Art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale – trecut și prezent
Oana Bugnar-Coldea - iulie 4, 2021Chiar dacă interpretarea mai largă a noțiunii de „primul termen de judecată” ar fi putut conduce, într-adevăr, la un nivel mai ridicat al respectării dreptului la apărare, inclusiv în opinia noastră, limita impusă cu claritate de legiuitor nu putea fi ignorată.
Respectarea dreptului la apărare se putea realiza însă și în aceste condiții, în măsura în care o eventuală cerere, întemeiată, de efectuare a unei expertize, formulată de inculpat în faza de urmărire penală, nu era respinsă. În cauzele având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală, prejudiciul este de multe ori preluat din rapoartele de inspecție fiscală, din constatările inspectorilor antifraudă sau din constatările tehnico-științifice întocmite în cauză. În măsura în care inculpatul solicita efectuarea unei expertize în această fază, iar cererea era respinsă, deși nu era în mod vădit neîntemeiată, credem că putea fi pusă în discuție încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât niciunul dintre mijloacele de probă enumerate supra nu oferă aceleași garanții pe care le oferă efectuarea unei expertize. Astfel, inculpatul era pus în situația ori de a achita un prejudiciu cu care nu era de acord ori de a nu mai putea beneficia de dispozițiile art. 10 din lege.
În acest context, facem trimitere și la art. 172 alin. (12) C. pr. pen., care a fost contestat din perspectiva constituționalității, excepțiile formulate fiind însă respinse[50]. Dacă la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală se prevedea că, în măsura în care raportul de constatare tehnico-științifică este contestat, „se dispune efectuarea unei expertize”, textul a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016[51], efectuarea unei expertize, chiar și în acest caz, devenind facultativă.
Din acest motiv, au fost formulate critici cu privire la o presupusă neconstituționalitate a acestei norme, două dintre aceste excepții fiind formulate chiar în dosare având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală. S-a arătat, în acest sens, că prin modificarea adusă se încalcă principiul legalității, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și principiile constituționale privind statul de drept, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și statutul procurorilor, întrucât „lasă la aprecierea pur discreționară a organelor judiciare dispunerea unei expertize, singurul procedeu științific care poate să lămurească toate aspectele esențiale ale cauzei și să contribuie la aflarea adevărului”, inculpatul neavând „posibilitatea de a contesta imediat o eventuală decizie nefavorabilă”[52].
Curtea Constituțională a respins excepțiile formulate, arătând, în esență, că:
– dispozițiile art. 172 alin. (12) nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare;
– organele judiciare pot respinge o cerere în probațiune, în conformitate cu dispozițiile legale;
– „organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită”; toate probele, inclusiv cele tehnico-științifice, trebuie raportate la ansamblul probator;
– dreptul la un proces echitabil se analizează raportat la întreaga procedură; or, dispozițiile procesual-penale oferă suficiente garanții în vederea respectării acestui drept;
– eventualele dificultăți cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autoritățile judiciare, putând susține în fața instanței de judecată toate apărările necesare, în condiții de contradictorialitate cu acuzarea;
– „lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesității dispunerii efectuării unei noi expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului (…), și nu o manieră de a încălca, prin dispozițiile de lege criticate, principiul legalității și standardele calității legii” (Decizia nr. 531/2019).
În acord cu deciziile Curții Constituționale, lăsarea la aprecierea organelor judiciare a necesității efectuării unei expertize nu generează per se încălcarea dreptului la un proces echitabil. Norma criticată nu este contrară dispozițiilor constituționale. Aplicarea abuzivă a acestor dispoziții, prin respingerea neîntemeiată a unei cereri de efectuare a unei expertize, poate însă conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Un exemplu în care o astfel de conduită a fost sancționată de instanța de judecată se regăsește în cuprinsul Deciziei nr. 656/2014 a Curții de Apel Cluj[53]. S-a reținut, în acest sens, că specialistul DNA care a efectuat constatarea tehnico-științifică nu a luat în considerare întreaga documentație existentă la dosarul cauzei, iar „concluziile raportului de constatare întocmit – în opinia Curții – pro causa au fost contestate în mod constant atât de către apărare, cât și de celelalte instituții cărora DNA li s-a adresat pentru precizarea unor puncte de vedere”. S-a mai constatat că, „pe parcursul întregii urmăriri penale, a fost solicitată de către inculpați efectuarea unei expertize tehnice de specialitate de către un expert independent, însă această solicitare a fost respinsă în mod constant. (…) Procedeul instanței de fond (de a nu ține seama în ansamblul materialului probator de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în faza de urmărire penală și completarea la acest raport, acordând preeminență raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul cercetării judecătorești) a fost deci corect și în conformitate cu principiul egalității armelor”. Făcând trimitere pe larg la principiul contradictorialității și la cel al egalității de arme, Curtea a mai reținut că efectuarea constatării tehnico-științifice „este un mijloc de probă care nu permite participarea unor specialiști numiți de parte, astfel că singura probă care respectă exigențele impuse de Convenția Europeană a Drepturilor Omului este expertiza tehnică”.
Dacă, după cum am precizat, nici în opinia noastră dispozițiile art. 172 alin. (12) C. pr. pen. nu sunt neconstituționale, atunci respingerea abuzivă a cererii de efectuare a unei expertize de către organele de urmărire penală trebuie sancționată de către instanța de judecată.
Din perspectiva aplicabilității dispozițiilor art. 10, prin modificarea limitei temporale, neajunsurile vechii reglementări au fost mult atenuate, inculpatul având posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize în faza de judecată, putând beneficia de dispozițiile sus-menționate și dacă achită prejudiciul sau prejudiciul majorat, în cursul judecății, după efectuarea expertizei. Situația rămâne totuși problematică atunci când inculpatul nu este de acord cu prejudiciul reținut în sarcina sa, dorește să urmeze procedura simplificată prevăzută de art. 374 alin. (4) C. pr. pen., însă cererea sa (întemeiată) de efectuare a unei expertize în faza de urmărire penală a fost respinsă.
– Posibile soluții:
Din nefericire, dispozițiile procesual-penale nu oferă judecătorului de cameră preliminară posibilitatea de a sancționa această conduită a organelor de urmărire penală, astfel încât, până la primul termen de judecată, cuantumul prejudiciului să poată fi stabilit cu respectarea dreptului la un proces echitabil. Potrivit art. 342 C. pr. pen., „obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală”. După cum constant s-a arătat în doctrină, în această fază, nu poate fi analizată temeinicia acuzației[54] și nici substanța probelor sau numărul lor[55].
Una dintre soluții pentru rezolvarea problemei analizate ar fi însă ca, în astfel de situații, judecătorul de cameră preliminară să dispună restituirea cauzei la procuror în vederea completării probatoriului, prin aplicarea directă a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Art. 346 C. pr. pen., care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de cameră preliminară, nu prevede această posibilitate. Prin aplicarea art. 20 din Constituție raportat la art. 6 din Convenție, credem însă că o astfel de soluție ar fi posibilă. De altfel, aceasta nu ar fi singura situație în care instanțele de judecată ar dispune soluții nereglementate în Codul de procedură penală, dar întemeiate pe dispozițiile art. 6 din Convenție. Exemplificativ, facem trimitere la Decizia penală nr. 54/2015 a Curții de Apel Cluj[56], prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în considerarea lipsei de motivare a sentinței prin care s-a dispus condamnarea inculpaților și a inexistenței cercetării judecătorești, deși printre soluțiile care pot fi dispuse de instanța de apel, reglementate de art. 421 C. pr. pen., nu se regăsește și această posibilitate.
Până la o eventuală intervenție legislativă, însă, aceasta ar putea fi o soluție care să garanteze atât libertatea de apreciere a organelor de urmărire penală cu privire la utilitatea și necesitatea probelor, cât și dreptul inculpatului la un proces echitabil.
O altă soluție posibilă ar fi aceea ca în faza de cameră preliminară, cu prilejul analizării rechizitoriului sub aspectul clarității, să se aibă în vedere inclusiv modul în care a fost stabilit prejudiciul și mijloacele de probă care dovedesc cuantumul acestuia, iar, în măsura în care se constată insuficiența mijloacelor de probă cu privire la acest aspect, să se dispună trimiterea dosarului la procuror în vederea remedierii neregularității. Dacă ulterior se constată că această deficiență nu a fost remediată, instanța va dispune restituirea cauzei la parchet. O astfel de soluție a fost dispusă de Curtea de Apel Cluj[57].
În cauză, urmare a pronunțării Deciziei nr. 72/2019 a Curții Constituționale[58], au fost excluse de la dosarul cauzei procesele-verbale întocmite de organele fiscale și rapoartele de inspecție fiscală, dispunându-se trimiterea dosarului la parchet în vederea remedierii neregularităților actului de sesizare, în sensul eliminării din conținutul acestuia a trimiterilor la mijloacele de probă cu privire la care s-a dispus excluderea. De asemenea, trimiterea dosarului s-a dispus și pentru ca organele de urmărire penală să aprecieze în ce măsură prejudiciul mai are susținere în probele existente la dosarul cauzei. Procurorul a eliminat din conținutul rechizitoriului trimiterile la mijloacele de probă cu privire la care s-a dispus excluderea, nu a administrat alte mijloace de probă și a menținut dispoziția de trimitere în judecată a inculpatului. Instanța a constatat că, în aceste circumstanțe, pentru stabilirea prejudiciului, procurorul a avut în vedere: declarațiile informative 394, declarațiile fiscale 300 – decont de TVA și adresa de constituire de parte civilă a AJFP Cluj.
În acest context, Curtea de Apel a dispus restituirea cauzei la parchet, arătând, în esență, că, deși s-ar putea afirma că stabilirea prejudiciului ține de temeinicia acuzației și nu poate face obiect de analiză în camera preliminară, în realitate, dat fiind obiectul judecății – infracțiuni de evaziune fiscală – stabilirea prejudiciului depășește sfera de analiză a temeiniciei acuzației, fiind esențial ca acesta să fie determinat de procuror astfel încât acuzația să fie clară și previzibilă, raportat la dispozițiile art. 328 C. pr. pen. În viziunea instanței, rechizitoriul trebuie să conțină inclusiv „menționarea probelor și a mijloacelor de probă nu numai la nivel de enumerare, ci și o evaluare a acestora” fiind „unanim admis că atunci când probatoriile nu au fost indicate ori, deși indicate, procurorul a omis să facă o evaluare a lor, judecătorul de cameră preliminară trebuie să comunice omisiunile sesizate procurorului, el având posibilitatea de a le remedia”. Judecătorul de cameră preliminară a mai arătat că, dacă ar valida dispoziția de trimitere în judecată în această manieră și ar permite începerea judecății, s-ar ajunge la încălcarea separației funcțiilor judiciare, în sensul că „ar ajunge judecătorul ca în faza de judecată să administreze, cu necesitate, probe, în scopul dovedirii acuzației aduse de procuror, în sensul stabilirii prejudiciului”.
Din perspectiva apărării, s-a mai arătat că „acuzația adusă inculpaților este în această manieră incompletă, lipsită de previzibilitate”, iar „importanța stabilirii valorii prejudiciului, ca element esențial al infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, rezidă și din aceea că acest criteriu cantitativ este elementul unic de diferențiere între forma de bază și formele agravate prevăzute de alin. (2) și (3) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005”[59]. Așadar, „prejudiciul prezintă relevanță nu doar din perspectivă civilă, dar și din perspectivă penală, câtă vreme duce, în mod direct, la stabilirea corectă a încadrării juridice” și, totodată, așa cum a arătat și inculpatul-contestator, stabilirea prejudiciului are relevanță și din perspectiva dreptului inculpatului de a opta pentru judecarea cauzei în procedura abreviată, în raport de o acuzație previzibilă și o încadrare juridică întemeiat stabilită”.
În concluzie, insuficiența probelor cu privire la cuantumul prejudiciului poate fi sancționată de judecătorul de cameră preliminară prin raportare la actul de sesizare a instanței, mai exact la claritatea acuzației. În măsura în care nu sunt indicate în cuprinsul rechizitoriului mijloacele de probă care fundamentează cuantumul prejudiciului sau nu se face o analiză pertinentă a acestora, în temeiul lipsei de claritate a acuzației, judecătorul de cameră preliminară poate dispune remedierea acestuia, soluție care ar putea conduce inclusiv la restituirea cauzei la procuror, în vederea administrării de probe. Apariția unei astfel de jurisprudențe constante a instanțelor de judecată ar conduce, credem noi, la o practică unitară a organelor de urmărire penală, în sensul efectuării de expertize în această fază, în dosarele de evaziune fiscală. Astfel, ar fi eliminat riscul încălcării dreptului la un proces echitabil al inculpatului, iar acesta ar avea posibilitatea de a acoperi prejudiciul cauzat într-un cuantum stabilit cât se poate de obiectiv și cu garantarea dreptului la apărare, inclusiv dacă alege să urmeze procedura simplificată, ceea ce ar conduce și la celeritatea procesului penal.
[50] Dec. nr. 729/2017, publicată în M. Of. nr. 148 din 16 februarie 2018; Dec. nr. 262/2018, publicată în M. Of. nr. 587 din 11 iulie 2018; Dec. nr. 531/2019, publicată în M. Of. nr. 965 din 29 noiembrie 2019.
[51] Ordonanța pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016.
[52] Fără a prelua pe larg cele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, mai precizăm doar că, în cuprinsul acesteia, s-a mai arătat că „neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate este și mai evidentă în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, întrucât, pentru a putea reține o astfel de încadrare juridică, trebuie stabilit cu certitudine dacă există sau nu un prejudiciu și care este cuantumul exact al acestuia”. În susținerea acestui punct de vedere, s-a mai adăugat faptul că organele de urmărire penală „aleg, aproape în toate cazurile, să solicite calcularea prejudiciului de către inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) detașați în cadrul parchetelor, deși nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 172 alin. (9) C. pr. pen., respectiv existența pericolului de dispariție a unor mijloace de probă sau necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei”.
Nu în ultimul rând, s-a invocat „lipsa de independență și imparțialitate a inspectorilor antifraudă menționați mai sus, întrucât aceștia sunt angajați ai A.N.A.F., instituție care se constituie parte civilă în dosarele care au ca obiect infracțiuni economico-financiare”, iar „inspectorii antifraudă detașați în cadrul parchetelor se află sub controlul direct al procurorului”. În aceste condiții, s-a concluzionat că „rapoartele de constatare dispuse în temeiul prevederilor art. 172 alin. (9) C. pr. pen. sunt întocmite doar pentru a susține acuzațiile aduse de organele de urmărire penală, iar nu în scopul aflării adevărului”, astfel fiind esențială „instituirea obligației organelor judiciare de a dispune efectuarea unei expertize în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate” (par. 5 din Decizia nr. 531/2019).
[53] Dosarul soluționat de Curtea de Apel Cluj a avut ca obiect infracțiuni de corupție, însă credem că observațiile instanței cu privire la necesitatea efectuării unei expertize sunt aplicabile și în cazul analizat. Hotărâre disponibilă la adresa: www.rolii.ro.
[54] I. Kuglay, în M. Udroiu (coord.), G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay ș.a., Codul penal. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 1417.
[55] N. Volonciu, A.S. Uzlău ș.a., Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 876; A. Barbu, G. Tudor, A.M. Șinc, Codul de procedură penală adnotat cu jurisprudență națională și europeană, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 703.
[56] Disponibilă la adresa: www.rolii.ro. Pentru analiza acestei decizii, a se vedea D. Chertes, Curtea de Apel Cluj. Trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lipsa totală a motivării hotărârii instanței de fond. Aplicabilitatea directă a art. 6 CEDO în lipsa unui motiv expres de apel, disponibilă la adresa: www.penalmente.eu.
[57] Încheierea nr. 144 din 26 noiembrie 2019, nepublicată.
[58] Publicată în M. Of. nr. 332 din 2 mai 2019. Prin decizia menționată, s-a stabilit că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 2331 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, cu referire la alin. (2) și (3) din același articol, respectiv din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, cu referire la alin. (1) din același articol, este neconstituțională.
[59] Date fiind modificările aduse prin Legea nr. 55/2021, argumentele instanței pot fi completate, în sensul că valoarea prejudiciului are relevanță și din perspectiva aplicabilității dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I, respectiv teza a II-a.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.