Calificarea în conflictele de legi şi în conflictele de jurisdicţii
Călina Jugastru - iunie 6, 2016- b. Calificarea jurisprudenţială
O serie de soluţii ale instanţelor naţionale s-au impus, în decursul timpului, mai ales atunci când au rezolvat probleme dificile, unele fără reglementare expresă la acea epocă. Sunt relevante soluţiile care au făcut istorie, întrucât au implicat perspective naţionale diferite asupra unor instituţii importante, cu consecinţe juridice de impact asupra calificării noţiunilor la nivel naţional.
La nivelul instanţelor internaţionale, interesează cu precădere acea jurisprudenţă care are caracter de obligativitate. Ne oprim la hotărârile pronunţate de Curtea de la Luxembourg, cu privire la unele noţiuni susceptibile de interpretări diferite, din perspectiva legiuitorului naţional.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale
Calificarea caracterului olograf al testamentului (speţa testamentului olograf)[41]
Un cetăţean olandez testează în Franţa, în formă olografă. Legea olandeză interzicea, la acel moment, forma olografă a testamentului (art. 992 din Codul civil), în timp ce legea franceză o considera valabilă. Aici a intervenit problema calificării: caracterul olograf al testamentului – considerat problemă de formă, conducea la aplicarea legii franceze, ca lege a locului întocmirii actului juridic. În consecinţă, actul ar fi fost privit ca valabil. Dacă, dimpotrivă, caracterul olograf era privit ca o chestiune de capacitate, era aplicabilă legea olandeză, ca lex patriae a testatorului, iar testamentul ar fi fost nul.
În speţă, s-a aplicat legea franceză. Între timp, Ţările de Jos au ratificat Convenţia de la Haga din 1961 asupra conflictelor de legi în materia succesiunilor, prin care se recunoaşte valabilitatea testamentului olograf. Exemplul rămâne însă de actualitate pentru Portugalia[42], întrucât un cetăţean portughez nu poate testa în formă olografă nici chiar într-o ţară care admite acest tip de testament.
Calificarea naturii pretenţiilor succesorale (speţa Bartholo)[43]
Doi soţi cu numele Bartholo, căsătoriţi în Malta (unde au avut primul domiciliu conjugal) emigrează în Algeria, unde soţul dobândeşte imobile şi, ulterior, decedează. Văduva introduce acţiune la instanţa franceză, reclamând o parte din imobile. S-a ridicat problema de a şti care este natura pretenţiilor văduvei.
După legea malteză, aceste pretenţii erau considerate avantaj matrimonial (efecte ale regimului matrimonial) şi antrenau aplicarea legii malteze (ca lege a primului domiciliu conjugal), care permitea văduvei să primească un sfert din averea soţului. După legea franceză, pretenţiile erau calificate ca drept succesoral şi determinau competenţa legii franceze (ca lege a locului situării imobilelor) potrivit căreia soţiei supravieţuitoare nu i se atribuia niciunul din bunurile respective.
Problema de soluţionat a fost determinarea naturii pretenţiilor văduvei. În funcţie de calificarea pretenţiilor succesorale, era aplicabilă fie legea malteză, fie legea franceză. În speţă, s-a făcut aplicarea legii franceze, astfel că cererea a fost respinsă.
Calificarea cerinţei celebrării religioase a căsătoriei (speţa Caraslanis sau căsătoria grecului ortodox)[44]
Un cetăţean grec, de religie ortodoxă, se căsătoreşte cu o femeie cetăţean francez. Dreptul grec statuează, pentru încheierea valabilă a căsătoriei, celebrarea religioasă a acesteia.
Actul juridic al căsătoriei este apreciat ca valabil, după cum este calificată cerinţa căsătoriei religioase. Dacă este considerată o condiţie de formă, se va aplica legea franceză, în calitate de lex loci celebrationis şi căsătoria este privită ca valabil încheiată; dacă este calificată drept o condiţie de formă, atunci mariajul este nul, întrucât se va aplica legea naţională (dreptul grec).
Problema comună, ridicată de speţele enumerate, este determinarea legii după care trebuie să aibă loc operaţiunea calificării. Se poate constata faptul că sistemele de drept califică instituţiile juridice după o optică proprie, ceea ce conduce, uneori, la soluţii radical diferite sub aspectul legii aplicabile în calitate de lex causae. Importanţa calificării în dreptul internaţional privat rezidă în repercusiunile operaţiunii calificării asupra lex causae: de modul în care este calificat un fapt juridic, un raport juridic, depinde, în cele din urmă soluţia conflictului de legi. Pe de altă parte, soluţionarea conflictului de calificări este prealabilă conflictului de legi, reprezentând o etapă în soluţionarea conflictului de legi.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale
Precizări utile şi pertinente privesc „materia civilă” şi „materia comercială”, în raport de care CJUE are o jurisprudenţă consistentă. În temeiul vechiului Regulament nr. 44/2001, Curtea s-a pronunţat cu privire la categoriile de cauze care intră sub incidenţa acestui act normativ. De asemenea, au fost oferite interpretări care rămân de actualitate, în ce priveşte materia fiscală, vamală sau administrativă, materii excluse de la aplicarea regulamentului privind cooperarea judiciară internaţională.
Rolul determinant în lămurirea terminologiei a revenit Curţii de la Luxembourg, care a procedat la calificarea unor instituţii, în manieră proprie şi autonomă. Curtea a urmărit analiza concretă a instituţiei în dreptul intern şi desprinderea trăsăturilor dominante, relevante pentru contextul european – similar analizei pe care o face instanţa unui stat pentru a califica, din perspectiva normelor interne, o instituţie necunoscută forului. Scopul interpretării date de Curte a fost asigurarea, în măsura posibilului, a egalităţii şi uniformităţii drepturilor şi obligaţiilor care revin statelor vizate (explicaţia a fost dată la momentul când era în vigoare Convenţia de la Bruxelles, a cărei continuitate a fost asigurată de Regulamentul Bruxelles I şi de Regulamentul nr. 1215/2012)[45].
Pentru a decide dacă este vorba de materie civilă sau comercială, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a precizat două elemente semnificative: obiectul litigiului şi natura litigiului. Întrebările preliminare adresate Curţii au ocazionat o serie de precizări utile. Exemplificăm: este materie civilă sau comercială acţiunea prin care statul contractant urmăreşte, faţă de o persoană de drept privat, executarea unui contract de garanţie, în măsura în care raportul juridic nu presupune depăşirea, de către stat, a prerogativelor conferite de normele aplicabile în relaţiile dintre particulari (Préservatrice foncière, 2003[46]); acţiunea care are ca obiect solicitarea de despăgubiri în repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, chiar dacă acţiunea civilă a fost exercitată în procesul penal, alături de acţiunea penală (pronunţându-se condamnarea inculpatului pentru ucidere din culpă – cauza Waidmann/ Sonntag, 1993[47]). Intră în sfera Regulamentului chestiunea prealabilă privind aplicabilitatea unei convenţii de arbitraj şi, în mod special, valabilitatea acesteia, cu următoarea menţiune: chiar dacă problema arbitrajului este exclusă din domeniul de aplicare al Regulamentului, totuşi, unele aspecte legate de aceasta sunt discutate, prin prisma consecinţelor asupra efectului util al Regulamentului (respectiv împiedicarea realizării obiectivelor unificării normelor de conflict de competenţă în materie civilă şi comercială şi libera circulaţie a hotărârilor judecătoreşti în această materie) – Van Uden.
În schimb, un litigiu nu este calificat ca fiind civil sau comercial atunci când acţiunea implică o autoritate publică şi o persoană particulară, iar cea dintâi apare în exercitarea puterii publice. Actele realizate iure imperii sunt excluse din materia civilă sau comercială, care priveşte doar actele efectuate iure gestionis. Din acest punct de vedere, nu constituie materie civilă sau comercială: acţiunea prin care o autoritate publică a solicitat unui armator cheltuielile prilejuite de ridicarea unei epave, în urma unei coliziuni (Netherlands c/a Rüfer); acţiunea prin care o autoritate publică solicită unei persoane particulare compensaţii pentru utilizarea echipamentului şi a serviciilor sale (Eurocontrol, 1976)[48].
Reşedinţa obişnuită este o noţiune de fapt, ceea ce facilitează determinarea sa practică. Practica judiciară utilizează, pentru definirea reședinței obișnuite, ideea de loc unde cel interesat și-a fixat (cu intenţia de a conferi acestui loc un caracter stabil), centrul permanent şi obişnuit (uzual) al intereselor sale[49]. CJUE s-a pronunţat cu privire la accepţiunea noţiunii „reşedinţă obişnuită” în contextul Regulamentului nr. 2201/2003 cu privire la răspunderea părintească (cauza Barbara Mercredi c/a Richard Chaffe, Hotărârea din 22 decembrie 2010[50]). Se consideră că minorul are reşedinţa obişnuită[51] pe teritoriul statului unde s-a integrat din punct de vedere social, familial. Instanţa va avea în vedere ansamblul circumstanţelor referitoare la durata, regularitatea şi condiţiile şederii pe teritoriul statului membru respectiv, precum şi orice alte împrejurări de fapt relevante.
„Centrul principal al intereselor debitorului” a făcut obiectul cauzelor Eurofood (2006), Staubitz-Schreiber (2006), Interedil (2011), care au precizat că noţiunea în discuţie este una autonomă, care se cere interpretată uniform, exclusiv prin prisma dreptului unional, fără a face apel la legislaţiile naţionale. Deciziile Curţii sunt utile şi binevenite, întrucât interpretarea acestei sintagme poate conduce, prin ipoteză, la soluţii radical diferite. Dacă s-ar fi acceptat, de pildă, ca centrul principal de interese să fie interpretat conform dreptului statelor membre, diferenţele între sistemele juridice naţionale ar fi fost un obstacol în calea unificării dreptului insolvenţei la nivel european[52].
Locul de muncă obişnuit este reglementat ca punct de legătură în Regulamentul nr. 593/2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I). Criteriul este utilizat atunci când părţile nu au ales legea aplicabilă contractului individual de muncă: „În măsura în care legea aplicabilă contractului individual de muncă nu a fost aleasă de părţi, contractul este reglementat de legea ţării în care sau, în lipsă, din care, angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea în executarea contractului. În cazul în care salariatul este angajat temporar într-o altă ţară, nu se consideră că şi-a schimbat locul obişnuit de desfăşurare a muncii” [art. 8 alin. (2) din Regulament]. Se are în vedere, ca regulă, ţara unde lucrătorul munceşte în mod efectiv, ceea ce corespunde ipotezei în care activitatea profesională este exercitată de o manieră stabilă şi durabilă pe un singur teritoriu[53].
[41] http://www.cours-de-droit.net/droit-international-prive/droit-international-priver1542903.html (pagină consultată la 10 aprilie 2015). A se vedea şi T. Prescure, C.N. Savu, Drept internaţional privat, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 76.
[42] Art. 65 alin. 2 din Codul civil portughez.
[43] Curtea de Apel Alger, 24 decembrie 1889. Speţa şi comentariul acesteia pot fi consultate în B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, 3e édition, Dalloz, Paris, 1998, p. 61-69.
[44] Curtea de casaţie franceză, prima cameră civilă, hotărârea din 22 iunie 1955 (B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, op. cit., p. 215-224).
[45] B. Audit, L. d’Avout, op. cit., p. 497.
[46] Hotărârea este disponibilă pe pagina web http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:62001CJ0266 (informaţii preluate la data de 20 aprilie 2016).
[47] Speţa este expusă şi comentată în D. Duma, Aspecte teoretice privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în lumina prevederilor Regulamentului nr. 44/2001 privind competenţa şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (http://drept.uvt.ro/documents/Anale_1_2009-aspecte_teoretice_privind_recunoasterea_si_executarea_hotararilor_judecatoresti_in_lumina_prevederilor.pdf, pagină consultată la 20 aprilie 2016).
[48] Pentru prezentarea in extenso a speţelor, a se vedea, Dan Lupaşcu, Diana Ungureanu, Drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 326-329.
[49] Curtea de casaţie franceză, prima cameră civilă, hotărârea din 14 decembrie 2005, comentată în P. Courbe, F. Jault-Seseke, Droit international privé, Panorama 2005, în „Recueil Dalloz” 2006, p. 1495 şi urm.
[50] http://www.cdre.eu/index.php?option=com_content&view=article&id=516:arret-de-la-cour-du-22-decembre-2010-barbara-mercredi-contre-richard-chaffe&catid=68&Itemid=101 (pagină valabilă la data de 12 martie 2016).
[51] A se vedea, D.-A. Rohnean, Dispoziţii de drept internaţional privat, în D.M. Gavriş ş.a., „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol. III, Art. 1650-2664”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 1051.
[52] G. Minne, Arrêt Interdil: la Cour de justice de l’Union Européenne clarifie le contenu des notions de «centre des intérêts principaux » et «d’établissement» du règlement Nº 1346/2000 relatif aux procédures d’insolvabilité, în „Bulletin Droit et Banque”, Jurisprudence commentée, nr. 50, noiembrie 2012, p. 62-63.
[53] Al. Ţiclea, Legea aplicabilă contractului individual de muncă – având un element de extraneitate – potrivit dreptului european, în „Dreptul” nr. 6/2012, p. 118.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.