Contractul de editare în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
Teodor Bodoașcă - iunie 6, 2016În al doilea rând, strict legal, obiectul de activitate al editurii nu este „valorificarea drepturilor de autor prin publicarea și difuzarea operelor de creație intelectuală”. Astfel, potrivit art. 48 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 8/1996, prin contractul de editare, editorului i se transmite doar „folosința dreptului” de „reproducere” și „distribuire”, respectiv de „traducere” și, eventual, de „transformare” a operei.
În al treilea rând, chiar dacă expresia „opere de creație intelectuală” este utilizată în conținutul Legii nr. 8/1996[28], din punct de vedere gramatical, are o formulare pleonastică. Astfel, în limbajul comun, termenul „creație” are înțelesul de a realiza „opere”[29].
De asemenea, în doctrină[30] este readusă în discuție „natura juridică” a „activității de editare”, considerându-se că are caracter de „act de comerț”, pentru editor, și de „act civil”, pentru titularul dreptului de autor[31]. Se admite, totuși, că, „în prezent, după intrarea în vigoare a noului Cod civil (Legea nr. 287/2009) și a Legii nr. 71/2011, nu mai există contracte comerciale, ci doar contracte civile între profesioniști (art. 3)”[32].
În ceea ce ne privește, considerăm și noi că, prin raportare la contextul normativ determinat de intrarea în vigoare a actualului Cod civil, distincția semnalată și-a pierdut actualitatea. În concret, potrivit art. 3 C. civ., „dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil” [alin. (1)]. „Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere” [alin. (2)]. „Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ” [alin. (3)].
5. Obiectul contractului de editare.
A. Aspecte generale. În context, facem precizarea că, potrivit art. 1225 alin. (1) C. civ., „obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale” (s.n. – T.B., V.G.).
De asemenea, reiterăm că, pe calea „contractului de editare” se transmite de la titularul dreptului de autor la editor „folosința” unor drepturi patrimoniale de autor. Drept urmare, acest contract se prezintă, la fel ca și „cesiunea drepturilor patrimoniale de autor”, în general, ca o „specie a contractului de locațiune”. Într-adevăr, potrivit art. 1777 C. civ., „locațiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părți, numite locatar, folosința unui bun pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui preț, denumit chirie”[33].
Pentru a concluziona, strict legal, „obiectul contractului de editare este locațiunea drepturilor patrimoniale de autor a căror folosință este transmisă de la titularul dreptului de autor la editor”.
B. Drepturile patrimoniale de autor a căror folosință poate fi transmisă pe calea contractului de editare. După cum s‑a mai precizat, din conţinutul art. 48 alin. (1) şi al art. 49 din Legea nr. 8/1996 rezultă cu certitudine faptul că pot face obiectul contractului de editare „folosința dreptului de a reproduce, de a distribui, de a traduce şi, eventual, de a adapta opera”. Per a contrario, nu pot face obiectul contractului de editare drepturile morale de autor, chiar dacă unele dintre ele pot fi transmise pe cale succesorală, în condiţiile legii, şi nici alte drepturi subsecvente dreptului de utilizare prevăzute de art. 13 din Legea nr. 8/1996.
În doctrină[34] s-a remarcat că art. 50 din Legea nr. 8/1996 generează o oarecare ambiguitate în legătură cu drepturile patrimoniale de autor ce pot face obiectul contractului de editare. Într-adevăr, acest text se referă la posibilitatea editorului de a autoriza alte persoane să adapteze opera sau s‑o „utilizeze în orice mod”. Neîndoielnic, expresia „utilizarea în orice mod” evocă posibilitatea transmiterii şi a folosinţei altor drepturi subsecvente dreptului de utilizare, prevăzute de art. 13, decât a celor patru enumerate limitativ de art. 48 alin. (1) şi art. 49 din Legea nr. 8/1996. Finalmente, din punct de vedere juridic, dispoziţiile art. 50 conferă editorului (cesionarului) posibilitatea de a transmite terţelor persoane folosința şi a altor drepturi, pe care nu a dobândit-o în mod legal prin contractul de editare[35]. Neîndoielnic, în acest fel, este ignorat principiul nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet.
Pe de altă parte, pot face obiectul contractului de editare, de regulă, drepturi patrimoniale care rezultă din opere create şi aduse la cunoştinţă publică. În acest sens, art. 41 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 sancţionează cu nulitatea absolută contractele de cesiune care au ca obiect drepturile patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate în contract.
În context, considerăm util ca, în continuare, cu titlu informativ, să prezentăm semnificația prevăzută de Legea nr. 8/1996 pentru cele patru drepturi a căror folosință poate face obiectul contractului de editare.
- C. În ceea ce privește reproducerea, potrivit art. 14 din Legea nr. 8/1996, aceasta „constă în realizarea uneia ori a mai multor copii ale operei, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea de înregistrări sonore sau audiovizuale a acesteia”. Acest text susține că poate face obiectul contractului de editare transmiterea folosinței dreptului de reproducere care privește și alte opere decât cele exprimate în „scris”.
- D. Referitor la distribuire, în temeiul art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, aceasta constă în „vânzarea sau în orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros sau gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora”. Evident, fiindcă „distribuirea” intervine după „reproducerea” operei, „vânzarea sau orice alt mod de transmitere” poate avea ca obiect doar „copiile unei opere”. De asemenea, în pofida faptului că art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 are în vedere și „transmiterea cu titlu gratuit” a copiilor, în cazul contractului de editare, aceasta poate fi, la data încheierii contractului, exclusiv „cu titlu oneros”.
În context, facem precizarea că art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 instituie o normă cu rolul de a evita transmiterile succesive a folosinței dreptului de distribuire. În concret, în temeiul acestuia, „dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţa internă, de către titularul de drepturi sau cu consimţământul acestuia”.
În acord cu cele exprimate în doctrină[36], considerăm că dispozițiile art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 presupune unele observaţii particulare.
,,Epuizarea dreptului de distribuire” poate avea doar semnificaţia că, după primul transfer al dreptului de proprietate asupra originalului ori copiilor unei opere, titularul dreptului de autor nu mai poate transmite acest drept. Altfel spus, dreptul de distribuire se transmite o dată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra originalului sau copiilor operei, conform clasicului principiu accesorium sequitur principale. Soluția normativă prevăzută de acest text este absolut firească. Într-adevăr, din moment ce titularul dreptului de autor a transmis „dreptul de proprietate asupra originalului sau copiilor”, apare firesc ca „dreptul de distribuire” să fie considerat, din punctul lui de vedere, „epuizat”.
Considerăm și noi că referirea alternativă a art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 la „prima vânzare”, respectiv la „primul transfer de drept de proprietate” imprimă acestui text o formulare pleonastică. Într-adevăr, obiectul vânzării constă în transferul dreptului de proprietate asupra unui lucru de la vânzător la cumpărător. Astfel, potrivit art. 1650 alin. (1) C. civ., „vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun[37], în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească” (s.n. – T.B., V.G.). Faţă de conţinutul evident pleonastic al art. 141 alin. (2), achiesăm fără rezerve la propunerea avansată legiuitorului ca, de lege ferenda, acesta să fie modificat, în sensul de a se referi numai la „primul transfer al dreptului de proprietate”.
Faţă de împrejurarea că art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 se referă exclusiv la „dreptul de distribuire”, într-o interpretare per a contrario, ar trebui să deducem că, după transferul dreptului de proprietate asupra originalului operei, subzistă dreptul titularului dreptului de autor de a transmite dreptul de „reproducere”. Cu toate acestea, fiindcă „distribuirea” precede „reproducerii”, acest text este susceptibil de o interpretare a fortiori. Drept urmare, după acest moment, cu atât mai puțin titularul dreptului de autor poate să transmită „dreptul de reproducere”. O soluţie contrară l‑ar aduce pe titularul dreptului de autor în situaţia de a dispune de un drept care nu‑i mai aparţine, fiind, astfel, nesocotit principiul nemo dat quod non habet.
Fiindcă art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se referă alternativ la transmiterea dreptului de proprietate asupra „originalului operei” şi asupra „copiilor operei”, se poate deduce că textul este incident în ambele variante. În doctrină, sub acest aspect, s-a exprimat opinia că „epuizarea dreptului de distribuire, în situaţia transmiterii dreptului de proprietate asupra copiilor, este, din punct de vedere juridic, o absurditate”[38]. Astfel, s-a apreciat că, în temeiul acestui text, „într‑un mod evident iraţional, este inversat principiul accesorium sequitur principale”. Eventual, se epuizează doar dreptul de distribuire asupra copiilor vândute şi, nicidecum cel asupra copiilor viitoare.
Greșită din punct de vedere gramatical și logico-juridic este și referirea alternativă din finalul textului la „transmiterea de către titularul de drepturi” sau la „consimțământul acestuia”. Astfel, operațiunea juridică de „transmitere a dreptului de proprietate” presupune, ca o condiţie sine qua non, consimţământul persoanei în cauză.
[28] A se vedea, spre exemplu, art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
[29] A se vedea DEX, p. 237.
[30] A se vedea B. Florea, op. cit., p. 27.
[31] De la această regulă, ar fi exceptată situația în care „titularul dreptului de autor este o persoană juridică în temeiul legii sau al convenției încheiate între angajator și angajatul care creează opera în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu (Ibidem).
[32] Idem, p. 28.
[33] Singura „neconcordanță” între reglementarea generală (art. 1777 C. civ.) și cea specială [art. 48 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 8/1996] constă în aceea că prima se referă la „folosința unui bun”, iar a doua la „folosința unor drepturi”. În ceea ce ne privește, considerăm că formularea corectă este cea din „reglementarea specială”. Astfel, potrivit art. 535 C. civ., „sunt bunuri, lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”. Deci, din punct de vedere strict juridic, contractul poate avea ca obiect numai „drepturi asupra lucrului”, iar nu „lucrul” ca atare sau „și lucrul” (adică „bunul”). Explicația este simplă și constă în faptul că, asupra aceluiași „lucru”, pot fi exercitate concomitent două sau mai multe „drepturi patrimoniale” de către persoane diferite. Dacă, pe calea contractului, s-ar transmite „numai lucrul” sau „și lucrul”, s-ar ajunge la „situația paradoxală” în care „același lucru” ar trebui să se afle concomitent în două sau mai multe patrimonii. De fapt, pentru a fi evitată această situație, potrivit art. 31 alin. (1) C. civ., patrimoniul persoanei fizice sau persoanei juridice „include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia”. Deci, patrimoniul nu cuprinde și „lucrurile” care fac obiectul drepturilor și datoriilor ce pot fi evaluate în bani.
[34] A se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 112-113.
[35] Ibidem.
[36] Idem, p. 113-114.
[37] În context, semnalăm referirea greșită a art. 1650 alin. (1) C. civ. la transmiterea sau promisiunea de transmitere a „proprietății unui bun”. În realitate, pe calea contractului de vânzare-cumpărare, se transmite „dreptul de proprietate” asupra unui „lucru”. Reiterăm că, în temeiul art. 535 C. civ., termenul „bunuri” are semnificația lucrurilor corporale sau necorporale care constituie obiectul unui drept patrimonial.
[38] A se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 114.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.