Art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale – trecut și prezent
Oana Bugnar-Coldea - iulie 4, 2021Raportat la dispozițiile art. 10 alin. (11) din lege, se impun a mai fi formulate câteva observații. În ceea ce privește noțiunea de „bază de calcul”, utilizată în cuprinsul acestor dispoziții, credem că este evident că aceasta constă în prejudiciul cauzat prin comiterea faptei, sens în care facem trimitere și la Deciziile Curții Constituționale nr. 147/2019[40], respectiv nr. 101/2021[41]. Sintagma „bază de calcul” a fost contestată sub aspectul constituționalității, invocându-se o așa-zisă neclaritate a textului și a naturii juridice a acestui „supliment”. Curtea Constituțională – în mod corect, în opinia noastră – a arătat, cu prilejul soluționării ambelor excepții, că „din interpretarea gramaticală a textelor criticate, rezultă că baza majorării analizate o reprezintă valoarea concretă a prejudiciului”[42].
De asemenea, în acest context, mai atragem atenția asupra faptului că accesoriile se vor calcula prin raportare la prejudiciul cauzat, și nu prin raportare la valoarea prejudiciului majorată cu 20%. În cuprinsul art. 10 alin. (11), se arată că inculpatul trebuie să achite „prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile”, textul impunându-se a fi interpretat în sensul arătat anterior. O altă interpretare ar contraveni dispozițiilor art. 1 pct. 29 C. pr. fisc., potrivit cărora obligația fiscală accesorie este „obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor, aferente unei obligații fiscale principale” (s.n.). Așadar, existența accesoriilor depinde, în mod evident, de existența unei obligații de plată, or, în ceea ce privește „suplimentul” de 20%, o astfel de obligație nu există. Achitarea acestei sume rămâne la latitudinea inculpatului, astfel încât calcularea de accesorii și prin raportare la această sumă ar fi lipsită de logică și fundament legal.
În plus, potrivit art. 1 pct. 20 C. pr. fisc., dobânda reprezintă „obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale principale ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale”, iar, potrivit art. 1 pct. 33 din același act normativ, penalitatea de întârziere constă în „obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru neachitarea la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale”. Din moment ce inculpatul nu are nicio obligație de a achita acest „supliment”, a calcula accesoriile și prin raportare la acesta ar conduce la concluzia că inculpatul este sancționat (prin calcularea de penalități) și obligat la repararea unui așa-zis prejudiciu pe care l-ar fi cauzat prin neachitarea la scadență a unei obligații pe care nu o avea (prin calcularea de dobânzi).
În strânsă legătură cu argumentul anterior, mai arătăm faptul că orice dobândă sau penalitate se calculează prin raportare la debitul principal și depinde de perioada de timp care s-a scurs de la momentul exigibilității obligației de plată și până la momentul efectuării plății. Din moment ce nu există o obligație de plată a „suplimentului” de 20%, ne întrebăm care ar fi momentul exigibilității la care ar trebui să ne raportăm? Cel al exigibilității debitului principal? Răspunsul este evident unul negativ, având în vedere că, așa cum am precizat, nu există nicio obligație de plată a respectivului supliment.
În consecință, dobânzile și penalitățile, în mod evident, se vor calcula prin raportare doar la prejudiciul cauzat prin comiterea faptei, și nu la cel majorat cu 20%.
Finalmente, precizăm că achiesăm întru totul la punctul de vedere al Curții Constituționale exprimat în cele două decizii la care am făcut referire anterior, respectiv cel potrivit căruia acest „supliment” de 20% nu are natura unei amenzi penale. Concluzia este una firească, având în vedere că, potrivit art. 53 C. pen., amenda penală este finalmente o pedeapsă. Or, pedepsele se aplică de instanțele de judecată, la finalul procesului penal, iar executarea acestora este obligatorie. „Suplimentul” de 20% din baza de calcul este departe de a îndeplini aceste cerințe: în primul rând, este la latitudinea inculpatului dacă achită această sumă sau nu; în al doilea rând, inculpatul nu este obligat la plata acestei sume de bani de instanța de judecată printr-o hotărâre de condamnare, dimpotrivă – inculpatul are posibilitatea de a achita această sumă de bani inclusiv în faza de urmărire penală, caz în care față de acesta se va dispune clasarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. pr. pen.
Nu în ultimul rând, în acest context, ne întrebăm cine va stabili cuantumul accesoriilor datorate? Inculpatul, partea civilă, parchetul sau instanța de judecată?
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, prin care a fost modificat art. 10 din lege, pentru a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, inculpatul trebuia să achite „integral pretențiile părții civile”, altfel spus, ca regulă, atât debitul principal, cât și dobânzile și penalitățile aferente[43]. Această soluție, favorabilă din perspectiva părții civile, putea genera însă probleme de aplicare. Se punea problema cine va calcula în concret accesoriile: inculpatul, instanța, parchetul? Având în vedere însă că art. 10 făcea referire la „pretențiile părții civile”, varianta identificată în practică – corectă, din punctul nostru de vedere – a fost aceea ca, pentru a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, inculpatul să achite de fapt suma prevăzută în constituirea ca parte civilă, chiar dacă valoarea accesoriilor datorate la momentul plății este mai mare[44].
În același sens, facem trimitere la Decizia nr. 370/A/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că „în ipoteza în care partea civilă nu a indicat cuantumul obligațiilor fiscale accesorii nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății până la primul termen de judecată, dar inculpatul a acoperit prejudiciul reținut în rechizitoriu, înainte de primul termen de judecată, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 sunt incidente, întrucât omisiunea părții civile de a calcula obligațiile fiscale accesorii, pentru a da posibilitatea inculpatului să le achite în termenul prevăzut de lege, nu poate opera în defavoarea acestuia”. Așadar, nu i se putea solicita inculpatului să calculeze accesoriile aferente debitului principal, concluzie care rezulta cu claritate din formularea art. 10 alin. (1), care făcea referire la „pretențiile părții civile”, la ceea ce aceasta a solicitat[45].
Altfel spus, în reglementarea anterioară, dacă organele fiscale se constituiau parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la achitarea obligației fiscale principale și a celor accesorii, fără însă a indica în cazul celor din urmă și cuantumul, în măsura în care inculpatul achita debitul principal până la primul termen de judecată, acesta trebuia să beneficieze de dispozițiile art. 10 din lege.
Cele arătate supra nu își păstrează însă valabilitatea sub imperiul noii reglementări. Având în vedere că, în varianta anterioară, inculpatul trebuia să acopere „pretențiile părții civile”, era firesc să ne raportăm la constituirea ca parte civilă. Orice omisiune a părții civile în a solicita și plata accesoriilor sau orice eroare de calcul a acestora nu putea fi interpretată în defavoarea inculpatului, astfel încât dispozițiile art. 10 din lege deveneau aplicabile în măsura în care suma indicată în constituirea ca parte civilă era achitată de inculpat.
Această soluție, probabil, era justificată și datorită faptului că termenul până la care aceste sume se impuneau a fi achitate era primul termen de judecată, fapt ce nu mai permitea administrarea de probe în fața instanței de judecată pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului, respectiv a accesoriilor aferente.
În actuala reglementare, însă, legiuitorul nu a mai făcut referire la „pretențiile părții civile”, ci a precizat expres faptul că inculpatul trebuie să achite dobânzile și penalitățile aferente. În aceste condiții, credem că obligația de a calcula aceste accesorii revine, în primul rând, părții civile, însă inculpatul are posibilitatea de a face acest calcul pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 10 alin. (11) din lege, chiar dacă nu va ajunge la același rezultat la care a ajuns partea civilă. Mai mult decât atât, în situația în care partea civilă ar indica un cuantum mai mare al accesoriilor decât cel corect, iar inculpatul ar achita cuantumul calculat de el (mai mic decât cel indicat de partea civilă), în măsura în care procurorul de caz (în faza de urmărire penală) sau instanța de judecată ar constata că suma calculată de inculpat este cea corectă, se va impune reținerea, în beneficiul acestuia din urmă, a dispozițiilor art. 10 alin. (11) din lege. Credem că aceasta este soluția corectă, având în vedere intervenția legislativă prin care sintagma „pretențiile părții civile” a fost înlocuită cu „dobânzile și penalitățile” aferente.
(c) Repararea prejudiciului să se facă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la soluționarea definitivă a cauzei
Intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2021 a adus o importantă modificare și în ceea ce privește limita temporală până la care inculpatul trebuie să achite prejudiciul/prejudiciul majorat cu 20%, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 10. Dacă anterior intrării în vigoare a acestei legi limita temporală era primul termen de judecată, în prezent, inculpatul are posibilitatea de a achita prejudiciul până la soluționarea definitivă a cauzei.
Din această perspectivă, se poate observa însă o inconsecvență: dacă la alin. (11) se precizează expres că repararea prejudiciului se poate face „până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, la alin. (1) se face referire doar la „cursul urmăririi penale sau al judecății”. Chiar dacă se utilizează formulări diferite, limita temporală este însă aceeași – în ambele cazuri, dispozițiile art. 10 devin aplicabile dacă inculpatul acoperă prejudiciul, respectiv prejudiciul majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, până la pronunțarea definitivă a unei hotărâri. Alin. (1) nu poate fi interpretat în altă manieră, „cursul judecății” nefiind altceva decât procesul penal, până la soluționarea definitivă, sens în care facem trimitere și la dispozițiile art. 17 alin. (2) C. pr. pen., potrivit cărora „în cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal”.
Dacă stabilirea primului termen de judecată ca limită temporală ar fi fost poate potrivită din perspectiva celerității, modificarea adusă prin Legea nr. 55/2021 rezolvă însă o problemă majoră, existentă sub imperiul vechii reglementări. Limita temporală anterioară (primul termen de judecată) a fost criticată în doctrină, arătându-se că „limitează dreptul de apărare al persoanei acuzate la solicitarea efectuării de expertize doar în faza de urmărire penală, urmând ca după începerea procesului penal, cauza de atenuare/înlocuire a pedepsei să nu mai aibă aplicare și, în mod subsecvent, o eventuală expertiză ce ar micșora prejudiciul nu ar mai avea același efect”[46], or, „dreptul la apărare trebuie să fie efectiv și aplicabil în toate etapele procesului penal”[47].
În opinia unui alt autor, tot prin raportare la vechea reglementare, pentru a putea face aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1), fără a fi încălcat dreptul la apărare al acuzatului, instanțele ar fi trebuit să interpreteze mai larg sensul noțiunii de „primul termen de judecată”, prin această noțiune înțelegând „primul termen ulterior celui la care acuzatul a aflat cuantumul exact al prejudiciului, precum și alte aspecte legate de condițiile achitării acestuia”[48]. Astfel, în opinia autorului citat, în măsura în care, în urma unei expertize întocmite în faza de judecată, s-ar fi constatat că prejudiciul este mai mic decât cel reținut inițial dacă inculpatul ar fi achitat sumele astfel stabilite până la următorul termen de judecată, instanța ar fi trebuit să acorde inculpatului beneficiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din lege.
Această opinie a fost, pe de altă parte, criticată, arătându-se că „a accepta un asemenea punct de vedere înseamnă a ignora limita impusă de legiuitor. Nimic nu îl împiedică pe autor să solicite efectuarea unei expertize în faza de urmărire penală”[49].
[40] Publicată în M. Of. nr. 338 din 3 mai 2019. Prin această decizie, ca urmare a controlului de constituționalitate a priori, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a Legii de modificare a art. 10 din Legea nr. 241/2005, propunerea legislativă având la acel moment un alt conținut, respectiv:
„(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală.
(11) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale.
(12) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa poate dispune, o singură dată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare.
(13) În cazul în care mărimea evaziunii fiscale prevăzută la art. 8 şi 9 justifică o astfel de măsură instanţa poate dispune acoperirea sumelor prevăzute la alineatele precedente într-un interval de 1-3 ani, neplata acestora având urmările prevăzute în alineatul precedent.
(14) Dispoziţiile articolului 10 alin. (1) se aplică tuturor inculpaţilor care au săvârşit împreună una dintre faptele prevăzute de art. 8 şi art. 9, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceştia”.
[41] Publicată în M. Of. nr. 295 din 24 martie 2021. Prin această decizie, tot ca urmare a controlului a priori, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2021, prin care a fost modificat art. 10 din Legea nr. 241/2005.
[42] Par. 31 din Decizia nr. 147/2019, respectiv par. 130 din Decizia nr. 101/2021.
[43] În același sens, M. Pătrăuș, op. cit., p. 102. Aceeași concluzie se desprinde și din Minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, Sibiu, 24-25 septembrie 2015, p. 5, disponibilă la adresa: http://inm-lex.ro.
[44] Situație care putea fi întâlnită în cazul în care între momentul constituirii ca parte civilă și cel al plății trecea un interval de timp care genera acumularea de dobânzi și penalități neavute în vedere la momentul formulării pretențiilor civile.
[45] În același sens, a se vedea C. Ap. Oradea, dec. pen. nr. 588/2017, disponibilă la adresa: www.rolii.ro.
[46] M. Șt. Minea, C.F. Costaș, D.M. Ionescu, op. cit., p. 159.
[47] M. Pătrăuș, op. cit., p. 107
[48] B. Vîrjan, op. cit., p. 347.
[49] M. Pătrăuș, op. cit., p. 107.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.