Regimul juridic al speciei urs brun (ursus arctos) în România
Mihai-Bogdan Ionescu-Lupeanu - februarie 6, 20232.2. Protecția speciei în prezent. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice[28], aprobată prin Legea nr. 49/2011[29], cu modificările și completările ulterioare, care transpune în legislația națională, printre altele, Directivele Păsări și Habitate, include specia urs (ursus arctos) în anexele nr. 3 și nr. 4A, prin urmare printre speciile de faună sălbatică a căror conservare necesită desemnarea de arii speciale de conservare, respectiv printre speciile de animale de interes comunitar care necesită o protecție strictă.
Pentru speciile de faună din anexa nr. 4A sunt prohibite, printre altele: „orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic”, „perturbarea intenționată în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de hibernare și de migrație”, „deteriorarea și/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă”, „deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic”[30]. În vederea protejării habitatelor naturale și a speciilor indigene, reintroducerea speciilor incluse în anexa nr. 4 A se reglementează prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor[31], iar autorității competente pentru protecția mediului îi incumbă obligația de a organiza sistemul de monitorizare a capturilor și uciderilor accidentale, în temeiul acestor informații autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor urmând să ia „măsuri suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile ori capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor respective”[32].
Pe cale de excepție, „Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului stabilește, anual și ori de câte ori este nevoie, derogări, cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural (…)”[33]. Textul de lege stabilește expres și limitativ și situațiile în care pot interveni aceste derogări[34].
Emiterea derogărilor prevăzute de art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului se poate efectua fie din oficiu, fie la solicitarea instituțiilor publice care au ca obiect de activitate cercetarea științifică, fie a persoanelor fizice sau juridice (altele decât cele enumerate anterior)[35], prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, cu avizul Academiei Române și, în cazul speciilor de mamifere prevăzute în anexa nr. 4 A, cu avizul conform al autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor[36]. În derogările acordate sunt specificate următoarele aspecte: „speciile care fac obiectul derogărilor”; „mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare”; „condițiile de risc și circumstanțele de timp și spațiu sub rezerva cărora pot fi acordate astfel de derogări”; „autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condițiile impuse și să decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate, în ce limite și de către cine”; și „controalele care trebuie efectuate”[37].
Pentru derogările aplicate cu privire la speciile listate în anexa nr. 4 A din O.U.G. nr. 57/2007, autorității competente pentru protecția mediului îi incumbă obligația de a transmite Comisiei Europene, la fiecare doi ani, rapoarte al căror conținut este stabilit prin lege[38].
Pentru exemplarele cu dizabilități, pui orfani sau exemplarele confiscate ce aparțin speciilor enumerate în anexa nr. 4 A din O.U.G. nr. 57/2007 se pot înființa centre de reabilitare sau îngrijire[39].
Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006[40], cu modificările și completările ulterioare, include specia urs brun în anexa nr. 2, printre speciile de mamifere de interes cinegetic a căror vânare este interzisă, valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite ridicându-se la suma de 40.000 Euro. Despăgubirile pentru daunele cauzate de exemplarele acestei specii se suportă după cum urmează: de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului[41], în situația daunelor cauzate culturilor agricole, silvice și animalelor domestice[42], a daunelor încercate de către gestionarul fondului cinegetic când acesta intervine, în baza derogării acordate de autoritate, în vederea relocării unui exemplar[43], precum și a celor cauzate de atacurile soldate cu rănirea sau decesul unei persoane fizice[44][45], respectiv de către administratorul drumului, dacă nu sunt montate indicatoare «atenție animale» sau de către conducătorul autovehiculului în cazul existenței acestui indicator, în cazul daunelor produse în urma unui accident de circulație[46][47][48].
Evaluarea efectivelor de urși bruni se face de către gestionarul fondului cinegetic împreună cu structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului, cu anunțarea prealabilă a reprezentanților administratorului faunei cinegetice și a administratorilor ariilor naturale protejate după caz[49], după metodologia cuprinsă în Ordinul ministrului mediului nr. 625/2018. Pentru fondurile cinegetice care se suprapun ariilor naturale protejate, evaluările efectivelor de urs brun vor fi avizate de către administratorii acestora.
Speciile de mamifere a căror vânare este interzisă se supun derogărilor stabilite potrivit O.U.G. nr. 57/2007[50]. În condițiile legii, autoritățile competente au dreptul și obligația[51] de a emite derogări de la statutul de specie strict protejată.
[28] M. Of. nr. 442 din 29 iunie 2007.
[29] M. Of. nr. 262 din 13 aprilie 2011.
[30] Art. 33 alin. (1) lit. a), b), d) și e) din O.U.G. nr. 57/2007.
[31] Art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007.
[32] Art. 36 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 57/2007.
[33] Art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007.
[34] Cinci din cele șase situații sunt potențial aplicabile și în cazul speciei urs brun:
„a) în interesul protejării faunei și florei sălbatice și al conservării habitatelor naturale;
b) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor și apelor, iar, în cazul speciilor de animale, altele decât păsările, și pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri;
c) în interesul sănătății și securității publice, iar, în cazul speciilor de animale, altele decât păsările, și pentru alte rațiuni de interes public major, inclusiv de natură socială sau economică, și pentru consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu;
d) în scopuri de cercetare științifică și educație, de repopulare și de reintroducere a acestor specii, precum și pentru operațiuni de reproducere necesare în acest scop, inclusiv pentru răspândirea artificială a plantelor;
e) pentru a permite, în condiții strict controlate, într-o manieră selectivă și într-o măsură limitată, prinderea sau deținerea unui număr limitat și specificat de exemplare din anumite specii de păsări sau din speciile prevăzute în anexele 4A și 4B;”
[35] Art. 1 alin. (1) din Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de floră și faună sălbatice din 05.03.2009, aprobată prin Ordinul comun al ministrului mediului și al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 203/14/2009 (M. Of. nr. 167/17 martie 2009).
[36] Art. 38 alin. (2) și (21) din O.U.G. nr. 57/2007.
[37] Art. 38 alin. (23) din O.U.G. nr. 57/2007.
[38] Art. 38 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 57/2007.
[39] Art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007.
[40] M. Of. nr. 944 din 22 noiembrie 2006.
[41] Doctrina a apreciat că natura juridică a răspunderii instituite de lege în sarcina autorităților publice centrale din domeniul silviculturii și protecției mediului este cea a unei răspunderi legale [Daniela Marinescu, Maria-Cristina Petre, Tratat de Dreptul mediului, ediția a V-a, revizuită și adăugită, Ed. Universitară, București, 2014, p. 743].
[42] Art. 13 alin. (5) din Legea nr. 407/2006.
[43] Art. 13 alin. (6) din Legea nr. 407/2006.
[44] Art. 131 alin. (1) din Legea nr. 407/2006.
[45] Pentru amănunte a se vedea Mihai-Bogdan Ionescu-Lupeanu, Cristina Ionescu-Lupeanu, Contribuții la studiul instituției răspunderii pentru prejudiciile cauzate de atacurile exemplarelor din speciile de faună sălbatică soldate cu rănirea sau decesul unei persoane fizice, Dreptul, nr. 12/2022, p. 58-68.
[46] Art. 13 alin. (7) din Legea nr. 407/2006.
[47] Pentru amănunte a se vedea Cristina Ionescu-Lupeanu, Mihai-Bogdan Ionescu-Lupeanu, Considerații privitoare la reglementarea daunelor cauzate în urma accidentelor de circulație în care sunt implicate exemplare din speciile de faună de interes cinegetic, p. 107-112 în Conferința studenților, masteranzilor și doctoranzilor în drept, Sibiu, 3 iunie 2021, Monica Gheorghe, Sebastian Spinei (coord.), Ed. Universul Juridic, București, 2021.
[48] Pentru punerea în aplicare a prevederilor-cadru a vânătorii și protecției vânatului referitoare la despăgubirile pentru daunele cauzate de exemplarele de faună de interes cinegetic, a fost emisă recent Hotărârea de Guvern nr. 3/2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 și 2 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și unele măsuri de punere în aplicare a acesteia (M. Of. nr. 18 din 6 ianuarie 2023).
[49] Art. 19 alin. (21) din Legea nr. 407/2006.
Potrivit art. 19 alin. (22) din Legea nr. 407/2006, la acțiunea de evaluare a efectivelor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 a legii „pot participa, după anunțarea cu minimum 30 de zile înainte și reprezentanții județeni ai autorității publice centrale care răspunde de agricultură, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice și un reprezentant al proprietarilor de terenuri”.
Evaluarea efectivelor speciilor strict protejate ca proces participativ a fost considerată ca salutară [Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2014-2020, din 11.12.2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1081/2013 (M. Of. nr. 55 din 22 ianuarie 2013)].
Printre obligațiile ce-i incumbă gestionarului fondului cinegetic se numără și cea a informării unităților administrativ-teritoriale cu privire la evaluarea populațiilor speciilor de mamifere listate în anexa nr. 2 a Legii nr. 407/2006 [art. 3.1. lit. a) din modelul-cadru al Acordului de colaborare între gestionarul fondului cinegetic și Consiliul Local, anexă a Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1570/2022 privind stabilirea modelului-cadru al acordului de colaborare dintre gestionarul fondului cinegetic și unitățile administrativ-teritoriale de pe raza fondului cinegetic (M. Of. nr. 633 din 28 iunie 2022)].
[50] Art. 19 alin. (2) din Legea nr. 407/2006.
[51] Art. 6 alin. (1) lit. f1) din Legea nr. 407/2006: „Principalele atribuții ale administratorului faunei cinegetice sunt următoarele: (…) acordă nivel de intervenție și prevenție anual, pentru prevenirea pagubelor și accidentelor la speciile din anexa nr. 2; nivelul prevenției se aprobă până cel târziu pe data de 15 mai a fiecărui an”. Neacordarea nivelului de intervenție și prevenție constituie, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 raportat la art. 6 alin. (1) lit. f1) din același act normativ, infracțiune sancționată cu pedeapsa principală a închisorii de la o lună la un an sau cu amenda.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.