Calificarea în conflictele de legi şi în conflictele de jurisdicţii
Călina Jugastru - iunie 6, 2016Calificări legale în NCC şi în NCPC
Statutul personal este dominat de legea naţională a persoanei fizice, conform dispoziţiilor art. 2567 C. civ. Materia conflictelor de legi uzează de sintagma „lege naţională”, iar calificarea acesteia în cuprinsul Codului civil este realizată în detaliu.
În planul conflictelor de jurisdicţii, cetăţenia statului pe al cărui teritoriu se află instanţa sesizată atrage, de regulă, competenţa exclusivă a instanţelor forului. În sfera statutului personal, de exemplu, este relevantă cetăţenia română, pentru litigii de competenţa exclusivă a instanţelor române, privind: acte de stare civilă întocmite în România de către persoane domiciliate pe teritoriul ţării noastre; tutelă, curatelă, punerea sub interdicţie a unei persoane cu domiciliul în România; desfacerea, nulitatea sau anularea căsătoriei şi alte litigii între soţi, cu excepţia celor referitoare la imobile situate în străinătate etc. (art. 1079 pct. 5 NCPC). În anumite cazuri, cetăţenia română determină competenţa preferenţială a instanţelor române[29].
Prin „lege naţională”[30] se înţelege legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică. În caz de cetăţenie multiplă, se aplică legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi cu care deţine cele mai strânse legături, în mod special prin reşedinţa obişnuită. Legea naţională a apatridului[31] este legea statului pe al cărui teritoriu se găseşte reşedinţa obişnuită a acestuia.
Reşedinţa obişnuită este reper subsidiar, atât în dreptul conflictelor de legi, cât şi în procesul civil internaţional. Legiuitorul român recurge, pentru prima dată, în contextul raporturilor cu element străin, la noţiunea de reşedinţă obişnuită. Reşedinţa obişnuită nu este definită în NCPC. Reţinem modul în care aceasta este înţeleasă în materia conflictelor de legi. „Reşedinţa obişnuită” a persoanei fizice se află în statul în care persoana îşi are locuinţa principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare[32].
Sediul are rolul de a localiza în spaţiu persoana juridică[33]. Sediul principal şi, în lipsa acestuia, sediul secundar, sunt criteriile de competenţă generală a instanţelor române (art. 1066 NCPC).
Sediul este criteriul de determinare a competenţei jurisdicţionale, atunci când pârâtul este persoană juridică. În calitate de atribut obligatoriu de identificare şi de localizare în spaţiu[34], sediul îndeplineşte pentru persoana morală, funcţiile pe care le îndeplineşte domiciliul pentru persoana fizică.
Sediul principal este locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii subiectului de drept.
Sediile secundare (subsediile)[35] au rolul de a identifica persoana juridică în raport cu un anumit tip de activitate (dintr-o paletă mai largă de activităţi prevăzute în actul constitutiv) sau în raport cu o anume arie teritorială – dacă activitatea se extinde pe teritoriul altor localităţi sau state decât cele în care se găseşte sediul principal. Sediile secundare corespund, de obicei, structurilor societare (unele sunt subiecte de drept, altele nu se bucură de personalitate juridică) de tipul reprezentanţelor, sucursalelor sau punctelor de lucru.
De asemenea, terminologia diferă, după categoria din care face parte persoana morală în discuţie. Art. 1066 NCPC se intitulează „Competenţa întemeiată pe domiciliul sau sediul pârâtului”. Persoana juridică de tip asociativ se individualizează prin sediu social, iar pentru persoana juridică înfiinţată prin act de autoritate, expresiile consacrate sunt sediu statutar sau sediu regulamentar[36].
Sediul secundar este, într-un caz determinat, criteriu principal de determinare a competenţei internaţionale. Dacă persoana juridică nu are sediu principal în România, reclamantul îşi va îndrepta cererea la sediul secundar al acesteia. Două condiţii cumulative atrag aplicabilitatea art. 1066 alin. 3 NCPC: la data cererii, sediul secundar să se afle pe teritoriul României şi pretenţiile să aibă ca obiect „activitatea la sediul secundar”. Aşa cum s-a observat[37], în mod întemeiat, alin. 3 al art. 1065 reprezintă o prevedere derogatorie de la cea statuată în primul alineat al aceluiaşi articol. Dacă primul alineat conţine norma generală, care face trimitere la sediul principal, ultimul alineat are în vedere situaţia de excepţie, când sediul principal nu se găseşte pe teritoriul ţării noastre.
Rolul sediului în dreptul conflictual este major. Identificarea sediului social permite determinarea naţionalităţii persoanei juridice. În principiu, sediul situat pe teritoriul unui anumit stat atrage competenţa de aplicare a legii statului respectiv[38]. Regula este îmbrăţişată şi de dreptul român, astfel că noul Cod civil determină naţionalitatea persoanei morale în raport de statul pe al cărui teritoriu se găseşte sediul social[39]. Ca precizare adiacentă, atunci când există sedii pe teritoriile mai multor state, are relevanţă, pentru stabilirea naţionalităţii persoanei juridice, doar sediul real. Obiectul calificării legale îl constituie, de această dată, sediul real.
Prin sediu real se înţelege locul în care se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organelor de conducere sunt transmise de acţionari sau asociaţi din alte state (art. 2571 alin. 3). Dispoziţiile menţionate se subsumează calificării legale a noţiunii de „sediu real”, ca punct principal de legătură în materia persoanei juridice care are sedii în mai multe state. Criteriul sediului social este determinant pentru lex nationalis în materia statutului organic al persoanei juridice. Clarificările legale sunt aplicabile deopotrivă persoanelor juridice cu scop lucrativ (societăţi etc.) şi persoanelor juridice cu scop nelucrativ (asociaţii, fundaţii, federaţii).
Calificări în regulamentele europene
Reşedinţa obişnuită este punctul de legătură preferat de regulamentele europene, întrucât este un criteriu flexibil, o noţiune de fapt, care nu ridică dificultăţi deosebite de determinare (spre deosebire de domiciliu, care este o noţiune de drept). Regulamentul nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, pune condiţia domiciliului pârâtului pe teritoriul unui stat membru, în timp ce majoritatea regulamentelor sectoriale consacră reşedinţa obişnuită (exemplificativ: Regulamentul nr. 1259/2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidate în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp; Regulamentul nr. 4/2009 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere; Regulamentul nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti).
Într-un alt text, reşedinţa obişnuită este definită ca fiind “locul unde o persoană îşi petrece în mod normal perioada zilnică de odihnă, fără a ţine seama de absenţele temporare pentru recreere, vacanţe, vizite la prieteni şi rude, afaceri, tratamente medicale sau pelerinaj religios, sau, în absenţa informaţiilor, locul de reşedinţă legal sau înregistrat” [art. 2 alin. 1 lit. a) din Regulamentul nr. 862/2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale şi de abrogare a Regulamentului nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini]. Definiţia legală surprinde aceeaşi caracteristică de esenţă a reşedinţei obişnuite: locaţie principală, independentă de îndeplinirea formalităţilor de înregistrare.
Centrul principal al intereselor debitorului (centre des intérêts principaux; center of the main interests) desemnează locul din care debitorul îşi conduce, în mod obişnuit, interesele. Regulamentul nr. 1346/2000 prevede că, pentru societăţi sau persoane juridice, centrul principal de interese este prezumat a fi, până la proba contrară, locul unde se află sediul principal.
Importanţa determinării centrului principal al intereselor debitorului este vizibilă în materia procedurilor de urmat. Procedurile secundare[40] pot fi deschise în statul membru în care debitorul are un sediu, iar efectele acestor proceduri sunt limitate la bunurile situate în statul respectiv. Sunt proceduri ulterioare deschiderii procedurii principale de insolvenţă şi urmăresc scopuri diferite, în mod special protejarea intereselor locale. În unele cazuri, patrimoniul debitorului are o complexitate prea mare şi nu poate fi gestionat în bloc sau diferenţele între sistemele juridice respective sunt prea mari şi pot genera dificultăţi, ca urmare a extinderii efectelor derivând din legislaţia statului de deschidere la celelalte state pe al căror teritoriu se găsesc bunurile debitorului. Aceasta este raţiunea pentru care lichidatorul din procedura principală poate să solicite deschiderea unor proceduri secundare pentru o administrare optimă a patrimoniului.
Valorificarea eficientă a patrimoniului debitorului şi, implicit, eficacitatea aplicării dispoziţiilor regulamentului sunt condiţionate de coordonarea tuturor procedurilor care se desfăşoară în paralel. Rolul lichidatorilor este esenţial, iar cooperarea acestora este indispensabilă.
Atunci când centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instanţele unui alt stat membru sunt competente să deschidă o procedură de insolvenţă împotriva acelui debitor numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Asemenea proceduri sunt teritoriale şi, de regulă, sunt ulterioare procedurii principale. Prin excepţie, procedurile teritoriale pot fi deschise anterior deschiderii procedurii principale, în următoarele situaţii:
- procedura de insolvenţă nu poate fi deschisă în statul membru unde se află centrul principal de interese, datorită condiţiilor stabilite de legea acelui statului membru;
- deschiderea procedurii teritoriale de insolvenţă este cerută de un creditor care îşi are domiciliul, reşedinţa obişnuită sau sediul social în statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul respectiv ori a cărui creanţă a luat naştere din exploatarea acelui sediu.
[29] Cetăţenia română determină competenţa preferenţială a instanţelor române: pentru procese referitoare la ocrotirea minorului sau a persoanei puse sub interdicţie, dacă cel ocrotit are domiciliul în străinătate; pentru cereri de divorţ, dacă la data introducerii cererii reclamantul domiciliază de cel puţin 1 an în România; pentru declararea judecătorească a morţii, chiar dacă cel în cauză se afla în străinătate la data când a intervenit dispariţia ş.a. (art. 1081 NCPC).
[30] Legea naţională cârmuieşte statutul persoanei fizice. Pentru argumentele aduse în sprijinul aplicării legii naţionale în această materie, a se vedea, O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept internaţional privat, op. cit., p. 162.
[31] Prevederile sunt aplicabile şi pentru refugiaţi, conform normelor speciale şi convenţiilor internaţionale semnate de ţara noastră.
[32] Art. 2570 C. civ. arată în ce modalitate se determină caracterul principal al locuinţei. Sunt avute în vedere acele circumstanţe personale şi, respectiv, profesionale, ce indică legături durabile cu statul în cauză ori intenţia de a stabili asemenea legături. Aşadar, reşedinţa obişnuită este locuinţa principală (adică locuinţa aflată pe teritoriul statului cu care persoana întreţine legături durabile sau cu care are intenţia de a stabili astfel de legături), chiar dacă nu sunt îndeplinite formele legale pentru înregistrarea acesteia.
[33] Pentru precizări terminologice cu privire la noţiunile de „persoană juridică”, „persoană juridică de drept privat”, „persoană juridică de drept public”, a se vedea, M. Nicolae (coordonator), V. Bîcu, G.-Al. Ilie, R. Rizoiu, Drept civil. Persoanele, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 445-448.
[34] Pentru dezvoltări privind sediul persoanei juridice, O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 425; I. Reghini, P. Vasilescu, Ș. Diaconescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 340-341.
[35] A se vedea, C. Stătescu, Subiectele colective de drept în România, Editura Academiei, Bucureşti, 1981, p. 49-50; E. Lupan, Drept civil. Persoana juridică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 92-93.
[36] T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 365.
[37] I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Art. 1-1133, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 1353.
[38] B. Teyssié, Droit civil. Les personnes, quatrième édition, Litec, Paris, 1999, p. 334.
[39] Pentru explicaţii sub aspectul determinării naţionalităţii persoanei juridice, a se vedea, I. Macovei, N.R. Dominte (comentariul art. 2571 C. civ.), în F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), „Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, vol. II, op. cit., p. 2563.
[40] A se vedea preambulul Regulamentului, considerentele 17-20.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.