Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din 29.09.2007
Redacția ProLege - noiembrie 2, 2017Cap. IV („Organizarea şi conducerea filialelor”)
Secțiunea 1 („Constituire”)Potrivit capitolului al IV-lea, Filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti se constituie cu avizul Consiliului naţional de conducere al Uniunii, cu un număr minim de 12 membri persoane fizice compatibile. La data îndeplinirii numărului minim de membri este obligatorie constituirea filialei Uniunii.
În cazul constituirii filialelor conform alin. (1), Consiliul naţional de conducere va asigura un ajutor financiar destinat achiziţionării dotărilor necesare funcţionării.
În cazul scăderii numărului minim de membri ai filialei prevăzut la alin. (1), filiala se desfiinţează prin hotărâre a membrilor rămaşi, urmând ca aceştia să fie rearondaţi în baza deciziei Consiliului naţional de conducere la o altă filială.
Secțiunea a 2-a („Adunarea generală”)Organele de conducere ale filialei sunt: adunarea generală şi consiliul de conducere.
Adunarea generală a filialei este formată din membrii acesteia, practicieni în insolvenţă, care îşi au domiciliul sau sediul social, după caz, în raza de competenţă a filialei.
Adunările generale ale filialelor se reunesc o dată pe an sau ori de câte ori se consideră necesar.
Adunarea generală a filialei se convoacă de:
a) consiliul de conducere al filialei;
b) 25% din numărul membrilor compatibili ai filialei.
Filialele vor convoca adunările generale cu minimum 15 zile înainte de data programată, publicând anunţul în presa locală, şi vor informa Secretariatul general al Uniunii. Consiliul de conducere al filialei va putea anunţa şi direct membrii filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Cu cel târziu 7 zile înaintea datei şedinţei adunării generale a filialei, materialele-suport aferente adunării generale a filialei se comunică membrilor filialei sau se va indica prin convocator modalitatea în care materialele pot fi descărcate electronic.
Adunarea generală a filialei este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor compatibili ai acesteia, prezenţi fizic sau mandataţi, un membru compatibil putând să fie mandatat de maximum 3 membri compatibili ai filialei, iar hotărârile sunt valabil adoptate cu votul majorităţii simple a celor prezenţi fizic sau reprezentaţi prin mandat.
Dacă la prima convocare nu se întruneşte numărul necesar de membri, adunarea generală se va desfăşura la data şi ora stabilite prin anunţul pentru a doua convocare, hotărârile urmând a fi luate de majoritatea simplă a membrilor prezenţi.
Adunarea generală a filialei, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 lit. d) din O.U.G., desemnează delegaţii la Congresul UNPIR din rândul practicienilor în insolvenţă compatibili.
Secțiunea a 3-a („Consiliul de conducere al filialei”)Consiliul de conducere al filialei este format din 3 membri titulari pentru filialele ce au sub 100 de membri şi poate creşte până la 5 în cazul filialelor cu peste 100 de membri, dintre care un preşedinte, precum şi 3 membri supleanţi, aleşi de adunarea generală pentru o perioadă de 4 ani. Pentru preşedintele şi membrii consiliului de conducere al filialei se aplică prevederile art. 59 alin. (1) şi (2) din O.U.G.
Alegerea preşedintelui şi a membrilor consiliului de conducere al filialei se face prin vot secret, din rândul membrilor compatibili, calitatea de membru titular şi, respectiv, de membru supleant fiind dobândită pe baza numărului de voturi obţinute. În cazul numărului egal de voturi, departajarea se va face pe criteriul vechimii în Uniune (data înscrierii în Tabloul UNPIR) sau prin consens.
În cazul în care un membru titular nu îşi mai poate îndeplini atribuţiile înlăuntrul mandatului de 4 ani din motive de sănătate sau este demisionar, sancţionat ori incompatibil, va elibera locul din cadrul consiliului de conducere al filialei, loc ce va fi ocupat de un membru supleant, desemnat prin vot secret de consiliu. În cazul în care membrul titular este preşedintele consiliului de conducere al filialei, funcţia acestuia va fi ocupată de membrul consiliului care a obţinut cel mai mare număr de voturi la precedentele alegeri.
În cazul în care, din diverse motive, se constată imposibilitatea constituirii numărului minim de membri titulari ai consiliului de conducere sau ai instanţei de disciplină, membrii rămaşi vor convoca adunarea generală în vederea completării organelor de conducere sus-menţionate.
Consiliul de conducere al filialei se va întruni la solicitarea preşedintelui sau la cererea a cel puţin 2 membri, obligatoriu trimestrial şi ori de câte ori se consideră necesar. Deciziile consiliului în exercitarea atribuţiilor statutare se iau cu majoritatea celor prezenţi. În caz de paritate decide preşedintele consiliului. Convocarea va fi transmisă prin secretariatul filialei şi va fi însoţită de ordinea de zi şi o scurtă informare privitoare la discuţiile ce se vor purta. Convocatorul va fi transmis cu minimum 5 zile înainte de şedinţă sau, cu acordul tuturor membrilor consiliului, acesta se va transmite şi într-un termen mai scurt. Oricare dintre membrii consiliului va putea completa ordinea de zi în termen de cel mult 24 de ore de la transmitere. Cu ocazia şedinţei secretariatul filialei va asigura întocmirea unui proces-verbal de şedinţă în care se vor consemna deciziile. Punerea în aplicare a deciziilor se va face de către preşedinte sau un membru desemnat al consiliului, personal sau prin personalul salarizat al filialei. Răspunde de respectarea acestor formalităţi preşedintele consiliului.
Consiliul de conducere al filialei are următoarele atribuţii:
a) supune spre avizare Consiliului naţional de conducere al Uniunii actul de înfiinţare a filialei şi orice modificări ale acestuia;
b) asigură desfăşurarea activităţii filialei;
c) transmite Consiliului naţional de conducere al Uniunii orice modificare în legătură cu membrii săi, în vederea actualizării Tabloului UNPIR;
d) convoacă şi organizează adunarea generală a filialei;
e) propune adunării generale candidaţii pentru instanţa de disciplină şi comisia de cenzori;
f) analizează şi avizează documentaţia de înscriere la examenul de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă, precum şi a solicitanţilor pentru acces fără examen şi cu scutire de stagiu;
g) comunică Secretariatului general al Uniunii, la cererea acestuia, numirile ca administrator judiciar sau lichidator ale membrilor filialei;
h) angajează personalul executiv al secretariatului filialei;
i) comunică Secretariatului general, până la 1 martie a fiecărui an, evoluţia numărului de dosare de insolvenţă pentru anul anterior, precum şi domeniile de activitate ale societăţilor aflate în insolvenţă;
j) înaintează, în termen de 15 zile de la data adunării generale, Secretariatului general al Uniunii o caracterizare a candidatului/candidaţilor desemnat/desemnaţi de adunare pentru o funcţie de conducere centrală sau locală, precum şi în celelalte instanţe sau comisii lucrative, cum ar fi instanţele de disciplină şi comisiile de cenzori, relevând: calităţile morale şi profesionale, realizările din activitatea de practician în insolvenţă, implicarea în acţiunile întreprinse de consiliul de conducere al filialei, precum şi în cele de pregătire profesională etc. Înaintează, cu 7 zile înainte de data adunării generale, membrilor filialei o caracterizare/scrisoare de intenţie însoţită de CV a candidatului/candidaţilor care s-au înscris pentru o funcţie de conducere locală, respectiv pentru o funcţie în instanţele de disciplină şi comisiile de cenzori, relevând: calităţile morale şi profesionale, realizările din activitatea de practician în insolvenţă, implicarea în acţiunile întreprinse de consiliul de conducere al filialei, precum şi în cele de pregătire profesională etc. Această prevedere se aplică şi în privinţa candidaţilor care sunt propuşi de către consiliul de conducere în condiţiile lit. e);
k) aprobă, prin decizie, în baza raportului comisiei locale de cenzori, sistarea plăţilor din fondul de lichidare pentru practicienii care nu au virat procentul de 2% şi/sau nu au pus la dispoziţia comisiei de cenzori actele necesare verificării cotei de 2%. Sistarea operează până la data virării sumelor de către practician sau până la data desfiinţării deciziei consiliului de conducere.
În localităţile în care îşi desfăşoară activitatea curţile de apel funcţionează instanţele locale de disciplină ale UNPIR.
Instanţele locale de disciplină analizează şi soluţionează plângerile formulate împotriva practicienilor în insolvenţă membri ai filialelor care îşi desfăşoară activitatea în raza tribunalelor aparţinând curţilor de apel respective.
Instanţele locale de disciplină sunt compuse din 7 membri titulari (un preşedinte şi 6 membri) aleşi de adunările generale ale filialelor, prin vot secret, pentru o perioadă de 4 ani, dintre membrii practicieni în insolvenţă definitivi şi compatibili, care se bucură de o autoritate profesională şi morală deosebite. Mandatul poate fi reînnoit.
Alegerea persoanelor pentru funcţia de membru al instanţei locale de disciplină de către filialele UNPIR se face din rândul membrilor practicieni în insolvenţă compatibili care se bucură de autoritate profesională şi morală deosebite pe baza ponderii numărului de membri afiliaţi fiecărei filiale raportat la numărul total al practicienilor arondaţi instanţei locale de disciplină.
La calculul numărului de membri aleşi se va lua în considerare rotunjirea procentului în plus pentru intervalul 1,5-1,9 şi în minus pentru intervalul 1,1-1,4. În cazul în care după acest calcul rezultă un număr mai mare de 7 membri ai instanţei se va lua în considerare şi a doua zecimală a cifrei calculate conform alin. (1).
Derogare în Statut din 29/09/2007 la 07/11/2017.
Aplicarea formulei de calcul privind desemnarea membrilor instanţelor locale de disciplină revine în sarcina Secretariatului general al UNPIR.
Prin excepţie de la prevederile alin. (2), conducerea unei filiale UNPIR poate decide cedarea unei funcţii de membru titular în instanţa locală de disciplină către un alt judeţ/o altă filială arondate aceleiaşi instanţe locale de disciplină.
Instanţele locale de disciplină au următoarele atribuţii:
a) analizează abaterile disciplinare prevăzute de O.U.G. şi de statut, potrivit competenţelor date de respectivul statut;
b) asigură aplicarea măsurilor prevăzute la art. 46 alin. (2) lit. a) şi d);
c) soluţionează în primă instanţă şi în complet de 3 membri abaterile disciplinare săvârşite de membrii arondaţi şi aplică sancţiunile prevăzute la art. 74 alin. (1) din O.U.G., potrivit limitelor stabilite în respectivul statut;
Derogare în Statut din 29/09/2007 la 07/11/2017.
d) comunică Secretariatului general al Uniunii sancţiunile aplicate potrivit art. 74 alin. (1) din O.U.G. şi respectivului statut.
Hotărârile instanţei locale de disciplină sunt definitive şi executorii. Executarea poate fi suspendată, la cerere, prin decizie a instanţei superioare de disciplină.
Contestaţiile împotriva hotărârilor instanţei locale de disciplină se depun la instanţa locală de disciplină care a pronunţat hotărârea disciplinară, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, sub sancţiunea decăderii, şi se soluţionează de instanţa superioară de disciplină.
Se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. c) membrii titulari ai consiliului de conducere al filialei, precum şi membrii titulari ai instanţei locale de disciplină, ale căror abateri disciplinare se judecă în primă instanţă de instanţa superioară de disciplină, în complet de 3 membri.
Cap. V („Accesul în profesia de practician în insolvenţă”)
Secțiunea 1 („Accesul în profesie în baza unui examen”)În capitolul al V-lea se prevede că primirea în profesie se face pe baza unui examen organizat de Uniune, cu excepţia persoanelor care pot solicita înscrierea în profesie beneficiind de scutirea de examen şi de perioadă de stagiu, în condiţiile art. 30 alin. (2) din O.U.G.
Examenul pentru dobândirea calităţii de practician în insolvenţă stagiar se organizează în mod unitar, la nivel naţional, de către Consiliul naţional de conducere al Uniunii.
Examenul pentru dobândirea calităţii de practician în insolvenţă stagiar se va desfăşura, de regulă, anual, dacă Consiliul naţional de conducere al Uniunii nu decide altfel.
Secretariatul general al Uniunii va anunţa cu cel puţin 60 de zile înainte într-un cotidian naţional, precum şi pe site-ul Uniunii data începerii sesiunii de examen şi data-limită pentru depunerea documentaţiei de înscriere conţinând cererea de înscriere şi documentele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor stabilite la art. 23 din O.U.G.
Documentaţia de înscriere se va depune la consiliul de conducere al filialei, care va asigura analizarea îndeplinirii condiţiilor şi transmiterea acesteia la Secretariatul general al Uniunii.
Documentaţia de înscriere va fi verificată prin grija Secretariatului general al Uniunii, care va afişa la sediul central şi va transmite filialelor, cu cel puţin 7 zile înaintea datei examenului, lista cuprinzând candidaţii care îndeplinesc condiţiile pentru susţinerea examenului.
Consiliul naţional de conducere al Uniunii va desemna comisiile de analizare a contestaţiilor şi de supraveghere a desfăşurării examenului. Preşedintele comisiei de supraveghere a examenului este, de regulă, vicepreşedintele Consiliului naţional de conducere al Uniunii, responsabil cu organizarea. Preşedintele comisiei de analizare a contestaţiilor este, de regulă, prim-vicepreşedintele Consiliului naţional de conducere al Uniunii.
Documentaţia de înscriere la examenul pentru dobândirea calităţii de practician în insolvenţă stagiar va conţine:
a) cererea de înscriere;
b) curriculum vitae şi copie de pe cartea/buletinul de identitate;
c) copie legalizată de pe diploma de licenţă în drept sau ştiinţe economice;
d) certificatul de cazier judiciar sau declaraţie notarială pe propria răspundere că nu se află în niciuna din situaţiile de nedemnitate;
e) dovada experienţei de cel puţin 3 ani de la data obţinerii diplomei de studii superioare de lungă durată;
f) certificat de căsătorie/hotărâre de divorţ (unde este cazul).
Dovada se face, de regulă, cu copia carnetului de muncă, adeverinţa pentru cei care au activat în instituţii care nu au întocmit carnete de muncă, convenţie civilă înregistrată la camera de muncă ori adeverinţă eliberată de baroul de avocaţi, copii ale unor diplome sau atestate [diploma de masterat şi/sau de doctorat, atestat de expert contabil sau contabil autorizat, auditor, evaluator autorizat, membru al Uniunii Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (UNEAR) etc.].
Adeverinţa pentru persoanele care au desfăşurat activităţi practice economice şi juridice va avea obligatoriu forma agreată de Uniune.
Se consideră activitate practică economică sau juridică, după caz, perioada de 3 ani care conform anumitor prevederi legale este considerată vechime în profesie, cu depunerea dovezilor corespunzătoare.
Calculul experienţei practice economice sau juridice se va realiza prin luarea în considerare a unei norme integrale de lucru de 8 ore/zi sau suma normelor parţiale care însumate să reprezinte normă întreagă. Calculul experienţei practice se va face şi în conformitate cu dispoziţiile art. 69 alin. (6) – (15).
Examenul pentru dobândirea calităţii de practician în insolvenţă stagiar constă într-o probă scrisă, sub forma unui test-grilă.
Regulile de desfăşurare a examenului sunt prezentate în anexa nr. 1.
Candidaţii vor plăti o taxă de înscriere la examen. În cazul în care candidatul îşi retrage cererea de înscriere cu cel puţin 7 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării examenului, acesta va beneficia de restituirea taxei de înscriere. Candidaţii care solicită retragerea cererii de înscriere după împlinirea acestui termen, precum şi cei care nu se prezintă la examen la data şi ora începerii desfăşurării acestuia pierd dreptul de restituire a taxei de înscriere.
Membrii comisiei de pregătire a subiectelor, ai comisiei de analizare a contestaţiilor şi ai celei de supraveghere a desfăşurării examenului pot fi remuneraţi pentru activitatea depusă, potrivit criteriilor stabilite de Consiliul naţional de conducere al Uniunii.
Persoanele care au promovat examenul pentru dobândirea calităţii de practician în insolvenţă vor solicita înscrierea în Tabloul UNPIR în termen de 6 luni de la data promovării examenului.
Persoanele care nu solicită înscrierea în termenul prevăzut la alin. (1) pierd dreptul de a mai solicita înscrierea în Tabloul UNPIR.
Persoanele fizice române care au dobândit calitatea de practician în insolvenţă definitiv pot opta pentru oricare dintre formele de exercitare a profesiei precizate la art. 8 din respectivul statut.
Sunt scutite de stagiul de pregătire profesională persoanele care au exercitat timp de 10 ani o profesie juridică sau economică, cu normă întreagă de 8 ore pe zi, precum şi persoanele care au fost deputaţi sau senatori, în comisiile de specialitate juridică sau economică, fără ca acestea să depăşească jumătate din durata celor 10 ani.
Sunt scutite de stagiu persoanele care anterior promovării examenului de admitere în profesie au avut calitatea de angajat, cu normă întreagă de 8 ore pe zi, pe o funcţie economică sau juridică, într-un cabinet individual de insolvenţă, într-o SPRL sau într-o IPURL cel puţin 3 ani.
Calculul activităţii practice economice sau juridice se va realiza prin luarea în considerare a unei norme integrale de lucru de 8 ore pe zi sau suma normelor parţiale care însumate să reprezinte normă întreagă.
Documentaţia ce trebuie depusă de persoanele prevăzute la alin. (2) şi (3) va conţine:
a) cererea de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă definitiv;
b) dovada experienţei de cel puţin 10 ani, pentru persoanele prevăzute la art. 33 alin. (1) din O.U.G., ori 3 ani, pentru persoanele prevăzute la art. 33 alin. (11) din O.U.G., de la data obţinerii diplomei de învăţământ superior de lungă durată;
c) dovada achitării taxei de verificare a cererii şi a documentelor doveditoare în valoare de 1.500 lei.
Activitatea practică economică se calculează după data obţinerii diplomei de licenţă, începând cu prima zi a angajării pe o funcţie economică, exclusiv pentru persoanele care deţin o diplomă de studii de învăţământ superior în ştiinţe economice.
Activitatea practică juridică se calculează după data obţinerii diplomei de licenţă, începând cu prima zi a angajării pe o funcţie juridică, exclusiv pentru persoanele care deţin o diplomă de studii de învăţământ superior în ştiinţe juridice.
Se consideră activitate practică economică exercitarea profesiei de expert contabil, evaluator, auditor financiar, consultant fiscal, care lucrează în interiorul profesiei.
Se consideră activitate practică economică, în condiţiile legii, şi exercitarea funcţiilor de economist, administrator de societate, director general, director, şef secţie producţie, şef serviciu sau şef birou cu activitate economică (cost, planificare, marketing, salarizare, comercial), precum şi activitatea desfăşurată de salariaţii unor departamente economice.
Se consideră activitate practică juridică, în condiţiile legii, exercitarea profesiei de avocat, judecător, procuror, notar, executor judecătoresc, precum şi consilier juridic.
Dovada exercitării unei profesii economice sau juridice se face, de regulă, cu copia carnetului de muncă, extras din Revisal, contract de muncă înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă ori adeverinţă eliberată de angajator pentru cei care nu au deţinut sau nu deţin carnet de muncă. Adeverinţa pentru persoanele care au desfăşurat activităţi practice economice şi juridice va avea obligatoriu forma agreată de Uniune.
Dovada exercitării profesiei de avocat se face cu adeverinţă eliberată de baroul de avocaţi.
În situaţia persoanelor care au activat sau activează în instituţii care nu au întocmit carnete de muncă, dovada se face prin adeverinţă.
Adeverinţa pentru persoanele care au desfăşurat activităţi practice economice sau juridice, cu excepţia persoanelor care au activat în instituţii cu regim special, va avea obligatoriu forma agreată de Uniune.
Activitatea practică economică sau juridică se calculează de la momentul angajării, începând cu prima zi şi până la data susţinerii examenului de primire în profesie.
Secțiunea a 2-a („Accesul în profesie pe bază de cerere”)Persoanele care doresc primirea în profesie cu scutire de examen şi de perioadă de stagiu, în condiţiile art. 30 alin. (2) din O.U.G., vor depune la filiala la care sunt arondaţi teritorial o cerere prin care solicită primirea în profesie.
Documentaţia de înscriere în Uniune cu scutire de examen şi de perioadă de stagiu pentru persoanele care doresc dobândirea calităţii de practician în insolvenţă va conţine:
a) cererea de înscriere;
b) curriculum vitae;
c) copie de pe cartea/buletinul de identitate;
d) copie legalizată de pe diploma de licenţă în drept;
e) certificatul de cazier judiciar sau declaraţie notarială pe propria răspundere că nu se află în niciuna dintre situaţiile de nedemnitate;
f) extras de pe carnetul de muncă sau adeverinţă din care să rezulte dovada exercitării funcţiei de judecător-sindic de cel puţin 5 ani sau 10 ani pentru judecător, notar ori avocat;
g) certificat de căsătorie/hotărâre de divorţ (unde este cazul).
Înscrierea în Tabloul UNPIR în una dintre secţiunile membrilor compatibili este condiţionată de prezentarea dovezii eliberării din funcţia de magistrat sau notar în termen de cel mult 1 an de la eliberarea din funcţie.
Cererile persoanelor care solicită dobândirea calităţii de practician în insolvenţă cu scutire de examen şi stagiu vor fi analizate de Consiliul naţional de conducere.
Consiliul naţional de conducere are următoarele atribuţii:
a) verifică cererea şi documentele doveditoare;
b) face toate investigaţiile necesare privind moralitatea şi demnitatea solicitantului, în temeiul art. 25 din O.U.G.;
c) poate verifica cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă;
d) emite decizia de admitere în profesie, refuzul de autorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de lege.
Înscrierea în Tabloul UNPIR se face prin decizie a Consiliului naţional de conducere al Uniunii. Decizia de înscriere în Tabloul UNPIR se transmite la filială, care are obligaţia de a o comunica persoanei care a solicitat primirea în profesie. Înscrierea în Tabloul UNPIR devine efectivă şi este efectuată de Secretariatul general numai după:
a) completarea şi depunerea la filială a cererii de înscriere, precum şi a cererii-opţiune;
b) depunerea jurământului scris în forma prevăzută la art. 30 alin. (4) din O.U.G.;
c) depunerea deciziei de înfiinţare a cabinetului individual sau a unui act doveditor prin care solicitantul devine asociat, angajat ori colaborator al unei societăţi profesionale (contract de societate, contract de muncă, contract de prestări servicii etc.);
d) achitarea taxei de înscriere în Tabloul UNPIR şi a cotizaţiei pe anul în curs în termen de 3 luni de la data comunicării deciziei de admitere;
e) încheierea poliţei de asigurare profesională la plafonul minim prevăzut în statut în cazul persoanelor compatibile.
Persoanele care au calitatea de avocat, judecător, judecător-sindic sau notar şi care solicită primirea în profesie cu scutire de examen şi de perioadă de stagiu vor solicita înscrierea în Tabloul UNPIR în termen de 3 luni de la primirea deciziei de admitere în profesie.
Persoanele care nu solicită înscrierea în termenul prevăzut la alin. (1) pierd dreptul de a mai solicita înscrierea în Tabloul UNPIR.
Secțiunea a 3-a („Accesul în profesie pentru persoanele fizice străine”)Persoanele fizice străine pot dobândi calitatea de membru al Uniunii, putând activa astfel ca practician în insolvenţă, dacă în statul în care îşi au domiciliul ele au această specialitate, certificată de organismele profesionale recunoscute sau de autorităţile publice care le autorizează şi în condiţiile stabilite prin convenţii bilaterale, conform prevederilor art. 24 din O.U.G.
Pentru practicienii în insolvenţă din statele membre ale Uniunii Europene nu este necesară existenţa unor convenţii bilaterale.
Documentaţia de evaluare pentru dobândirea calităţii de membru al Uniunii va conţine:
a) cererea de evaluare;
b) curriculum vitae şi copie a paşaportului;
c) certificatul (atestatul) profesional, în copie legalizată şi traducere autorizată, în termen de 3 luni de la eliberarea lui;
d) dovada studiilor superioare de cel puţin 3 ani;
e) certificat de onorabilitate;
f) declaraţia de compatibilitate;
g) solicitarea unui stagiu de adaptare de un an;
h) declaraţie privind exercitarea temporară sau ocazională a activităţii de practician în insolvenţă.
Exercitarea temporară a activităţii constă în desfăşurarea activităţii pe o perioadă limitată de timp ce trebuie indicată de solicitant. Exercitarea ocazională reprezintă desfăşurarea activităţii de practician în insolvenţă pentru un singur debitor de la deschiderea procedurii şi până la închiderea acesteia.
Etapele necesare dobândirii calităţii de membru al Uniunii şi documentele aferente sunt cele cuprinse în metodologia prezentată în anexa nr. 3.
Convenţiile bilaterale încheiate de Uniune cu organismele similare din statele din care provin practicienii în insolvenţă, altele decât statele membre ale Uniunii Europene, vor conţine în principal elemente din metodologia prezentată în anexa nr. 3, precum şi condiţii privind soluţionarea unor litigii în legătură cu activitatea practicienilor în insolvenţă.
Calitatea de practician definitiv se obţine numai după efectuarea unei perioade de stagiu de adaptare de un an. Stagiul de adaptare se va efectua sub supravegherea unui coordonator de stagiu.
Secțiunea a 4-a („Înregistrarea în Registrul formelor de organizare a persoanelor juridice străine”)Persoanele juridice străine care nu au sediul profesional în România pot dobândi calitatea de membru al Uniunii, putând activa astfel ca practician în insolvenţă, dacă în statul în care îşi au sediul profesional desfăşoară această activitate şi au statutul de societate profesională, certificată de organismele profesionale recunoscute sau de autorităţile publice care le autorizează şi în condiţiile stabilite prin convenţii bilaterale, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din O.U.G.
Pentru societăţile profesionale de insolvenţă din statele membre ale Uniunii Europene nu este necesară existenţa unor convenţii bilaterale.
Documentaţia de evaluare pentru dobândirea calităţii de membru al Uniunii va conţine:
a) cererea de evaluare, semnată de reprezentantul legal al societăţii;
b) copia paşaportului reprezentantului legal al societăţii (în cazul în care acesta nu a dobândit anterior calitatea de membru al Uniunii, persoana fizică străină);
c) certificatul (atestatul) profesional emis de autoritatea competentă, în copie legalizată şi traducere autorizată, în termen de 3 luni de la eliberarea lui;
d) contractul de societate al societăţii civile profesionale de insolvenţă;
e) declaraţie privind exercitarea temporară sau ocazională a activităţii de practician în insolvenţă.
Exercitarea temporară a activităţii constă în desfăşurarea activităţii pe o perioadă limitată de timp ce trebuie indicată de solicitant. Exercitarea ocazională reprezintă desfăşurarea activităţii de practician în insolvenţă pentru un singur debitor de la deschiderea procedurii şi până la închiderea acesteia.
Cererea de evaluare, cu documentele aferente, se supune aprobării Consiliului naţional de conducere al Uniunii, care va hotărî cu privire la înscrierea societăţii în Tabloul UNPIR.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.