Contestaţia în anulare, între trecut şi prezent, în reglementarea Codului de procedură penală în vigoare
Gheorghiță Mateuț - februarie 1, 2016142. Considerăm că textul art. 432 alin. (1) care preia, practic, conţinutul art. 392 alin. (1) din Codul de procedură penală anterior, înlocuind doar cuvintele „recurs” şi „casare” cu „apel”, respectiv „desfiinţare”, fără nici cel mai mic efort de adaptare la noile reglementări, intră în contradicţie flagrantă cu celelalte prevederi referitoare la cazurile de contestaţie în anulare, instanţa competentă şi căile de atac. Totodată, nu ţine seama nici de trăsăturile specifice apelului care sunt diferite de cele ale recursului din vechea reglementare.
143. În absenţa unor prevederi clare, considerăm că admiterea contestaţiei în anulare produce, în esenţă, următoarele consecinţe:
– prima consecinţă a admiterii contestaţiei în anulare o reprezintă desfiinţarea prin decizie a hotărârii a cărei anulare se cere care nu se reduce doar la decizia instanţei de apel, aşa cum prevede textul legal existent, ci priveşte şi sentinţa primei instanţe rămase definitivă prin neapelare, cu excepţia cazului prevăzut în art. 426 lit. a) C. pr. pen., având în vedere noua viziune a legiuitorului, care nu mai pretinde epuizarea căilor ordinare de atac ca o condiţie de exercitare a acestei căi de atac extraordinare. Acesta este efectul principal al contestaţiei în anulare, ca o cale de atac de anulare şi retractare.
– a doua consecinţă a admiterii contestaţiei în anulare este aceea că instanţa de apel (ipoteză posibilă în toate cazurile) şi prima instanţă (situaţie posibilă în cazurile prevăzute de art. 426 lit. b)–i) C. pr. pen.) se învesteşte cu rejudecarea cauzei care a făcut obiectul deciziei sau, după caz, a sentinţei desfiinţate, în limitele desfiinţării dispuse. Sub acest aspect, textul art. 432 alin. (1) C. pr. pen. care prevede în această privinţă că instanţa „procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare” (s.n.) este necorespunzător, deoarece pe de-o parte nu acoperă toate situaţiile şi, pe de altă parte nu ţine seama în privinţa apelului de natura juridică a acestuia de cale de atac ordinară de reformare care determină cu ocazia judecării aplicarea regulilor de judecată în fond.
144. De aceea, el nu cunoaşte o desfiinţare a hotărârii atacate cu reţinere spre rejudecare în apel, ci în caz de admitere a apelului şi de desfiinţare a hotărârii atacate, fie soluţionează cauza pronunţând o nouă hotărâre, fie dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată sau de către instanţa competentă, după caz. În niciun caz, rejudecarea cauzei după desfiinţare nu poate fi realizată de instanţa de apel, noţiunea de „desfiinţare” neputând fi sinonimă cu aceea de „casare” pentru a permite o astfel de interpretare. În consecinţă, procedura referitoare la „rejudecarea cauzei după desfiinţare” nu poate fi interpretată decât în sensul că rejudecarea se va face potrivit normelor proprii fazei de judecată ce este reluată[199], respectiv în conformitate cu regulile de judecată în primă instanţă, indiferent de felul instanţei de rejudecare, care poate fi prima instanţă sau instanţa competentă, potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa materială sau personală a instanţelor judecătoreşti, când cauza a fost soluţionată de o instanţă inferioară celei legal competente.
145. Dacă s-a urmărit să se preia vechea reglementare în privinţa consecinţelor admiterii contestaţiei în anulare, în mod evident soluţia care se deduce din art. 432 alin. (1) C. pr. pen. este greşită, nefiind de conceput ca în cazul în care hotărârea atacată a rămas definitivă în apel să se poată obţine pe calea desfiinţării acesteia şi apoi desfiinţarea în continuare a hotărârii subsecvente pronunţate în urma rejudecării cauzei după desfiinţarea de către instanţa de trimitere. Cu toate acestea, nu putem fi de acord nici cu opinia[200] potrivit căreia instanţa de apel procedează la rejudecarea apelului atunci când instanţa de apel a cărei decizie a fost desfiinţată prin admiterea contestaţiei în anulare a respins apelul sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare atunci când instanţa de apel a cărei decizie a fost desfiinţată prin admiterea contestaţiei în anulare a admis apelul şi, desfiinţând sentinţa atacată, a rejudecat cauza. Dacă s-ar accepta acest punct de vedere, ar însemna să se adauge la lege, ceea ce nu este permis, întrucât pe de-o parte prevederea referitoare la „rejudecarea apelului” nu poate fi restrânsă doar la situaţia în care soluţia dată în apel a fost de respingere, textul nefăcând o asemenea distincţie, iar prevederea privind „rejudecarea cauzei după desfiinţare” nu poate fi înţeleasă în sensul care este arătat în opinie, nefiind posibilă o rejudecare a cauzei după desfiinţarea hotărârii în apel de către instanţa de apel, un asemenea procedeu fiind contrar legii.
146. În acelaşi timp, nu putem accepta nici punctul de vedere potrivit căruia „rejudecarea cauzei după desfiinţare” ar include şi cazul în care este atacată o hotărâre rămasă definitivă prin neapelare având în vedere modul defectuos de redactare a textului art. 432 alin. (1) C. pr. pen. care omite, în mod evident, o asemenea ipoteză[201]. Astfel, este clar că legiuitorul, preluând reglementarea corespunzătoare din Codul de procedură penală precedent a avut în vedere, la fel ca cel anterior, doar situaţia în care hotărârea penală definitivă care se atacă aparţine ultimei instanţe, care în prezent este instanţa de apel, din moment ce se prevede că, în caz de admitere a contestaţiei în anulare, desfiinţarea hotărârii se face numai prin decizie. Or, în cazul în care hotărârea atacată este o hotărâre rămasă definitivă la prima instanţă prin neapelare, se va pronunţa o sentinţă, nu o decizie. O asemenea interpretare rezultă şi prin raportare la art. 432 alin. (2) C. pr. pen. care prevede în mod expres că desfiinţarea hotărârii se realizează prin sentinţă dacă ultima hotărâre a rămas definitivă la prima instanţă, precum şi la art. 432 alin. (4) care rezervă calea de atac a apelului împotriva sentinţei date în contestaţia în anulare pentru cazurile în care hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, cu excepţia cazului prevăzut la lit. a) a art. 426 C. pr. pen..
147. Trecând peste aceste grave deficienţe legislative, considerăm totuşi că până la o reglementare clară şi coerentă, cazul hotărârilor rămase definitive prin neapelare, exceptat de la prevederea cuprinsă în art. 432 alin. (1), nu poate rămâne în afara unei proceduri. În absenţa unui cadru procesual reglementat coerent şi unitar, suntem de părere că, întrucât contestaţia în anulare se introduce la aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, dacă aceasta este prima instanţă, în caz de admitere, desfiinţarea hotărârii se realizează prin sentinţă, determinând fie de îndată, fie la un termen ulterior, acordat special în acest scop, rejudecarea cauzei potrivit regulilor proprii judecăţii în primă instanţă. Considerăm că legiferarea unei asemenea proceduri ar corespunde mai bine unei reglementări coerente şi neunitare, la adăpost de riscul pe care legiuitorul însuşi l-a asumat atunci când a renunţat la principiul tradiţional care condiţiona accesul la o cale de atac extraordinară de utilizarea căilor de atac ordinare, extinzând domeniul contestaţiei în anulare şi asupra hotărârilor rămase definitive la prima instanţă ca urmare a neexercitării apelului.
3.6.3.2. Procedura pentru cazul prevăzut în art. 426 lit. i) C. pr. pen.
148. Situația în care contestația în anulare este formulată pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. pr. pen. (existența autorității de lucru judecat), pentru care, așa cum am arătat mai sus, este prevăzută o procedură de examinare a admisibilității în principiu, face în prezent obiectul unei reglementări comune. În acest caz procedura nu se particularizează în raport de cea prevăzută pentru judecarea contestaţiei în anulare pentru celelalte cazuri. Astfel, în art. 432 alin. (2) C. pr. pen. se dispune mai întâi că judecarea contestației în anulare prevăzute în art. 426 lit. i) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre. O asemenea prevedere, preluată din Codul de procedură penală anterior este firească, deoarece numai ultima hotărâre, prin care se încalcă autoritatea de lucru judecat, poate fi desființată pe calea contestației în anulare. De asemenea, din aceleași considerente nu se citează decât părțile interesate, acestea fiind doar cele care au formulat contestația în anulare și cele la care se referă această cale de atac. În consecință, nu se citează toate părțile în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre, ci numai cele care pot justifica un interes procesual în legătură cu contestația formulată.
149. Partea a doua a textului cuprins în art. 432 alin. (2) C. pr. pen. prevede că la termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare instanța ascultă părțile și concluziile procurorului. Din conținutul acestei prevederi rezultă că structura judecății în acest caz se reduce la stadiul dezbaterilor judiciare care sunt contradictorii şi în care părțile și procurorul pun concluzii cu privire la cererea de contestație în anulare.
150. Ținând seama de faptul că şi în acest caz există în prezent o procedură preliminară de examinare în principiu, dezbaterile nu mai au ca obiect atât chestiunile de procedură (de pildă, cele referitoare la instanța competentă, persoanele care pot introduce contestația în anulare sau hotărârile penale care pot fi atacate pe calea contestației în anulare), cât și cele privind temeinicia cererii (temeiurile factuale pe care se bazează cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. i) C. pr. pen. pe care se întemeiază cererea), ca în reglementarea anterioară, ci exclusiv aspecte de temeinicie a cererii de contestaţie în anulare în limitele acestui caz, ceea ce presupune numai o analiză a condiţiilor în care poate fi angajată autoritatea de lucru judecat pentru a se da eficienţă efectului negativ al acesteia.
151. În absența unei prevederi exprese, considerăm că ordinea dezbaterilor este următoarea: președintele completului de judecată dă cuvântul contestatorului, celorlalte părți (la care se referă) și, în cele din urmă, procurorului. În caz de pluralitate de contestații în anulare, dacă între ele se află și contestația în anulare a procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
152. Potrivit art. 432 alin. (2) teza ultimă C. pr. pen., instanța, dacă în urma deliberării găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin sentință, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat. Instanța va da o sentință atunci când ultima hotărâre a rămas definitivă la prima instanță și o decizie atunci când ultima hotărâre a rămas definitivă la instanța de apel.
153. Din conținutul textului se mai înțelege că instanța poate desființa ultima hotărâre fie în întregime, dacă există autoritate de lucru judecat cu privire la toate dispozițiile pe care le cuprinde, fie în parte, dacă există autoritate de lucru judecat doar cu privire la unele din dispozițiile sale. În acest din urmă caz, instanța va desființa doar acele părți din hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat[202].
154. Textul art. 426 lit. i) C. pr. pen. care prevede acest caz de contestație în anulare are în vedere doar ipoteza în care împotriva unei persoane s-au pronunțat „două hotărâri definitive” pentru aceeași faptă. Ce se întâmplă în situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat mai mult de două hotărâri definitive pentru aceeași faptă? Cu privire la această chestiune s-a pronunțat practica judiciară care a decis că dacă împotriva unei persoane s-au pronunțat trei hotărâri definitive pentru aceeași faptă, instanța trebuie să desființeze atât ultima, cât și penultima hotărâre[203].
155. Dacă, dimpotrivă, în urma deliberării, instanța găsește contestația neîntemeiată (atunci când ultima hotărâre nu a fost pronunțată pentru aceeași faptă și privește o faptă diferită), hotărârea va fi de respingere a contestației în anulare ca neîntemeiată. Ea va fi, la fel, o sentință când ultima hotărâre a rămas definitivă la prima instanță prin neapelare sau o decizie, când ultima hotărâre a rămas definitivă la instanța de apel fie prin respingerea apelului, fie prin admiterea apelului şi pronunţarea unei noi soluţii în apel.
3.6.4. Căi de atac
156. Potrivit art. 432 alin. (4) C. pr. pen., „sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă”. În situația contestației în anulare introduse pentru cazurile prevăzute în art. 426 lit. a)–h) C. pr. pen., atât decizia prin care s-a soluționat contestația în anulare cât și cea pronunțată în urma rejudecării apelului sau a rejudecării cauzei după desfiinţare, în termenii noi folosiţi de actualul Cod de procedură penală, nu sunt supuse vreunei căi de atac ordinare. La fel, nici în cazul contestaţiei în anulare, pentru motivul prevăzut în art. 426 lit. i) C. pr. pen. în ipoteza în care ultima hotărâre a rămas definitivă la instanța de apel, decizie prin care s-a soluționat contestația în anulare nu este supusă căilor de atac ordinare[204]. În toate cazurile, rațiunea este aceeași: fiind hotărâri pronunțate de instanța de apel, ele sunt definitive potrivit art. 551 alin. (4) şi art. 552 alin. (1) C. pr. pen., după distincţiile făcute de lege, în raport de modul de soluţionare a apelului[205].
[199] D. V. Mihăescu, V. Rămureanu, op. cit., p. 97.
[200] G. Tudor, op. cit., p. 1092.
[201] În sens contrar, G. Tudor, op. cit., p. 1093.
[202] În același sens, N. Volonciu, A. Vlășceanu, op. cit., p. 150.
[203] ÎCCJ, Secţia Penală, Decizia nr. 3181 din 10 iunie 2004, în G. Antoniu, A. Vlășceanu, A. Barbu, Codul de procedură penală – texte, jurisprudență, hotărâri CEDO, Ed. Hamangiu, București, 2006, p. 383, cit. de N. Volonciu, A Vlășceanu, op. cit., p. 151.
[204] V. Dongoroz ș.a., op. cit., p. 260-261; N. Volonciu, op. cit., Tratat, vol. II, p. 334, I. Neagu, op. cit., Tratat. Partea specială, 2007, p. 348-349; Gr. Theodoru, op. cit., Tratat, 2007, p. 855; N. Volonciu, A. Vlășceanu, op. cit., p. 153.
[205] Dacă soluţia dată este de respingere a apelului, hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul. Dacă, dimpotrivă, apelul a fost admis, hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia. Din ambele situaţii însă se consideră că procesul penal a luat sfârşit în faţa instanţei de apel care pronunţă o decizie cu caracter definitiv.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.