Culegerea de informații de securitate națională în era digitală – dimensiunea etică
Claudia Lascateu - martie 1, 2020Preliminarii
Realitățile secolului XXI sunt, în esență, guvernate de folosirea tehnologiei pentru a simplifica și eficientiza traiul uman, numai că aceasta a dus și la transpunerea funcționalităților comunității în plan digital, întrucât putem vorbi în prezent de automatizări complexe implicate în serviciul cetățenilor – în unele țări alegerile sunt realizate electronic[1] – gata să identifice cu exactitate orice factori specifici definiți precum un comportament atipic, sau o anumită caracteristică aparte dintr-o multitudine de surse digitale.
Chiar dacă numai prin folosirea unor forme de culegere masivă de date se poate crește acuratețea rezultatelor, atunci se pune problema reală a ubicuității culegerii de date față de domnia legii, precept fundamental al democrației – „statul trebuie să păzească accesul și deschiderea, să respecte și să protejeze drepturile fundamentale ale omului exercitate on-line și să mențină încrederea în internet și interoperabilitatea sa” așa cum prevede Comisia Europeană[2].
Competiția între lege și tehnologie este inegală, chiar dacă nevoile societății noastre sunt reflectate în ambele situații, iar legea trebuie să ne protejeze de eventualele încălcări ale drepturilor omului pe care ar putea să le genereze o nevoie de cunoaștere avidă.
În această lucrare, se vor prezenta din perspectivă multidisciplinară cele două ipoteze de cercetare de la care debutează lucrarea, prima parte fiind dedicată analizării dacă etica culegerii de informații din spațiul cibernetic este o expresie a culturii organizaționale și a doua parte dacă etica culegerii de informații din spațiul cibernetic reprezintă o expresie a aplicării cadrului normativ.
1. Culegerea de informații personale digitale în interes național
1.1. Natura dreptului la viață privată
Viața privată este un termen care este deseori folosit în jurisprudența în materie de protecția drepturilor omului, care comportă o multitudine de înțelesuri, fiind folosit în plan conceptual ca umbrelă ce acoperă o arie largă de drepturi și interdicții. Pentru unele persoane viața privată înseamnă o stare psihologică[3], o extensie a felului în care sunt comunicate informațiile despre ei[4], sau o percep ca starea fizică distinctă, separată de restul societății[5].
Apariția dreptului la viață privată în jurisprudență este o susținere a dezvoltării dialectice a dreptului și a naturii variabile a liberului schimb, asta datorită faptului că dreptul internațional modern diferă de cel practicat în epocile anterioare precum cea a revoluției industriale, a decolonizării, a perioadei de război sau a proiectului democratic care au transformat practicile dreptului internațional. O legătură complexă între tipare comerciale precum Acordul General de Tarife și Comerț[6], Curtea de Arbitraj Internațional, Medierea disputelor statelor-investitor, Organizația Mondială de Comerț, au apărut, în esență, ca ideologii și instituții ca reprezentare juridică a realității pe care o trăim.
Istoric vorbind, noțiunea juridică a dreptului la viață privată a apărut în practica judiciară din dreptul american la momentul în care camerele de filmat au devenit omniprezente[7], în anii 1950, sub imperiul dreptului civil[8], ca situație în care se impune acordarea unor reparații materiale, pecuniare, în situația în care acest drept este vătămat și sunt generate daune morale.
Câteva decenii mai târziu, în anii 1970, al patrulea Amendament[9] a fost interpretat în jurisprudența americană ca garant al protecției dreptului la viața privată în zona de competență a dreptului public ca răspuns la apariția tehnologiei de interceptare[10] folosite de instituțiile de aplicare a legii. În mod simetric, doar în contextul apariției internetului, putem vorbi despre apariția dreptului de a fi uitat.
Deci, așa cum este fundamentat în dreptul european, dreptul la viață privată este unanim acceptat în sistemele de drept ca ipostază juridică ce ține de persoană și calitatea vieții sale. Nevoia de intimitate s-a dezvoltat în răspuns la dezvoltarea socială resimțită tot mai alert în mediul virtual, iar ca expresie juridică, a evoluat odată cu democrația.
Dreptul de a avea o existență protejată intimă, familială și privată este complex și este garantat de Constituția României de la început ca o valoare supremă[11], sporită și de obligația complementară a autorităților de stat de a respecta și proteja indivizii și viața privată[12]. În plus, noul Cod civil român prevede că oricine are dreptul să trăiască, să fie sănătos, să aibă integritate mentală și fizică, să aibă demnitate, să aibă o imagine de sine, să respecte viața sa privată și aceste drepturi să pot fi transmise[13]. Acestea sunt drepturi fundamentale ale omului, garantate de Constituția României, care decurg din Declarația Internaționala a Drepturilor Omului. Legea română prevede că oricine are dreptul să aibă un nume și un loc de reședință legal obținut. Astfel, aceste atribute nu sunt garantate, deoarece sunt condiționate de urmărirea procedurii legale, dar sunt calități care constituie elementul fundamental al dreptului de a trăi și de a avea o viață privată
Oricum ar fi definită viața privată, există două concepte ca sunt relevante pentru culegerea de informații: viața privată ca limită, și viața privată ca exercițiu al controlului.
Limitele marchează zonele în care intruziunile externe nu sunt permise, iar acestea ori manifestate fizic ori create ca rezultat al normelor acceptate social, definesc ce este privat, interior, față de tot ceea ce este exterior. Depășirea acestor limite așa cum sunt ele marcate înseamnă încălcarea vieții private a acelei persoane. Aceste limite pot fi fizice: pereți, haine, bagaje, sau pot fi metafizice, construcții sociale cum ar fi spațiul intim. Prin comparație, viața privată ca exercițiu al controlului este dreptul indivizilor de a determina acele elemente care îi definesc, respectiv controlul asupra informației despre noi înșine[14] sau controlul asupra chestiunilor personale[15]. Văzută de această manieră, viața privată este strâns legată de dreptul de proprietate în sensul că acțiunile unei persoane și rezultatele inerente aparțin acelei persoane care le-a generat și pot fi împărtășite numai cu aceia cu care acea persoană consideră de cuviință[16].
Atâta timp cât trăim într-o societate unde indivizii sunt în mod unanim intoleranți față de stiluri de viață, obiceiuri, maniere de gândire și unde defectele umane tind să devină subiect de ridiculizare, dorința generală de a avea viață privată va continua să fie nealterată[17].
De exemplu, șantajul, ca faptă sancționată în dreptul penal, are ca rezultat direct exercitarea puterii de control psihologic și constrângerea asumării unor costuri materiale dacă anumite fapte ar deveni cunoscute. Asta denotă faptul că viața privată este în sine valoroasă încât faptele legate de constrângerea morală exercitată de expunerea unor aspecte din viața privată sunt ocrotite de legea penală[18]. Deci, indiferent de daunele sociale ori financiare provocate de încălcarea vieții private chiar și persoanele care afirmă care nu au nimic de ascuns, se opun totuși ca alți oameni să asculte, sau să vadă ceea ce fac în privat.
Legea română prevede că oricine are dreptul la viața sa privată și nimeni nu poate fi expus la nicio indiscreție a vieții intime, personale sau familiale, în casa sau corespondența sa, fără consimțământul său sau cu ignorarea restricțiilor și limitelor impuse de legea națională sau de tratatele pe care România și le-a asumat[19]. Este, de asemenea, interzisă utilizarea în orice mod a corespondenței, a manuscriselor sau a oricăror alte documente personale, a informațiilor personale fără consimțământul persoanei sau cu nerespectarea reglementărilor[20].
Viața privată, așa cum este percepută de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului prin hotărârea din 2004, în cazul von Hannover c. Germaniei[21], este formata din elemente care sunt direct legate de identitatea unei persoane, cum ar fi numele, poza sau imaginea, integritatea fizică și morală. Garanția prevăzută de art. 8 al Convenției vizează, în principal, asigurarea dezvoltării personalității fiecăruia în raport cu dorința sa, fără o contribuție externă. Datele private nu ar trebui utilizate ca monedă de schimb, ele fac parte din individualitatea fiecărei persoane. Ca și drepturile de autor, datele personale pot fi folosite, dar nu transferate, proprietarul/utilizatorul are dreptul fundamental de a alege modul în care ar trebui să fie utilizate, deoarece acest tip de date persistă atât timp cât persoana este în viață și nu poate fi folosite oricând[22].
1.2. Datele private în mediul digital
„Perspectiva divină”[23] oferită de Big Data este izvorâtă din utilizarea de către oameni a tehnologiei digitale, este comportamentală, formată din date granulare care nu sunt legate de identitate care au fost supuse la agregare sau la tehnici incerte în ceea ce privește viața privată a utilizatorilor. Aceste informați sunt eminamente digitale, de cele mai multe ori emise ca rezultat al unor activități sau tranzacții și fără cunoașterea utilizatorului. Aceste activități includ folosirea comunicațiilor digitale generate de telefonie și internet.
În ciuda faptului că datele digitale private s-au dovedit a fi o marfă valoroasă rezultată din monitorizarea traficului electronic de comunicații destinată generării unor modele de comportament predictiv, pentru a stabili narativele de marketing personalizat (cunoscut ca micro-targeting), pentru a determina prin influențare electoratul în timpul campaniilor de alegeri din statele UE și SUA[24].
Oricine are dreptul la demnitatea sa, orice atingere a onoarei sau reputației cuiva este interzisă, cu excepția consimțământului dat sau în afara limitelor stabilite de legea română[25]. Dreptul de a avea o reputație este parte din viața privată, așa cum Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit prin hotărârea sa în cazul Pfeifer c. Austria în 2007[26]. Reputația unei persoane face parte din identitatea sa personală și psihologică și este subiectul vieții private. Datele personale nu pot fi abandonate, dar utilizatorii au dreptul de a fi uitați de spațiul cibernetic. Nu înseamnă că datele lor vor dispărea, înseamnă doar că motoarele de căutare și administratorii bazei de date le vor șterge și nu se vor afișa rezultatele legate de oricare dintre datele private legate de acel utilizator[27].
Ceea ce este interesant este faptul că Regulamentul general privind protecția datelor – (GDPR[28]) se aplică și statelor care nu sunt membre ale UE și care prelucrează datele rezidenților europeni, ceea ce înseamnă că modifică și politica terțelor părți care sunt interconectați cu bunurile și serviciile pe piața europeană. Aceasta nu se aplică numai in politica, ci obligă operatorii terță parte să se conformeze, din cauza acoperirii internaționale severe a sancțiunilor impuse de GDPR[29].
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Australia din 2014, în Belgia din 1991, în Brazilia din 1996, în Estonia din 2007, în Finlanda din 2008, în India din 2011, în Elveția din 2014, în Malaiezia în 2018, în Statele Unite ale Americii din 2000 https://en.wikipedia.org/wiki/Electronic_voting#By_country accesat la 15.01.2020
[2] European Commission Cybersecurity Strategy of the European Union: An Open, Safe and Secure Cyberspace, Brussels, 2013.
[3] Weinstein M.A. The Uses of Privacy in the Good Life în Pennock J.R., Chapman J.W., Privacy: Nomos ed. XIII Atherton Press, 1971, p. 94.
[4] Westin A.F., Privacy and Freedom, ed. Bodley Head, Londra, 1967, p. 7.
[5] Brandeis L.D., Warren S.D, The Right to Privacy, The Harvard Law Review vol. 4, nr. 5, 1980, pp. 193-220.
[6] În en. General Agreement on Tariffs and Trade (GATT).
[7] Brandeis L.D., Warren S.D., The Right to Privacy. The Harvard Law Review, Vol. 4, nr. 5, 1980, p. 193-220.
[8] În en. Tort Law.
[9] Parte a Constituției Americane, al IV-lea Amendament (1789) este o parte a Legii drepturilor garanții – The Bill of Rights. În acest text sunt interzise perchezițiile și sechestrul realizate abuziv, impunând regulile minime procedurale pentru obținerea mandatelor de percheziție. Totodată, în această secțiune sunt prevăzute sancțiunile pentru încălcarea acestor prevederi. În 1967 Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a reținut în cauza Katz c. SUA, că prevederile menționate se aplică și intruziunilor în viața privată a persoanelor, dar și în imobile. Pentru majoritatea perchezițiilor și sechestrelor este necesară deținerea unei autorizații judecătorești, cu excepția percheziției consimțite, cele asupra autovehiculelor, a celor în care probele materiale sunt vizibile, cele extraordinare sau la trecerea frontierei. Așadar, potrivit practicii Curții, probele obținute cu încălcarea celui de al IV-lea Amendament sunt inadmisibile în procesele penale.
[10] Cauza Olmstead c. SUA, Curtea Supremă de Justiție a SUA, 04.06.1928, 277US 438. Învinuitul era suspectat de contrafacerea băuturilor alcoolice, așadar, fără aprobare judecătorească, agenți federali au instalat mijloace de interceptare în subsolul clădirii în care cel în cauză avea biroul. Acesta a fost învinuit pe baza probelor obținute din interceptări. Curtea reține la acel moment că interceptarea conversațiilor telefonice nu reprezintă o percheziție sau o sechestrare de bunuri în înțelesul Amendamentului al VI-lea, considerând că aceste prevederi sunt referitoare la acte și fapte materiale în ceea ce privește persoana vizată și locuința sa și nu acoperă conversațiile. În final Curtea adaugă că deși interceptările reprezintă un comportament neetic, nicio instanță de judecată nu poate exclude probe doar din considerente morale. Această practică a fost ulterior inversată în cauza Katz c. SUA 1967.
[11] Art. 1 din Constituția României.
[12] Art. 26 din Constituția României.
[13] Art. 58 C. civ.
[14] Fried C., Privacy, Yale Law Jurnal, art 3, vol. 77, 1968, p. 475.
[15] Gross H., Privacy and Autonomy în Pennock and Chapman (eds.) Nomos XIII, Atherton Press, 1971, p. 169.
[16] Shils E., Privacy: Its Constitution and Vicissitudes, Law and Contemporary Problems 31/2, Ed. Universității Duke, 1966, pp. 281-306.
[17] Parent W.A., Privacy, Morality and the Law, Philosophy and Public Affairs 12/4, 1983, p. 267.
[18] Art. 207 alin. (2) C. pen. – Infracțiuni contra libertății persoanei – Șantajul „amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia(..)se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.
[19] Art. 75 C. civ.
[20] Art. 71 C. civ.
[21] Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Von Hannover c. Germania, 2004, https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/07/von-Hannover-v-Germany-ECHR-24-June-2004.pdf accesat la 30 octombrie, 2018.
[22] Lascateu C. The collision between public policy and technology raises the stakes for users, IKS 2018 Security and Freedom – Contemporary European Policies and Future Perspectives, RISR, no. 19-20/2018, 2019, pp. 433-445.
[23] Pentland. A. Society s nervous system: building effective government, energy and public health systems, Pervasive and Mobile Computing, vol. 7, nr. 6, 2011, 643-665.
[24] Lascateu C., Social media takes a toll on Democracy, Redefining Community in Intercultural Context, Henri Coandă Air Force Academy Publishing House, 2018, p. 413.
[25] Articolul 72 C. civ.
[26] Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Pfeifer c. Austriei, 2007, https://swarb.co.uk/pfeifer-v-austria-echr-15-nov-2007/ accesat la 30 octombrie, 2018.
[27] Lascateu C. The collision between public policy and technology raises the stakes for users, IKS 2018 Security and Freedom – Contemporary European Policies and Future Perspectives, RISR, no. 19-20/2018, 2019, pp. 433-445.
[28] Regulamentul (UE) 2016/679 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii din 4 mai 2016.
[29] Rödl & Partner, Legea privind confidențialitatea datelor din India și GDPR al Uniunii Europene, 24 mai, 2018.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.