Impactul judiciar al unora din noile instituții și prevederi ale Codului de procedură civilă în perspectiva simplificării procesului civil. Necesitatea dezbaterii și a sugestiilor de lege ferenda

Abstract

The judicial impact of some of the new institutions and regulations of the Civil Procedure Code in the view of civil law process simplification. The necessity of debates and sugestions for the future law (lex ferenda)

The reformation of the Civil Law Code and of the Civil Procedure Code has been a necessity required by the new political, social and economic, internal and European realities.

The opportunity of such a „legal event” has been given not only by its due date, but especially by the necessity to set up a stable, coherent and organically articulated, accessible and predictable procedure circumstance, as well as by the „symbiosis and osmosis of the civil law and of the civil procedure law” (Univ.Prof.Dr. I.Deleanu, „Tratat de procedura civila / Civil Law Procedure Treatise”, volume I, 2013, pg.64).

The viability and the high quality of a large codification work, but above all, its enduring quality, stability, predictability and practical application, namely its efficiency, are visible in a direct and permanent way in civil legal life.

Certain constitutional corrections are the exclusive responsibility of The Constitutional Court of Romania / CCR, just as some of the unitary interpretations are ensured by The High Court of Cassation and Justice of Romania / ICCJ, through the appeal in the interests of law procedures (RIL) and the preliminary decision procedure (a newly founded institution introduced by the Civil Procedure Code).

The period of approximately 4 years since the enforcement of the Civil Procedure Code represents a rather sufficient (although minimal) judicial timeframe, for the practical assessment of the quality of some of the new institutions and procedural provisions that impose doctrine intervention, professional debate, the certainty of interpretation and practical uniformity, as well as some legal adjustments.

A concise view, even a theoretical examination of the jurisprudence in this period within the application of some of the new institutions and provisions of the Civil Procedure Code can show us appropiate arguments in order to support the previously asserted thesis.

The expertise gained in these almost four years of effective judicial work on this specific Civil Procedure Code implies reconsideration or improvement of some of the institutions or provisions, such as: petitions regulation procedure, material competence of courts, procedural terms, the appeal procedure (in cassation!) and the admission filter procedure, means of appeal procedure for some specific matters (arbitral resolutions, small claims cases, etc), the extension of enforceable title and other standard agreements regarding the utilities, etc, in the perspective of the simplification of the civil lawsuit and the reduction of  the cases of the civil courts.

Keywords: Civil Procedure Code, judicial impact, new procedural institutions, the simplification of the civil law process, regulation, competence, procedural terms, appeal, filter procedure.

  1. 1. Elaborarea și adoptarea Codului civil și a Codului de procedură civilă

1.1. Reformarea codurilor a fost și rămâne o necesitate impusă de noile realități politice, sociale și economice, interne și europene

1.2. Oportunitatea imperioasă a adoptării concomitente a celor două coduri

„Dacă procedura civilă este „gramatica” sau „aritmetica” dreptului civil, osmoza și simbioza legii civile și a legii de procedură civilă au impus și garantează „conviețuirea” și convergența lor. Oportunitatea „evenimentului legislativ” se sprijină nu numai pe scadența lui, ci, mai ales, pe necesitatea alcătuirii unui cadru procedural stabil, coerent, organic, articulat, „accesibil, clar și previzibil”, cum constant ne povățuiește instanță europeană, prin explicarea sintagmei „calitatea legii” (Prof. I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, 2013, p. 62).

1.3. Concepția, planurile și dimensiunile fundamentale de „înnoiri”, „adaptări”, „recalificări”, ‚actualizări’ și „modificări” ș.a.

1.3.1. Doctrina (Prof. I. Deleanu, op. cit., p. 62) s-a întrebat retoric dacă avem cu adevărat un NOU Cod de procedură civilă și, de asemenea, „un NOU Cod civil”, sau doar un mod convențional de delimitare față de „vechiul cod”?

Dar și în jurisprudență (în hotărârile instanțelor) găsim expresii, precum „Codul civil 1864” sau „Codul de procedură civilă – 1865” sau „vechiul Cod civil” și „vechiul Cod de procedură civilă”.

1.3.2. Apreciem pertinentă observația profesorului I. Deleanu că „pretenția infatuată și indezirabilă de a fi elaborat un „NOU COD” (nerostită nici de specialiștii reconvocați la redactarea lui) ar fi fost lipsită de acoperire, dar și absurdă, existând un „patrimoniu normativ” care nu poate fi ignorat și care include „constantele” sau „performanțele” procedurii, la care se atașează dimensiunile înnoitoare, contextuale sau impuse de perspectiva integrării într-un „dreptul procesual european”.

Ne aflăm, așadar, în prezența unei „modificări substanțiale, o reformare majoră a fostului Cod de procedură civilă și introducerea unor noi instituții, reguli, proceduri speciale ș.a.

1.3.3. Sunt accentuate și resistematizate principiile fundamentale ale procesului civil, etalându-se o nouă dimensiune a „liberalismului procesual”, sub mantia principiului disponibilității.

1.3.4. Calitatea legii de procedură este exprimată prin expresia „clară, accesibilă și previzibilă, chiar dacă unele noțiuni sunt susceptibile de cristalizare sau de redefinire în timp.

  1. a) Din păcate, însă, sunt, încă, prea frecvente trimiterile la „în condițiile legii”, rămânând interpretului (judecătorului) „obligația de a identifica aceste „condiții” și de a le corela, ceea ce atrage „interpretări contrare, diverse ori, chiar, în dezacord evident cu obiectul și scopul reglementării”.
  2. b) În același timp, constatăm că există unele necorelări în reglementări, ce depășesc condiția de „bun gospodar” a interpretului; de exemplu, deși conform art. 125 (2) C. pr. civ. necompetența este calificată expres ca fiind de „ordine publică”, prin textul următor – art. 130 (2) – se decide că „necompetența materială și teritoriala de ordine publică” trebuie invocată și de judecător numai până la primul termen de judecată, dar nu mai târziu de terminarea cercetării procesului în primă instanță; la fel sunt și dispozițiile art. 119 (1) C. pr. civ. privind prorogarea competenței ș.a.

Astfel ne explicăm faptul că în 2014-2015 cele 3 secții nepenale al ICCJ au pronunțat 3000 de regulatoare de competență.

1.3.5. Noul Cod rezolvă și unele controverse din doctrină și jurisprudență anterioară, precum și conținutul și limitele dreptului de acces liber la justiție, dar, mai ales noile sale garanții de efectivitate și de eficacitate (numeroase exemple de noi dispoziții fiind relevante – art. 92, 93, 188 (2), 189 lit. a), 464 lit. a) ș.a.).

1.3.6. Interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești a dobândit noi proceduri:

– obligativitatea statuărilor instanțelor de control judiciar asupra problemelor de drept pentru judecătorul fondului (art. 474 (3), 495 (4);

– obligativitatea dezlegărilor de drept ale ICCJ pentru toate instanțele;

– procedura recursului în interesul legii (RIL).

1.3.7. Codul reia și introduce expresia „termen optim și previzibil” în dezacord cu expresia „termen rezonabil” din art. 6 (1) al CEDO și art. 21 (2) din Constituție, pentru a accentua dimensiunea celerității procesului civil, deși, cum vom vedea, acest deziderat este și rămâne, încă, iluzoriu.

1.3.8. Pozitivă este și eficientizarea cailor de atac, dar și valorizarea calitativ superioară a titlurilor executorii.

1.4. Concluzia generală, cea mai adecvată, aparține regretatului profesor I. Deleanu:

„Se va spune, poate și se va spune cu temei că acest Cod de procedură civilă este o „cheie potrivită” am adăuga, totuși, că ea mai trebuie „șlefuită”.

Valorile teoretice, dar mai ales cele practice ale unei opere legislative atât de complexe și de ambițioase se verifică în timp, ele putând deveni sau rămâne, după caz, fie constante ale procedurii civile, unanim acceptate, înțelese în semnificațiile și implicațiile lor, fie, uneori, ‚accidente normative” din vina celor care au legiuit, o vină însă fără răspundere, „erori” patente sau latente, dar „erori” cu grave consecințe în articulațiile sistemului jurisdicțional și, în cele din urmă, ale statului de drept. Ne vom exprima, după caz, satisfacția sau dezamăgirea.

Pentru o judecată de valoare, făcută cu deplină convingere, ne vom bizui cândva, din nou pe practica judiciară, de regulă scrupuloasă, subtilă, nonconcesivă, contributivă, constrânsă punctual să interpreteze și să aplice dispozițiile codului, confirmându-le sau rescriindu-le așa cum se cuvine. Practica judiciară este singurul și veritabilul „laborator legislativ”.

  1. 2. Avatarurile adoptării codurilor. Erori grave și nocive în procedurile legislative

2.1. Calitatea precară a avizelor consultative – Consiliul legislativ, CSM, Comisiile parlamentare de specialitate, precum și a textului inițial însușit de Guvern, a fost datorată în principal „asaltului de codificare”, impus politic de la cel mai înalt nivel al puterii executive bicefale.

În mod evident adoptarea codurilor fără a se ține seama de Starea României, în lipsa unor studii de impact pertinente și concludente, explică gradul major de inaplicabilitate, într-un termen rezonabil după promulgare și publicare, în M. Of. al României.

Așa cum s-a observat în doctrină, din păcate, unele instituții și reguli procedurale „stimulează procesele și conflictele inter umane în loc să le pacifice, ca și accidentele și incidentele judiciare”.

Se constată, așadar, că puterile statului nu au dat importanță responsabilă acestor coduri, care după Constituția politică a României, constituie constituția civilă – Codul civil – și constituția vieții judiciare civile – Codul de procedură civilă.

2.2. Procedura parlamentară. Adoptarea prin procedura „de neadoptare” a ambelor coduri – măsura clară a iresponsabilității puterilor – legislativă și executivă bicefală.

2.2.1. Senatul nu s-a pronunțat asupra proiectului Codului civil operând cu ficțiunea juridică din art. 75 (2) teza a II-a din Constituție („aprobare tacită”) și lăsând totul de seama Camerei Deputaților, care, însă, a aprobat, fără ezitare, raportul comisiei juridice. Astfel, Legea nr. 287/2009 promulgată, în maximă urgență, de președintele României, a fost publicată în M. Of. nr. 511 din 24.07.2009, fiind republicată în M. Of. nr. 505 din 15.07.2011.

Calitatea precară a normelor Codului civil a impus 380 de modificări operate prin LPA nr. 71/2011 și (prin O.U.G. următoare) și intrarea în vigoare după mai mult de 2 ani de la adoptare (1.10.2011).

2.2.2. Proiectul Codului de procedură civilă a fost „adoptat” (sic!) de Senat, de asemenea în condițiile prevăzute de art. 75 (2) teza a III-a din Constituție, adică prin „neadoptare” (!), punând în operă aceeași stupidă ficțiune juridică, inadmisibilă, credem, în domeniul legiferării și al reprezentării voinței celor care i-au mandatat să legifereze”.

Printr-o procedură „fulgerătoare” el a fost adoptat, în fine, și de către Camera Deputaților, rezultând, în cele din urmă, după un asemenea „travaliu”, Legea nr. 134/2010 (M. Of. nr. 485/15.07.2010 privind Codul de procedură civilă. Iresponsabilii noștri parlamentari au votat, într-o singură zi (!), mai repede decât s-au putut citi cele peste 1100 de articole ale Codului de procedură civilă și cele aproape 600 de articole ale Codului de procedură penală, împreună cu alte câteva legi.

Drept consecință, a urmat LPA nr. 76/2012 care a operat un mare număr de modificări și abrogări din cod, la nici doi ani de la „adoptare”, fiind pus în aplicare abia la 15.02.2013, după 2 ani și 6 luni.

2.2.3. Totuși este de apreciat efortul pentru elaborarea și adoptarea LPA nr. 76/2012 care cuprinde „numeroase și semnificative dispoziții prin care s-a urmărit, îndeosebi, asigurarea accesibilității” și a „previzibilității” normei, atribuite intrinseci „calității legii”, normele prin care au fost „acoperite” unele lacune legislative din forma primară a codului, precum și cele care realizează corelările necesare între reglementări, cât și rigoarea conceptuală ori cea terminologica și gramaticală”.

În sfârșit, prin unele dispoziții ale LPA nr. 76/2012 s-au „reconsiderat unele reglementări anterioare și s-au „tranșat” unele dileme doctrinare și/sau jurisprudențiale” (I. Deleanu, op. cit., p. 81).

  1. 3. Impactul judiciar al unora din noile instituții și prevederi ale Codului de procedură civilă

3.1. Viabilitatea și calitatea unei opere de mare codificare, dar, mai ales, trăinicia, stabilitatea, previzibilitatea și utilitatea practică, adică eficiența sa, sunt vizibile, în mod direct și permanent în viața judiciară civilă.

Anumite corecturi constituționale sunt atributul CCR, după cum unele interpretări unitare sunt asigurate de ICCJ prin procedurile recursului în interesul legii (RIL) și procedura hotărârii preliminare (instituție nouă, introdusă prin C. pr. civ.)

Perioada de aproape 4 ani de la intrarea în vigoare a C. pr. civ. constituie un „timp judiciar” suficient (deși minimal) de măsurare practică a calității unora din noile instituții și dispoziții procedurale care impun intervenția doctrinei, dezbaterea profesională, asigurarea uniformității de interpretare și aplicare, precum și unele ajustări legislative.

3.2. Privire succintă asupra impactului judiciar al unora dintre instituțiile și dispozițiile noi în perspectiva simplificării procesului civil

3.2.1. Procedura regularizării în primă instanță, a iscat controverse în doctrină și soluții diverse în practica judiciară, producând direct efecte negative în procesul civil, precum:

  1. a) triplarea costului procesual al unui dosar, depășind, uneori, valoarea obiectului litigios și impunând suplimentarea substanțială a bugetului instanțelor;
  2. b) durata procedurii de regularizare, în special în cauzele simple, a ajuns la 6-10 luni, ceea ce este contrar scopului și finalității acestei proceduri cvasijudiciare prealabile;
  3. c) în cele peste 200 de fișe de dosare (judecătoriile și tribunalul din București) am identificat situații total inacceptabile de aplicare abuzivă a acestei proceduri:

– după 6-10 luni de corespondență cu părțile, se pronunță declinarea competenței sau reclamantul își modifica ori completează obiectul și cadrul procesual al cauzei, pârâtul depune cerere reconvențională, apar cereri de intervenție și de chemare în garanție, care arată că procedura de regularizare a fost inutilă;

– unele instanțe operează cu regularizarea cererii și în procedurile speciale: ordonanța președințială, ordonanța de plată, cererile cu valoare redusă, evacuarea fără titlu, deturnând termenele fixe procedurale de soluționare prevăzute în aceste dispoziții speciale;

– alte instanțe sau, chiar, în aceeași instanță, în procedurile speciale fie nu aplică regularizarea, fie o fac în termene mai scurte.

Credem că un studiu de impact special pe această procedură, aplicată în anii 2013-2016, este imperios necesar și poate fundamentă renunțarea sau atenuarea efectelor negative produse în practica judiciară.

3.2.2. „Termenele procedurale” prevăzute în numeroase norme sunt, fie, nedefinite clar și precis, rămânând norme iluzorii, fie au o altă expresie pentru situații identice, cum sunt: „judecata de urgență”, „de îndată”, „cu precădere”, „ timp îndelungat, „nu mai mult de 30 de zile”, „termen optim și previzibil” ș.a.

În practica instanțelor, însă, respectarea acestor termene se asigură în cel mult 10% din cauzele civile, cu referire la procedurile speciale privind la ordonanța președințială, ordonanța de plată, măsurile asigurătorii și provizorii ș.a.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Impactul judiciar al unora din noile instituții și prevederi ale Codului de procedură civilă în perspectiva simplificării procesului civil. Necesitatea dezbaterii și a sugestiilor de lege ferenda was last modified: decembrie 16th, 2016 by Marin Voicu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii