Contractul de editare în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe

Abstract

The editing contract in the regulation of Law no. 8/1996 on copyrights and related rights

In this study, the author describes the editing contract in the regulation of Law no. 8/1996 on copyrights and related rights, under which the holder of the copyright assigns to the editor, in return for a remuneration, the right to reproduce and distribute the work.

The structure and the content of the study reveal the comments on the legal regime applicable to the editing contract, to the definition and delimitation of the editing contract, to the scope of the editing contract, to the parties to the editing contract, to the object of the editing contract, to the publication of the work in soft copy, to the destruction of work or to their copies, to the determination and payment of remuneration in case of the editing contract, to the form and provisions of the editing contract, to the effects of the editing contract, to the assignment of the editing contract and to the termination of the editing contract.

Finally, the editing contract shall mean the “assignment” of the right to reproduce, to distribute and possibly, to certify the translation and adapt the work by the holder of the copyright. Nevertheless, the editor, as a result of the editing contract, only acquires the “use” of these rights, but not the rights as such.

Keywords: editing, work, reproduction of the work, remuneration.

  1. 1. Regimul juridic aplicabil contractului de editare

În prezent[1], „contractul de editare” are consacrate expressis verbis dispozițiile art. 48‑57 din Legea nr. 8/1996. Evident, acest contract, fiind o specie a contractului de cesiune[2], este supus, corespunzător, și „dispozițiilor comune” (art. 39‑47) din Legea nr. 8/1996 referitoare la „cesiunea drepturilor patrimoniale de autor”. Fiindcă cesiunea drepturilor patrimoniale de autor este o modalitate a „contractului de locațiune”, contractul de editare este supus și prevederilor art. 1777‑1823 C. civ., care reglementează locațiunea în general. În sfârșit, fiind în prezența unui contract civil, acesta este guvernat și de „dispozițiile generale” (art. 1166‑1323 C. civ.) privind contractul civil. Incidența acestor dispoziții legale în cazul contractului de editare trebuie realizată cu respectarea principiilor ce se deduc din adagiile generalis lex specialibus non derogat, respectiv specialia generalibus derogant și, neîndoielnic, în ordinea de preferință evocată.

  1. 2. Definiția și delimitarea contractului de editare

De regulă, în doctrină, majoritatea autorilor, propunându-și să definească contractul de editare, reproduc „definiția” dată acestuia de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 8/1996[3]. În concret, potrivit acestui text, „prin contractul de editare, titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remunerații, dreptul de a reproduce și dreptul de a distribui opera”. De asemenea, în temeiul art. 49, „titularul dreptului de autor poate ceda editorului și dreptul de a autoriza traducerea și adaptarea operei”.

Chiar la o sumară analiză, observăm că „definiția legală” cuprinde doar două „elemente esențiale” ale contractului de editare, adică „părțile” și „obiectul”.

În context, semnalăm că, întocmai ca în cazul „contractului de cesiune”, în general, art. 48 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 8/1996[4] se referă la „cedarea” de către titularul dreptului de autor a dreptului de a reproduce, de a distribui și, eventual, de a autoriza traducerea și adaptarea operei. Cu toate acestea, editorul, urmare contractului de editare, dobândește doar „folosința” acestor drepturi și, nicidecum drepturile ca atare. Concluzia se impune cu puterea evidenței, mai ales, din dispozițiile art. 55 din Legea nr. 8/1996. Astfel, potrivit acestui text, „editorul este obligat să înapoieze autorului originalul operei, dacă prin contract nu s‑a convenit altfel”. De asemenea, editarea, fiind o specie a locațiunii, potrivit art. 1777 C. civ., transmiterea dreptului de folosință asupra lucrului care face obiectul acesteia este de esența acestui contract. Oricum, pentru evitarea interpretărilor diverse pe această temă, sugerăm legiuitorului ca, de lege ferenda, să modifice corespunzător toate textele Legii nr. 8/1996 care, referindu‑se la diverse aspecte ale contractului de cesiune, în general, sau la speciile acestuia prevăd fără distincție,,transmiterea” sau „cedarea” drepturilor patrimoniale de autor.

Pe de altă parte, în temeiul art. 48 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, „nu constituie contract de editare convenția prin care titularul dreptului de autor îl împuternicește, pe cheltuiala sa, pe un editor, să reproducă și, eventual, să distribuie opera (teza I). În acest caz se aplică prevederile de drept comun referitoare la contractul de antrepriză” (teza a II-a) [alin. (3)].

Observăm că, între dispozițiile alin. (1) și cele ale alin. (2) din cuprinsul art. 48 din Legea nr. 8/1996, există unele deosebiri esențiale.

În primul rând, în cazul prevăzut de alin. (1), titularul dreptului de autor „cedează editorului dreptul de a reproduce sau de a distribui opera”. În schimb, în cazul prevăzut de alin. (2), titularul dreptului de autor îl „împuternicește pe editor să reproducă și, eventual, să distribuie opera”. Evident, între „a ceda un drept” și „a împuternici pe cineva să exercite acel drept” există deosebiri de esență.

În al doilea rând, în cazul prevăzut de alin. (1), titularul dreptului de autor este îndreptățit la o „remunerație”, plătită de editor. În schimb, în cazul prevăzut la alin. (2), cheltuielile de reproducere și de distribuire a operei” sunt suportate de către „titularul dreptului de autor”.

În al treilea rând, în cazul prevăzut de alin. (1), editorul reproduce și distribuie opera în condițiile Legii nr. 8/1996. În schimb, în cazul prevăzut de alin. (2), editorul reproduce și, eventual, distribuie opera în condițiile dreptului comun referitoare la „contractul de antrepriză”, adică potrivit art. 1851 și urm. C. civ. În context, facem precizarea că, în temeiul art. 1851 alin. (1) C. civ., „prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț”.

În condițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, editorul (antreprenorul) se obligă să execute pe riscul său, cu materialele lui, însă pe cheltuiala titularului dreptului de autor, în schimbul unui preț, reproducerea operei în tirajul convenit cu acesta. În acest caz, toate drepturile patrimoniale asupra exemplarelor operei reproduse aparțin titularului dreptului de autor, care le poate distribui independent sau în baza unui contract încheiat cu antreprenorul sau cu o terță persoană[5].

Față de cele prezentate, în acord cu cele exprimate în doctrina din domeniu, contractul de editare poate fi definit ca „acea specie a contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, în temeiul căruia titularul dreptului de autor, în calitate de cedent, se obligă să transmită altei persoane, în calitate de editor, pentru un timp determinat, în schimbul unei remunerații, folosința dreptului de a reproduce, de a distribui și, eventual, de a autoriza traducerea și adaptarea operei pe cheltuiala sa”[6].

Pe de altă parte, contractul de editare se delimitează de alte contracte.

Astfel, în doctrină[7] se consideră că acest contract trebuie delimitat de „contractul de cesiune a dreptului de reproducere”. În concret, se apreciază că, în cazul contractului de editare, cesionarul are obligația de a reproduce și difuza opera. În schimb, în cazul contractului de cesiune a dreptului de reproducere, cesionarul nu este obligat să reproducă opera. Se mai susține că, în cazul acestui contract, „cesionarul dreptului de reproducere dobândește o facultate și nu o obligație, fiind liber să publice opera sau nu și având putere deplină să decidă dacă și când va aduce opera la cunoștință publică”[8].

Referitor la ultima teză, exprimăm rezerve în legătură cu „legalitatea” acesteia. Astfel, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „autorul poate solicita desființarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă și dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil”.

Mai mult, în condițiile în care contractul de editare este o specie a contractului de cesiune, din punct de vedere logico-juridic, apare dificil de fundamentat o eventuală „delimitare netă” între acestea. În fond, unul reprezintă „generalul”, iar celălalt „particularul” (specia).

De asemenea, în literatura de specialitate[9], este evocată delimitarea dintre „contractul de editare” și „contractul de antrepriză”. Fără să intrăm în detalii în acest context, reiterăm că această delimitare este evocată și de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Contractul de editare se delimitează de „contractul de comandă”[10].

În prezent, contractul de comandă este reglementat de art. 46 din Legea nr. 8/1996. Facem precizarea că, pe calea contractului de comandă sunt valorificate drepturile patrimoniale asupra unor opere viitoare. În concret, autorul se obligă să creeze o anumită operă și, eventual, să transmită persoanei care a comandat-o unele sau toate drepturile patrimoniale asupra acesteia. Fără a deveni autor, beneficiarul dobândește dreptul de proprietate asupra operei numai dacă există o clauză contractuală expresă în acest sens. De asemenea, prin intermediul acestui contract, beneficiarul nu își asumă obligația de a reproduce și distribui opera, așa cum se întâmplă în cazul contractului de editare.

În context, facem precizarea că, în temeiul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, în general, poate avea ca obiect și drepturi patrimoniale privind „opere viitoare”, cu condiția ca acestea să nu privească „totalitatea” operelor, indiferent dacă sunt sau nu nominalizate în contract.

 

3. Domneniul contractului de editare.

 

Ab initio, facem precizarea că, în limbajul comun, verbul „a edita” are semnificația de „efectuare a lucrărilor de tipărire și de răspândire a unei cărți sau a unei publicații” ori de „a îngriji apariția unei opere”[11].

În schimb, în doctrină, unii autori apreciază că, „în limbajul comun, prin utilizarea termenului editare, se face trimitere la carte, la reproducerea operelor scrise”[12].

Alți autori, dimpotrivă, afirmă că, „tocmai pentru a nu limita domeniul de aplicare a contractului de editare doar la operele scrise și la reproducerea acestora, …, pot fi editate toate operele de creație intelectuală susceptibile de reproducere” [13]. Sunt avute în vedere „atât operele literare, cât și operele grafice, muzicale, multimedia, artistice etc.”[14]

Fiind, în principiu, de acord cu această ultimă opinie, observăm că remarcabilul autor face confuzie între „natura operei” (literară, artistică sau științifică)[15] și diverse „modalități” ale acesteia. Astfel, cu toate că enumerarea se referă distinct la „operele muzicale” și la „operele artistice”, primele sunt, de fapt, modalități ale ultimelor.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


*În același sens, a se vedea T. Bodoașcă, A. Drăghici, Contribuții la studiul reglementărilor legale referitoare la contractul de editare, în „Revista română de dreptul proprietății intelectuale” nr. 1/2009.

[1] Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, fiind ulterior modificată și completată), în România, „contractul de editare” a fost reglementat, în ordine, de următoarele acte normative: Legea nr. 596/1946 privind contractul de editare și dreptul autorului asupra operelor literare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 iulie 1946, fiind abrogată expres de art. 43 din Decretul nr. 321/1956); Decretul nr. 17/1948 privind editarea și difuzarea cărții (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 13 ianuarie 1949, fiind abrogat implicit de art. 43 din Decretul nr. 321/1956); Decretul nr. 19/1951 privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile de a fi tipărite (publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 16 februarie 1951, fiind abrogat expres de art. 43 din Decretul nr. 321/1956); Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor [publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 27 iunie 1956, fiind abrogat expres de art. 154 alin. (2) din Legea nr. 8/1996].

[2] Legea nr. 8/1996 reglementează, ca specii ale „contractului de cesiune”, alături de contractul de editare, „contractul de comandă” (art. 46), „contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală” (art. 58-62) și „contractul de închiriere a operei” (art. 63).

[3] A se vedea B. Florea, op. cit., p. 16.

[4] Aceeași inadvertență o regăsim și în cazul contractului de cesiune, în general [în acest sens, evocăm, spre exemplu, art. 39 alin. (3) și (6) și art. 41 alin. (1) din Legea nr. 8/1996].

[5] A se vedea: B. Florea, op. cit., p. 20; C. R. Romițan, Considerații cu privire la sintagma de „utilizator” în domeniul operelor scrise. Propuneri de lege ferenda, în „Revista română de dreptul proprietății intelectuale”, nr. 4/2009, p. 122.

[6] A se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 111; B. Florea, op. cit., p. 18.

[7] A se vedea B. Florea, op. cit., p. 18.

[8] A se vedea: B. Florea, op. cit., p. 18; A. Lucas, H. – J. Lucas, Traité de la propriété litéraire et artistique, Editura Litec, Paris, 1994, p. 459.

[9] A se vedea B. Florea, op. cit., p. 20.

[10] Pentru unele detalii în legătură cu regimul juridic al acestui contract, a se vedea T. Bodoașcă, V. Grăjdeanu, Discuții în legătură cu unele aspecte juridice ale contractul de comandă în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 2/2016.

[11] A se vedea Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), ediția a II-a, apărut sub egida Academiei Române, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 331.

[12] A se vedea V. Roș, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 373.

[13] A se vedea B. Florea, op. cit., p. 18.

[14] Ibidem.

[15] A se vedea art. 1 alin. (1) teza I, art. 7 și art. 24 din Legea nr. 8/1996.

Contractul de editare în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe was last modified: august 29th, 2016 by Teodor Bodoașcă

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii