Contestaţia în anulare, între trecut şi prezent, în reglementarea Codului de procedură penală în vigoare
Gheorghiță Mateuț - februarie 1, 201623. După părerea noastră, nu poate fi acceptat un asemenea punct de vedere, care nu are nicio susţinere în prevederile legii noi de procedură penală. Cazul de contestaţie în anulare bazat pe existenţa unei cauze de încetare a procesului penal poate fi invocat doar în condiţiile prevăzute de legea în vigoare care, sub aspectul discutat, sunt în mod evident mai puţin restrictive, raportat la reglementarea anterioară[47]. Considerăm că invocarea autorităţii de lucru judecat în susţinerea opiniei contrare nu are nicio justificare raţională, ştiut fiind că o cale de atac extraordinară, cum este şi contestaţia în anulare, reprezintă, în genere, o derogare de la acest principiu unanim acceptată în legislaţiile existente. Credem, alături de alţi autori[48], că în pofida importanţei autorităţii de lucru judecat, aceasta trebuie totuşi să cedeze în faţa unor situaţii excepţionale în care legea permite ca hotărâri definitive şi intrate în puterea lucrului judecat să poată fi atacate şi desfiinţate. De aceea, nu poate avea nici o relevanţă dacă instanţa s-a pronunţat sau nu pe cazul de încetare a procesului penal pentru ca cererea de contestaţie în anulare să fie apreciată ca admisibilă în acest caz[49].
24. Referitor la cealaltă chestiune însă, privind necesitatea de a exista probe în dosar cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, suntem şi noi de părere că, deşi textul actual nu mai reia această prevedere, în forma din Codul de procedură penală anterior, care făcea referire expresă la „probe în dosar”, interpretarea textului nu poate conduce la o altă concluzie[50]. Întrucât textul prevede în continuare că trebuie să fi existat probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, adică la momentul pronunţării hotărârii definitive, înseamnă că trebuie să existe şi în prezent la dosar dovada existenţei cauzei de încetare a procesului penal până la acel moment, depunerea ulterioară a probelor fiind ineficientă în ceea ce priveşte admisibilitatea contestaţiei în anulare.
25. În doctrina veche[51], s-a subliniat că cererea de contestație în anulare fundamentată pe cazul prevăzut în art. 426 lit. b) C. pr. pen., este admisibilă indiferent dacă partea care a introdus contestația a fost prezentă sau a lipsit de la judecată la prima instanță sau în apel și indiferent dacă, fiind prezentă, a invocat sau nu cauza de încetare a procesului penal. Pentru ca o asemenea cale de atac să poată fi admisă, sunt suficiente cele două condiții: omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cauzei de încetare a procesului penal sau pronunţarea unei soluţii greşite, făcând abstracţie de existenţa unui caz de încetare dintre cele prevăzute în lege, cu excepţia autorităţii de lucru judecat; existența în dosar a probelor cu privire la aceasta.
26. Nepronunțarea în primă instanţă sau în apel cu privire la cazul de încetare a procesului penal poate fi realizată în două situații, respectiv când s-a formulat o cerere sau un motiv de apel pe acest temei ori când, în absența unei cereri sau a unui motiv de apel pe acest temei, prima instanţă sau instanța de apel nu a examinat din oficiu, pe baza probelor existente, cauza de încetare a procesului penal, iar soluţionarea greşită presupune pronunţarea unei alte soluţii decât cea de încetare a procesului penal fie la cererea expresă a procurorului sau a inculpatului, fie din oficiu, în absenţa vreunei cereri, în pofida existenţei unui caz legal de împiedicare, altul decât autoritatea de lucru judecat, care constituie un caz distinct de contestaţie în anulare.
27. În ambele situații, credem că față de noua configurație a cazului de contestație bazat pe existența unui caz de încetare a procesului penal, cu excepția autorității de lucru judecat, sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea contestației în anulare pe acest temei. Ca atare, considerăm că sunt îndeplinite condiţiile legale și în situația frecvent întâlnită în practică în care instanțele se pronunță pe acest caz, dispunând în mod nelegal o altă soluție decât de încetare a procesului penal, respectiv condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, după caz, nu numai în aceea de nepronunţare pe care s-a bazat reglementarea anterioară.
28. În absența unei prevederi exprese, considerăm că cerința prevăzută de art. 426 lit. b) C. pr. pen. ca la dosar să fi existat probe trebuie interpretată în funcție de cauza de încetare a procesului penal la care se referă probele[52]. Cu privire la aceasta, în doctrina anterioară[53], s-a subliniat că aceasta trebuie realizată doar în anumite cazuri, cum sunt decesul inculpatului sau radierea persoanei juridice trimise în judecată [art. 16 alin. (1) lit. f) C. pr. pen.] ori în cazul retragerii plângerii prealabile sau al împăcării părților [art. 16 alin. (1) lit. e) C. pr. pen.], când trebuie să existe la dosar ori să fi fost depus la instanță înainte de pronunțarea hotărârii actul prin care se dispune radierea persoanei juridice, actul care conține declarația de retragere a plângerii prealabile sau, după caz, cel care face dovada că părțile s-au împăcat.
Dimpotrivă, în cazul amnistiei, al prescripției [art. 16 alin. (1) lit. f) C. pr. pen.] ori al existenței unei cauze de nepedepsire prevăzute în lege [art. 16 alin. (1) lit. h) C. pr. pen.] s-a arătat că este suficient ca din actele dosarului să rezulte că sunt incidente prevederile legii de amnistie, că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit ori, după caz, că sunt incidente dispozițiile legale care prevăd o cauză de nepedepsire , deoarece, în toate cazurile, instanța are obligația să cunoască legea, nefiind necesar ca aceasta să fie depusă la dosar. Totodată, în ceea ce privește cazul lipsei plângerii prealabile, a autorizării ori a sesizării organului competent sau a unei alte condiții procedurale necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale sau pentru exercițiul acestora [art. 16 alin. 1 lit. e) C. pr. pen.] este suficient să se constate că aceasta lipsește de la dosar pentru a fi îndeplinită cerința prevăzută de art. 426 lit. b) C. pr. pen[54].
2.3. Cazul prevăzut în art. 426 lit. c) C. pr. pen.: „când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului”.
29. În Codul de procedură penală anterior, acest caz figura printre motivele de casare, într-o manieră similară, alături de nelegala compunere şi de incompatibilitate, astfel că, în raport de reglementarea anterioară, nu prezintă alte aspecte de noutate. Doar formularea acestuia este diferită însă nu-i schimbă sensul. El se referă, practic, la încălcarea principiului continuităţii completului de judecată, prevăzut în Codul de procedură penală în vigoare în art. 354 alin. (2) şi (3) prin care se preiau vechile prevederi, potrivit cărora: „Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor”; „După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor”.
30. Considerăm însă că includerea acestei circumstanţe printre cazurile de contestaţie în anulare ca urmare a transferului de reglementare realizat de Legea nr. 255/2013 nu trebuie separată de cazul clasic privind nelegala compunere a instanţei, doar din dorinţa de a efectua modificări pe textele preluate din reglementarea anterioară, întrucât priveşte aceeaşi chestiune, a neregularităţii compunerii, sancţionată cu nulitate absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. a) C. pr. pen.. În plus, se prevede că este caz de anulare a hotărârii pe temeiul nerespectării continuităţii completului de judecată doar atunci când schimbările în compunerea completului de judecată au intervenit după „dezbaterea pe fond a procesului”. Prin aceasta, credem că legiuitorul a urmărit să atragă atenţia oarecum asupra faptului că cererea de contestaţie în anulare poate fi admisă numai în privinţa unei hotărâri pronunţate pe fondul cauzei, deşi apreciem că nu era utilă o asemenea precizare, faţă de ansamblul dispoziţiilor legale privind contestaţia în anulare care conduce univoc la aceeaşi concluzie, cu anumite excepţii.
31. Practica judiciară anterioară a statuat, în legătură cu acest caz, următoarele: dacă la termenul când au avut loc dezbaterile s-a acordat un nou termen, iar la acest ultim termen instanţa aflată în altă compunere decât cea de la termenul precedent nu a reluat de la început dezbaterile, este atrasă nulitatea hotărârii[55]; schimbările intervenite în compunerea completului de judecată la instanţa de apel, după repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice date faptelor, atrag nulitatea deciziei instanţei de apel[56]; este nulă hotărârea semnată de un alt judecător decât cel al cărui nume este menţionat în partea introductivă că a făcut parte din complet[57].
2.4. Cazul prevăzut în art. 426 lit. d) C. pr. pen.: „când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate”.
32. Acest caz reuneşte în aceeaşi dispoziţie legală două cazuri distincte de contestaţie în anulare şi anume faptul că instanţa nu a fost compusă potrivit legii şi existenţa unui caz de incompatibilitate, dintre cele prevăzute în art. 64 C. pr. pen.. Între cele două noţiuni există însă deosebiri fundamentale, care justifică prezentarea lor separată, fiind susceptibile de feluri diferite de nulitate (primul de nulitate absolută, iar al doilea de nulitate relativă)[58].
33. Greşita compunere a instanţei, privită exclusiv prin raportare la stricta legalitate, nu reprezintă o noutate, fiind menţionată şi în reglementarea anterioară a recursului printre cazurile de casare formale (errores in procedendo). Ea are în vedere atât aspectul constitutiv, cât şi cel funcţional al noţiunii de compunere[59]. În doctrina recentă[60], a fost exprimat şi punctul de vedere contrar, potrivit căruia compunerea instanţei reprezintă doar alcătuirea completului de judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege în vederea judecării cauzelor penale, opinie care însă nu are nicio susţinere în dispoziţiile legale.
[47] Prevederea cuprinsă în art. 368 alin. (1) lit. c) C. pr. pen. anterior, care limita admisibilitatea contestaţiei în anulare în acest caz la ipoteza nepronunţării instanţei, a avut în vedere faptul că reglementarea anterioară a recursului includea printre cazurile de casare şi cel în care, în mod greşit, instanţa nu a dispus încetarea procesului penal, ci condamnarea inculpatului, deşi există o cauză de înlăturare a răspunderii penale constând, în sensul acestor prevederi, în lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau a sesizării organului competent ori a unei alte condiţii prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, amnistia şi prescripţia răspunderii penale, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (A se vedea, Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, pp. 799 și 800). Însă întrucât printre cazurile de casare nu mai figurează în prezent, în art. 438 C. pr. pen. Actual, un asemenea caz, opţiunea legiuitorului de a renunţa la această restricţie are o explicaţie plauzibilă).
[48] A se vedea, D. V. Mihăescu, V. Rămureanu, op. cit., pp. 8 și 9.
[49] În acelaşi sens, a se vedea Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, Încheierea din camera de consiliu din data de 15.04.2014 (Dosar nr. 5189/2/2014). S-a decis în mod corect că atât timp cât legiuitorul a renunţat la precizarea condiţiei omisiunii intenţiei de a se pronunţa asupra cauzei de încetare a procesului penal, cazul de contestaţie în anulare vizează toate ipotezele, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Prin urmare, greşeala de judecată este cu atât mai evidentă, cu cât instanţa de apel a analizat acest aspect, apreciind în sens contrar. A impune condiţia omisiunii de pronunţare pe care legea nouă nu o mai prevede, înseamnă a adăuga nepermis la lege. În acelaşi timp, ar fi absurd să se considere că hotărârea definitivă poate fi casată prin intermediul recursului în casaţie când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, dar trebuie menţinută când în mod greşit s-a dispus condamnarea, deşi la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal pe care instanţa le-a analizat. Mai mult, o analiză comparativă a recursului în casaţie şi a contestaţiei în anulare relevă faptul că pentru încetarea greşită a procesului penal se poate declara recurs în casaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii instanţei de apel, pe când greşita condamnare în prezenţa probelor de încetare a procesului penal poate fi anulată oricând, ceea ce denotă grija legiuitorului de a asigura o protecţie specială persoanei condamnate.
[50] G. Tudor, op. cit., p. 1075.
[51] V. Dongoroz s.a., op. cit., p. 254; N. Volonciu, op. cit., Tratat, vol. II, pp. 327 și 328; I. Neagu, op. cit., Tratat, pp. 341 și 342.
[52] D. V. Mihăescu, V. Rămureanu, Ibidem, pp. 57 și 58.
[53] Ibidem, p. 58, V. Dongoroz ș.a., op. cit., p. 254; N. Volonciu, op. cit., Tratat, p. 327; I. Neagu, op. cit., Tratat, pp. 341 și 342.
[54] N. Volonciu, A. Vlășceanu, op. cit., p. 124.
[55] Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, Decizia nr. 911/1997, în G. Antoniu, A. Vlăsceanu, A. Barbu, Codul de procedură penală – texte, jurisprudenţă, hotărâri CEDO, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 365.
[56] Î.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 7186 din 11 decembrie 2006, www.scj.ro.
[57] ÎCCJ, Secţia penală, Decizia nr. 5964 din 17 decembrie 2003, în G. Antoniu, A. Vlăsceanu, A. Barbu, op. cit., p. 365.
[58] În sens contrar, M. Udroiu, Comentariu în M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 1091. (S-a susţinut, fără temei, că „noţiunea de compunere a instanţei trebuie privită atât dintr-o perspectivă cantitativă, prin raportare la numărul de judecători din complet, cât şi dintr-o perspectivă calitativă, în cadrul căreia rolul primordial îl ocupă garanţia imparţialităţii personale sau funcţionale a instanţei”. S-a mai arătat că, pe calea contestaţiei în anulare, greşita compunere a completului este sancţionată inclusiv în privinţa respectării exigenţei de imparţialitate decurgând din art. 6 parag. 1 CEDO care atrage incidenţa sancţiunii nulităţii absolute).
[59] În acelaşi sens, a se vedea N. Volonciu, A. Vlăsceanu, Codul de procedură penală comentat, precit., p. 56; G. Tudor, op. cit., pp. 1077 și 1078.
[60] M. Udroiu, op. cit., p. 1090.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.