Impactul judiciar al unora din noile instituții și prevederi ale Codului de procedură civilă în perspectiva simplificării procesului civil. Necesitatea dezbaterii și a sugestiilor de lege ferenda

  1. 7. Procedura de filtru la ICCJ și inadmisibilitatea recursului. Decizia CCR nr. 866/10.12.2015 și jurisprudența CEDO
  1. 1. Procedura de filtru la ICCJ în materia recursului civil în NCPC

1.1. Sediul materiei

  1. a) Competența ICCJ:

Art. 493 alin. 1 NCPC:

„(1) Când recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele instanței sau președintele de secție ori, după caz, persoana desemnată de aceștia, primind dosarul de la instanța a cărei hotărâre se atacă, va lua, prin rezoluție, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va decide asupra admisibilității în principiu a recursului. Dispozițiile art. 475 alin. (3) sunt aplicabile”.

  1. b) Raportul:

Art. 493 alin. 2 și 3 NCPC:

(2) Pe baza recursului, întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a înscrisurilor noi, președintele completului va întocmi un raport asupra admisibilității în principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop. Raportul trebuie întocmit în cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului. Raportorul nu devine incompatibil.

(3) Raportul va verifica dacă recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute la art. 488, dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) ori dacă este vădit nefondat. De asemenea, va arăta, dacă este cazul, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și poziția doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea dată prin hotărârea atacată”.

  1. c) Inadmisibilitate:

Art. 493 alin. 5 NCPC:

„(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților”.

1.2. Inadmisibilitatea, în principiu a recursului este, așadar, generată, conform art. 493 (5) NCPC, de neîndeplinirea condițiilor de formă, a celor privind strictețea motivelor de casare și când recursul este „vădit nefondat”.

Doctrina[3], încă, înainte de intrarea în vigoare, la 15.02.2013, a NCPC s-a pronunțat critic asupra expresiei „vădit nefondat”, subliniind că „distincția între „nefondat” și „vădit nefondat” nu ar trebui să atragă tratamente juridice diferite: un recurs este sau nu admisibil nu în raport de „intensitatea” sau „gradul” caracterului său nefondat, ci, pur și simplu pentru că nu are acoperire legală admiterea lui.

Totodată, s-a afirmat, cu deplin temei, că introducerea unor „grade” sau adjective de „nefondare” implică, în mod inadmisibil, un criteriu inoportun și aleatoriu de „selecție” a recursurilor și de „ierarhizare” a lor.

1.3. Totuși, subliniem că, în principiu, procedura de filtrare a recursurilor există în numeroase alte state europene și nu este incompatibilă cu garanțiile din art. 6 (1) al Convenției europene a drepturilor și libertăților fundamentale relative la dreptul la un proces echitabil și la un tribunal independent și imparțial, așa cum s-a decis constant în jurisprudența CEDO[4].

De altfel, cum rezultă din noile dispoziții ale Protocolului 14 la Convenție, textul art. 35 par. 3 lit. a) cuprinde expresia „vădit nefondată”, similară cu textul din art. 493 alin. 5 NCPC referitoare la recursul „vădit nefondat, determinând soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă de către judecătorul unic competent, potrivit art. 27 din Convenție[5].

De asemenea, remarcăm și o altă asemănare procedurală: împotriva hotărârii de respingerea a cererii ca inadmisibilă nu există nicio cale de atac, textul art. 27 par. 2 fiind imperativ („Decizia este definitivă”), ca și în cazul deciziei de respingere a recursului ca inadmisibil, dispoziția din art. 493 alin. 5 NCPC, stabilind că decizia „nu este supusă niciunei căi de atac”.

Diferența substanțială, constă, însă, în faptul că, potrivit art. 493 alin. 5 NCPC, această decizie trebuie să fie „motivată” și „comunicată părților”, în timp, ce decizia judecătorului unic al CEDO nu se motivează, astfel că reclamantul nu are acces la temeiurile și considerentele care stau la baza inadmisibilității, ceea ce-i afectează major dreptul său la un proces echitabil, chiar în fața Curții Europene și erodează încrederea justițiabililor în această valoroasă instanță suprastatală.

Sunt numeroase cauze, în care, după 5-6 ani de la înregistrare (unele primite înainte de intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14), în aplicarea art. 35 pct. 3 lit. a), judecătorul unic desemnat a pronunțat o decizie definitivă de inadmisibilitate pe motivul că cererea este „vădit nefondată”, fără nicio explicație sau motivație accesibilă reclamantului (care în toți acei ani a fost privat de informații asupra stadiului și stării procesuale a cauzei sale).

  1. 2. Jurisprudența recentă a CCR privind procedura de filtraj la ICCJ

2.1. Decizia CCR nr. 866/2015 și Decizia CCR nr. 839/2015, publicate în M. Of. nr. 69/1.02.2016, Partea I.

2.1.1. Prin decizia nr. 839/8.12.2015, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016, CCR a constatat că sintagma „sau ca recursul este vădit nefondat”, cuprinsă în art. 493 alin. 5 NCPC, este neconstituțională.

În esență, Curtea a reținut că:

– „respingerea recursului pe motivul că este vădit nefondat presupune examinarea în fond a acestuia”, în timp ce

– „procedura admisibilității recursului trebuie să vizeze doar aspecte pur formale”,

– „astfel că părțile nu-și pot realiza dreptul la un proces echitabil”, iar

– „justiția nu trebuie să fie una ascunsă, secretă, din contră, ea trebuie să asigure participarea efectivă a părților în vederea realizării, în mod plenar, a actului de justiție”.

2.1.2. Consecventă cu jurisprudența sa, invocată și în decizia anterioară, CCR, prin Decizia nr. 866/10.12.2015, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016, Partea I, a constatat că sintagma „pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul din art. 509 (1) NCPC este neconstituțională cu referire la motivul de revizuire din pct. 11 al textului.

2.1.3. În mod evident, de la data publicării deciziei nr. 839/2015, respectiv de la 1.02.2016, dispozițiile art. 493 (5) NCPC relative la inadmisibilitatea recursului în procedura de filtraj se aplică numai atunci când „recursul nu îndeplinește cerințele de formă” sau când „motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488”, această procedură prealabilă având, așadar, un caracter pur formal.

  1. 3. Noile condiții de admisibilitate a cererii la CEDO, introduse prin Protocolul 14 la Convenția europeană a drepturilor omului

3.1. În noua să redactare, după și în aplicarea Protocolului 14, textul art. 35 alin. 3 din Convenție, prevede că, orice cerere individuală introdusă, în virtutea art. 34, poate fi declarată inadmisibilă, atunci când Curtea constata că:

  1. a) este incompatibilă cu dispozițiile Convenției sau ale Protocoalelor sale, fiind în mod „vădit nefondată” sau abuzivă, ori
  2. b) reclamantul nu a suferit niciun „prejudiciu important”, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului, garantate de Convenție și Protocoalele sale, impune o examinare a „fondului cererii și cu condiția de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată „corespunzător” de o instanța națională.

Sunt, astfel, instituite trei condiții de inadmisibilitate, în formele inexpresive și in abstracto, precum: „vădit nefondată”, „prejudiciu important” și „nu a fost examinată corespunzător”, fără a fi legitimate de criterii obiective, clare, accesibile și inteligibile pentru orice petiționar european, de natură a ilustra și pentru această fază procedurală, respectarea art. 6 (1) din Convenție, relativ la dreptul la un proces echitabil, ceea ce face o determinare in abstracto a limitelor de admisibilitate[6].

Doctrina în materie a relevat, cu temei, că această condiție de inadmisibilitate privind caracterul vădit nefondat al cererii, impune o examinare prealabilă, pe fond, fiind, cel mai des, invocată în practică[7].

Faptul că unele decizii de inadmisibilitate au fost adoptate cu majoritate, releva că a priori cererile nu erau, în mod vădit și obligatoriu, nefondate.

3.2. Nouă condiție de inadmisibilitate și scopul urmărit

Atât în rapoartele anuale ale Curții, cât și în doctrină, s-a relevat, în mod corect, că scopul urmărit a fost de a furniza Curții un instrument suplimentar care să ajute în procedura de filtraj, creând condițiile ca judecătorii să se poată consacra deplin cauzelor care justifică o examinare pe fond, sub ambele aspecte esențiale: interesul juridic al reclamantului și interesul general al ordinii publice europene a drepturilor fundamentale.

3.3. Totuși, în pofida precauției redactorilor Protocolului 14 noile criterii de inadmisibilitate, „vădit nefondată” și „prejudiciu neimportant”, au generat controverse și critici majore.

Așa de exemplu, Comisia juridică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), prin Raportul său, a apreciat că acest text aduce o nouă restrângere inacceptabilă, având o „redactare neclară, subiectivă și susceptibilă de a crea reclamantului o injustiție gravă și a permite înlăturarea numai a 1,6% din cauze”[8].

Ulterior, însă, s-a prezentat exemplul „cauzelor inadmisibile în mod clar”, care constituie o încărcătură enormă de cca. 80% din cererile la CEDO (?!), procent ce pune sub semnul întrebării „speranța justițiabililor într-o justiție deplină” la această prestigioasă instanță europeană.

3.4. Decizia judecătorului unic

Potrivit art. 27 din Convenție, introdus prin Protocolul nr. 14, un judecător unic va declara o cerere individuală inadmisibilă, atunci când o asemenea soluție poate fi luată fără o examinare complementară, printr-o decizie definitivă.

Decizia judecătorului unic are la baza procedura din art. 35 par. 3 lit. a) și b) din Convenție, text nou, amendat de Protocolul 14/2009 și, astfel, s-a putut crea, în acest interval de timp, o jurisprudență fragilă cu anumite criterii aferente categoriilor de „vădit nefondat” și „prejudiciu neimportant”, subliniată în rapoartele anuale ale Curții (2012-2015), criterii care, însă, nu au un caracter obiectiv.

Totuși, după 6 ani de la intrarea în vigoare a Protocolului 14, diminuarea masivă a stocului de cauze, prin filtrul restrictiv și dramatic al judecătorului unic, nu se remarcă a fi un rezultat spectaculos realizat, dar s-a creat o anumită frustrare justițiabililor europeni prin astfel de soluții de „curățire” prealabilă a cererilor, fără niciun dram de proces echitabil[9].

Am funcționat ca judecător la Curte în mecanismul de control tradițional (1959-1998) compus din Comisia Europeană a Drepturilor Omului și Curte, filtru și sesizarea competentă fiind realizată, deplin, cu respectarea garanțiilor procedurale și într-un timp rezonabil, de către Comisie, ceea ce asigura Curții un cadru procedural și convențional optim pentru un proces echitabil și într-un termen rezonabil.

Din păcate, reforma mecanismului de control adoptată prin Protocolul 11, adițional la Convenție, care a eliminat Comisia și a dat acces direct celor peste 500 milioane de cetățeni europeni la Curte, a generat disfuncții majore cu efecte grave asupra funcționarii Curții în parametrii stabiliți de Convenție, iar noua reformă CEDO, condusă de Consiliul Europei, în ultimii 15 ani, nu a dat rezultatele scontate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu poate avea decât un viitor constituțional, în circumstanțele unui compromis cu UE și CJUE care a emis, în ultimii ani, doua avize negative, privind aderarea UE la Convenție și la jurisdicția CEDO.


[3] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 277 și I. Leș, în Dreptul nr. 10/209, p. 35.

[4] A se vedea, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 25.02.1997 în cauza Rebai c. Franța și altele.

[5] Cum rezultă din datele statistice ale Curții, această soluție s-a pronunțat într-un număr de 43130 cauze în anul 2015, față de 83680 în 2014. Vom reveni cu un examen al principalelor date statistice ale CEDO și al stadiului activității grupului însărcinat cu reforma Curții.

[6] Jean-Fraçois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 938.

[7] M. Sorensen, La récevabilite de l’instance devant de la Cour, Compendiu Cassin, Pedone, 1969, p. 336.

[8] Raportul asupra Proiectului Protocolului 14, Doc. 10147/23.05.2004.

[9] Participând la Adunările Solemne anuale ale Curții și la Agenda Asociației foștilor judecători ai CEDO am sesizat o anumită automulțumire a Curții exprimată prin cifrele care reflectă numărul mare de decizii de inadmisibilitate cu efect reducerea stocului de cauze și politica de prioritizare a managementului Curții și al Secțiilor asupra cauzelor cu un grad de complexitate și cu semnificații majore asupra ordinii juridice europene a drepturilor omului. La 31.12.2015. au existat 11.490 cereri prioritare, fără accent pe cauzele vechi. De exemplu, în anul 2005 o reclamantă franceză de origine română a înregistrat la Curte o cerere contra Guvernului României având ca obiect încălcarea art. 6 (1) din Convenție și a art. 1 (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, vizând despăgubirea pentru confiscarea ilegală de stat a unui apartament cu 2 camere și 2 dependințe, situat în București. În primă fază a procedurii, reclamanta a fost de acord cu valoarea despăgubirii oferită de Guvern (2006-2007) optând pentru soluționarea pe cale amiabilă, dar dosarul a rămas în nelucrare timp de 9 ani, fără a se comunica reclamantei stadiul actual al cauzei (după 11 ani de la înregistrare).

Impactul judiciar al unora din noile instituții și prevederi ale Codului de procedură civilă în perspectiva simplificării procesului civil. Necesitatea dezbaterii și a sugestiilor de lege ferenda was last modified: decembrie 16th, 2016 by Marin Voicu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista