Ordinul provizoriu de protecție, ordinul de protecție și asigurarea respectării acestora. Scurte considerații referitoare la protejarea membrilor familiei în legislația națională
Teodor Manea - noiembrie 7, 2021
III. Ordinul de protecție provizoriu
3.1. Competența de emitere a ordinului de protecție provizoriu aparține organelor de poliție care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată, așa cum se prevede la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 213/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că subzistă un risc iminent ca „viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării” acestei stări de pericol inevitabile și actuale.
În temeiul art. 28 alin. (2) din acest act normativ, existența riscului iminent se constată în urma evaluării situației de fapt care poate rezulta, potrivit legii, „din probele obținute ca urmare a verificării sesizărilor privind violența domestică, atunci când actele de violență domestică nu constituie obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni”, cât și „din probele administrate potrivit prevederilor din Codul de procedură penală, atunci când actele de violență domestică fac deja obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor fapte care intră sub incidența prevederilor art. 199 Cod penal”.
Așa cum se prevede la art. 28 alin. (3) din lege instrumentul utilizat de organele de poliție este „formularul de evaluare a riscului” care se constituie a fi radiografia situației de fapt, scenariul violenței domestice, astfel cum este constatat de către organele de cercetare penală.
În ceea ce privește metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului, sunt avute în vedere criteriile ce prezintă relevanță sub aspectul violenței domestică: forma de violență domestică exercitată, caracterul repetitiv, recurent și perpetuarea actelor de violență domestică, vulnerabilitatea persoanei împotriva căreia se exercită, contextul producerii actelor de violență domestică și conduita persoanei agresoare.
Se poate observa că marja de apreciere în certificarea întrunirii condițiilor ce satisfac plenitudinea de necesitate a emiterii ordinului de protecție cade în sarcina organelor de poliție, ca urmare a analizei situației de violență domestică, prin evaluarea riscului pe baza criteriilor anterior-menționate.
Așa cum se arată la art. 28 alin. (5) în eventualitatea în care, „ca urmare a evaluării situației de fapt, se constată că nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, polițiștii au obligația de a informa persoanele care susțin că sunt victime ale violenței domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție 8 și de a pune la dispoziția acestora formularul de cerere”.
3.2. a. Activitatea de verificarea a sesizărilor privind violența domestică este guvernată caracterul echitabil al soluționării sesizării și de principiul aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, fiind creionat și un profil al presupusului agresor.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „pentru verificarea sesizărilor privind violența domestică, aflarea adevărului și soluționarea justă a sesizării, polițiștii au dreptul să obțină probe prin următoarele mijloace:
a) constatarea prin propriile simțuri și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
b) consultarea bazelor de date la care au acces potrivit atribuțiilor de serviciu și consemnarea celor constatate într-un înscris;
c) declarațiile persoanelor implicate în actele de violență domestică, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violență domestică și ale altor persoane care pot comunica informații cu privire la persoanele implicate în actele de violență domestică;
d) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
e) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă”.
Se observă o inadvertență în reglementarea competenței organelor cu atribuții în activitatea de strângere a probelor în cadrul acestei etape prealabile.
Astfel, potrivit reglementării în materia ordinului provizoriu de protecție, organele de poliție au competența de a completa formularul de risc și de a verifica sesizarea privind violența domestică prin administrarea de probe, constând în efectuarea procedeelor probatorii de audieri de martori, fotografiere, înregistrare audio-video.
Pe de altă parte, în cuprinsul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este reglementată competența exclusivă a organelor de cercetare penală de a administra probe în condițiile Codului de procedură penală.
Potrivit art. 55 alin. (4) C. pr. pen., „atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens”.
Date fiind aceste circumstanțe, există o problemă de legalitate a probelor strânse de către polițistul de proximitate chemat la fața locului pentru a interveni, care are competența de a efectua verificări prealabile privind sesizarea și de a emite ordinul de protecție, dar care, deși nu a dobândit calitatea de organ de cercetare penală în baza art. 55 alin. (4) C. pr. pen., strânge probele pe care procurorul se va întemeia în mod determinant în adoptarea dispoziției de confirmare a ordinului de protecție provizoriu.
Mai mult, probele strânse de către polițistul de proximitate care nu trebuie în mod necesar să dețină și calitatea de organ de cercetare penală vor fi administrate în fața instanței civile, urmând a sta la baza hotărârii de emitere a ordinului de protecție.
Apreciem că această inadvertență a legii ar trebui să rămână doar la nivel terminologic, întrucât necesitatea ca polițistul care strânge probe în cadrul verificărilor prealabile privind sesizarea să fi dobândit și calitatea de organ de cercetare penală ar crea discontinuități în activitatea de dovedire a împrejurărilor în baza cărora a fost emis ordinul de protecție, împiedicând în mod nejustificat acțiunea eficientă a organelor de poliție în scopul luării unor măsuri imediate de protejare a victimelor.
Pentru a fi eficientă, procedura de emitere a ordinului provizoriu de protecție trebuie să fie guvernată de principiul celerității în identificarea agresorului și în stabilirea activităților cu conținut violent, principiu ce presupune o acțiune imediată în sensul constatării la timp și în mod complet a faptelor ilicite cu potențial agresiv la adresa victimei, consecutiv adoptării unor măsuri de protecție care nu suportă amânare.
Probabil că legiuitorul a folosit în art. 34 alin. (2) din actul normativ menționat sintagma „organ de cercetare penală” pentru a face trimitere la activitatea organelor de poliție de strângere a probelor în faza anterioară sesizării instanței de judecată în materie penală.
De altfel, urmând întru totul regulile de probațiune din cadrul procesului penal, ar trebui aplicat inclusiv art. 97 alin. (2) care prevede că organele de cercetare penală strâng probe numai în cursul procesului penal, însă o asemenea interpretare nu poate fi primită, întrucât ar afecta iremediabil procedura emiterii ordinului de protecție, zădărnicind chiar aflarea adevărului în condițiile în care polițistul judiciar ar fi nevoit să înceapă urmărirea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni, iar probele strânse în cadrul respectivei urmăriri să fie folosite și în procedura civilă de emitere a ordinului de protecție.
Mai mult, norma prevăzută în art. 34 alin. (2) care trimite la regimul probatoriu prevăzut în Codul de procedură penală trebuie să aibă o aplicare adaptată procesului civil, în care probele strânse vor fi folosite efectiv pentru a nu se crea noi inadvertențe și instabilități dificil de remediat.
De exemplu, potrivit Codului de procedură civilă ‒ art. 315 alin. (1) pct. 5 ‒ nu pot fi ascultate ca martori persoanele condamnate pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, în timp ce potrivit Codului de procedură penală ‒ art. 117 ‒ nu există o interdicție ca aceste persoane să dețină calitatea de martor și să formuleze declarații în cursul procesului penal.
Or, în atare situație, aplicarea totală și necondiționată a art. 34 alin. (2) ar presupune că declarația unei persoane condamnate pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă poate întemeia în mod determinant dispoziția polițistului de emitere a ordinului provizoriu de protecție și cea a procurorului de confirmare a acestuia, însă nu poate fi folosită în fața instanței civile ca urmare a interdicțiilor impuse de legea procesual-civilă pentru a fundamenta hotărârea de emitere a ordinului de protecție.
Pentru a concilia cele două norme, apreciem că legiuitorul a intenționat să trimită la regulile de probațiune din procesul penal, asimilând procedura de emitere a ordinului provizoriu de protecție fazei urmăririi penale, ambele fiind proceduri în care organele judiciare strâng probele în scopul stabilirii necesității sesizării instanței de judecată.
Regulile de probațiune specifice procesului penal vor fi aplicabile în procedura ordinului provizoriu de protecție numai în ceea ce privește activitățile de obținere a mijloacelor de probă, însă, atât polițistul, cât și procurorul trebuie să se raporteze la limitele prevăzute în Codul de procedură civilă pentru a evita situațiile în care un mijloc de probă administrat în această procedură prealabilă nu poate fi folosit în fața instanței civile.
O altă posibilă soluție pentru corectarea acestor inadvertențe ar fi de reglementare a competenței instanței penale în emiterea ordinului de protecție, potrivit unei proceduri speciale, care să presupună aplicarea regulilor de probațiune din procesul penal atât în etapa prealabilă, cât și în cea ulterioară sesizării instanței.
b. După cum se prevede la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „pentru verificarea sesizărilor privind violența domestică și în scopul obținerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violență domestică au loc sau au avut loc în spațiile respective”.
La alineatul următor legea arată, firesc zicem noi, că „polițiștii pot folosi forța și mijloacele din dotare, în mod adecvat și proporțional, pentru a pătrunde în spațiile prevăzute la alin. (2)”. Mai mult decât atât, în temeiul art. 29 alin. (3) aceste activități „pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor, înregistrările sau fotografiile constituind probe”.
Este lesne de observat că legiuitorul, prin punerea în balanță a două valori constituționale fundamentale – dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, respectiv inviolabilitatea domiciliului, în scopul diminuării unei stări de pericol iminente, a dat prevalență celei dintâi, ocrotind un interes superior al persoanei a cărei viață, integritate fizică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în detrimentul necesității de a asigura inviolabilitatea domiciliului persoanei fizice.
Prevederile Legii nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt în acord cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 27 din Constituția României.
Excepție de la caracterul inviolabil al domiciliului persoanei face și necesitatea înlăturării unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane ‒ art. 27 alin. (1) și (2) lit. b) din Constituția României.
Pe cale de consecință, în sensul asigurării unei protecții efective, este vădit incontestabilă nevoia imperativă a victimei violenței domestice de înlăturare a agresiunii prin pătrunderea de către organele de poliție în domiciliul, reședința/sediul oricărei persoane fizice/juridice ce constituie lăcaș al lezării integrității fizice și psihice, chiar și în absența consimțământului acestora din urmă[11].
[11] Totuși, așa cum în mod corect s-a arătat în doctrină „Acest lucru nu înseamnă că polițiștii vor face o percheziție. Ei vor reține (în sens fizic, nu în sens juridic) persoanele despre care au bănuieli că sunt implicate în activitatea infracțională, vor conserva locul faptei și dacă este cazul vor ridica mijloacele de probă aflate la vedere. După cum am arătat, instituția percheziției este strâns legată de noțiunea de căutare. În acest caz, polițiștii nu caută nimic, ci se află în mod legal într-un spațiu și desfășoară activități cu caracter urgent printre care, eventual, se numără și ridicarea unor mijloace de probă aflate la vedere” – A.V. Iugan, Considerații în legătură cu obiectul percheziției domiciliare și delimitarea față de alte instituții de drept procesual penal, în Revista Dreptul nr. 6/2021, consultat în baza de date Sintact.ro.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.