Contestaţia în anulare, între trecut şi prezent, în reglementarea Codului de procedură penală în vigoare
Gheorghiță Mateuț - februarie 1, 201660. Modul de formulare a acestui caz exclude însă interpretarea extensivă care să permită aplicarea lui în situaţia inversă, respectiv când şedinţa de judecată a fost publică, deşi trebuia să fie nepublică potrivit legii[114] ori atunci când pronunţarea hotărârii, care este o activitate ulterioară, nu s-a făcut în şedinţă publică[115] întrucât legiuitorul nu a putut avea în vedere aceste aspecte care nu se circumscriu încălcării dispoziţiilor legale care garantează realizarea efectivă a principiului publicităţii în desfăşurarea unei şedinţe de judecată, ca o condiţie indispensabilă asigurării caracterului echitabil al procesului penal în această fază procesuală.
2.8 Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. h) C. pr. pen.: „Când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă”.
61. Este vorba de două situaţii distincte. Astfel, potrivit art. 378 C. pr. pen., cu ocazia judecării cauzei penale în fond, prima instanţa este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, cu excepţia cazului în care acesta, fiind întrebat în mod expres de către instanţă conform art. 374 alin. (2) C. pr. pen., refuză să dea declaraţii, situaţie în care, dacă a dat declaraţii în faza de urmărire penală, instanţa dispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior. De asemenea, conform art. 420 alin. (4) C. pr. pen., instanţa de apel procedează la „ascultarea inculpatului” când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond. Întrucât textul legal nu face nicio precizare cu privire la instanţa care a încălcat obligaţia legală de a proceda la audierea inculpatului suntem de părere că s-a avut în vedere atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel pentru care este prevăzută o procedură de audiere. Diferenţa de terminologie utilizată de legiuitor nu prezintă nicio relevanţă sub acest aspect, termenii folosiţi fiind sinonimi[116].
62. Aşa cum se observă, acest caz de contestaţie în anulare nu mai decurge din condiţia obligatorie a audierii inculpatului de către instanţa de control judiciar, ca în reglementarea anterioară. El a fost introdus iniţial în Codul de procedură penală anterior, prin Legea nr. 356/2006, ca urmare a condamnării pronunțate împotriva României la Strasbourg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând în mai multe rânduri statul român pentru condamnarea inculpatului pentru prima dată și fără să fie ascultat în mod nemijlocit de către instanța de control judiciar, apreciindu-se că procedându-se în acest fel nu este asigurată respectarea în judecarea căii de atac sau în rejudecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii a dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția europeană[117].
63. Noua formulă pune două probleme: cum se interpretează sintagma „dacă audierea era legal posibilă” şi dacă, în acest caz, instanţa (fie prima instanţă, fie instanţa de apel) ar avea vreo obligaţie în legătură cu procedura de audiere.
În legătură cu prima chestiune, trecând peste modul de exprimare a legiuitorului, care lasă de dorit din perspectiva previzibilităţii şi accesibilităţii legii, credem că ea nu poate fi redusă la condiţia ca inculpatul să fi fost prezent, care reprezintă o condiţie autonomă, fiind menţionată distinct în cuprinsul textului legal. După părerea noastră, ea are în vedere existenţa unui cadru legal care să permită audierea şi exprimarea opţiunii inculpatului în sensul de a da o declaraţie. Ca atare, audierea inculpatului trebuie considerată ca posibilă din punct de vedere legal doar atunci când inculpatul, fiind prezent, se află în cursul unei judecăţi de fond, fie în primă instanţă, fie în apel şi îşi manifestă în mod expres voinţa de a da o declaraţie[118].
Referitor la cea de-a doua chestiune, nu putem fi de acord cu punctul de vedere exprimat[119] potrivit căruia, instanţei nu îi incumbă nicio obligaţie în legătură cu procedura de audiere a inculpatului. Opinia noastră este că instanţa de fond (prima instanţă sau instanţa de apel) are obligaţia de a dispune în mod expres cu privire la procedura de audiere, procedură care a fost menţinută şi de noul cod ca o etapă obligatorie în desfăşurarea cercetării judecătoreşti. Ea rezultă din termenii folosiţi în redactarea art. 378 şi, respectiv, 420 alin. (4) C. pr. pen. care indică o obligaţie a instanţei de fond, nu o simplă facultate. Nu corespunde dispoziţiilor legale susţinerea că dacă inculpatul solicită prorogarea audierii sale la un termen ulterior, instanţa nu ar mai avea obligaţia de a-l audia , deoarece ordinea de cercetare judecătorească poate fi schimbată doar de instanţă, nu şi de inculpat[120].
64. În consecinţă, pentru existența acestui caz de contestație în anulare, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții:
– inculpatul să fi fost prezent la termenul la care s-a judecat cauza în primă instanţă ori în apel sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare de către instanța de apel, după caz. Nu este îndeplinită această condiție dacă inculpatul a absentat, indiferent de motivul absenței sale. În caz de neîndeplinire a procedurii de citare conform legii, inculpatul are deschisă calea contestației în anulare, însă pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. a) C. pr. pen.;
– prima instanţă sau instanța de apel ori de rejudecare să fi omis să procedeze la audierea inculpatului. Condiția audierii trebuie considerată îndeplinită, după părerea noastră, în situația în care, fiind întrebat în mod expres, inculpatul refuză să dea declarație. În situația în care inculpatul este de acord să dea declarație, considerăm însă că este nelegal procedeul primei instanţe sau instanței de apel ori de rejudecare după desfiinţarea judecăţii în apel, de limitare a dreptului inculpatului de a fi audiat doar cu privire la aspecte de fapt noi, în raport cu declarațiile anterioare ale acestuia şi de respingere a cererii de a fi audiat la un termen ulterior, oricând în cursul procedurilor;
– audierea inculpatului de către prima instanţă sau de instanța de apel la judecarea apelului sau, după caz, la rejudecarea cauzei după desfiinţare de către instanța de apel să fie posibilă potrivit legii, adică să nu existe o împiedicare legală care poate excepta instanţa de la obligaţia de a proceda la audierea inculpatului. Această condiție încadrează domeniul contestației în anulare întemeiate pe acest caz în sfera hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.
65. După părerea noastră, cererea de contestație în anulare bazată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. h) C. pr. pen. al cărui titular interesat este persoana condamnată sau faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, după caz, poate fi introdusă cel mai probabil împotriva unei hotărâri de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei, după caz, pronunțată de prima instanţă şi menținută de instanța de apel ori pronunţată în apel fără a dispune audierea acestuia în condițiile în care acesta nu a fost audiat nici de către prima instanță și nici de către instanța de apel. Prin urmare, dacă inculpatul nu a fost audiat în primă instanţă, dar a fost audiat de instanţa de apel ori, fiind întrebat de instanţa de apel, a refuzat să dea declaraţie nu poate invoca neîndeplinirea de către prima instanţă a obligaţiei de a proceda la audiere , deoarece aceasta a fost asigurată de instanţa de apel[121].
2.9. Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. i) C. pr. pen.: „Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă”.
66. Acest motiv de contestaţie în anulare, care este identic cu cel prevăzut de Codul de procedură penală anterior, din care este preluat, are în vedere situaţia în care, după ce a rămas definitivă o hotărâre penală, având autoritate de lucru judecat cu privire la o persoană, aceasta este judecată din nou pentru aceeaşi faptă, fără să se dea eficienţă autorităţii de lucru judecat, pronunţându-se o nouă hotărâre definitivă[122]. Prin reglementarea acestui caz de contestaţie în anulare se urmăreşte desfiinţarea ultimei hotărâri definitive, care este nelegală, deoarece s-a pronunţat în pofida efectului pe care ar trebui să-l producă autoritatea de lucru judecat şi, implicit, recunoaşterea principiului ne bis in idem prevăzut de art. 6 C. pr. pen., care stă la baza primei hotărâri rămase definitive.
67. Hotărârile penale definitive la care se referă art. 426 lit. i) C. pr. pen. sunt hotărâri prin care s-a soluționat fondul cauzei. Ele pot fi hotărâri de condamnare a unei persoane pentru aceeași faptă, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, dar și hotărâri de achitare ori de încetare a procesului penal, nefiind posibil ca printr-o hotărâre penală definitivă ulterioară să se dispună condamnarea persoanei pentru aceeași faptă sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei sau achitarea ori încetarea procesului penal pentru același temei sau pentru unul diferit[123]. În doctrina anterioară[124], s-a menționat, în mod concret, că și aceste situații se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 alin. i) C. pr. pen., întrucât prin hotărârea ulterioară se încalcă autoritatea de lucru judecat, indiferent de soluția pronunțată asupra fondului cauzei.
[114] În acelaşi sens, a se vedea, Gr. Gr. Theodoru, Teoria şi practica recursului penal, e a 2-a revizuită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 303; N. Volonciu, A. Vlăsceanu, Codul de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 59. În practica judiciară s-a decis că încălcarea dispoziţiilor privind lipsa de publicitate a şedinţei de judecată este prevăzută sub sancţiunea nulităţii relative (ÎCCJ, Secţia Penală, Decizia nr. 2118 din 28 martie 2005 în J.S.R. 2005, pp. 121 și 122).
[115] ÎCCJ, Secţiile Unite, Decizia nr. XXIV/2006, M. Of. nr. 188 din 19 martie 2007.
[116] Împrejurarea că textele folosesc termeni diferiţi, respectiv „audiere”, în art. 378 şi „ascultare”, în art. 420 alin. (4) nu ne surprinde, terminologia neunitară fiind o „caracteristică” negativă a noului cod.
[117] A se vedea, CEDO, hotărârea Constantinescu c. României, din 27 iunie 2000, M. Of. nr. 279 din 30 mai 2001; CEDO, Hotărârea Dănilă c. României, 8 martie 2007, www.coe.int.; CEDO, Mircea c. României, 29 martie 2007, www.coe.int., CEDO, Adrian Constantin c. României, 12 aprilie 2011, Idem; CEDO, Ilișescu și Chiforec c. României, 1 dec. 2005, Idem; CEDO, Mihai Moldoveanu c. României, 19 iunie 2012, Idem; CEDO, Mihaiu c. României, 4 noiembrie 2008, Idem; CEDO, Stanca c. României, 24 iulie 2012, Idem; CEDO, V. D. c. României, 16 febr. 2010, Idem; CEDO, Hanu c. României, 4 iunie 2013, Idem; CEDO, Flueraș c. României, 9 aprilie 2013, Idem; CEDO, Găitănaru c. României, 26 iunie 2012, Idem; CEDO, Manolachi c. României, 5 martie 2013, Idem; CEDO; Hotărârea Popa și Tănăsescu c. României, 10 aprilie 2012, cu notă de L. Criste, în COMPLET DE JUDECATĂ nr. 5/2012, p. 269-270; CEDO, Spînu c. României, 29 aprilie 2008, www.coe.int; CEDO, Andreescu c. României, 8 iunie 2010, Idem; CEDO, Niculescu-Dellakeza c. României, 26 mai 2013, Idem ș.a.
[118] În sens contrar, se susţine că cerinţa ca audierea să fie legal posibilă include şi prezenţa inculpatului în instanţă (G. Tudor, op. cit., p. 1082). Considerăm că în situaţia în care inculpatul lipseşte de la judecată (în primă instanţă şi în apel) contestaţia în anulare pe acest temei nu poate fi admisă. Ea poate fi admisă însă pe cazul prevăzut de art. 426 lit. a) C. pr. pen., dacă nu a fost citat legal ori dacă s-a aflat în imposibilitate de prezentare şi de încunoştinţare a instanţei pentru termenul de judecată stabilit.
[119] G. Tudor, op. cit., p. 1083.
[120] În sens contrar, G. Tudor, op. cit., p. 1083.
[121] În acelaşi sens, G. Tudor, op. cit., p. 1082; I.C.C.J., Secţia Penală, Decizia nr. 190 din 21 ianuarie 2008, Buletinul Casaţiei, nr. 4/2008, p. 80 – 81; Î.C.C.J., Secţia Penală, Decizia nr. 2729/2008, Revista de drept penal nr. 2/2009, pp. 185 și 186.
[122] A se vedea, Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a II-a Penală, Decizia nr. 109/1979, cu notă de I. Dumitrescu, în Revista Română de Drept nr. 12/1979, p. 44.
[123] Întrucât nu se face referire la felul soluţiei pronunţate prin hotărârile definitive care pot forma termenii autorităţii de lucru judecat, s-a pus problema de a şti dacă sunt îndeplinite condiţiile existenţei acestui caz de contestaţie în anulare şi în situaţia în care una dintre cele două hotărâri definitive a fost de încetare a procesului penal, exprimându-se punctul de vedere potrivit căruia hotărârea definitivă de încetare a procesului penal pentru aceeaşi faptă şi cu privire la aceeaşi persoană nu poate dobândi autoritate de lucru judecat, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, respectiv asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei, ci doar a constatat lipsa unei condiţii procedurale (M. Ungureanu, Contestaţia în anulare. Principiul autorităţii de lucru judecat, Revista de drept penal nr. 3/2010, pp. 73 și 74). În ceea ce ne priveşte, suntem de acord, parţial, cu această opinie, respectiv doar în măsura în care încetarea procesului penal se întemeiază pe cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) (lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale) şi j) (a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii) care derogă de la regula autorităţii de lucru judecat, existând prevedere expresă în acest sens în art. 16 alin. (2) care dispune că în aceste cazuri acţiunea penală poate fi pusă în mişcare anterior, în condiţiile legii.
[124] N. Volonciu, A. Vlășceanu, op. cit., p. 126.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.