Contractul de editare în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
Teodor Bodoașcă - iunie 6, 2016În sfârșit, în doctrină, s-a apreciat că dispozițiile art. 141 alin. (2) sunt lacunare. Astfel, nu este reglementată şi situaţia în care dreptul de distribuire este transmis pe calea succesiunii legale, adică fără consimţământul titularului dreptului de autor, în condiţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Pentru aceste motive, s-a sugerat legiuitorul ca, de lege ferenda, să modifice acest text, în sensul că, „în lipsa unei stipulaţii contrare, transmiterea dreptului de proprietate asupra originalului operei determină şi transmiterea dreptului de editare, precum şi a celui de distribuire a operei”[39].
- E. Traducerea, respectiv adaptarea operei, evocate de art. 49 din Legea nr. 8/1996, sunt, potrivit art. 16 din aceiași Lege, modalităţi prin care sunt realizate „opere derivate”. Astfel, în temeiul acestuia, „prin realizarea de opere derivate, în sensul prezentei legi, se înţelege traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum şi orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creaţie intelectuală” (s.n. – T.B., V.G.).
În lipsa unor semnificaţii legale, în înțelesul comun din limba română modernă, termenul „traducere” are semnificația de „transpunerea unui text dintr‑o limbă într‑o altă limbă[40]. Deci, sunt susceptibile de traducere doar operele care au ca mijloc de exprimare „limba”, adică operele literare și cele artistice. În schimb, „adaptarea” înseamnă a transforma ceva pentru a corespunde anumitor cerinţe[41].
În context, facem precizarea că art. 68 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 defineşte „dreptul de adaptare audiovizuală” ca fiind „acel drept exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o include într‑o operă audiovizuală”.
6. Publicarea operei în formă electronică.
Art. 52 din Legea nr. 8/1996 reglementează dreptul editorului de a avea un „drept de preemțiune” la „publicarea operei în formă electronică”. În concret, în temeiul acestuia, „editorul care a dobândit dreptul de publicare a operei sub forma unui volum are, faţă de alţi ofertanţi similari, la preţ egal, dreptul prioritar de publicare a operei în formă electronică” [alin. (1)]. „Editorul trebuie să opteze în scris, în cel mult 30 de zile de la primirea ofertei scrise a autorului” [alin. (2)]. „Dreptul menţionat la alin. (1) este valabil timp de 3 ani de la data publicării operei” [alin. (3)].
Faţă de conţinutul art. 52 din Legea nr. 8/19966, pentru ca editorul să poată beneficia de dreptul de a publica opera în formă electronică, trebuie întrunite cumulativ cerințele prezentate în cele ce urmează[42].
În ordine cronologică, „prima condiție” constă în dobândirea de către editor, în prealabil, a „dreptului de publicare a operei sub forma unui volum”. În context, facem precizarea că „publicarea” este o „modalitate de reproducere”.
Sunt susceptibile de publicare sub formă de volum scrierile, cum sunt cele literare, publicistice, conferinţele, predicile şi pledoariile. De asemenea, pot fi publicate în volum operele ştiinţifice scrise, cum sunt comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice.
În schimb, nu sunt susceptibile de publicare sub formă de volum operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi operele de sculptură, pictură, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, design, precum şi operele de arhitectură, lucrările plastice şi cele de artă digitală.
,,A doua condiție” are în vedere „preţul editării oferit de editor”. Astfel, acesta trebuie să fie cel puţin egal cu cel propus de alţi ofertanţi. Per a contrario, dacă preţul oferit de un alt ofertant este mai mare, acesta va dobândi dreptul de a reproduce opera în formă electronică. În doctrină, pe bună dreptate, s-a apreciat că „expresia ofertanţi similari nu este cea mai nimerită soluţie de exprimare juridică”. Neîndoielnic, nu ofertanţii trebuie să fie „similari”, ci ofertele lor.
,,A treia condiție”, de ordin formal, impune ca editorul să opteze în scris, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a primit ofertă scrisă din partea autorului. În legătură cu această cerinţă, în doctrină[43] s-au formulat două observaţii, la care subscriem. Astfel, faţă de lipsa de distincţie a textului, termenul de 30 de zile este un termen pe zile libere[44]. Drept urmare, în cuprinsul lui nu intră ziua în care editorul a primit oferta de la autor şi nici ziua în care acesta a acceptat în scris oferta autorului. Pe de altă parte, şi acest text, la fel ca şi cel al art. 51 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, se referă doar la autor, excluzând celelalte persoane care, fiind titulare ale dreptului de reproducere, pot avea calitatea de parte în acest contract. Drept urmare, sub acest ultim aspect, s-a propus ca, de lege ferenda, textul art. 52 alin. (1) să fie modificat, în sensul de a se referi generic la „titularul dreptului de autor”.
În fine, dreptul de publicare a operei în formă electronică este valabil, potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, timp de trei ani de la data publicării operei.
7. Distrugerea operei sau a copiilor realizate după aceasta.
Potrivit art. 57 din Legea nr. 8/1996, „în cazul distrugerii operei datorită forţei majore, autorul este îndreptăţit la remuneraţie care îi va fi plătită numai dacă opera s-a publicat”. În context, facem precizarea că, potrivit art. 55 din Legea nr. 8/1996, „editorul este obligat să înapoieze autorului originalul operei, dacă nu s‑a convenit astfel”.
În acord cu cele exprimate în doctrină[45], este neîndoielnic faptul că art. 57 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 reglementează situaţia în care a fost distrus „originalul operei” şi, nicidecum „copiile” acesteia.
În situaţia reglementată de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, obligarea editorului numai la „plata remuneraţiei” cuvenite titularului dreptului de autor, adică nu şi la plata de „daune interese” pentru distrugerea operei, derivă din principiul stipulat de art. 1351 şi urm. C. civ., conform căruia „debitorul nu poate fi obligat la plata daunelor interese atunci când, datorită forţei majore[46] sau cazului fortuit[47] ori a altor împrejurări exoneratorii[48], a fost împiedicat să execute obligaţia”. Observăm că, spre deosebire de „dreptul comun”, exonerarea editorului de la plata daunelor interese este determinată exclusiv de „forța majoră”. Per a contrario, dacă opera este distrusă datorită unui „caz fortuit” sau „altor împrejurări” (cum ar fi, spre exemplu, „fapta unui terț”), editorul este îndatorat să plătească editorului și daune interese
Oricum, art. 57 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 reglementează un „caz sui generis” în care „riscul pieirii fortuite a lucrului” (operei) este suportat de creditor (titularul dreptului de autor). Astfel, cu titlu general, lucrul este în rizico‑pericolul creditorului sau res perit domino.
De asemenea, situația normativă prezentată constituie încă un argument în sprijinul tezei că, pe calea contractului de editare, nu se transmite editorului „dreptul de proprietate” asupra operei, ci doar „folosința drepturilor stipulate de art. 48 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 8/1996.
Cu toate acestea, dacă anterior distrugerii, editorul nu a înapoiat originalul operei, conform art. 55 din Legea nr. 8/1996, şi a fost pus în întârziere de titularul dreptului de autor, va fi obligat să plătească atât „remuneraţia”, cât şi „daune interese”.
Pe de altă parte, art. 57 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 reglementează situaţia în care o ediţie pregătită este distrusă în totalitate datorită unei cauze de forţă majoră înainte de a fi pusă în circulaţie. În concret, potrivit acestui text, „dacă o ediție pregătită este distrusă total, datorită forței majore, înainte de a fi pusă în circulație, editorul este îndreptățit să pregătească o ediție nouă, iar autorul va avea drept la remunerație numai pentru una dintre aceste ediții”.
Deci, în acest caz, nu este distrusă opera, ci numai copiile realizate după ea.
Oricum, dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 sunt de natură să „ocrotească interesele editorului”. Într-adevăr, au această semnificație „îndreptățirea acestuia de a pregăti o nouă ediție” și „plata către titularul dreptului de autor a remunerației numai pentru o singură ediție”. Soluția normativă se bazează pe „neimputabilitatea” distrugerii ediției editorului.
În sfârşit, art. 57 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 se referă la ipoteza în care ediţia pregătită este distrusă numai parţial datorită unei împrejurări de forţă majoră înainte de a fi pusă în circulaţie. În acest caz, editorul este îndreptăţit să reproducă, fără plata remuneraţiei către autor, un număr de copii egal cu cel care au fost distruse. În acord cu cele exprimate în doctrină[49], chiar dacă textul se referă fără distincţie la neplata remuneraţiei, în realitate, s‑a urmărit evitarea plății duble, atât pentru exemplarele distruse, cât şi pentru cele realizate în locul lor. Neîndoielnic, o soluţie normativă contrară, în sensul că titularul dreptului de autor nu ar fi îndreptăţit la remuneraţie pentru întreaga ediţie parţial distrusă, ar fi în dezacord cu principiul echității și ar determina „îmbogățirea fără just temei” a titularului dreptului de autor.
În context, remarcăm că și dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 8/1996 se referă exclusiv și neinspirat la „autorul operei”, excluzând de la incidența lor alte persoane care, fiind titulare a drepturilor patrimoniale de autor, pot deveni parte în contractul de editare. Neîndoielnic, astfel, legiuitorul discriminează aceste persoane în raport cu autorul, împrejurare care contravine principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție.
8. Stabilirea și plata remuneraţiei în cazul contractului de editare.
A. Stabilirea remunerației. În limbajul comun, termenul remuneraţie are semnificaţia de retribuţie sau plată. În schimb, în cazul contractului de editare, acest termen are înțelesul de „contraprestaţie la care s-a îndatorat editorul” şi la care este îndreptăţit titularul dreptului de autor.
În contextul Legii nr. 8/1996, „remuneraţia titularului dreptului de autor” este evocată de art. 48 alin. (1) [obligaţie corelativă a editorului], de art. 51 alin. (1) lit. d) [clauză obligatorie a contractului de editare], art. 56 alin. (3) teza a II‑a [dreptul autorului de a păstra remunerația primită atunci când editorul nu publică opera la termenul convenit] şi art. 57 [plata remunerației în cazul distrugerii operei ori a unei ediții].
Observăm că, în contextul reglementărilor consacrate acestui contract, nu sunt instituite „reguli derogatorii” de la „dreptul comun”, în ceea ce privește „stabilirea remunerației”. Astfel, art. 51 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, stabilind clauzele care trebuie să le cuprindă contractul de editare, la lit. d), se referă la „remunerația autorului, stabilită în condițiile legii” (s.n. – T.B., V.G.). Expresia „stabilită în condițiile legii” este, în realitate, o „normă de trimitere” la „dreptul comun”. Neîndoielnic, în materia contractului de editare, sub acest aspect, „dreptul comun” este alcătuit din dispozițiile art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 pentru contractul de cesiune, în general.
[39] Ibidem.
[40] A se vedea DEX, p. 1101.
[41] Idem, p. 11.
[42] Pentru unele detalii în acest sens, a se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 114 și urm.
[43] Idem, p. 115.
[44] A se vedea art. 101 alin. (1) C. pr. civ. şi art. 2553 C. civ.
[45] A se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 115 și urm.
[46] Potrivit art. art. 1351 alin. (2) C. civ., „forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”.
[47] În temeiul art. 1351 alin. (3) C. civ., „cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă, dacă evenimentul nu s-ar fi produs”.
[48] Sunt considerate „alte împrejurări exoneratorii”, potrivit Codului civil, spre exemplu, „fapta victimei sau a terțului” (art. 1353) și „exercițiul drepturilor” (art. 1354).
[49] A se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 116.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.