Contestaţia în anulare, între trecut şi prezent, în reglementarea Codului de procedură penală în vigoare
Gheorghiță Mateuț - februarie 1, 201642. În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, există două feluri de imparţialitate: una obiectivă (aparenţa de justiţie şi compunerea jurisdicţiilor[80]); alta subiectivă (absenţa parti – pris – ului sau a prejudecăţii judecătorului în forul său interior[81]).
Imparţialitatea obiectivă presupune verificarea, indiferent de conduita personală a judecătorului, a anumitor situaţii sau împrejurări verificabile care, prin natura lor, autorizează suspectarea judecătorului de lipsă de imparţialitate. Curtea a decis că elementul determinant constă în a şti dacă temerile persoanei interesate pot fi considerate ca obiectiv justificate. Aprecierea obiectivă poartă, în esenţă, asupra legăturilor dintre judecător şi ceilalţi actori ai procedurii, fiind necesar să se decidă în fiecare caz concret dacă natura şi gradul legăturii sunt în aşa fel încât denotă o lipsă de imparţialitate din partea instanţei[82].
Sub unghiul aceluiaşi criteriu al imparţialităţii obiective, în ochii Curţii, judecătorii care s-au pronunţat pe măsura detenţiei provizorii nu prezintă garanţii de imparţialitate pentru a statua în continuare asupra fondului procesului, în condiţiile în care au ordonat menţinerea acestei măsuri şi au respins cererile de revocare, au invocat existenţa unor „indicii serioase” contra petentului şi au estimat că aceste indicii permiteau concluzia că reclamantul a comis, probabil, faptele de care este acuzat. Curtea a considerat că o asemenea concluzie nu putea fi rezultatul unei aprecieri sumare a datelor necesare în scopul detenţiei, presupunând un examen mai aprofundat al elementelor factuale în vederea stabilirii culpabilităţii reclamantului. Delimitarea dintre aprecierea asupra oportunităţii menţinerii detenţiei şi stabilirea culpabilităţii la finalul procesului a devenit minimă, în condiţiile în care s-a depăşit sfera unei simple bănuieli care poate justifica detenţia provizorie. În consecinţă, s-a decis că aprecierea judecătorilor de fond şi de apel cu privire la datele necesare menţinerii detenţiei provizorii puteau să justifice în mod obiectiv îndoielile reclamantului în privinţa imparţialităţii acestor judecători[83].
Imparţialitatea subiectivă sau personală este guvernată de principiul potrivit căruia aceasta se prezumă până la proba contrară[84]. În privinţa tipului de probă pretins, Curtea a decis că este necesar să se verifice dacă un judecător a arătat prin comportamentul său ostilitate ori rea – voinţă din raţiuni personale[85]. Ceea ce contează în demersul subiectiv al cercetării imparţialităţii judecătorului este atitudinea sa personală care ar putea pune probleme în acest cadru[86]. Ea este însă mai puţin evocată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului , deoarece în marea majoritate a cazurilor care pun problema imparţialităţii Curtea a recurs la demersul obiectiv[87].
43. În planul procedurii penale, considerăm că limitarea strictă a cazurilor de incompatibilitate preluată de actualul cod din reglementarea anterioară trebuia literalmente desfiinţată sub presiunea dispoziţiilor Convenţiei europene de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu se mai prezintă astăzi ca un sistem satisfăcător pentru asigurarea respectării imparţialităţii jurisdicţiilor nici din perspectiva abţinerii sau recuzării pe parcursul procedurilor, nici din aceea a formulării unei contestaţii în anulare după epuizarea acestora. Inserţia noţiunii de „imparţialitate” în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare ar putea legitima jurisprudenţa care este vizată în cea mai mare măsură de exigenţa pe care o impune un „tribunal imparţial”, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţie, să nu se mai întemeieze pe lista formal limitativă a cazurilor determinate de lege, anticipând o eventuală condamnare a statului român de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
44. Plecând de la formularea sumară a acestui caz de contestaţie în anulare, se pune problema dacă cererea este admisibilă şi în situaţia în care incompatibilitatea invocată a fost anterior soluţionată definitiv prin recurgerea la mijloacele procedurale de remediere prevăzute de lege. După actuala reglementare a contestaţiei în anulare, ea poate privi completul de judecată al primei instanţe, dacă hotărârea acesteia a rămas definitivă prin neapelare sau completul de judecată de la instanţa de apel, dacă hotărârea primei instanţe, fiind apelată, judecata s-a definitivat în apel. După părerea noastră, soluţionarea cu caracter definitiv a unei declaraţii de abţinere sau a unei cereri de recuzare în timpul derulării procedurilor fie la prima instanţă, fie în apel, nu poate afecta admisibilitatea contestaţiei în anulare pe acest temei întrucât textul legal nu cuprinde o asemenea limitare[88].
45. Dimpotrivă, considerăm că, pentru ca cererea de contestaţie în anulare pe acest temei să fie admisibilă, este obligatorie invocarea în prealabil a incompatibilităţii completului din primă instanţă sau din apel, după caz, în termenul legal[89]. Omisiunea pronunţării, precum şi respingerea unei asemenea cereri fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată nu ar putea constitui un impediment în promovarea unei contestaţii în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. d) C. pr. pen. , deoarece încheierea prin care a fost soluţionată incompatibilitatea nu poate avea o autoritate de lucru judecat autonomă. Invers, contestaţia în anulare trebuie apreciată ca admisibilă şi dacă situaţia de incompatibilitate a completului din apel nu a fost invocată anterior, doar dacă aceasta nu a fost posibilă (de pildă, nu a fost cunoscută de partea interesată)[90]. Aceeaşi opinie este valabilă şi pentru situaţia în care se contestă hotărârea primei instanţe care a rămas definitivă prin neapelare.
2.5. Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. e) C. pr. pen.: „Când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii”.
46. Acest caz de contestaţie în anulare nu reprezintă o noutate, fiind preluat din vechea reglementare a recursului şi exclus apoi din categoria cazurilor de casare prevăzute iniţial pentru calea de atac extraordinară a recursului în casaţie prin Legea nr. 255/2013. Introducerea lui printre cazurile de contestaţie în anulare se înscrie în aceleaşi limite de gândire a Noului Cod de procedură penală care nu a urmărit altceva decât să evite aglomerarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Legiuitorul a scăpat însă din vedere că, prin atribuirea în competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă a cărei anulare se cere, se diminuează semnificativ şansa de integrare a acestuia într-o cale de atac efectivă, din perspectiva garantării dreptului la un proces echitabil în materia căilor de atac.
47. Ceea ce credem că este pozitiv este faptul că participarea procurorului la judecată este plasată pe acelaşi plan cu participarea inculpatului, cei doi actori judiciari principali aflaţi la poli opuşi în configurarea procesului penal. Acest procedeu legislativ conferă expresivitate principiului egalităţii de arme în procesul penal, ca o componentă esenţială a echităţii, justificând contradictorialitatea generată de adversitatea de poziţie procesuală în faţa instanţei penale. El corespunde cu direcţia trasată de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală[91].
48. În realitate, textul legal conţine două situaţii diferite care trebuie analizate separat, având în vedere sediile distincte de reglementare, cu toate că ambele figurează printre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 281 C. pr. pen., şi anume: participarea procurorului, în cazurile în care este obligatorie potrivit legii; participarea inculpatului, dacă participarea acestuia este obligatorie potrivit legii[92].
Acest caz priveşte practic nelegala constituire a instanţei care nu se confundă cu nelegala compunere a instanţei, fiind o noţiune mai largă care include pe lângă membrii completului de judecată, grefierul şi magistratul asistent, procurorul şi inculpatul a căror prezenţă la judecată face parte din exerciţiul efectiv al funcţiei de acuzare şi apărare pe tot parcursul desfăşurării acestei faze procesuale, în cazurile în care participarea este obligatorie potrivit legii.
49. La judecata în primă instanţă, participarea procurorului este obligatorie, potrivit art. 363 alin. (1) C. pr. pen.. În apel, ea este obligatorie, la fel, în toate cazurile, potrivit art. 420 alin. (3) C. pr. pen.. Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale privind participarea obligatorie a procurorului la judecata în primă instanţă şi în apel este nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.[93]. În plus, mai arătăm că în art. 63 lit. e) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară figurează cu titlu imperativ atribuţia de participare a procurorului, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată în cauzele penale, iar în art. 67 alin. (3) din aceeaşi lege, astfel cum s-a modificat prin Legea nr. 255/2013, se prevede că „în procesele penale la şedinţa de judecată participă procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală ori alt procuror desemnat de conducătorul parchetului”.
50. Ne aflăm în prezenţa acestui caz de contestaţie în anulare, în mod clar, şi în situaţia absenţei fizice a procurorului de la şedinţa de judecată, fiind suficient ca acesta să absenteze la un singur termen de judecată. O asemenea situaţie este posibilă în practică atunci când în actele procedurale nu s-a menţionat numele şi prenumele procurorului şi nu s-a consemnat că acesta ar fi făcut vreo cerere sau a pus concluzii. Totodată, mai operează acest caz de contestaţie în anulare şi dacă procurorului, prezent la şedinţa de judecată, nu i s-a dat cuvântul pentru a pune concluzii asupra cererilor formulate de părţi şi asupra fondului[94] întrucât prin participarea procurorului la şedinţa de judecată se înţelege nu numai prezenţa sa fizică, ci şi exercitarea efectivă a dreptului de a formula cereri, de a ridica excepţii, de a lua cuvântul în orice chestiune pusă în discuţie şi de a pune concluzii asupra fondului cauzei[95].
[80] CEDO, Szameck c. Belgiei, 22 octombrie 1984, série A nr. 84; CEDO, Remli c. Franţei, 23 aprilie 1996, JCP 1997 – 1 – 4000.
[81] CEDO, Kyprianou c. Ciprului, 15 decembrie 2005, www.echr.coe.int.
[82] A se vedea CEDO, Marea Cameră, 23 aprilie 2015, Morice c. Franţei, www.echr.coe.int (Curtea a apreciat că termenii folosiţi de judecătorul J.M. în favoarea unui coleg magistrat, judecătorul M, care se afla la originea urmăririlor declanşate contra petentului în procedura în cauză, puteau suscita persoanei interesate îndoieli în privinţa imparţialităţii instanţei care a judecat cauza sa).
[83] CEDO, 24 iunie 2014, Ionuţ – Laurenţiu Tudor c. României, www.echr.coe.int.
[84] CEDO, 24 mai 1989, Hauschildt c. Danemarcei, parag. 47, série A, nr. 154.
[85] CEDO, 26 octombrie 1984, De Cubber c. Belgiei, parag. 25, série A, nr. 86.
[86] CEDO, Kyprianou c. Ciprului, precit. (În această hotărâre Curtea a subliniat că frontiera între imparţialitatea subiectivă şi imparţialitatea obiectivă nu este ermetică deoarece nu numai conduita unui judecător poate, din punctul de vedere al unui observator exterior, să antreneze îndoiala obiectiv justificată în privinţa imparţialităţii sale, ci poate să atingă şi chestiunea convingerii sale personale).
[87] A se vedea, Sylvie Josserand, L’impartialité du magistrat en procédure pénale, L.G.D.J., Paris, 1998, p. 459 (s-a subliniat că imparţialitatea obiectivă nu poate face abstracţie de independenţa membrilor unei instanţe în privinţa executivului, astfel cum ea este relevată de procedura de desemnare).
[88] În sens contrar, a se vedea, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, Decizia nr. 642 din 15 mai 2014 (nepublicată). În speţă, instanţa a respins în principiu contestaţia în anulare formulată în temeiul art. 426 lit. d) C. pr. pen. întrucât contestatorul formulase cerere de recuzare privind unul dintre membrii completului de judecată din apel, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată. Curtea a constatat că, deşi contestatorul a invocat în susţinerea contestaţiei în anulare cazul prevăzut de art. 426 lit. d) C. pr. pen., care are în vedere situaţia pronunţării hotărârii de către un complet compus contrar legii, unul dintre membri fiind incompatibil, acest caz nu este incident în speţă pentru că s-a soluţionat definitiv chestiunea incompatibilităţii acelui membru al completului de judecată prin respingerea cererii de recuzare întemeiat pe aceleaşi motive ca şi contestaţia.
[89] În acelaşi sens, a se vedea Curtea de Apel Constanţa, Decizia nr. 188/CM/2014, www.portal.just.ro (în speţă s-a decis că, în situaţia în care se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei determinată de existenţa unui caz de incompatibilitate, contestaţia în anulare este inadmisibilă, dacă partea interesată nu a invocat acest aspect în apel).
[90] În sens contrar, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, Încheierea din 23 iulie 2015 (nepublicată).
[91] A se vedea, C.C.R., Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 (M. Of. nr. 52 din 22 ianuarie 2015).
[92] Constatarea încălcării acestor dispoziţii imperative rezultă din Încheierea de şedinţă sau din partea introductivă a sentinţei ori deciziei penale, în care trebuie să se consemneze numele şi prenumele procurorului care a participat la şedinţele de judecată, cererile de orice natură pe care le-a făcut, precum şi concluziile pe care le-a formulat, respectiv numele şi prenumele părţilor care participă în proces şi care au fost prezente la judecată, cererile de orice natură formulate de părţi care au fost prezente la judecată, cererile de orice natură formulate de părţi şi concluziile părţilor [art. 370 alin. (4) lit. c), d), g) şi h), art. 402 alin. (1) şi art. 424 alin. (1) C. pr. pen.].
[93] Textul legal este reglementat defectuos, nefiind corelat cu prevederile actuale care instituie obligativitatea participării procurorului la judecată în toate cazurile, fără nicio excepţie. Astfel, se prevede că determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind „participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii”. Or, în prezent nu mai există niciun caz în care participarea procurorului la judecată fie în primă instanţă, fie în apel să nu fie obligatorie, potrivit legii.
[94] A se vedea, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, Decizia nr. 37/1995, în Buletinul de informaţii juridice al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nr. 2/1995, p. 59; Tribunalul jud. Timiş, Decizia penală nr. 375/1972, „R.R.D.” nr. 8/1972, p. 165; ÎCCJ, Secţia Penală, Decizia nr. 2683/2005, în Jurisprudenţa Secţiei penale pe anul 2005, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 132; C. Ap. Bacău, Secţia Penală, Decizia nr. 843/2004, cit. în I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, pp. 344 și 345.
[95] Gr. Gr. Theodoru, Teoria şi practica recursului penal, E a 2-a revăzută, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 305.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.