicarea sancţiunii persoanelor cercetate şi deduse judecăţii, conturate pe fondul operaţiunii de confruntare a faptei şi vinovăţiei concrete cu normele de încriminare, reprezintă sarcina principală ce incumbă judecătorului cauzei, care pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, trebuie să constate – aşa cum a fost menţionat într–o lucrare de specialitate[2] – „dacă fapta cu care a fost sesizat există efectiv şi să extragă din multitudinea de elemente concrete care i se înfăţişează trăsăturile specifice, caracteristice care au o relevanţă în raport de cerinţele unui model legal de încriminare”, având de parcurs, cel puţin, următoarele etape:

– „să identifice şi să descifreze corect modelul legal operant;

– să cunoască bine faptele, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent;

– să cunoască bine dreptul substanţial penal, în ansamblul său[3].

Toate aspectele învederate supra – în ansamblul lor sau luate în considerare în mod izolat – constituie argumente pertinente care impun ca necesare explicații detaliate privind parcursu instrumentării unei cauze penale având ca obiect infracțiunile în discuție și mecanismele care pot și trebuie să conducă la descifrarea activităților ilicite deduse investigării.

[2] Activitatea de descoperire şi urmărirea penală a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism constituie un proces investigativ 

Descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism reprezintă rodul unui complex de activităţi care se derulează de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale (culegerea de informaţii generale şi/sau cele destinate unui caz individual dedus instrumentării), ce anticipează activitatea probatorie derulată de organele judiciare, atunci când acestea sunt sesizate în legătură cu comiterea unei/unor astfel de infracţiuni şi este caracterizat cel mai bine, în aprecierea noastră, prin termenul de „investigare[4], întrucât surprinde complet amplitudinea demersurilor întreprinse, iar pe de altă parte este tot mai des utilizat în doctrina şi practica judiciară şi criminalistică.

Investigarea (investigaţia)i activitatea de a investiga – în general sau într–un caz concret – nu este o acţiune ori o activitate singulară, izolată, haotică, statică, caracterizată prin imobilism, ci, dimpotrivă, coordonată, concertată, dinamică, evolutivă, progresivă, succesivă, uneori de largă amplitudine, elemente ce caracterizează o succesiune de stări, etape, stadii, specifică unui proces.

Caracteristicile esenţiale ale complexului de activităţi menţionate, derulate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, fac ca acesta să fie definit complet prin expresia proces investigativ.

Particularităţilor manifestărilor de ameninţare la adresa securităţii naţionale, precum şi a infracţiunilor comise în concret şi mijloacelor şi metodelor folosite de infractori, relevate prin modul de operare, le corespund modalităţi specifice de investigare, cu mijloacele, metodele şi procedeele corespunzătoare, utilizate conform reglementărilor legale, iar procesul investigativ derulat are specificitatea determinată de parcursul acestuia:

– fie pentru descoperirea infracţiunilor în discuţie, ceea ce se înscrie în activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, şi atunci are un caracter extraprocesual penal;

– fie, în situaţia în care este destinat strângerii probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism, identificarea persoanelor care au săvârşit astfel de infracţiuni şi stabilirii răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, când are un caracter procesual penal, înscriindu-se în activitatea de urmărire penală, care este una din fazele procesului penal.

[3] Procesul investigativ poate fi clasificat după scopul, funcţiunea şi finalitatea căruia este destinat, după cum urmează:

3.1. Procesul investigativ informativ – operativ al cărui scop este constituit, pe de o parte, de activităţile informative destinate realizării securităţii naţionale, prin culegerea de informaţii generale despre riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale (de regulă, stări, situaţii, împrejurări)[5] , iar pe de altă parte de activităţile investigative menite identificării dintre riscurile şi vulnerabilităţile existente, pe acelea care reprezintă ameninţări la adresa securităţii naţionale (fapte concrete, posibile sau actuale, precum şi persoanele care au comis sau sunt pe cale de a săvârşi faptele respective ori au ori au avut o contribuţie intelectuală sau materială la materializarea acestora, care au creat condiţiile favorabile obiectivării lor în realitatea înconjurătoare) şi documentării acestora, prin date, indicii, informaţii, exprimate în înscrisuri, dovezi multimedia[6], care au un regim de uz intern, în cadrul organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, cu caracter secret.

Culegerea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, ca şi componentă a modalităților metodice şi sistematice de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective, ca orice activitate investigativă, devine posibilă prin utilizarea unui instrumentar de cercetare şi studierea minuţioasă, efectuată sistematic, prin mijloace[7], metode[8] și procedee[9], puse la îndemână de legislaţia incidentă, particularizate ca fiind:

a) informative (deoarece au rolul de a informa, care serveşte ca informaţie);

b) operative (întrucât sunt caracterizate prin lucrări rapide, expeditive, active; au efecte rapide, eficace, eficiente);

c) specifice (prin domeniul în care se obiectivează);

d) secrete (se desfăşoară ocult, întreaga activitate de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale are caracter secret de stat);

e) speciale (întrucât au un caracter subsidiar, de excepţie, deoarece sunt utilizate numai atunci când informaţiile de interes nu se pot obţine prin alte mijloace sau metode, aflate la îndemâna oricui, cum ar fi de pildă exploatarea surselor deschise).

Activităţile investigative cuprind şi acţiunea de descoperire a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism şi a participanţilor la săvârşirea acestora şi au o finalitate proprie.

3.2. Procesul investigativ penal sau urmărirea penală, ca parte componentă a procesului penal, al cărui scop, prevăzut de codul de procedură penală, vizează, în esenţă, probarea (demonstrarea) judiciară a existenţeii comiterii infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism, precum şi stabilirea participanţilor la săvârşirea acestora, în vederea tragerii lor la răspundere penală, cu mijloacele, metodele, procedeele și tehnicile puse la dispoziție de prevederile procedural și procesual penale.

[4] Interferenţa între procesul investigativ informativ – operativ şi procesul judiciar este marcată de modalităţile în care se produce finalitatea procesului investigativ operativ şi este receptată de organele judiciare.

4.1. O primă formă de interferare a procesului investigativ informativ – operativ este cu procesul judiciar administrativ, ce are ca obiect judecarea cererilor de expulzare şi a nepermiterii accesului pe teritoriul României sau interzicerea ori întreruperea şederii pe teritoriul României, aflat în competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit unei proceduri specifice.

4.2. O altă formă de interferenţă este cu procesul judiciar penal (adică procesul investigativ penal sau urmărirea penală) și se înfăţişează sub trei aspecte:

– atunci când procesul investigativ informativ – operativ se finalizează prin constatarea săvârşirii unei/unor infracţiuni contra securităţii naţionale şi de terorism, urmată de sesizarea organelor de urmărire penală, printr-un act de sesizare;

Constatarea de către organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale a unei/ unor infracţiuni contra securităţii naţionale sau de terorism se materializează într–un act de constatare, ce este remis de îndată organelor de urmărire penală, în condiţiile prevederilor art. 61 alin. (1) lit. c) C. pr. pen., ceea ce are semnificaţia de declanşare a procesului penal având ca obiect infracţiunile sesizate.

– constatarea spontană sau organizată în flagrant a unei/unor infracţiuni contra securităţii naţionale ori de terorism, în condiţiile prevederilor art. 293 C. pr. pen.;

– în cazul stabilirii existenţei unor alte infracţiuni decât cele contra securităţii naţionale sau acte de terorism, când datele, informaţiile, indiciile, obţinute din derularea activităţii de informaţii destinate realizării securităţii naţionale, se trimit organelor de urmărire penală:

– fie printr-un act denumit comunicare, ce are un caracter secret, în condiţiile prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 şi urmează a fi valorificat de respectivele organe, printr-o autosesizare, constituind suportul informativ al sesizării din oficiu de către organele judiciare, ceea ce are semnificaţia de declanşare a unui proces penal;

– fie potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 combinat cu art. 61 C. pr. pen.

[5] Scurte concluzii privind instrumentarea cauzelor penale având ca obiect infracţiuni contra securităţii naţionale şi acte de terorism

5.1. Această activitate incorporează:

– procesul investigativ informativ – operativ („activităţile specifice”), ce se derulează în exclusivitate de organele de informaţii; şi

– procesul investigativ penal, realizata de organele judiciare şi/sau cu sprijinul organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale,

şi se desfăşoară, primul, în faza anterioară începerii urmăririi penale (extraprocesual penal) şi poate constitui temei pentru dispunerea începerii urmăririi penale şi, secundul, în faza de urmărire penală (procesual penal).

5.2. Fiecărei categorii de investigaţie – atât cea informativ – operativă, cât și cea penală – îi sunt proprii şi caracteristice acele mijloace, metode şi procedee ce sunt apte şi adecvate pentru cunoaşterea, prevenirea, contracararea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, descoperirea infracţiunilor, identificarea infractorilor, stabilirea şi demonstrarea vinovăţiei acestora şi care sunt utilizate corespunzător acelora folosite de către făptuitori la săvârşirea infracţiunilor contra securităţii naţionale.

5.3. Particularităţilor manifestărilor de ameninţare la adresa securităţii naţionale, precum şi a infracţiunilor comise în concret şi mijloacelor şi metodelor folosite de infractori, relevate prin modul de operare, le corespund modalităţi specifice de investigare, cu mijloacele, metodele şi procedeele corespunzătoare, utilizate conform reglementărilor legale.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

* Prezenta comunicare reprezintă o reluare, în sinteză, a unor pasaje extrase din lucrarea autorilor Doru Ioan Cristescu, Victor Cătălin Enescu, Practica investigativă penală și judiciară în cazul infracțiunilor contra securității naționale și de terorism. Elemente de tactică criminalistică, vol. 1, Ed. Solness, Timișoara, 2017, capitolele III – Elementele principale ale procesului investigativ informativ operativ privind amenințările la adresa securității naționale și V – Procesul investigativ penal (urmărirea penală) privind infracțiunile contra securității naționale și infracțiunilor de terorism, pp. 33-56 și 225-267, destinată cunoașterii și consolidării cunoștințelor strict teoretice a magistraților, avocaților, studenților sau masteranzilor, precum și oricăror persoane interesate de aplicarea metodologiei de investigare a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism. Materialul exprimă opinia autorilor în materie.

[1] Definit ca un fascicol de acte procesuale şi procedurale având ca obiect invocarea şi propunerea de probe, admiterea şi administrarea lor [V.Dongoroz (coordonator) şi colectiv, Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea generală, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975, p. 173].

[2] G. Antoniu, Vinovăţia penală, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1995, pp. 112-113.

[3] Idem.

[4] Investigaţie (investigare) = cercetare, studiere minuţioasă, efectuată sistematic, cu scopul de a descoperi ceva. Investigativ = adverb prin care se determină sensul verbului a investiga, arătând modul acţiunii. (potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX on-line), accesat la 02.06.2020.

[5] Comparativ cu situaţia anterioară anului 1990, când fostele organe de Securitate îşi desfăşurau activitatea în baza Instrucţiunilor nr. D – 00190/1987 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ operative a organelor de Securitate, formele activităţii informativ operative (ce consta într-un proces continuu şi complex de căutare, verificare şi valorificare preventive a informaţiilor) se realizau prin mijloace şi metode specific muncii de Securitate, prin supraveghere informativă (activitate organizată şi continua de căutare a informaţiilor de primă sesizare despre iniţierea sau punerea la cale a unor acţiuni duşmănoase ori cu privier la fapte şi împrejurări care pot favoriza comiterea de infracţiuni sau fapte antisociale de competenţa organelor de Securitate), prin verificarea informativă (activitatea prin care se continua clarificarea informaţiilor de primă sesizare, ce nu s-au putut soluţiona în termenul de 30 de zile) şi prin urmărirea informativă (activitate de verificare complexă a informaţiilor privitoare la pregătirea ori săvârşirea de infracţiuni de competenţa organelor de Securitate, în scopul prevenirii, descoperirii şi lichidării faptelor infracţionale). Materialul preluat din C. Troncotă, Duplicitarii, Ed. a II -a revăzută şi adăugită, Ed. Elion, 2014, Bucureşti, pp. 350-352.

[6]Prin care se înţeleg, în general, înregistrări audio, fotografii, înregistrări video, precum şi alte probe digitale, ce conţin informaţii de interes şi de expertizat” (a se vedea în acest sens, Adrian Petre, Cătălin Grigoraş, Înregistrările audio şi audio – video, mijloace de probă în procesul penal. Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p.183 şi urm.; Adrian Cristian Moise, Metodologia investigării criminalistice a infracţiunilor informatice, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, pp. 172-180).

[7] Privite ca totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora este posibilă activitatea de culegere de informații pentru realizarea securității naționale.

[8] Ansamblu de maniere, supuse unor reguli și principii normative de a proceda și folosite în realizarea scopului de culegere de informații pentru realizarea securității naționale.

[9] Modalitate (procedură) sistematică de executare a unei operațiuni sau a unui proces operațional prin folosirea unei anumite metode, destinată culegere de informații pentru realizarea securității naționale.

Procesele investigative de descoperire şi urmărire penală a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism was last modified: august 19th, 2020 by Doru Ioan Cristescu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Doru Ioan Cristescu

Este doctor în științe juridice al Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, în prezent fiind magistrat pensionar.

Victor Cătălin Enescu

Este avocat din anul 1999, membru al Baroului Bucureşti şi membru al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, actualmente partenerul coordonator al S.C.P.A. Enescu și Enescu.