Contractul de editare în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
Teodor Bodoașcă - iunie 6, 2016Cu toate acestea, observăm că, potrivit art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, sub sancțiunea nulității relative, contractul de editare trebuie să cuprindă, clauze referitoare la „natura exclusivă sau neexclusivă și întinderea teritorială a cesiunii”. Față de această dispoziție legală lipsită de echivoc, este evident că legiuitorul a dorit să confere „relevanță juridică” diferită „cesiunii exclusive” în raport cu „cesiunea neexclusivă”. Pe cale de consecință, în situația în care contractul de editare are „natură exclusivă”, sunt incidente dispozițiile „dreptului comun”, adică cele ale art. 39 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 sau, sintetic spus, „contractul de editare nu poate fi cedat”. În schimb, în cazul în care contractul de editare are „natură neexclusivă”, de o manieră evident inutilă, dispozițiile art. 54 dublează prevederile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 8/1996.
În sfârșit, observăm că art. 54 din Legea nr. 8/1996 se referă, neinspirat, doar la „consimțământul autorului”. Neîndoielnic, pentru identitate de rațiune, în cazul în care parte în contract este o altă persoană, titulară a drepturilor patrimoniale de autor, s-ar impune „condiția consimțământului acesteia”.
12. Încetarea contractului de editare.
A. Precizări prealabile. Din economia reglementărilor ce-i sunt consacrate, contractul de editare încetează prin „împlinirea termenului”, „epuizarea ultimei ediții convenite”, „nulitatea” și „desființarea” acestuia. Evident, „modalitatea de drept comun” este încetarea contractului prin „acordul părților”.
În literatura de specialitate mai sunt adăugate încă două „cauze”, adică „nepublicarea operei în termenul convenit” și „pierderea operei originale”. Cu toate acestea, în privința acestor modalități, observăm lipsa temeiului legal. Mai mult, nepublicarea operei în termenul convenit, fiind un „caz particular” de neîndeplinire a unei obligații contractuale, conform art. 51 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, poate atrage răspunderea contractuală a editorului în condițiile „dreptului comun”.
B. Împlinirea termenului contractului de editare. Reiterăm că, potrivit art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, sub sancțiunea nulității relative, contractul de editare trebuie să cuprindă clauze cu privire la „durata cesiunii”. În concretizarea acestei norme de principiu, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 dispune că, „în lipsa unei clauze contractuale contrare, contractul de editare va înceta după expirarea duratei stabilite sau după epuizarea ultimei ediţii convenite”. Deci, de principiu, contractul de editare „încetează” după „expirarea duratei” stabilite de comun acord de către editor și titularul dreptului de autor.
Fiind în prezența unor „termene”, pentru calculul acestora, sunt incidente dispozițiile art. 2552-2556 C. civ. (,,calculul termenelor”). Astfel, în temeiul art. 1416 C. civ., „calculul termenelor, indiferent de durata și izvorul lor, se face potrivit regulilor stabilite în Titlul III din cartea a VI-a”. În același sens sunt și dispozițiile art. 2551 C. civ. În concret, când termenul contractului de editare este stabilit pe „săptămâni”, „luni” sau „ani” el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an, conform art. 2552 alin. (2) C. civ. În cazul în care „ultima lună” nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni. „Mijlocul lunii” se socotește a cincisprezecea zi, indiferent de numărul zilelor lunii (28, 29, 30 sau 31). Dacă termenul este stabilit pe o lună și jumătate sau pe mai multe luni și jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârșitul termenului, conform art. 2552 alin. (4) C. civ.
Art. 2553 C. civ. stabilește împlinirea termenului stabilit pe „zile”. Astfel, „când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului” [alin. (1)]. „Termenul se va împlini la ora 24 a ultimei zile” [alin. (2)] Aceste texte pun în operă așa-zisul „termen pe zile libere”[63]. De la aceste reguli, art. 2553 alin. (3) C. civ. instituie o excepție, în cazul în care este vorba despre un „act îndeplinit într-un loc de muncă”. În acest caz, „termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru”.
Art. 2554 C. civ. reglementează „prorogarea termenului”. Astfel, în temeiul acestuia, „dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care il urmează”. Această regulă este incidentă în cazul tuturor termenelor, cu excepția celor stabilite pe „ore”.
C. Epuizarea ultimei ediții convenite. În înțelesul comun din limba română modernă, „ediţia” are semnificaţia de totalitatea exemplarelor unei opere prin folosirea aceluiaşi zaţ tipografic[64]. În schimb, „tirajul” reprezintă numărul de exemplare în care se tipăreşte o carte sau o publicaţie periodică[65]. O ediţie poate avea unul sau mai multe tiraje. Practic, ediţia se confundă cu tirajul atunci când acesta este unic.
Potrivit art. 57 alin. (2) din Legea nr. 8/19966, „ediţia sau tirajul sunt considerate epuizate atunci când au rămas nevândute un număr de exemplare ale operei mai mic de 5% din numărul total de exemplare şi, în orice caz, dacă este mai mic de 100 de exemplare”. Practic, acest text instituie doar o „prezumție de epuizare” a ediției sau tirajului, fiindcă, în realitate, mai rămân exemplare ale operei (nevândute).
După cum s-a mai precizat, în ipoteza în care editorul intenţionează să distrugă copiile operei rămase în stoc după o perioadă de doi ani sau după perioada convenită de părţi de la data publicării, în temeiul art. 56 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, acesta este obligat să le ofere mai întâi autorului la preţul pe care l‑ar fi obţinut prin vânzarea pentru distrugere. Evident, acest text reglementează un drept de preemţiune recunoscut autorului[66].
Pe de altă parte, observăm că şi acest text se referă numai la autor, excluzând, evident nejustificat, alte persoane fizice sau juridice care pot avea calitatea de parte în contractul de editare.
D. Nulitatea contractului de editare. În privința nulității, în condiţiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, contractul de editare poate fi desfiinţat doar pe calea nulităţii relative.
Chiar dacă Legea nr. 8/1996, în contextul reglementărilor consacrate contractului de editare, nu prevede norme speciale privind „nulitatea absolută”, fiind în prezența unui contract și a unei specii a contractului de cesiune, acesta este supus cauzei de nulitate absolută, prevăzută de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, dar și celor generale, evocate de art. 1247 alin. (1) și art. 1250 C. civ. Drept urmare, în temeiul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, contractul de editare este nul absolut dacă privește dreptul de reproducere, de difuzare sau de traducere ori de adaptare „privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate” în contract. De asemenea, potrivit art. 1247 alin. (1) și art. 1250 C. civ., contractul de editare „este lovit de nulitate absolută dacă este încheiat cu încălcarea unor dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.
În schimb, „nulitatea relativă a contractului de editare”, prevăzută de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, este admisibilă în situaţia în care acesta, contrar dispozițiilor alin. (1) din cuprinsul aceluiași articol, nu cuprinde „durata cesiunii” [lit. a)], „natura exclusivă sau neexclusivă a acestuia și întinderea teritorială a cesiunii” [lit. b)], precum şi „remuneraţia autorului” [lit. d)].
Reiterăm că art. 51 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, fără să sancţioneze cu nulitate relativă sau absolută lipsa lor din contract, obligă părţile să stipuleze şi următoarele elemente: „numărul maxim şi minim de exemplare” [lit. c)]; „numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit” [lit. e)]; „termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii sau, după caz, ale fiecărui tiraj” [lit. f)]; „termenul de predare a originalului operei de către autor” [lit. g)]; „procedura de control a numărului de exemplare produse de către editor” [lit. h)].
În doctrină[67], s-a remarcat că, „în materia contractului de editare, nu sunt reluate unele cauze de nulitate relativă stipulate de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 pentru contractul de cesiune, în general”. Astfel, nu atrage nulitatea relativă nestipularea în contract a „drepturilor patrimoniale transmise” şi „modalităţile de utilizare”. S-a opiniat că „această împrejurare este determinată tocmai de caracterul specializat al contractului de editare”.
În lipsa unor „norme derogatorii” în Legea nr. 8/1996 în legătură cu „regimul juridic al nulității absolute sau relative a contractului de editare, sunt incidente dispozițiile dreptului comun din domeniul „nulității contractului”, prevăzute de art. 1247 C. civ., pentru „nulitatea absolută” și de art. 1248 C. civ., pentru „nulitatea relativă”.
E. Desfiinţarea contractului de editare. Această modalitate de încetare a contractului de editare este reglementată de art. 56 alin. (3) din Legea nr. 8/1996. În concret, în temeiul acestui text, „dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune interese pentru neexecutare” (teza I). „În acest caz, autorul păstrează remunerația primită sau, după caz, poate solicita plata remunerației integrale prevăzute în contract” (teza a II-a). Precizăm că, potrivit art. 56 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, „dacă termenul pentru publicarea operei nu este prevăzut în contract, editorul este obligat să o publice în termen de cel mult un an de la data acceptării acesteia”[68].
De principiu, se pune problema de a identifica „dreptul comun”, aplicabil „acțiunii în desființarea contractului de editare” pe motiv că editorul nu publică opera în termenul convenit sau în termen de un an de la data acceptării acesteia.
În acord cu cele exprimate în doctrină[69], considerăm și noi că „desfiinţarea contractului de editare”, întemeiată pe dispozițiile. 56 alin. (3) teza I, nu trebuie confundată cu „desfiinţarea contractului de cesiune”, prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 8/1996[70] și, pe cale de consecință, să fie incluse în „dreptul comun” aceste dispoziții. Astfel, potrivit acestui din urmă text, „autorul poate solicita desfiinţarea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale în cazul în care cesionarul nu le utilizează sau le utilizează într‑o măsură insuficientă şi dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil”.
În doctrină, unii autori, de o manieră evident riguroasă din punct de vedere logico-juridic și științific, au identificat „deosebiri radicale” între „desfiinţarea contractului de editare” şi „desfiinţarea contractului de cesiune”, deosebiri prezentate în cele ce urmează[71]. Oricum, aceste deosebiri fac imposibilă, din punct de vedere juridic, completarea dispozițiilor art. 56 alin. (3) cu cele ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
[63] Și în cazul termenului pe „ore”, acesta este stabilit pe „ore libere”, conform art. 2555 C. civ.
[64] A se vedea DEX, p. 331.
[65] Idem, p. 1094.
[66] Până la modificarea art. 56 alin. (6) prin art. I pct. 16 din Legea nr. 329/2006, preţul la care aceste exemplare puteau fi vândute titularului dreptului de autor era egal cu preţul pe care editorul l‑ar fi obţinut dacă le‑ar fi vândut ca deşeuri.
[67] A se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 118.
[68] În doctrină a fost criticată „soluția legiuitorului de a fixa, ca moment de la care începe să curgă termenul de un an, momentul acceptării acesteia, adică a operei, întrucât sugerează faptul că editorul se află pe o poziţie de supraordonare în raport cu titularul dreptului de autor”. Pentru aceste motive, s-a sugerat legiuitorului ca, de lege ferenda, să modifice textul art. 56 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, astfel ca „termenul de un an să curgă din momentul încheierii contractului de editare” (în acest sens, a se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 119).
[69] Ibidem.
[70] Pentru o teză contrară, a se vedea B. Florea, op. cit., p. 42.
[71] A se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 119-120.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.