Ordinul provizoriu de protecție, ordinul de protecție și asigurarea respectării acestora. Scurte considerații referitoare la protejarea membrilor familiei în legislația națională

I. Fenomenologia violenței domestice

 

1. Familia, ca pilon al societății, se fundamentează pe sentimentul de ocrotire și sprijin necondiționat, pe dezvoltarea, siguranța și consolidarea solidarității umane, mutualitatea respectului, a afecțiunii și a susținerii financiar – morale între membrii familiei, astfel că asigurarea unei protecții efective a acestora împotriva violenței domestice a căpătat valențele unui obiectiv de interes național.

Aceasta în condițiile în care victimele sunt supuse constant multiplelor violențe, maltratărilor, tratamentelor inumane, degradante, fiindu-le produse plăgi deschise, contuzii, răni profunde, cicatrici; asupra acestora planează în permanență riscul de a suferi traume incurabile ori chiar moartea.

În ceea ce privește repercusiunile asupra relațiilor interumane în care se angrenează victimele violenței domestice, de remarcat este că acestea dezvoltă sentimente de încrâncenare emoțională, solitudine absolută, repulsie, izolare și excluziune socială, devenind indisponibile și incapabile în a crea și întreține relații interumane autentice de suport sau ajutor, pierzându-și încrederea în familie și în societate.

Caracterul efectiv al drepturilor victimelor violenței domestice se asigură prin respectarea personalității, a demnității și vieții private a acestora, a dreptului la informarea cu privire la propriile prerogative, a dreptului la protecție specială, adaptată situației și nevoilor victimelor, a accesului la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, consiliere, asistență medicală și juridică gratuită, în condițiile legii.

 

II. Aspecte generale privind legislația în materie

 

2.1. Sediul principal al materiei în reprezintă Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 3 din acest act normativ violența domestică[1] „înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima”.

Legiuitorul pornește de la premisa că violența domestică întâlnește următoarele forme de manifestare:

– violență verbală[2],

– violență psihologică[3],

– violență fizică[4],

– violență sexuală[5],

– violență economică[6],

– violență socială[7],

– violență spirituală[8], precum și

– violență cibernetică[9].

După cum se prevede la art. 4 alin. (2) din actul normativ menționat, „în nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția și onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violență”.

Art. 5 alin. (1) din Legii nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, definește noțiunea de „membru al familiei” prin enumerarea tuturor persoanelor ce pot deține această titulatură în sensul acestei reglementări[10].

În cuprinsul aceluiași articol, alineatul 2 lămurește și problematica înțelesului victimei violenței domestice, aceasta fiind „persoana fizică supusă oricărei forme de violență anterior analizate, inclusiv copiii martori la producerea acesteia”.

 

2.2. Legea nr. 174/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, a operat modificări semnificative în dispozițiile Legii nr. 217/2003, reconfigurând prin extindere sfera de competență a organelor de poliție în sensul acordării posibilității acestora de a dispune cu celeritate măsuri efective de protecție în favoarea victimelor violenței domestice prin emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Această instituție a reprezentat una dintre strategiile optime elaborate în vederea intervenirii imediate de către organele de poliție pentru a sista fenomenul infracțional al violenței domestice, protejând victima cu aceeași eficiență și în intervalul cuprins între momentul sesizării, respectiv cel al emiterii unui ordin de protecție de către o instanță judecătorească, perioadă de timp care anterior implementării instituției, din cauze unor lacune instrumentale pentru ca organele statului să acționeze, crea premisele unor riscuri extrem de grave și, de multe ori, a unor consecințe ireparabile pentru integritatea fizico-psihică a victimei.

În același timp, o a doua modificare semnificativă în opinia noastră privește condițiile de sancționare a persoanelor care încalcă obligațiile stabilite prin ordinul de protecție.

În prima formă a legii, încălcarea dispozițiilor cuprinse în ordinul de protecție constituia infracțiune, a cărei pedeapsă prevăzută de lege era de la o lună la 1 an, iar împăcarea înlătura răspunderea penală.

Odată cu punerea în aplicare a acestei norme, practica a arătat că reglementarea respectivului impediment în exercitarea acțiunii penale este de natură a crea un context de exercitare a unor presiuni suplimentare asupra victimei de către agresor, acesta speculând exonerarea de răspundere penală, ajungând în final să lipsească de orice eficiență ordinul de protecție emis de o instanță judecătorească.

Pentru a înlătura acest inconvenient, a fost abandonată cauza de înlăturare a răspunderii penale, fiind prevăzută pedeapsa de la o lună la 1 an pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute atât în ordinul de protecție emis de către instanță, cât și în ordinul de protecție emis de către organele de poliție.

În pofida acestei intervenții necesare a legiuitorului, caracterul extrem de redus al limitelor de pedeapsă a creat inconveniente în identificarea unor metode eficiente în protejarea efectivă a victimei de acțiunile persoanei care, nesocotind ordinul de protecție, continua să exercite violențe fizice și psihice asupra acesteia.

Mai mult, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune era mult inferioară celei prevăzute pentru infracțiunea de violență în familie, deși uneori nerespectarea ordinului de protecție prezintă o gravitate mult mai ridicată prin comparație cu cea specifică acestei infracțiuni.

În acest sens, menționăm că, pentru a se dispune emiterea ordinului de protecție, instanța civilă stabilea existența unor agresiuni care puteau întruni conținutul constitutiv al infracțiunilor de violență în familie, amenințare, distrugere și altele asemenea, luând măsuri pentru preîntâmpinarea perpetuării conduitei agresorului, în contextul în care victima, din anumite motive, nu se adresa organelor judiciare competente pentru a solicita tragerea la răspundere penală a acestuia.

În atare situație, este evident că încălcarea ordinului de protecție reflecta premisele săvârșirii unor noi fapte ilicite, de gravitatea celor descrise anterior, însă pedeapsa prevăzută de lege pentru acest comportament continuu al agresorului era net inferioară pedepsei pe care legea o prevedea pentru fiecare act cu potențial infracțional analizat în mod individual.

Aceste neajunsuri au fost remediate prin Legea nr. 183/2020 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, prin care au fost majorate limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de nerespectare a ordinului de protecție la 6 luni – 5 ani, adaptându-le astfel la nivelul pericolului social real al acestei infracțiuni.
DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] În principala reglementare internațională în materie, anume Convenția Consiliului Europei din 11 mai 2011 privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011 (la care este și țara noastră parte – textul Convenției putând fi găsit în M. Of. nr. 224 din 25 martie 2016) se arată – la art. lit. b) – că prin violență domestică se înțeleg toate acțiunile de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foștii sau actualii soți sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărțit același domiciliu cu victima”. Față de scopul acestei lucrări nu vom insista aici mai mult asupra reglementărilor internaționale privind lupta împotriva violenței domestice, pentru mai multe detalii a se vedea, spre exemplu, G.S. Ciurea, Instrumente europene privind violența domestică. Reglementări și jurisprudență, în Revista Themis nr. 1/2020.

[2] Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din lege violența verbală presupune „adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare”.

[3] Ce poate fi definită, în condițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din lege ca „impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar”.

[4] Ce implică, potrivit art. 4 alin. (1) lit. c) din actul normativ menționat „vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală” altele decât cele ce privesc violența economică.

[5] Definită la art. 4 alin. (1) lit. d) din lege ca „agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal”.

[6] Aceasta constă, așa cum se stabilește la art. 4 alin. (1) lit. e) din lege, în „interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar”.

[7] Violența socială este definită la art. 4 alin. (1) lit. f) din lege ca „impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuința comună, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar”.

[8] Potrivit art. 4 alin. (1) lit. g) din actul normativ menționat această formă a violenței domestice presupune „subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă și de a învăța copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare”.

[9] Aceasta implică, după cum se arată la art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima”.

[10] Potrivit textului legal menționat prin membru de familie se înțelege: „a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, soții și copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție, potrivit legii; b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; frații, părinții și copiii din alte relații ai soțului/soției sau ai fostului soț/fostei soții; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, actuali sau foști parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenții și descendenții partenerei/partenerului, precum și frații și surorile acestora; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale”.

Ordinul provizoriu de protecție, ordinul de protecție și asigurarea respectării acestora. Scurte considerații referitoare la protejarea membrilor familiei în legislația națională was last modified: January 14th, 2022 by Teodor Manea

Only registered users can comment.

Arhiva Revista

Despre autor:

Teodor Manea

Teodor Manea

Este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, lector universitar în cadrul Facultății de Drept a Academiei de Studii Economice din Bucureşti
A mai scris:
Giulia Șologon

Giulia Șologon

Este avocat stagiar la Cabinet de Avocat Vicol Laura (în cadrul Baroului București), absolventă a Colegiului juridic franco-român de studii europene, licențiată a Facultății de Drept din cadrul Universității București și absolventă a programului de masterat Științe Penale din cadrul aceleiași facultăți.