Decredibilizarea deliberată a aplicării dreptului în instanțele și parchetele românești
Ion Popa - februarie 19, 20245. Legile justiției 2004
Sub această denumire au fost promovate și adoptate Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, Legea nr. 304 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, temei pentru închiderea capitolului 24, Justiție și Afaceri Interne, treaptă prealabilă obligatorie a parcursului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Adoptarea acestor legi „la pachet” a constituit indiscutabil un mare pas înainte[46] în promovarea conceptului de resursă umană real independentă în activitatea curentă de aplicare a normei de drept în justiția română, în principal prin:
– recrutarea magistraților numai prin concurs, majoritar covârșitor prin Institutul Național al Magistraturii și în mică parte prin concurs direct pentru persoane cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani;
– obligativitatea promovării magistraților prin concurs național din treaptă în treaptă, pentru funcțiile de execuție și numai prin concurs pentru cele de conducere;
– conturarea administrativă de sine stătătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu aparat propriu de lucru[47] și buget distinct, având în coordonare alte două instituții esențiale în formarea unei resurse umane profesioniste, respectiv Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, instituții care la rândul lor beneficiau de un aparat propriu de lucru;
– eliminarea deciziei politice a ministrului justiției și implicit a întregii structuri politice din spatele său din procedurile de recrutare, promovare și sancționare a magistraților, inclusiv în privința funcțiilor de conducere ale Parchetului General, competență ce a fost atribuită Consiliului Superior al Magistraturii[48];
– s-a prevăzut expres obligația prealabilă pentru cel ce candida la o funcție de conducere la un anumit nivel de a avea deja câștigat gradul profesional al acelui nivel. Prevederea era atât de logică, încât firesc nici nu ar mai fi trebuit inclusă în textul legal, fiind elementar că nu poți conduce o unitate superioară în ierarhie, dacă nu ai câștigat în prealabil gradul profesional de execuție corespunzător acelei unități. Ulterior însă, prin abrogarea acestui text în anul 2005, s-a vădit cât de important era locul său în arhitectura unei legi de reglementare a resursei umane la nivelul parchetelor, dispariția sa permițând promovarea în masă în funcții de conducere la parchetul general a unor procurori care nu dețineau gradul profesional al acestui nivel și care, evident prin prisma experienței profesionale reduse și necertificate de un concurs, erau încă insuficient pregătiți pentru funcțiile respective și vulnerabili decizional pe cale de consecință[49].
Legile justiției adoptate în anul 2004 nu au fost perfecte, dar întruneau condițiile necesare pentru construirea unei resurse umane independente, imparțiale și profesioniste, aptă să livreze aplicativ un drept pe măsură, precum și pentru o favorabilitate în consecință a percepției publice. Nu a fost să fie. Fisurile legilor justiției[50] ce puteau fi ușor remediate fie normativ, fie aplicativ, au fost dimpotrivă „valorificate” distructiv, nu doar normativ prin modificările din anul 2005, dar și factual, prin acțiunile concrete ale președinților țării (2005-2020)[51] ori ale grupului de procurori din CSM[52].
6. Legea nr. 247/2005
Ca și în cazul Legii nr. 92/1992, nici această lege nu a fost decât o lege de modificare a legilor justiției. Am considerat necesar să o evidențiem distinct pentru că modificările normative promovate în anul 2005 au constituit un regres normativ de substanță, cu efecte acut negative nu doar asupra evoluției aplicatorilor dreptului din justiție (în special parchete) și a percepției lor publice, dar mai ales asupra a ceea ce semnifică în fața cetățeanului justiția unui stat de drept – aflarea adevărului, procesul echitabil (independență, imparțialitate, profesionalism), protejarea victimei, a ordinii de drept. Evoluția ulterioară a practicii judiciare, preponderent covârșitor la nivelul parchetelor centrale, DNA, DIICOT, dar și al structurilor teritoriale ale acestor entități, a scos în evidență o realitate de necontestat în materie de resurse umane: 1. fie legiuitorul a urmărit deliberat promovarea imediată, direcționată și discreționară în masă la cel mai înalt nivel a competenței insuficiente, mai exact a procurorilor de la eșaloanele inferioare fără niciun fel de concurs 2. fie s-a urmărit deliberat promovarea pe același șablon a acelor procurori care, suplimentar față de prima ipoteză, aveau disponibilitatea aplicării normei de drept cu sau la limita relei credințe. În oricare dintre cele două situații, rezultatele obținute au constituit un dezastru al activității unor parchete nu numai din perspectiva statisticii[53], ci și prin efectele distructive asupra destinului a mii de oameni cercetați și apoi achitați de instanțe și asupra echilibrului social, economic și politic al țării[54].
Vom analiza pe scurt, prin prisma temei de față, fiecare dintre cele trei legi modificate în anul 2005 și efectele produse.
6.1. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
– caracteristica de bază a modificărilor aduse acestei legi a constituit-o reducerea drastică a stagiilor de vechime necesare promovării în funcții de execuție și de conducere, în unele cazuri chiar la jumătate, justificarea oficială fiind aceea de a permite „tinerilor reformiști”[55] din justiție să promoveze cât mai rapid și cât mai sus în ierarhiile sistemului. Măsura în sine nu ar fi neapărat condamnabilă[56], dar ceea ce nu s-a spus la vremea respectivă a fost că pentru a nivela drumul „tinerilor reformiști” era necesar ca posturile pe care aceștia le vizau să fie eliberate rapid de titularii ce le ocupau cu mandat pe o perioadă dată, titulari cu experiență ajunși acolo prin concurs, dar considerați de noua guvernare ca fiind tributari unei gândiri de sorginte comunistă[57]. Astfel a apărut dublul fenomen de „juvenilizare” a resursei umane, pe de o parte și de „decomunizare” pe de altă parte. La vremea respectivă însă nimeni nu a recunoscut că „întinerirea” semnifica în realitate epurare[58], deși din comentarii calificate apărute mult mai târziu am aflat că aceste fenomene erau nu doar cunoscute, ci și privite favorabil european și susținute ca realități istorice inevitabile[59].
– o altă formă de „juvenilizare” rapidă și peste rând a constituit-o legiferarea dreptului judecătorilor cu grad de tribunal de a-și depune candidatura pentru instanța supremă, eludând astfel concursul de promovare de la tribunal la curtea de apel. Au apărut astfel situații în care judecători respinși chiar de două ori la concursul de promovare pentru curtea de apel să fie promovați la instanța supremă, pe baza unui interviu și a unui vot ale Plenului CSM[60].
– atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de a propune președintelui țării numirea vârfurilor Parchetului General (inclusiv DNA și DIICOT), a fost transferată omului politic ministrul justiției, Consiliului rămânându-i doar să avizeze consultativ propunerile ministrului. În felul acesta întregul circuit al numirii conducerii parchetelor centrale a devenit eminamente politic.
– a fost legiferat împotriva Constituției dreptul procurorului general de a delega procurori în funcții de execuție și de conducere[61], fără obligația procurorului general măcar de a informa Consiliul asupra delegărilor dispuse
– a fost eliminată obligația pentru cel delegat în condițiile de mai sus de procurorul general de a avea gradul profesional corespunzător unității la care urma să fie delegat, fapt ce a permis o „juvenilizare” masivă la vârful parchetului general, inclusiv în funcția de procuror general, a unor persoane obiectiv insuficient pregătite pentru acele posturi[62].
– a fost legiferat dreptul președintelui politic de a refuza nelimitat propunerile de numire a procurorilor în funcții de conducere la nivel central (Parchet General, DNA și DIICOT). Măsura garanta președintelui un control discreționar al deciziei finale, chiar și, sau mai ales în ipoteza în care ministrul justiției s-ar fi situat într-o altă tabără politică decât cea a președintelui, ipoteză materializată în viața reală și tranșată fie prin debarcarea ministrului care propusese nepotrivit[63], fie a guvernului[64], fie prin troc politic președinte-prim-ministru[65], oricum întotdeauna în favoarea președintelui, învestit prin lege drept „stăpân al inelelor” în domeniul vital al gestiunii resursei umane la vârf în justiția română, respectiv instanța supremă[66] și parchetul general cu toate structurile sale, inclusiv DNA și DIICOT[67].
Chiar și fără o analiză aprofundată a dispozițiilor legale de mai sus, se putea previziona o realitate sumbră parcursului viitor de recrutare și promovare a resursei umane la conducerea justiției române, dar mai ales a consecințelor negative ale acestora în „livrarea dreptului” către cetate, previziuni împlinite ulterior anului 2005 și percepute public ca atare, în pofida invențiilor/intervențiilor laudative brutale ale factorilor externi.
6.2. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
Deși este o lege care, așa cum o arată și denumirea, nu ar fi trebuit să cuprindă decât dispoziții referitoare la organizarea judiciară, Legea nr. 304/2004 așa cum a fost modificată în anul 2005, cuprindea două dispoziții referitoare la gestionarea resursei umane și cariera magistraților, străine scopului pentru care legea a fost gândită și adoptată inițial. Aceste două dispoziții, respectiv art. 75 și art. 87 din lege, au prevăzut o modalitate „specială” de promovare a procurorilor în structurile centrale și teritoriale ale DNA și DIICOT. Prin acest procedeu, procurori aflați la baza ierarhiei și cu o vechime de doar trei ani ca definitivi în profesie, au fost în masă „teleportați” la vârful ierarhiei, pe baza doar a unui „interviu” susținut în fața șefului structurii, ori a unei „comisii” numită tot de către acesta.
Puse în practică imediat după intrarea în vigoare a legii, aceste prevederi au anulat practic orice principiu ori regulă a meritocrației și au încălcat flagrant dispoziții imperative ale Legii nr. 303/2004 referitoare la stabilitatea pe post a procurorului[68], modalitățile de promovare a acestuia[69], pregătirea profesională[70] și competența decizională a celui în drept să dispună promovarea[71].
În altă ordine de idei, dar tot din perspectiva resursei umane, se poate dacă nu afirma, cel puțin suspiciona rezonabil, că dispozițiile de mai sus au urmărit direct vulnerabilizarea individuală a tânărului procuror teleportat și nestabil pe post prin îndatorarea/dependența sa decizională față de cei ce îl „selecționaseră”. Traseul brusc ascendent prin eludarea examenelor de promovare impuse de legea cadru a statutului, însoțit de beneficiile nesperate de un începător, coroborat cu temerea sa permanentă, generată de lipsa stabilității pe post, de a fi revocat intempestiv, nu puteau avea alt rezultat decât dependența/îndatorarea celui privilegiat față de cei ce l-au privilegiat, respectiv șefii parchetelor centrale, titulari ai deciziei de promovare/revocare. Acest sentiment uman de îndatorare, de neevitat în condițiile date, a generat firesc pe baza principiului reciprocității o deschidere totală în activitatea de „livrare a dreptului” a tânărului procuror neexperimentat și discreționar promovat, față de tot felul de sugestii/recomandări/indicații/îndrumări și influențe din partea celor ce deciseseră/recomandaseră ridicarea sa profesională[72].
Iată cum, printr-o succesiune de mecanisme legislative de îndatorare a procurorilor de caz față de șefii lor, dublată de o îndatorare a acestor șefi față de oamenii politici ce îi numiseră pe ei în funcție, structurile politice aflate la putere au reușit să creeze un sistem de influență directă a agendei unui procuror de caz, fără a fi necesară o comunicare directă cu acesta[73]. Din păcate, vulnerabilizarea individuală a celor teleportați și a șefilor lor numiți politic, prin îndatorare, coroborată cu lipsa de experiență profesională în marea majoritate a cazurilor, a condus inevitabil la vulnerabilizarea sistemului de parchete ca atare și o cutumizare colectivă a deturnării normei de drept, rezultatele statistice dezastruoase expuse mai sus și abuzurile dovedite și nesancționate[74] în legătură cu anchetele derulate la vârf generând în percepția publică sintagma cu iz de dictatură și deloc favorabilă parchetului românesc, „republica procurorilor”[75].
6.3. Legea nr. 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii
Principala remarcă asupra modificării acestei legi o constituie deposedarea CSM de competența de a propune numirea și revocarea procurorului general, despre care am menționat deja în supra.
Deși cu efect minor asupra componenței CSM, este de amintit din perspectiva juvenilizării forțate pe toate planurile, acordarea unui loc suplimentar judecătorilor de la judecătorii în defavoarea celor de la curțile de apel. Din perspectiva evaluării resursei umane, această modificare a accentuat anomalia prezentă în CSM încă de la înființare și în prezent și anume ca judecători cu grad de curte de apel candidați la funcția de judecători ai instanței supreme să fie evaluați în procedura derulată la CSM de judecători și procurori cu grad inferior în ierarhia instanțelor și parchetelor.
7. Legea nr. 242/2018, Legea nr. 207/2018, Legea nr. 234/2018 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2018
Toate actele normative de mai sus sunt acte modificatoare ale legilor justiției adoptate în anul 2004 și mutilate în anul 2005. Au fost amintite pentru că, spre deosebire de modificările 2005, cele ale anului 2018 chiar au fost benefice sistemului de justiție românesc și implicit statutului de independență al resursei umane din justiție.
Trebuie precizat că în tradiția unei poziționări distructive a forurilor europene, în principal prin MCV, aceste modificări venite din partea forțelor politice „neagreate” la putere în România anului 2018, au fost întâmpinate cu o agresivitate și o mobilizare de forțe inexplicabile aparent prin raportare la conținutul textelor modificatoare. Sloganul propagandistic de bază al celor mobilizați împotriva legilor 2018 era „se subordonează politic justiția”[76], slogan evident fals, pentru că modificările aduceau dovedit prin ele însele independență nu subordonare și ipocrit pentru că justiția la vârf era de mult subordonată, din anul 2005, dar față de „agreați”. „Pericolul” real în 2018 pentru artizanii 2005 era ca această subordonare să dispară, fapt care se pare că nu putea fi permis. Au fost mobilizate în fața „pericolului” forțe considerabile interne și externe pe toate planurile, ONG-uri, magistrați „tineri și reformiști” individual sau în asociere, proteste violente la propriu, ambasade, MCV, președintele țării, parlament european, victoria fiind obținută în cele din urmă prin apogeul încarcerării în anul 2019 a liderului partidului ce promovase acele modificări.
Am analizat la timpul respectiv în detaliu noile acte normative[77], concluzia fiind una pozitivă din perspectiva independenței, imparțialității și pregătirii profesionale a resursei umane[78], singura deficiență reținută fiind aceea că legiuitorul nu a îndrăznit mai mult cu privire la cariera procurorilor[79].
Trecând peste detaliile benefice ale modificării fiecărei legi în parte[80], ne vom referi doar la două dintre acestea, cruciale pentru tot ceea ce înseamnă(sau putea să însemne) resursă umană independentă, imparțială și profesionistă în aplicarea dreptului.
Prima modificare vizează atribuirea către secția de judecători a CSM a competenței de a decide promovarea în funcție de execuție la instanța supremă, fără „aportul” blocului votant ai secției de procurori, precum și a competenței de a decide numirea în funcție a conducerii instanței supreme, fără „aportul” politic al președintelui țării. Aceste modificări au fost menținute și în prezent.
Cea de a doua modificare notabilă cu potențial uriaș de depolitizare a întregului sistem de parchete și instanțe, profesionalism și independență a constituit-o înființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție(SIIJ) ce avea competența de a cerceta toate acuzațiile penale împotriva magistraților[81].
Vechea competență a cercetării acuzațiilor penale împotriva magistraților aparținea DNA, prestația abuzivă și nelegală a acestei entități în domeniu fiind sancționată „chirurgical” și în detaliu într-un Raport al Inspecției Judiciare din anul 2018[82].
În acest context apărea ca logică și necesară înființarea noii entități SIIJ, care elimina prin chiar organizarea, funcționarea și competențele sale legiferate, orice suspiciune de imixtiune ori presiune în activitatea celor ce aplicau dreptul în sistemul românesc de justiție: numirea resursei umane de execuție și de conducere a fost atribuită exclusiv CSM, respectiv o comisie formată din doi judecători și un procuror, 18 ani vechime profesională pentru procurorii numiți; grad profesional de curte de apel; mandat stabil de 3 ani reînnoibil cu alte două mandate de câte trei ani; eliminarea oricărei contribuții sau avizări a politicului; competență totală pe faptele magistraților, inclusiv pe cele de corupție. Riscul ca această entitate a parchetelor chiar să acționeze independent nu putea fi acceptat de artizanii/protectorii „modelului” 2005, dar mai ales nu putea fi acceptat riscul ca, prin eficiența dovedită, principiile sale de organizare și funcționare total nepolitice să devină un precedent periculos de contagios ce se putea extinde și la nivelul parchetului general, DNA, DIICOT și chiar la nivel european. Pentru prevenirea acestor „riscuri”, în anul 2019 noua putere politică „agreată” instalată la București, cu sprijin entuziast și consistent UE, a abrogat bazele normative ale SIIJ și a decis astfel desființarea acestei entități independente, unice în istoria reglementării parchetelor în România[83].
DOWNLOAD FULL ARTICLE[46] Nu am folosit cuvântul „reformă”, deși din perspectiva dicționarului acesta era cel mai potrivit în context. Cu precădere în ultimii 15 ani, această noțiune a fost mereu folosită pentru a justifica măsuri cu efecte vizibil negative, abuzul individual și colectiv, distrugerea instituțională și inversarea valorică a resursei umane nu doar în domeniul justiției, astfel încât pentru o expunere corectă care să reflecte un fapt pozitiv, noțiunea trebuie evitată.
[47] Legea prevedea nu numai posibilitatea, ci și modalitatea concretă de transfer la cerere a funcționarilor din Ministerul Justiției în aparatul administrativ al CSM, fără ca ministrul justiției să poată împiedica acest proces.
[48] Potrivit art. 53 alin.1-2 din lege „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, precum şi procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie şi adjunctul acestuia sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu recomandarea ministrului justiţiei, … Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţii de conducere prevăzuţi la alin. se face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ca sancţiune disciplinară”.
[49] Vom reveni nu doar asupra acestui aspect, ci și asupra consecințelor profesionale dezastruoase generate de această practică începută în anul 2005.
[50] Ne referim în principal la două aspecte: 1. rolul președintelui țării în procesul de numire la vârf a magistraților judecători și procurori, acesta având dreptul discreționar să refuze „motivat” propunerile CSM și 2. influența decizională a „blocului votant” al procurorilor din CSM față de cariera la vârf a judecătorilor, respectiv promovarea la instanța supremă. Aceste două vulnerabilități au fost înlăturate normativ doar în anul 2018, prin Legea nr. 242/2018. Prin legea amintită a fost stabilită competența secției de judecători a CSM de a decide exclusiv, atât asupra numirii președintelui și vicepreședinților instanței supreme, cât și asupra promovării la ÎCCJ, fiind înlăturată astfel intervenția decizională în aceste domenii atât ale președintelui politic al țării, cât și ale procurorilor CSM. Pentru detalii privind modificările aduse legilor justiției în anul 2018, atât prin Legea nr. 242/2018, cât și prin Legea nr. 207/2018, Legea nr. 234/2018 și O.U.G nr. 92/2018, precum și consecințele benefice integral ale acestor modificări, a se vedea Ion Popa, Legile justiției. Modificări, necesitate, boicot, publicată în două ediții la editura Universul Juridic, București, 2019.
[51] De exemplu refuzul pur și simplu al președintelui țării de a numi președintele ÎCCJ, refuzul pur și simplu, prin nelucrare, de a da curs propunerilor de numire sau de revocare a conducerii parchetelor centrale formulate de un ministru al justiției aflat în cealaltă tabără politică etc.
[52] De exemplu, în anul 2018, procurorii din CSM au boicotat pur și simplu prin neparticipare șapte ședințe consecutive ale secției, pentru că nu erau de acord să valideze formal numirea în funcție a unei procuroare care câștigase concursul de promovare, dar nu era agreată de colegii săi procurori din CSM.
[53] Reiese din Rapoartele anuale ale DNA că procentele de achitare în dosarele instrumentate de această structură, au ajuns în anii 2018 și următorii la parametri înspăimântători pentru cei familiarizați cu domeniul, de 20, 30, 40, 50, 60 și 70%, apogeul atingându-l structura DNA Galați 2022 cu 100% procent de achitare. Este corect să precizăm că rezultatele prezentate constituie „rodul” prestației procurorilor DNA în perioada 2013-2018, când această structură era condusă de Laura Codruța Kovesi.
[54] Având în vedere că achitările în dosarele instrumentate de DNA, central ori structuri teritoriale, au ajuns să devină aproape o regulă, concluzia rezonabilă ce se poate desprinde este aceea că urmărirea penală și toate umilințele pe care aceasta le presupune pentru cel cercetat, nu erau menite să conducă la condamnarea celui în cauză, ci doar la eliminarea sa din poziția pe care o deținuse până atunci în lumea socială, politică, economică ori profesională a societății românești. Pentru detalii și argumente a se vedea Ion Popa, Noaptea dreptății…, 2021.
[55] Nimeni nu a încercat măcar să explice de ce anumiți magistrați erau și „tineri” și „reformiști”, iar alții nu. Acum, la mult timp de la acele timpuri și pe baza repetitivității unor acțiuni, se poate constata că „reformiștii” aveau în comun selectarea la numeroase stagii de pregătire aparent profesională în țară și mai ales în afara acesteia, stagii suportate financiar de diverse ONG-uri, mai mereu aceleași și mai aveau în comun faptul că reacționau întotdeauna identic față de diverse inițiative legislative sau administrative, pe baza acelorași șabloane argumentative și în funcție nu de conținutul ori scopul inițiativelor, ci de entitatea care le lansa.
[56] Stagiile de vechime necesare promovării au fost reglementate divers ca întindere în legile de organizare judecătorească din România, începând cu anul 1864, caracteristica de bază a acestora fiind impunerea unor stagii cu atât mai îndelungate pe măsura importanței funcției în ierarhia sistemului. A se vedea pentru detalii privind toate stagiile de vechime pentru toate funcțiile și toate legile de organizare judecătorească din România, Ion Popa, Tratat privind profesia…, pp. 414-422.
[57] Preluând rețeta Legii nr. 142/1997 privind înlăturarea imediată a conducătorilor de instanțe și parchete, deși aceștia se aflau în exercitarea unui mandat legal, proiectul Legii nr. 247/2005 prevedea ca toți magistrații cu funcții de conducere aflați în exercitarea mandatului să fie eliberați din funcție la data intrării în vigoare a noii legi, posturile urmând a fi ocupate în condițiile prevăzute de noua lege. Prevederea a fost înlăturată prin Decizia nr. 375/2005 a Curții Constituționale în care s-a reținut că dispoziția „… încalcă principiile separației puterilor în stat, al inamovibilității judecătorilor, precum și al stabilității și imparțialității procurorilor, garantarea independenței acestora, …, constituie un precedent legislativ primejdios pentru funcționarea statului de drept…, judecătorul numit într-o funcție de conducere încetează să mai fie independent și este îndemnat să se subordoneze programului și oportunităților factorului politic competent să decidă asupra duratei mandatului său”.
[58] La momentul 2005, niciun oficial național sau european nu a susținut public acest concept al „decomunizării”. La vremea respectivă în documente oficiale, rapoarte MCV, se vorbea doar despre judecătorii cu experiență ce trebuiau reciclați pentru a dobândi „acea cultură a muncii corespunzătoare noii societăți”. Semnalăm și aici că acest tip de gândire și acțiune era identic celui promovat de puterea comunistă în anii ’50, atunci când în numele „deburghezirii” au fost epurați toți judecătorii de carieră și înlocuiți cu absolvenți de școală juridică de 6 luni sau cu asesori populari fără nicio pregătire juridică, dar dedicați cauzei partidului. În 2005, s-a schimbat doar „partidul”.
[59] A se vedea Deutsche Welle, sub semnătura Horațiu Pepine, din 23 august 2017: „Să ne amintim: în primul deceniu după căderea comunismului marea problemă a magistraturii era că judecătorii formați în perioada comunistă dobândiseră inamovibilitate [!?! – n.a.]. Prin urmare, sistemul înghețase și nu mai putea fi reînnoit decât prin bruscarea etapelor de promovare și aducerea tinerilor prin concurs… Astăzi, ministrul Tudorel Toader propune o reconstituire a etapelor și a ierarhiilor întemeiate pe vârstă și experiență. Un judecător de 25 de ani abia ieșit de pe băncile școlii i se pare o anomalie care nu face decât să submineze încrederea societății în Justiție și cu siguranță că are dreptate. Câtă vreme nu se mai pune problema eliminării din sistem a magistraților crescuți în vechiul regim (a «decomunizării»), este, într-adevăr, nefiresc ca un tânăr cu o sumară experiență de viață și cu o practică profesională egală cu zero să fie judecător. Cu toate că se vorbește cu mare discreție despre subiectul acesta, tinerii absolvenți ai facultăților de drept și ai Institutului Național al Magistraturii nu excelează prin nivelul lor de pregătire…. Juvenilismul reformei Macovei care cultiva cu prioritate primenirea sistemului nu își mai găsește astăzi nicio justificare… E clar că reforma care își propusese cu cele mai bune intenții primenirea sistemului a degenerat, încetul cu încetul, într-o ambianță de permisivitate exagerată”.
[60] Această anomalie derogatorie, care și-a produs însă efecte prin promovarea unor judecători cu grad de tribunal, a fost abrogată prin Legea nr. 300/2011.
[61] Gestionarea carierei magistraților constituie o competență exclusivă a CSM în calitatea sa recunoscută constituțional de garant al independenței justiției, potrivit art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (4) din Constituție. Prevederea modificatoare l-a adus pe procurorul general al României europene 2005 în aceeași postură decizională cu procurorul general al Republicii Socialiste România. Potrivit Legii nr. 60/1968 a procuraturii socialiste, procurorul general avea competența generală de a numi „tot personalul operativ” din procuratură.
[62] Anii 2005-2020 au dovedit că funcția a fost încredințată întotdeauna unor procurori cu grad inferior celui de parchet general, respectiv de curte de apel, sau chiar de tribunal.
[63] A se vedea exemplificativ recent ministrul justiției Stelian Ion în anul 2021.
[64] A se vedea tot exemplificativ și recent debarcarea guvernului PNL-USR 2021.
[65] A se vedea tot exemplificativ Traian Băsescu președinte-Victor Ponta prim ministru, anul 2013.
[66] Președintelui i s-a recunoscut dreptul de a refuza nelimitat propunerile CSM pentru funcțiile de conducere ale instanței supreme.
[67] O confirmare expresă a acestei suspiciuni rezonabile a fost furnizată chiar de fostul președinte al României, Traian Băsescu, acesta declarând, expres și public la un post de televiziune, în cursul lunii ianuarie 2018, că în relația cu procurorul general, el era „jupânul”. Același președinte declara senin că „trei ai mei i-au arestat pe ceilalți trei ai mei”, printre cei „ai mei” fiind și responsabili la vârf din parchetul general și instanța supremă.
[68] Stabilitatea pe post a procurorilor, adică garanția de a nu fi mutați, transferați etc. decât cu acordul lor, era prevăzută expres de art. 3 din Legea nr. 303/2004, chiar în forma republicată în anul 2005. Această garanție a fost golită de conținut pentru că același text care îi ridica peste rând și peste noapte în ierarhie, dădea dreptul șefului structurii să îi și revoce oricând pe cei ridicați, noțiunea de stabilitate fiind astfel abrogată în fapt, lăsând locul nesiguranței în funcție și discreționarismului șefului structurii. Prin decizia nr. 384/2020, Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi sunt neconstituționale. Era deja prea târziu.
[69] Potrivit art. 43 alin.1 din Legea nr. 303/2004 prevedea imperativ și neechivoc că „promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național”. Și ce dacă ?
[70] Conform art. 35-38 din Legea nr. 303/2004 pregătirea profesională a magistraților se desfășoară pe baza unui plan anual aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, iar participarea la acest proces a fost concepută nu ca un drept, ci ca o îndatorire a magistratului care trebuie să urmeze periodic cursuri de formare profesională. Garanțiile amintite au fost dublate de instituirea și a unor trepte concurențiale de evoluție profesională, a unor proceduri speciale de concurs reglementate în detaliu și condiționate, ca participare, de o anumită experiență profesională, de un anume standard de calitate a activității anterioare promovării, de un comportament profesional și deontologic dar și, esențial, de câștigarea unei competiții la care magistrații concurează alături de alți colegi magistrați, pretendenți la promovare. Toate aceste garanții au fost înlăturate.
[71] Competența decizională a validării concursurilor de promovare, dar și a revocării din funcțiile de execuție sau de conducere a fost recunoscută prin Legea nr. 303/2004, exclusiv Consiliului Superior al Magistraturii. Apare ca evident că atribuirea printr-o altă lege a acestor competențe către șefii DNA și DIICOT pentru procurorii teleportați, contravenea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 303/2004. Apare tot ca evident că este exclus ca autorii modificărilor să fi acționat din eroare.
[72] Fenomenul de îndatorare nu trebuie privit restrictiv sau limitativ în raport doar cu decidentul ce numește în funcție, ci, inevitabil și în raport de persoana/grupul ce îl recomandă și care garantează pentru cel ce urmează să fie numit în funcție, creându-se astfel o structură securizată de garanții succesive.
[73] În timpul mandatului său, președintele Traian Băsescu a afirmat că niciodată nu a avut discuții de influențare a vreunui procuror de caz despre o speță anume. Avea dreptate. Nu avea nevoie să discute cu procurorul de caz, era suficientă o discuție instituțională cu șefii acelui procuror.
[74] Principalul „actor” al activității dezastruoase a DNA, fosta șefă a acestei instituții în perioada 2013-2018, Laura Codruța Kovesi a fost „sancționată” prin numirea sa de către forurile europene în fruntea Parchetului european, acolo unde i-a cooptat, tot „sancționator”, pe mulți dintre colaboratorii săi din perioada amintită.
[75] Sintagma a fost lansată și echivalată în spațiul public ca sinonim al ineficienței/inexistenței oricărei normei de drept în fața voinței discreționare a unui procuror, cu precădere din structurile centrale și teritoriale ale DNA. În considerația acestei sintagme aplicarea dreptului nu a mai constituit, sau nu a mai fost percepută, ca o modalitate de exercitare a unei profesii, ci ca o armă/pârghie de nivelare a societății în sensul impus de cei „înarmați”.
[76] Au mai fost și altele subsecvente: afectați independența justiției, a procurorilor, vreți să ne scoateți din Europa, afectați lupta anticorupție etc., niciuna dintre acestea nefiind vreodată însoțită de argumente. Credem cu tărie că nu este o coincidență, ci o rețetă, faptul aceste sloganuri se manifestă în prezent (2023) cu aceeași virulență și în aceleași modalități împotriva unor modificări ale legilor justiției din Israel.
[77] A se vedea Ion Popa, Legile justiției…, 2019.
[78] O opinie similară a fost exprimată și de reputatul om de drept prof. univ. dr. Ioan Leș în lucrarea Reformele din justiție și realitățile societății contemporane – o abordare comparatistă: „Noile reglementări din domeniu nu realizează, în opinia noastră, o mare reformă, ci o ajustare necesară a unor normativizări legale, utile, fără nicio îndoială”
[79] Deși au fost atenuate prin noile modificări, în sensul atribuirii unor competențe decizionale și CSM-ului, procedurile de teleportare, ca excepție de la regula promovării din treaptă în treaptă prin concurs național, precum și procedura numirii politice a vârfurilor parchetului au fost menținute. În legătură cu această ultimă procedură, prin decizia nr.358/2018 a CCR s-a decis că președintele țării nu poate refuza propunerile formulate de ministrul justiției privind revocarea (și prin analogie numirea) conducerii parchetelor centrale (parchetul general, DNA și DIICOT).
[80] De exemplu: a fost instituită obligația deținerii gradului profesional corespunzător unității pe care judecătorul/procurorul urmează să o conducă; a fost instituită obligația deținerii gradului profesional corespunzător unității la care magistratul era delegat; delegarea în funcții de conducere a procurorilor a fost atribuită în competența CSM; s-a reglementat expres componența completurilor de 5 judecători la instanța supremă; s-a mărit vechimea necesară alegerii ca membru CSM.
[81] Poziția favorabilă a CSM despre noua entitate și rolul acesteia a fost exprimată neechivoc: „actuala reglementare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție răspunde garanțiilor de independență pentru sistemul judiciar, în procedura de numire a procurorilor cu funcții de conducere și de execuție din cadrul acestei structuri, rolul principal revenind Consiliului Superior al Magistraturii”(comunicat CSM din 23 octombrie 2018”. Poziția a fost apoi reiterată în adresa nr. 4800/23.04.2019 transmisă de judecătoarea Lia Savonea, președintă a CSM, domnului Kees Sterk, președintele Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare. Aceeași opinie în legătură cu înființarea SIIJ a fost cuprinsă și în Decizia Curții Constituționale nr. 33/23.01.2018
[82] A se vedea Raportul Inspecției Judiciare nr. 5488/1J/2510/DIJ/1365 /DIP/2018 privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești în cauzele de competența Direcției Naționale Anticorupție vizând magistrați sau în legătură cu acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 225 din 15 octombrie 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii: „practicile procurorilor DNA care au instrumentat cauze cu judecători în modalitățile mai jos menționate au reprezentat forme de presiune asupra acestora, cu consecințe directe în ceea ce privește înfăptuirea actului de justiție….și un factor de presiune nu doar asupra celor vizați, ci asupra întregului corp profesional al judecătorilor…,o afectare severă a principiului legalității procesului penal și a prezumției de nevinovăție, care reprezintă fundamentele unui proces penal echitabil”.
[83] Repetăm, o astfel de entitate, deplin independentă de politic din toate punctele de vedere, a fost unică nu doar în istoria reglementărilor naționale, ci și europene.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.