Decredibilizarea deliberată a aplicării dreptului în instanțele și parchetele românești
Ion Popa - februarie 19, 20248. Legile justiției 2022
Legile justiției adoptate în anul 2004 au fost abrogate prin Legea nr. 303/2022, Legea nr. 304/2022 și Legea nr. 305/2022, păstrând aceeași denumire respectiv legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, legea privind organizarea judiciară și legea privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Nu vom insista asupra acestora pentru că practic nu au adus nimic nou față de legile abrogate, păstrând în linii mari tot ce era bun[84], dar și ce nu era bun în legislația anterioară din perspectiva resursei umane[85]. Deși nu a adus nimic nou în legislația privind justiția și magistrații români, legile din anul 2022 au stârnit entuziasm și aprobare unanimă la Comisia Europeană care a decis pe baza acestei „notabile” realizări normative să ridice monitorizarea MCV în anul 2022. Fără nicio îndoială că ridicarea MCV este de salutat, mecanismul vădindu-se în timp prin rapoarte succesive grosolan partizane și fără legătură cu realitatea[86], de a nu fi deloc util justiției române, ba dimpotrivă. Însăși ridicarea acestui mecanism, justificată public și formal de adoptarea unor legi care nu aduceau nimic nou în legislația românească despre justiție, dovedește că mecanismul nu avea nicio legătură cu „progresele”, „independența” și „reformele” justiției române, ori cu „succesele” luptei anticorupție[87]. Monitorizarea în timp a modului de aplicare efectivă a acestui mecanism, instituirea, menținerea și apoi ridicarea sa pare a fi fost determinată de conjuncturile temporale de influență/imixtiune a UE în politica internă a țării și de modul în care politicienii români cedau sau nu acestor influențe/imixtiuni[88]. Oricum, fie că cedau și li se promitea că mecanismul va fi ridicat, fie că nu cedau și se inventau noi și noi exigențe, mecanismul a fost menținut 18 ani, dovedindu-se un instrument util doar celor ce l-au impus.
9. Consiliul Superior al Magistraturii
Într-o lucrare anterioară dedicată exclusiv acestei instituții responsabile cu gestionarea carierei celor ce aplicau dreptul în România[89] am concluzionat critic că, până la acel moment temporal (2011), Consiliul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor magistraților și justițiabililor români. Am constatat ulterior în mandatul 2011-2016 că se putea mult mai rău, reieșind prin comparație, că prima promoție a CSM (2005-2011) s-a vădit a fi poate cea mai echilibrată și echidistantă dintre cele trei de până în prezent, mai ales în condițiile în care CSM devenise „țintă” pentru ministra justiției de atunci, bântuită de „juvenilism” și „decomunizare” și pentru întregul grup ce o sprijinea (politic intern și extern, mediatic, ONG-uri, „tinerii reformiști” din justiție ajunși peste noapte în fruntea parchetelor centrale etc.).
Pentru că lucrarea de față nu vizează activitatea CSM, ci doar gestiunea resursei umane din justiție, putem aprecia la 19 ani de la înființarea în anul 2004 a „noului” CSM, cu aparat administrativ și buget propriu, că instituția prin membrii celor trei „promoții” de până acum a reușit să contureze o imagine proprie de instituție profesională, fără a putea însă elimina cu totul suspiciunile publice de influență a politicului, cu precădere în zona secției de procurori. Am detaliat argumentele și pârghiile acestor suspiciuni, unele au fost reluate succint și în lucrarea de față și nu vom reveni.
Pe fondul activității propriu-zise, activitatea CSM în domeniul resurselor umane chiar poate fi caracterizată într-o notă de favorabilitate, în pofida unor punctuale derapaje de nelegalitate[90], de depășire a competențelor legale de decizie[91], de abuz instituțional[92], precum și a unor deficiențe legislative[93] ori aplicative[94] cu influență negativă de calitate și credibilitate. Oricum, indiferent de criticile pe care dovedit CSM-ul și le-a „meritat” în timp, înființarea și operaționalizarea acestei instituții ca gestionar al carierei profesionale a magistraților, a constituit cert un câștig al cetății românești.
10. Institutul Național al Magistraturii
Ca și în cazul Consiliului Superior al Magistraturii, înființarea și operaționalizarea plenară a Institutului Național al Magistraturii prin legile justiției din anul 2004 a constituit un cert beneficiu pentru sistemul de justiție românesc din perspectiva aportului acestei instituții la recrutarea, formarea inițială și continuă a resursei umane din sistem. Spre deosebire însă de CSM, criticile pe care le-am formulat în timp în legătură cu INM nu au vizat activitatea pe fond a acestei instituții, ci conceptul promovat prin lege ce stă la baza întregii sale funcționări, în sensul că această instituție a fost gândită ca o etapă post-studențească, un alt fel de facultate, o teoretizare suplimentară și inutilă a unor materii asimilate deja în timpul facultății, alternate cu ineficiente subiecte de speță din practica instanțelor/parchetelor[95] și pretinse stagii de practică la instanțe și parchete[96].
Am mai afirmat, repetăm și aici, faptul că Institutul Național al Magistraturii trebuie să rămână port-drapelul pregătirii inițiale și continue[97] a resursei umane din sistemul judiciar național, dar nu din postura de a gestiona o vacanță post-studențească auditorilor, prin organizarea de cursuri recreative la sediul instituției, ci prin elaborarea unei programe naționale de pregătire specializată pe care auditorii și îndrumătorii de practică să o respecte, alternată cu examinări naționale periodice pe baza acestei programe. Auditorii își vor desfășura activitatea zilnică pe baza programei naționale la instanțele și parchetele din raza teritorială a domiciliului lor, asigurând astfel nu numai un raport numeric real eficient auditor-îndrumător la fiecare unitate, ci și consistente economii bugetare de la cheltuieli cu formatorii[98], cazarea și masa auditorilor, utilități ale unităților de cazare și ale sediului INM (central și filiale) etc.
11. Concluzii
În considerația tuturor celor dezvoltate în cuprinsul lucrării de față putem reține câteva scurte concluzii.
a. Judecători
Din punctul nostru de vedere procesul de gestionare a carierei judecătorului român (recrutare, pregătire profesională, promovare, delegare, detașare, transfer, sancționare) în anul 2024, atât din perspectivă legislativă, cât și de gestionare instituțională, este unul compatibil cu statul de drept democratic, asigurând premisele unui act de justiție independent, imparțial și profesionist de la instanța de fond până la instanța supremă, fără nicio fisură normativă care să permită intervenția factorului politic sau de altă natură toxică.
În acest context ar trebui logic ca și credibilitatea judecătorului în societate să fie pe măsură, adică la vârf. Este fix invers, iar cauzele sunt multiple. Unele sunt generate de prestațiile individuale ale judecătorilor[99], cu impact negativ în societate. Cele mai numeroase însă și cu efect distructiv major vin însă din afara sistemului, în principal dinspre acele segmente vizibile ale cetății, beneficiare ale unor puternice structuri logistice, financiare și de influență și ale unor platforme de adresare manipulatorie către cetățeanul român: politicieni(români și străini), trusturi media[100], ONG-uri, tot felul de analiști, influenceri ș.a. Nu vom detalia asupra acestui aspect, nu am reușit să identificăm interesele zugrăvirii publice deliberate a unui judecător național necredibil[101], am intenționat doar să semnalăm discrepanța dintre un sistem performant și transparent de gestionare a resursei umane la instanțele românești și percepția publică negativă a activității acelei resurse umane.
b. Procurori
Spre deosebire de judecători, gestionarea resursei umane din cadrul parchetelor, privită în ansamblu, a constituit, constituie și va constitui, prin prisma legislației actuale, o problemă.
– incontestabil, dependența politică a conducerii parchetelor centrale a fost și este și în prezent o realitate[102], cu toate neajunsurile pe care le presupune dependența într-o profesie care este reglementată constituțional în cadrul autorității judecătorești, nu a celor politice, o profesie în care deturnarea dreptului aplicativ prin activarea externă a pârghiilor profesionale decizionale poate determina facil „curățarea” selectivă a societății de orice fel de „indezirabili”[103].
– menținând prin lege dependența numirilor în funcție a vârfurilor parchetelor centrale, politicul decizional va trebui să își asume responsabilitatea acestora, mai exact a întregii lor activități, inclusiv eșecuri și abuzuri, așa cum se întâmplă în mai toate țările europene în care numirile sunt de competența decidenților politici, de regulă a executivului. În România însă, începând cu anul 2005, președinții țării, decidenți ai numirilor și toate structurile de sprijin prezidențial au evitat orice formă de răspundere pentru activitatea celor numiți, sub pretextul ipocrit al independenței procurorilor în activitatea lor, deși constituțional procurorii își desfășoară activitatea pe principiul subordonării ierarhice față de un procuror general numit de un președinte politic și sub autoritatea unui ministru ce face parte dintr-un guvern al cărui prim ministru este desemnat de același președinte politic.
– promovarea procurorilor, spre deosebire de cea a judecătorilor, precum și accesul la unitățile superioare(în principal parchetul general) cunoaște și alte modalități decât cea obiectivă a concursului(delegare, teleportare), modalități ce presupun mai mult sau mai puțin subiectivism și chiar discreționarism și amputează competența exclusivă a CSM în materie de resurse umane în favoarea procurorului general și a șefilor DNA și DIICOT. Opinăm că instituirea unei forme unice de promovare(prin concurs) în întreaga ierarhie a parchetelor și atribuirea competenței exclusive de gestionare a întregii cariere profesionale către CSM, secția de procurori nu poate fi decât benefică procurorilor și sistemului de parchete, calității aplicative a dreptului, precum și percepției publice asupra acestora.
c. Instituții
Ne referim la cele două instituții cu privire la care am formulat deja considerații în supra, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii. Ne menținem opiniile formulate în sensul că înființarea și operaționalizarea acestora au constituit o necesitate și un succes și că activitatea de la înființare până în prezent, cu excepția unor derapaje instituționale pe care le-am menționat deja și a altora individuale, a fost una situată în limitele de competență atribuite de legiuitor, cu potențial real de asigurare a populării sistemului cu aplicatori/livratori de drept de calitate. Menționăm totuși și aici, punctual, nevoia unor modificări legislative, prioritar și presant în privința Institutului Național al Magistraturii, de modificare a conceptului teoretic actual de organizare și funcționare a acestei instituții în unul de reală/eficientă specializare practică profesională[104].
d. Vulnerabilități
Sigur că un sistem de justiție, nu doar în România prezintă o serie de vulnerabilități specifice[105], mai ales în zona reglementării/activității celor chemați să aplice dreptul în instanțe și parchete. Nu ne vom referi aici decât la una dintre acestea, nu doar pentru că a apărut mai nou, de circa 7-8 ani în sistemul românesc, ci și datorită pericolului major sistemic pe care îl reprezintă pentru deturnarea a ceea ce constituie independența, nu doar aplicativă de data aceasta, a unui act de justiție într-un stat de drept democratic. Inițial au fost acei „tineri reformiști” despre care am amintit și în lucrarea de față. Ulterior aceștia au constituit noi asociații de magistrați, deși în România existau deja numeroase asociații de magistrați la care puteau adera[106], unele fiind afiliate și asociațiilor europene de profil. Asocierea profesională în sine a magistraților este permisă legal și constituie în opinia noastră un fapt benefic. Toate asociațiile profesionale au acționat și s-au pronunțat diferit în timp, pro sau contra, pe diverse proiecte de legiferare ale domeniului justiției, în funcție însă doar de subiectul supus dezbaterii, nu în funcție de apartenența politică a inițiatorului. Spre deosebire, asociațiile nou înființate[107] au promovat consecvent o altă modalitate de reacție, pozitivă sau negativă, nu în funcție de propunere și impactul acesteia, ci în funcție de originea/orientarea politică a inițiatorului. Astfel, orice demersuri ale unor anumite forțe politice au fost mereu blamate și respinse, inclusiv prin participări fizice la manifestații de protest, la fel cum orice demersuri ale unor anumite alte forțe politice au fost mereu susținute, indiferent de fondul pozitiv sau nu al demersului. Acest mod de „operare” al noilor asociații creează suspiciunea rezonabilă că de fapt comanda lor colectivă de reacție nu este la asociație, ci în afara acesteia și nu vizează fondul problemei dezbătute, ci originea inițiatorului, cu atât mai mult cu cât reacțiile punctuale ale asociațiilor sunt mereu identice în mesaj și coroborate temporal cu cele ale unor entități civice la fel de pretins neutre, cu același mod de operare. Am considerat util să semnalăm această realitate a sistemului judiciar român. Riscul escaladării de la etapa influenței externe a deciziei unui singur magistrat în aplicarea dreptului într-o speță dată, la cea a coordonării externe ale unor grupări de magistrați asociați nu doar în domeniul aplicării propriu-zise a normei legale, apare ca destul de real și cu potențial previzibil de dezvoltare.
Concluziv final, putem aprecia pe baza datelor și faptelor invocate și analizate, că în perioada post decembristă gestiunea resursei umane în justiția română a constituit o pârghie de influență nu doar a calității actului de justiție, ci a chiar exprimării dreptului. Destabilizarea procesului de gestionare a resursei umane, cu consecința deturnării/afectării aplicative a normei de drept, s-a produs fie dintr-o eronată evaluare a posibilităților de reacție ale sistemului (Legea nr. 92/1992, înființarea și operaționalizarea curților de apel), fie a fost provocată deliberat (Legea nr. 247/2005, prefigurată de Legea nr. 142/1997). Insuficienta pregătire, în primul caz și „capitularea/subjugarea” unora dintre aplicatorii de drept de la vârful sistemului judiciar român, în cel de al doilea caz, nu au afectat negativ doar pe cei în cauză, trecători prin viața dreptului și a profesiei, ci au afectat în principal percepția publică referitoare la corectitudinea în general a aplicatorilor de drept, a normei de drept ca atare, a făuritorilor politici ai normei de drept, la dreptate, la justiție, în general la tot ansamblul conceptual și organizațional pe care îl presupun noțiunea și domeniul dreptului.
Arătam că știința dreptului și dreptul nu sunt exponate, ci componente active societal, ce nu pot fi analizate exhaustiv în lipsa și a unei raportări aplicative. Această perspectivă aplicativă (normatori de drept, aplicatori de drept și prestația lor) traversează vizibil, nu doar în România, o „criză” creată deliberat de deturnare și de decredibilizare, coordonatele analizate în lucrarea de față încercând să aducă argumente în acest sens. Privind în jur, nu am descoperit indicii că pe viitor acest proces va fi stopat sau ameliorat.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[84] De exemplu, recrutarea prin concurs de regulă la INM, promovarea pe bază de concurs, inclusiv în funcții de conducere, competența exclusivă a CSM secția judecători în gestionarea carierei judecătorilor, inclusiv instanța supremă, etc.
[85] În principal menținerea dependenței politice în procesul de numire/revocare a conducerii parchetelor centrale. Legea chiar a plusat involutiv în această materie, prevăzând că în cazul în care CSM avizează negativ propunerea ministrului, acesta o poate menține și o poate înainta direct președintelui țării, golind practic de conținut intervenția CSM în această procedură.
[86] A se vedea pentru argumente detaliate, Ion Popa, Noaptea dreptății românești…, 2021.
[87] Este notoriu acum prin repetitivitate, după trecerea anilor, că rapoartele MCV erau întocmite de funcționari ai Comisiei europene, onorabili dar prea puțin familiarizați cu sistemul judiciar din România și deloc cu vulnerabilitățile acestuia. La această practică se adaugă o altă realitate incorectă, a valorificării în cuprinsul rapoartelor doar a informațiilor cerute/primite din mereu aceleași surse(„tineri reformiști”, ONG-uri anume) și a ignorării punctelor de vedere formulate de alte surse, chiar competente ale sistemului(CSM, unele asociații de magistrați).
[88] Privită ca atare în contextul arătat, decizia comisiei europene de ridicare intempestivă a MCV pe baza unei legislații care nu aducea nimic nou, pare a fi nelogică. Mult mai logică pare a fi ipoteza conform căreia ridicarea intempestivă a MCV a constituit un premiu de consolare pentru România respinsă de spațiul Schengen în același an 2022 și un bonus pentru poziția docilă și păguboasă pentru români a României pe tema conflictului ruso-ucrainean. Am folosit fără rezerve cuvântul „pare”, fără teama de a ni se imputa probabilismul și incertitudinea acestei noțiuni, folosită intensiv în toate rapoartele MCV 2005-2022.
[89] A se vedea Ion Popa, Consiliul Superior al Magistraturii, de la succes instituțional la eșec funcțional, editura Universul Juridic, 2011.
[90] Am amintit și în lucrarea de față despre dispozițiile art. 33 alin. (13) din Legea nr. 303/2004 (în forma de la data publicării) ce obliga pe cei încadrați din sursă externă, fără examen, de a urma un stagiu de pregătire de 6 luni prealabil începerii activității profesionale propriu-zise, la Institutul Național al Magistraturii. Stagiul urma a fi finalizat printr-un examen. Din motive nerelevante pe fondul problemei, aceste cursuri obligatorii conform legii, nu s-au ținut niciodată. Deși nu au îndeplinit condiția legală a urmării cursurilor și finalizării lor, cei ce trebuiau să urmeze și să finalizeze cursurile prin examen au început totuși împotriva legii să profeseze plenar, în baza unei derogări a CSM (Hotărârea nr. 13/2006, nepublicată) ce contravenea flagrant dispoziției legale: „persoanele numite în funcţia de judecător şi procuror în condiţiile art. 33 alin. (1), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004 pot participa la activitatea de judecată sau efectua acte procedurale, înainte de finalizarea cursurilor de formare profesională de 6 luni prevăzute de art. 33 alin. (13) din lege.” În temeiul acestei hotărâri CSM, judecătorii vizați au pronunțat hotărâri judecătorești, deși textul legal le interzicea expres această activitate în lipsa cursurilor și a examenului final al acestora.
[91] Prin Hotărâri succesive(nr. 791, 819 și 877 din data de 28.11.2007), Plenul CSM a decis, deși doar o instanță de judecată avea competența exclusivă de a decide în materia analizată prin Hotărâri, că actele întocmite de procurorii teleportați sunt legale, deși aceștia nu dețin gradul profesional al unității superioare la care au fost teleportați. Problema a fost adusă pe masa CSM chiar de către cei teleportați, dar nu din preocuparea lor pentru legalitatea actelor întocmite, ci pentru a solicita să li se recunoască gradul profesional aferent unității superioare, arătând că „ipoteza conform căreia procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. nu au gradul profesional respectiv ridică o gravă problemă asupra validității actelor procedurale întocmite de către aceștia”. În logica CSM de atunci ar trebui să acceptăm că și un judecător cu grad de judecătorie ar putea fi delegat la ÎCCJ unde ar avea dreptul să pronunțe hotărâri la acel nivel, lucru care din fericire nu s-a produs până în prezent.
[92] Reiterăm atitudinea comună din anul 2018 a procurorilor din secția CSM care au boicotat pur și simplu prin neparticipare șapte ședințe consecutive ale secției, pentru că nu voiau ei pur și simplu să valideze formal numirea în funcție a unei procuroare care câștigase concursul de promovare organizat chiar de către CSM.
[93] De exemplu, competența unor membri CSM cu grade profesionale inferioare(judecătorie, tribunal) de a decide asupra competenței unui judecător cu grad de curte de apel în procedura de numire în funcție de execuție la instanța supremă.
[94] Am amintit chiar în această lucrare despre „tradiția” CSM de a numi magistrați prin detașare de la instanțe și parchete la conducerea direcțiilor/serviciilor administrative din propriul aparat de lucru. Acești magistrați, nespecializați pe noul domeniu și nepregătiți psihologic pentru lucrul într-o structură de ierarhie administrativă ce presupune subordonare, nu independența caracteristică magistratului, nu erau/sunt apăsați de responsabilitatea funcției la CSM, având permanent la dispoziție o opțiune ce nu le poate fi refuzată, de a reveni oricând, la cerere, la unitățile de unde au fost detașați. Chiar dacă își îndeplinesc exemplar sarcinile la CSM după ce s-au specializat în noua funcție, ei vor trebui să se reîntoarcă după 3-6 ani de detașare la instanțele/parchetele de unde au fost detașați, obligând instituția să reia același ciclu de selectare a altui magistrat nespecializat pe noul domeniu și nepregătit psihologic. Este de neînțeles de ce decidenții CSM nu au acționat niciodată în cei 19 ani de existență la recrutarea și numirea unor specialiști ai domeniului, angajați definitivi ai CSM, salarizați, recompensați ori sancționați de angajator. Este de semnalat de exemplu că serviciul de resurse umane a fost condus întotdeauna și este și în prezent de un magistrat, deși în cadrul acelui compartiment activează specialiști de marcă ai domeniului, unii având chiar experiența Ministerului Justiției anterior anului 2004. Aceeași problemă se poate pune și în cazul secretarului general și a secretarului general adjunct ai CSM, care în prezent, potrivit chiar legii, nu pot fi numiți decât din rândul magistraților. De ce?
[95] Sunt ineficiente pentru că la soluționarea acestora nu participă obligatoriu toți cursanții, ci doar o parte, cei care voluntar vor să comenteze sau să își exprime opinia.
[96] Aceste stagii de practică presupun ca un număr de 8-10-12 cursanți să fie prezenți în același timp la o instanță sau un parchet sub îndrumarea unui singur coordonator magistrat de practică, ce trebuie să asigure singur nu doar consistența, ci și controlul activității practice a fiecărui auditor. Aparent nu ar fi o problemă. Pentru cine știe însă cât de complexă este/era pregătirea unui singur stagiar de către un singur judecător/procuror îndrumător, cu prezența zilnică la instanță/parchet, actualul mod de organizare a practicii auditorilor apare ca fiind un formalism, util doar la bifarea unei activități și la socializare și mai deloc la capitolul acumulare.
[97] O deficiență constantă a pregătirii continue a magistraților, gestionată de INM, o constituie formalismul înscrierii magistraților la cursurile de perfecționare. La începutul fiecărui an, magistrații primesc un tabel cu calendarul sesiunilor de pregătire pe diverse teme, având obligația să opteze pentru trei dintre acestea. Regula este că, din tot felul de motive, marea majoritate a magistraților reușesc cu noroc să participe cel mult la una dintre sesiuni.
[98] O altă deficiență legislativă conceptuală, dar în același timp și o vulnerabilitate de sistem în materia pregătirii auditorilor, o constituie cooptarea cadrelor didactice din învățământul superior juridic în calitate de formatori și/sau membri ai diferitelor comisii de concurs. Profesorul nostru de drept din toate timpurile și-a îndeplinit cu succes menirea reușind să îl transforme pe student în absolvent. Din acest moment profesorul mai poate interacționa profesional eficient cu absolventul devenit auditor și apoi judecător sau procuror doar în acele situații de specializare post-universitară (masterat, doctorat), nu în procesul de formare profesională specifică de nișă. Pregătirea juridică specifică a carierei unui magistrat trebuie încredințată exclusiv practicienilor domeniului, cu excepția acelor domenii nejuridice pentru care sistemul nu deține specialiști, dar indispensabile, cum ar fi de exemplu psihologia comportamentală, nu judiciară, pentru care INM poate încheia raporturi de colaborare punctuale și temporale. Amintind de psihologia comportamentală, trebuie să semnalăm că în programele INM de la înființare până în prezent, această materie nu și-a găsit locul, deși profesia de magistrat impune cunoașterea cel puțin la nivel de informație protectivă a ceea ce presupun cele șase principii enunțate de psihologul italian Robert Cialdini Totul despre psihologia persuasiunii, Editura Bussines Tech, 2008.ori piramida nevoilor a psihologului america Abraham Maslow, cel ce a pus bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane. Dintr-o altă perspectivă, de devenire a auditorilor viitori judecători și procurori, prezența profesorilor în calitate de cadre didactice la INM este de discutat deontologic în acele situații, nu puține, în care profesorul deține și calitatea de avocat și, mai târziu, se reîntâlnește cu fostul său elev în instanță sau parchet.
[99] Derapajele individuale sunt fie de parcurs uzual, de exemplu repetitivitatea redactării cu mare întârziere a hotărârilor judecătorești, chiar și peste un an, fie de natură a bulversa însăși baza de funcționare a sistemului de justiție, de exemplu „nedumerirea” unor judecători, exprimată instituțional către CJUE, dacă pentru ei există sau nu obligația aplicării deciziilor CCR. Dacă în primul exemplu putem indica facil neglijența, în cel de al doilea nu putem elimina cu totul intenția celor în cauză de „torpilare” la pachet atât a ierarhiei normative de aplicare a dreptului în România, cât și a locului/rolului unei instituții publice fundamentale a țării, Curtea Constituțională.
[100] Un foarte recent exemplu, banal prin el însuși, dar relevant în contextul „frăției” de manipulare negativă la adresa magistraților, l-a constituit pronunțarea de către Curtea Constituțională, pe data de 4 august 2023 a unei decizii de neconstituționalitate a unei legi prin care legiuitorul viza modificări drastice negative cu privire la pensia de serviciu a mai multor categorii profesionale (magistrați, polițiști, servicii secrete, diplomați, piloți). Ulterior acestei decizii ce era favorabilă tuturor categoriilor profesionale enumerate, întreaga „frăție” s-a năpustit în spațiul public doar asupra unei singure categorii dintre cele vizate de modificări, cea a magistraților, pe care i-a zugrăvit cu generozitate drept „nesimțiți, îmbuibați, căpușe etc.”, sugerându-se subliminal sau direct că traiul greu al populației românești, cu precădere al celor cu pensii mici, este cauzat de pensiile „nesimțite” doar ale magistraților. Niciun cuvânt, nicio aluzie măcar la, de exemplu, categoria militarilor. În condițiile permanentizării unor astfel de mesaje concertate, apare ca certitudine pe viitor că imaginea favorabilă a magistratului în societate va rămâne un deziderat utopic.
[101] La nivel de suspiciune rezonabilă s-ar situa ipoteza că cetățenii trebuie să aibă încredere doar în anumite personalități politice, media și ONG-uri, nu în judecătorii țării, ori instituțiile Statului.
[102] Prezența CSM în procesul de numire a conducerii parchetelor centrale a fost mereu, cu excepția formei inițiale a Legii nr. 303/2004, una decorativă, iar în actuala reglementare raportul în materie dintre ministrul justiției și CSM este unul chiar plin de umor.
[103] A se vedea perioada 2013-2019.
[104] În cazul CSM ar putea fi avută în vedere de exemplu dilema evaluării profesionale inverse (a gradului superior deținut de candidații evaluați de către cel inferior deținut de membrii CSM evaluatori).
[105] A se vedea, într-o amplă expunere a acestei teme, Ion Popa, Studiu asupra unor factori de risc şi/sau de vulnerabilitate ai sistemului de justiție din România, publicat în revista Curierul judiciar nr. 7/2013.
[106] De exemplu: Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Națională a Judecătorilor din România, Asociaţia Procurorilor din România, Asociaţia Magistraţilor din Iaşi, Asociaţia Profesională a Judecătorilor „Constantin Stătescu”, Târgovişte, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Independenţei Judecătorilor din Bihor, Asociaţia Magistraţilor Timişeni, Asociaţia Profesională a Judecătorilor Alba, Asociaţia Profesională a Judecătorilor din raza de activitate a Curţii de Apel Bacău, Asociaţia Profesională a Judecătorilor THEMIS Constanţa etc.
[107] Nu am nominalizat acele asociații sau persoane pentru că lucrarea de față nu constituie o anchetă, ci doar o analiză profesională a unui domeniu.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.