Desfacerea căsătoriei potrivit dreptului internațional privat
Lucia Ștefania Avram - noiembrie 1, 2019Divorțul pe cale notarială
Divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor nu este în interesul copilului, ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț și îndrumă soții să se adreseze instanței de judecată, potrivit prevederilor art. 374 C. civ.
Procedura divorțului prin acordul soților este de competența notarului public[29] cu sediul biroului în circumscripția judecătoriei sau a Tribunalului București, în a cărei rază teritorială s-a încheiat căsătoria sau se află ultima locuință comună a soților.
Certificatul de divorț se întocmește în șase exemplare originale, din care: câte un exemplar pentru fiecare dintre soți, un exemplar pentru dosarul de divorț, un exemplar pentru mapa de divorțuri de la sediul biroului notarial, un exemplar pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat și un exemplar pentru registrul stării civile deținut de direcția județeană de evidență a persoanelor.
Art. 378 C. civ. menționează faptul că dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 375, ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public respinge cererea de divorț, împotriva refuzului neexistând cale de atac, dar soții se pot adresa cu cererea de divorț instanței de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de lege.
Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofițerului de stare civilă sau notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților și de a emite certificatul de divorț, oricare dintre soți se poate adresa, pe cale separată, instanței competente.
Medierea – divorțul prin buna înțelegere a părților
Divorț prin buna înțelegere poate fi considerat divorțul prin acordul soților pe care îl întâlnim în art. 373, art. 374 sau art. 375 C. civ., articole în care nu există nicio referire expresă la mediere, așa cum nu este nici în alte țări, dar metoda este des întâlnită. Mediatorul este abilitat, potrivit legii[30], să rezolve prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la continuarea căsătoriei și a tuturor celorlalte aspecte ce rezultă din decizia de a pune capăt unei căsnicii[31].
Mediatorul este ținut să depună toate diligențele pentru a verifica dacă între părți există o relație abuzivă ori violentă, să vegheze ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, să încurajeze părinții să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilității părintești, separația în fapt sau divorțul să nu impieteze asupra creșterii și dezvoltării acestuia.
Prezența avocatului în cazul divorțului în contradictoriu sau a mediatorului în cazul divorțului prin acordul soților este garanția calității deciziei finale, a faptului că felul în care se desface căsătoria este unul care să ofere liniște pentru tot restul vieții și nu un conflict perpetuu, în care înțelegerea este doar despre renunțarea la căsătorie și nu una despre cum se vor raporta foștii soți unul la celălalt după ce nu vor mai fi împreună. La mediator, oamenii conștientizează faptul că pot oricând să renunțe la a mai fi soț și soție, dar nu pot renunța niciodată la a mai fi părinți.
Calea legală de desfacere a căsătoriei poate începe în biroul mediatorului, unde se stabilesc condițiile desfacerii căsătoriei, în urma căreia începe procedura de divorț. Aceasta se continuă cu depunerea documentației la instanța competentă care va emite o hotărâre de expedient, fără ca părțile sa fie supuse unui proces.
Dreptul comparat
În prezent, în Elveția și în Germania există doar divorțul pe cale judiciară[32], cum exista în Franța până în 2016, când a fost modificat art. 229 C. civ. francez prin introducerea unui alineat: „Soții pot consimți divorțul prin semnătură privată contrasemnată de avocați și depusă la notariat sub forma de minută”. În acest context, avocatul fiecărui soț ar trebui să trimită prin scrisoare recomandată un proiect de convenție, care nu ar putea fi semnat de către soți decât după un termen de reflecție de 15 zile de la primire. O dată semnată, convenția va putea fi trimisă către notar. Procedura nu va putea însă fi aplicată dacă un minor cere să fie ascultat de către judecător[33].
În Italia, până în anul 2014 desfacerea căsătoriei era posibilă doar pe cale judiciară, la tribunal, iar din luna septembrie 2016 a intrat în vigoare Legea nr. 162, privind convenția de negociere asistată de către unul sau mai mulți avocați pentru fiecare parte. În momentul în care unul dintre soți recurge la un avocat pentru a intenta divorț, acesta din urmă trebuie să-l informeze de posibilitatea de negocierea asistată, iar în cazul în care clientul acceptă, avocatul va trimite o scrisoarea celuilalt soț pentru a-l informa de dorința clientului său. Timpul de gândire este de minim o lună și maxim trei luni, care se poate prelungi cu 30 de zile în caz de nevoie.
Acordul se face în scris, sub sancțiunea nulității și se semnează de către fiecare parte și toți avocații. În cazul în care din căsătorie nu rezultă copii minori sau copii majori incapabili, acordul trebuie transmis Parchetului General (Ministerul Public al Republicii Italiene), fără a avea o limită de timp.
În cazul în care există copii, termenul de transmitere a acordului către parchet este de 10 zile, care trebuie sa analizeze situația cuplului, în funcție de principiul interesului superior al copilului. Parchetul poate acesta sau refuza cererea de divorț. În caz de refuz, cererea este trimisă Președintele tribunalului în termen de cinci zile, transformându-se în desfacerea căsătoriei pe cale judiciară.
În alte țări, precum Anglia[34], Portugalia sau Australia, dacă există consimțământul părților, dacă nu există copii minori rezultați din căsătorie, nu există bunuri comune și dacă nu se pune problema pensiei de întreținere, cea mai des întâlnită modalitate de a divorța este pe cale electronică, unde părțile interesate pot accesa un simplu link unde completează cererea de divorț și formularele necesare.
Divorțul din culpă (art. 379 C. civ.)
Divorțul se poate pronunța dacă instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soți, instanța poate pronunța divorțul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț. Dacă culpa aparține în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388 C. civ. Astfel, soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, nereparat, în strânsă legătură cu desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească. Instanța de tutelă soluționează cererea prin hotărârea de divorț.
De exemplu, schimbarea comportamentului soțului, cu injurii și expresii jignitoare, ajunse până la acte de violență fizică, lovind-o pe soție cu mâinile și picioarele sau lovind-o de pereții locuinței, iar mai apoi o relație extraconjugala a soției, reprezintă un caz de divorț din culpa comună[35].
Așa cum a menționat Curtea de Apel Suceava într-o decizie[36], nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria culpă, conform adagiului latin „Nemo auditur propiam turpitudinem allegans”. Neînțelegerile dintre părți care se datorează concepțiilor diferite privind religia și viața de familie, ambii soți fiind în culpă că nu s-au cunoscut suficient înainte de căsătorie și nu au depus suficiente diligențe ulterior, pentru a ajunge la un mod de viață și de gândire comun, dacă nu poate fi dovedit, nu reprezintă un motiv suficient pentru declararea divorțului, iar instanța de apel poate respinge acțiunea de divorț ca nefondată.
În cazul divorțului la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani, divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului reclamant, cu excepția situației în care pârâtul se declară de acord cu divorțul, când acesta se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților. Despărțirea în fapt de peste un an nu constituie, în sine, motiv temeinic de desfacere a căsătoriei, în lipsa culpei sau acordului pârâtului.
Divorțul din culpă se datorează problemelor majore ce conduc la deteriorarea relațiilor cum ar fi relațiile extraconjugale sau consumul excesiv de alcool, pe fondul căruia unul din soți devine violent, exercitând agresiuni verbale, fizice și psihologice asupra celuilalt. Sunt și situații în care, din cauza geloziei, soțul violent nu-i permite celuilalt să lucreze, supunându-l la violență economică, motiv pentru care ajunge la bătrânețe să nu beneficieze de pensie, neavând nici un venit[37].
Dacă soțul reclamant decedează în timpul procesului, moștenitorii săi pot continua acțiunea de divorț, numai dacă instanța constată culpa exclusivă a soțului pârât.
Drept comparat
În Regatul Unit, Australia, USA, Canada, Africa de Sud și Noua Zeelandă în anii ’60 a fost scoasă obligația de a demonstra responsabilitatea sau culpa.
În Germania, doar divorțul pentru motive de neînțelegere definitivă este reglementat în art. 1565 alin. (1) C. civ., după ce Legea din 14 iunie 1976 ce reglementa divorțul din culpă a fost abrogată. Căsătoria este considerată un eșec atunci când soții nu mai locuiesc împreună de cel puțin un an și este puțin probabil că vor mai locui împreună.
De astfel, și în Canada doar divorțul-eșec este reglementat[38], prin ceea ce face intolerabilă menținerea căsătoriei, atunci când soții au trăit separați cel puțin timp de un an (doi ani în majoritatea țărilor, printre care și România), adulterul, cruzimea.
La nivel mondial, Raportul Demografic ONU[39] prezintă situația a 71 de țări, raportat la 1000 de locuitori și la numărul de căsătorii încheiate pe perioada unui an. Altfel, pe primul loc de află Insula Guam, cu o populație de 165.124 locuitori și un numără de 849 divorțuri în 2010, care duce la un raport de 4,6 pe o scara de la 0 la 5, la care se raportează ONU, iar creșterea se datorează intrării în vigoare a legii cu privire la divorț, în 1998, care accepta divorțul din culpă.
În Bosnia și Herțegovina, țară cu cea mai mică rată de divorțuri, o particularitate este faptul că soția poate cere divorțul doar dacă relația este afectată în mod grav și permanent, iar soțul nu poate cere divorțul pe perioada cât soția este însărcinată sau până la vârsta de trei ani al copilului, în condițiile în care rata de natalitate este destul de ridicată (aproximativ 9‰) iar 45% din populație sunt de religie musulmană. Este acceptat divorțul prin consimțământ, dar nu cel din culpă, iar femeia este dependentă financiar de bărbat, ceea ce face divorțurile greu de realizat.
Printre motivele comune ale divorțului din culpă, legislația franceză se referă și la scenele și limbajul injurios, o atitudine permanent ofensatoare față de celălalt soț sau, dimpotrivă, o tăcere continuă și de lungă durată, comentarii indiscrete făcute în public sau aluzii defăimătoare la adresa celuilalt soț, acuzații publice ce ar putea atrage sancțiuni penale, injurii aduse părinților celuilalt soț, refuzul de a avea copii când nu se datorează unui motiv medical, îngrădirea libertății religioase a unuia dintre soți etc.[40].
Curtea de Casație franceză, prin decizia nr. 02-20547 din 11 ianuarie 2005, a validat un divorț pentru motivul că soția era dependentă de alcool, ceea ce a dus la dezbinarea relațiilor conjugale[41].
Conform unui studiu pe o perioadă de 100 de ani în Statele Unite ale Americii[42], numărul de căsătorii și de divorțuri a crescut considerabil între 1870 și 1970, dar creșterea a fost mai importantă pentru divorțuri (de 50 de ori mai multe divorțuri în 1967 decât în 1867 și doar de 5.4 ori mai multe căsătorii). Nu au fost înregistrate statistici cu privire la desfacerea căsătoriei înainte de 1867, cu toate că aceasta nu era interzisă și câteva cazuri au fost. Printre factorii explicativi ai numărului scăzut de divorțuri ar fi posibilitățile economice ale femeilor care erau minime în afara căsătoriei, mai ales în perioada în care acestea nu aveau un loc de muncă.
Numărul cazurilor de divorțuri a crescut considerabil după 1970, după introducerea tipului de divorț fără culpă, în care nu mai trebuia demonstrat adulterul sau violența în familie, fiind mai simplu de obținut de către femei.
Divorțul din cauza stării de sănătate
Așa cum este prevăzut la art. 373 lit. d) C. civ., divorțul poate avea loc la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. În acest caz, instanța va administra probe privind existența bolii și starea sănătății soțului bolnav și va pronunța divorțul, fără a face mențiune despre culpa soților, conform art. 381 C. civ. și 932 C. pr. civ. Acest fapt nu este în opoziție cu principiul datoriei de respect reciproc, fidelitate și sprijin moral (art. 309 C. civ.), deoarece divorțul este admisibil numai dacă cererea vine din partea soțului a cărui stare de sănătate este afectată.
Instanța va trebui să determine cu certitudine și pe bază de probe starea de sănătate a soțului bolnav și gravitatea bolii, dacă aceasta face, într-adevăr, imposibilă continuarea căsătoriei. În lipsa unui text de lege, se apreciază că sunt vizate atât afecțiunile fizice, organice, cât și cele psihice, indiferent dacă este o boală tratabilă sau nu și dacă a intervenit în timpul căsătoriei sau înainte[43].
În cazul în care ambii soți au probleme de sănătate, divorțul poate fi cerut de oricare dintre ei, prin acord.
Codul civil precizează în art. 276 că este interzis să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal, ca motiv de nulitate absolută a căsătoriei[44], iar în art. 278 faptul ca o căsătorie nu se încheie dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea sănătății lor.
Contaminarea venerică este reglementată în art. 353 C. pen., astfel transmiterea unei boli venerice, prin raport sexual de către o persoană care știe că suferă de o astfel de boală, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În plus, transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA – de către o persoana care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani. Anularea căsătoriei din aceste motive poate fi cerută în termen de 6 luni[45].
[29] Art. 267 din Reglementat în art. 267 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici a activității notariale, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2333/c/2013.
[30] Art. 64-66 din Legea nr. 192/2006.
[31] http://www.juridice.ro/389649/divorțul-la-mediator-legal-discret-eficient-q-e-d.html.
[32] Art. 230 C. civ. francez; Art. 111 C. civ. elvețian; Art. 1564 (1) C. civ. german.
[33] http://www.lexpress.fr/actualite/societe/justice/vers-le-divorce-par-consentement-mutuel-sans-juge_1789452.html.
[34] https://www.gov.uk/divorce/overview.
[35] Jud. Bistrița, s. civ., sent. civ. nr. 1209/2012, pronunțată în dosarul nr. 7095/190/2010.
[36] C. Ap. Suceava, dec. nr. 390 din data 09 decembrie 2009 – Divorț pentru motive privind convingerile religioase ale pârâtei.
[37] Jud. Constanța, sent. civ. nr. 4145 din data de 08 aprilie 2015.
[38] Art. 8 (1) Loi concernant le divorce et les mesures accessoires L.R.C. 1985.
[39] http://divorcescience.org/for-students/world-divorce-statistics-comparisons-among-countries/.
[40] R.M. Trif, Desfacerea căsătoriei prin divorț și partajul bunurilor comune ale soților, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 94.
[41] P. Neculae, D. Popa și R. Cârlig, Desfacerea căsătoriei prin divorț, Ed. Universul Juridic.
[42] 100 years of marriage and divorce statistics United States, 1867-1967 – Public Health service http://divorce.lovetoknow.com/Divorce_Statistics.
[43] S.P. Gavrilă, Instituții de dreptul familiei în reglementarea Noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 147.
[44] Art. 293 (1) C. civ. – Cazurile de nulitate absolută.
[45] Art. 301 (1) C. civ. – Termenul de prescripție.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.