Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din 29.09.2007
Redacția ProLege - noiembrie 2, 2017Cap. X („Înregistrarea în Registrul formelor de organizare”)
Conform capitolului al X-lea, SPRL se constituie, în baza unui contract de societate, prin asocierea a cel puţin 2 practicieni în insolvenţă compatibili, în condiţiile art. 7 din O.U.G. Contractul de societate, în formă scrisă, se înregistrează la Uniune în Registrul formelor de organizare, la data aprobării cererii de înscriere în Tabloul UNPIR de către Consiliul naţional de conducere al Uniunii. Contractul de societate poate dobândi dată certă şi în condiţiile dreptului comun.
Contractul de societate al SPRL va cuprinde în mod obligatoriu elementele prevăzute la art. 10 alin. (2) din O.U.G.
Lipsa din contract a oricărei clauze obligatorii atrage refuzul înregistrării la Uniune în Registrul formelor de organizare. Asociaţii, împreună sau oricare dintre ei, precum şi persoana desemnată de aceştia să reprezinte societatea în raporturile cu terţii pot complini lipsa clauzei obligatorii din contract.
Filialele societăţilor profesionale cu răspundere limitată au regimul juridic al societăţii-mamă. Acestea sunt obligate să achite taxa anuală şi să se asigure profesional pentru plafonul minim de asigurare profesională. Contribuţia anuală pe tranşe de venituri se plăteşte la filiala Uniunii pe raza căreia funcţionează. Veniturile societăţii profesionale constitutive care provin din excedentul de numerar al filialei sau filialelor pe care le-a constituit nu se vor supune contribuţiei pe tranşe de venituri la filiala Uniunii în care cea dintâi este înscrisă.
Filiala constituită cu aportul integral al unei societăţi profesionale poate fi înfiinţată prin hotărâre a adunării generale. Înfiinţarea filialei se va face printr-un contract, semnat în numele societăţii profesionale de către asociatul coordonator al acesteia, împuternicit prin hotărârea adunării generale a societăţii prin care s-a decis constituirea filialei.
Filiala va putea fi constituită şi prin asocierea unei societăţi profesionale cu răspundere limitată cu unul sau mai mulţi practicieni în insolvenţă, persoane fizice. Asociaţii persoane fizice trebuie să fie practicieni în insolvenţă compatibili. Pentru a exista filiala, o societate profesională cu răspundere limitată trebuie să deţină cel puţin 50% + 1 din capitalul social necesar constituirii filialei.
Este interzisă înscrierea în Registrul formelor de organizare a societăţilor profesionale constituite prin asocierea cu practicienii în insolvenţă incompatibili sau persoane care nu au calitatea de practician în insolvenţă.
O întreprindere profesională unipersonală se constituie fie prin actul de voinţă al unui singur practician în insolvenţă compatibil, fie ca urmare a decesului, incompatibilităţii, retragerii sau excluderii unuia ori mai multor asociaţi dintr-o SPRL, care are ca efect reducerea asociaţilor la unul singur, dacă acest din urmă asociat optează pentru organizarea activităţii sale sub forma IPURL.
În măsura compatibilităţii lor, contractul IPURL va cuprinde aceleaşi elemente cu cele menţionate pentru SPRL la art. 99 alin. (2).
Radierea din Registrul formelor de organizare se realizează prin hotărâre a Consiliului naţional de conducere al UNPIR în următoarele situaţii:
a) la cererea practicianului în insolvenţă, în cazul cabinetului individual şi IPURL sau la cererea formulată în baza hotărârii Adunării generale a asociaţilor conform contractului de societate, în cazul SPRL;
b) în cazul suspendării la cererea practicianului în insolvenţă, prevăzut la art. 13 alin. (5);
c) în cazul sancţiunii disciplinare de excludere definitivă din UNPIR, prevăzută la art. 74 alin. (1) lit. d) din O.U.G.;
d) în cazul în care, din orice motive, în societate rămâne un singur asociat pe o perioadă mai mare de 3 luni, fără transformarea în cabinet individual sau întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, prevăzut la art. 20 din O.U.G.;
e) în cazul fuziunii, divizării sau dizolvării (ce are ca efect încetarea existenţei unei forme de exercitare a profesiei).
Radierea din Registrul formelor de organizare nu duce automat la radierea cabinetului individual, IPURL sau SPRL de la organele fiscale, reprezentanţii formelor de organizare având obligaţia de a realiza demersurile în vederea radierii acestora din evidenţele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În cazul prevăzut de alin. (1) lit. b) operaţiunea de radiere din Registrul formelor de organizare a cabinetului sau IPURL în care îşi desfăşura activitatea practicianul în insolvenţă suspendat la cerere survine de drept.
În cazul prevăzut de alin. (1) lit. c) operaţiunea de radiere din registrul formelor de organizare a cabinetului sau IPURL în care îşi desfăşura activitatea practicianul în insolvenţă sancţionat disciplinar survine de drept la momentul rămânerii definitivă a hotărârii disciplinare, constatat prin decizie disciplinară sau, după caz, prin decizie definitivă şi irevocabilă pronunţată de instanţele judecătoreşti (Derogare în Statut din 29/09/2007 la 07/11/2017).
Se exceptează de la prevederile alin. (4) situaţia în care s-a pronunţat o hotărâre de suspendare a efectelor deciziei disciplinare de excludere din profesie sau situaţia în care nu a fost pronunţată o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă ce are ca obiect anularea sancţiunii disciplinare.
În cazul prevăzut de alin. (1) lit. d) operaţiunea de radiere din Registrul formelor de organizare survine de drept, după trecerea termenului de 3 luni.
În cazul în care o societate-mamă îşi radiază propriile filiale din Registrul formelor de organizare, aceasta din urmă are obligaţia achitării cotizaţiei anuale şi a contribuţiei pe tranşe de venituri pentru propriile filiale. În caz de neplată, asociatul coordonator al societăţii-mamă va fi sancţionat potrivit dispoziţiilor art. 122.
Orice cauză care poate duce la constatarea nulităţii operaţiunilor efectuate cu privire la formele de organizare va beneficia de un termen de remediere de cel mult 2 luni de la data constatării, pe orice cale. Operaţiunile şi actele de procedură efectuate în exerciţiul profesiei nu vor fi afectate, cu condiţia ca înlăturarea cauzei de nulitate să se producă înainte ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra valabilităţii lor.
Cap. XI („Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România”)
Capitolul al XI-lea dispune faptul că activitatea de practician în insolvenţă poate fi desfăşurată, pe întregul teritoriu al României, numai de persoanele care au această calitate dobândită în condiţiile legii şi care sunt înscrise în Tabloul UNPIR în secţiunile membrilor compatibili.
Tabloul UNPIR are 7 secţiuni, definite în anexa nr. 8.
La înscrierea în Tabloul UNPIR fiecare practician în insolvenţă va primi un cod numeric netransmisibil acordat de Secretariatul general al Uniunii, prin înregistrarea cererilor de înscriere în ordine alfabetică, pe filiale. În cazul reînscrierii unei persoane fizice sau juridice, se atribuie acelaşi cod numeric deţinut anterior radierii.
Înscrierea în Tabloul UNPIR a practicienilor în insolvenţă se face, la cererea solicitanţilor care îndeplinesc condiţiile necesare şi achită taxa de înscriere, astfel:
a) persoanele fizice române compatibile depun cererea de înscriere la filiala Uniunii pe a cărei rază teritorială îşi vor desfăşura activitatea;
b) persoanele fizice române incompatibile depun cererea de înscriere la filiala Uniunii pe a cărei rază teritorială îşi au domiciliul stabil;
c) persoanele fizice şi juridice străine depun la Secretariatul general al Uniunii cererile şi documentele necesare, cu respectarea condiţiilor stabilite prin O.U.G. şi prin respectivul statut.
Cererea de înscriere se supune aprobării Consiliului naţional de conducere al Uniunii. Secretariatul general al Uniunii eliberează decizia de înscriere, care va conţine principalele date de identificare ale practicianului în insolvenţă, precum şi codul numeric din Tabloul UNPIR şi, respectiv, numărul de înregistrare din Registrul formelor de organizare.
Codul numeric al practicianului în insolvenţă este personalizat şi are două componente, una formată dintr-o cifră sau o cifră şi o literă, reprezentând apartenenţa la una dintre secţiunile ori subsecţiunile Tabloului Uniunii (1A, 1B, 1C, 1D, 2A, 2B, 3, 4, 5 şi 6), iar cea de-a doua formată din 4 cifre care reprezintă numărul alocat persoanei înregistrate.
Formele asociative permise de O.U.G. vor fi înscrise la rubrica „Menţiuni” din subsecţiunea corespunzătoare fiecărei forme de organizare profesională parte a contractului de asociere.
Respingerea cererii de înscriere în Tabloul UNPIR poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării. Comunicarea se face de către Secretariatul general al Uniunii prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Contestaţia se depune în termenul menţionat mai sus la Secretariatul general al Uniunii şi se soluţionează de Consiliul naţional de conducere al Uniunii, în condiţiile art. 69 alin. (3) din O.U.G.
Tabloul Uniunii se reactualizează lunar pe site-ul oficial al Uniunii şi se publică periodic în Monitorul Oficial al României, Partea I bis, prin grija Secretariatului general al Uniunii.
Legitimaţia de practician în insolvenţă şi, respectiv, atestatul pentru persoanele juridice şi cabinetele individuale vor fi emise anual de Secretariatul general al Uniunii, vor avea înscris codul numeric din Tabloul UNPIR şi se vor elibera numai după achitarea cotizaţiei pe anul respectiv. Forma şi conţinutul legitimaţiei şi ale atestatului vor fi aprobate de Consiliul naţional de conducere al Uniunii.
Cap. XII („Patrimoniul şi veniturile Uniunii”)
Conform capitolului al XII-lea, patrimoniul Uniunii şi al filialelor acesteia este constituit din totalitatea bunurilor mobile şi imobile dobândite de Uniune şi este gestionat de Consiliul naţional de conducere al Uniunii şi, respectiv, de comitetele de conducere ale filialelor.
Veniturile Uniunii se constituie din taxe, cotizaţii, penalităţi pecuniare, donaţii, sponsorizări şi din alte venituri, potrivit legii.
Nivelul taxelor, cotizaţiilor şi contribuţiilor anuale ale membrilor Uniunii se aprobă pentru anul calendaristic următor de către Congresul Uniunii, la propunerea Consiliului naţional de conducere al Uniunii.
Taxele, cotizaţiile şi contribuţiile sunt următoarele:
a) taxa de înscriere la examenul de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă;
b) taxa de susţinere a examenului de definitivat în profesie;
c) taxele de operare a înscrierilor în Tabloul UNPIR;
d) taxa de verificare a cererii şi a documentelor privind dobândirea calităţii de practician în insolvenţă, fără examen şi cu scutire de stagiu;
e) taxele percepute pentru operaţiuni legate de Registrul formelor de organizare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 5;
f) cotizaţia anuală;
g) contribuţia anuală pe cote de venituri, reprezentând cota- parte din venitul brut realizat din activitatea membrilor, conform art. 1 din O.U.G., exclusiv TVA, este de 0,8%;
h) taxa de analizare şi verificare a îndeplinirii condiţiilor privind scutirea de stagiu în baza art. 33 din O.U.G.;
i) taxa de eliberare privind istoricul membrilor UNPIR sau al formelor de exercitare a profesiei.
Taxele, cotizaţiile şi contribuţiile menţionate la alin. (3) sunt scutite de TVA, conform art. 292 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Contribuţia anuală pe tranşe de venituri se determină de fiecare cotizant, pe baza unei declaraţii scrise, transmisă Secretariatului general al Uniunii până la data de 15 martie a anului în curs pentru anul anterior. Realitatea declaraţiei este supusă verificării, prin sondaj, de către cenzorii filialelor. Cenzorul delegat cu verificarea poate solicita orice document de la practician, inclusiv declaraţia de venituri depusă de acesta la organul fiscal.
În cazul în care societăţile profesionale sau cabinetele individuale îşi schimbă sediul social, plata cotizaţiei variabile datorate Uniunii va fi împărţită pe 4 trimestre şi se va achita filialelor în funcţie de durata cât a activat pe raza respectivei filiale.
Nivelul taxelor, cotizaţiilor, precum şi plafonul minim de asigurare profesională sunt prevăzute în anexa nr. 6.
Prin venit brut realizat se înţelege totalitatea sumelor încasate de practician ca onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora.
Neplata cotizaţiilor şi a contribuţiilor anuale până la data de 30 aprilie atrage sancţionarea conform art. 44 alin. (2) din O.U.G. Eliberarea atestatelor şi legitimaţiilor pentru anul în curs de către filialele Uniunii este condiţionată de plata cotizaţiei şi a contribuţiei.
Repartizarea veniturilor între Uniune şi filialele sale se efectuează astfel:
a) taxele de înscriere la examen şi de verificare a cererii şi a documentelor privind dobândirea calităţii de practician în insolvenţă fără examen şi cu scutire de stagiu se constituie venit la bugetul Uniunii;
b) taxele de înscriere în Tabloul UNPIR se repartizează astfel: 50% se constituie venit la bugetul filialei, iar 50% se virează către Uniune până la data de 10 a lunii în curs pentru luna anterioară, când a fost efectuată plata;
c) veniturile realizate din încasarea cotizaţiilor şi contribuţiilor se repartizează astfel: 50% se constituie venit la bugetul filialei, iar 50% se virează către Uniune, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna anterioară, când a fost efectuată plata;
d) veniturile realizate din încasarea taxelor pentru operaţiunile legate de Registrul formelor de organizare se constituie venit la bugetul Uniunii;
e) sumele rezultate din vânzarea publicaţiilor proprii, editate de Consiliul naţional de conducere al Uniunii, se constituie venit la bugetul Uniunii;
f) sumele provenite din penalităţile pecuniare se constituie venit la bugetul Uniunii sau al filialei, după caz;
g) filialele Uniunii îşi vor deschide un cont la o sucursală sau o filială a băncii la care este deschis şi contul Uniunii;
h) liberalităţile, donaţiile, sponsorizările etc. vor fi acceptate de Uniune sau de filialele sale cu acordul Consiliului naţional de conducere al Uniunii.
Filialele au obligaţia să depună un exemplar din situaţiile financiare, certificate şi aprobate, la Secretariatul general al Uniunii, până la data de 30 aprilie a anului în curs pentru exerciţiul contabil al anului anterior.
În baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat, Consiliul naţional de conducere al Uniunii efectuează cheltuieli pentru:
a) iniţierea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor prevăzute în planul de activitate al Uniunii;
b) organizarea şi funcţionarea structurilor Uniunii pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii;
c) extinderea bazei materiale a Uniunii;
d) promovarea cunoştinţelor tehnice şi a punctelor de vedere ale Uniunii;
e) sprijinirea funcţionării comisiilor permanente şi temporare ale Uniunii;
f) asigurarea relaţiilor cu celelalte organizaţii similare din ţară şi din străinătate, plata cotizaţiilor, în cazul afilierii la organizaţii interne sau internaţionale, şi a cheltuielilor de reprezentare şi de participare a delegaţiilor Uniunii;
g) recompensarea, pentru activităţi permanente, a unor persoane care îndeplinesc funcţii eligibile;
h) întreţinerea patrimoniului Uniunii şi alte cheltuieli administrative, gospodăreşti sau de reprezentare;
i) asigurarea unui abonament permanent la periodicul de informare al Uniunii şi participarea la manifestările organizate de Uniune pentru toţi membrii acesteia.
Soldul bugetar la sfârşitul anului calendaristic se reportează în anul următor.
Contabilitatea patrimoniului şi a activităţilor desfăşurate de Uniune şi de filiale se organizează şi se conduce potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Uniunea, având statut de persoană juridică autonomă şi fără scop lucrativ, îşi constituie veniturile din sursele stabilite conform art. 66 din O.U.G., completate cu prevederile art. 109. Din aceste venituri îşi acoperă în întregime cheltuielile.
Contabilitatea sintetică şi analitică a veniturilor şi cheltuielilor se organizează distinct, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli. Prin bugetul de venituri şi cheltuieli se vor asigura fondurile necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii Uniunii, fiind determinate resursele de acoperire pe categorii de cheltuieli. Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli se întocmeşte şi se supune aprobării Congresului Uniunii.
Normativele de cheltuieli pentru protocol, deplasări în ţară şi în străinătate, organizări de evenimente, dotări cu inventar gospodăresc şi cu mijloace de transport se aprobă de preşedintele Uniunii. Sumele lunare reprezentând cheltuieli curente ale Uniunii se aprobă de secretarul general al Uniunii pe bază de referat.
Filialele Uniunii, având personalitate juridică conform art. 47 alin. (2) din O.U.G., au obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii proprii la sediile declarate de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile reglementărilor legale în vigoare.
Uniunea şi filialele au obligaţia de a întocmi situaţiile financiare anuale şi în cazul încetării activităţii, potrivit legii. Situaţiile financiare ale Uniunii, certificate de cenzori, se supun aprobării Adunării reprezentanţilor permanenţi ai Uniunii, urmând a fi ratificate de Congres. Situaţiile financiare ale filialelor UNPIR, certificate de cenzori, se supun aprobării adunărilor generale ale filialelor.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.