Impactul judiciar al unora din noile instituții și prevederi ale Codului de procedură civilă în perspectiva simplificării procesului civil. Necesitatea dezbaterii și a sugestiilor de lege ferenda

  1. 4. „Termenul rezonabil” vs „termenul optim și previzibil”. Fundamente și efecte practice în viața judiciară.

  1. I. „Termen rezonabil”
  2. A. Consacrarea convențională și legislativă
  1. 1. Art. 6 (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și în TERMEN REZONABIL, de către o instanță independentă și imparțială”.

  1. 2. Art. 47 (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a UE:

„Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un TERMEN REZONABIL”.

  1. 3. Art. 21 (3) din Constituția României – revizuită:

„Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un TERMEN REZONABIL”.

  1. 4. Noul Cod de procedură penală:
  • art. 8 – „Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal”.
  • art. 24 alin. 3 și art. 26 (1)„durata rezonabilă a procesului” și termen rezonabil al procesului penal”
  • art. 239 – „… un termen rezonabil
  • art. 306 (5) – „… respectiv termenului rezonabil al procesului penal”.
  1. 5. Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judecătorească:
  • art. 10 – „toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil”.
  1. 6. Legea nr. 303/2004 – privind statutul judecătorilor și procurorilor;
  • art. 99 (1) lit. e) – Constituie abateri disciplinare… „nerespectarea, în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privind soluționarea cu CELERITATE a cauzelor”.
  1. 7. Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a CSM:
  • art. 13 – „judecătorii au obligația să soluționeze cauzele cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înlăuntrul unui termen rezonabil”.
  1. 8. Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a CSM:
  • art. 5 (2) lit. g) – „judecătorii au următoarele îndatoriri:

Lit. g) – „să soluționeze într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății”.

  1. B. Consacrarea jurisprudențială
  1. 1. Lectura unui set de hotărâri și decizii ale CEDO, selectate din perioada 2010-2016, releva că în jurisprudența acestei Curți termenii „optim” și „previzibil nu au fost asimilați, dreptul la un proces într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 (1) din Convenție fiind, în toate cauzele, astfel examinat, în parametrii săi jurisprudențiali consacrați.
  1. 2. Și în jurisprudența Curții Constituționale s-a manifestat aceeași constanță și prudență în protejarea integrității art. 6 (1) din Convenție și a art. 21 (3) din Constituția României revizuită, în limitele permise de art. 20 al legii noastre fundamentale.
  1. 3. Aceeași linie jurisprudențială există și la celelalte curți constituționale europene, cum rezultă din deciziile majore cuprinse în ineditul volum „Les grandes decisions des cours constitutionnelles européennes”, publicat de prestigioasa editură DALLOZ, ediția 2011.
  1. 4. Și în jurisprudența ICCJ a existat aceeași constantă preocupare pentru garantarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil, de regulă, cercetarea respectării acestuia fiind realizată în cadrul parametrilor stabiliți și dezvoltați în jurisprudența CEDO.
  1. II. „Termenul optim și previzibil”
  1. 1. Recomandarea din Programul cadru al Comisiei Europene pentru Eficientizarea Justiției (C.E.P.EJ.)

1.1. Comisia a adoptat Programul cadru intitulat „Un obiectiv nou pentru sistemele judiciare: soluționarea fiecărei cauze într-un termen optim și previzibil”, în care se susține că „termenul rezonabil” este doar o condiție – limită de jos” a dreptului la un proces echitabil, astfel că el trebuie înlocuit cu un alt termen, „optim și previzibil”, ca fiind un standard mai stimulativ și eficace.

Acest document al CE-CEPEJ, adoptat a 8.12.2006 și denumit „Compendiu” recomandă, așadar, sistemelor judiciare naționale, stabilirea unor durate-cadru pentru procedurile judiciare în aplicarea noului concept intitulat „termen optim și previzibil”.

1.2. Constatăm, însă, că, deși au trecut 10 ani de la data adoptării acestui „Compendiu”, recomandarea CE nu a fost însușită de CEDO, de Curtea de justiție a UE și nici de Curțile Constituționale ale statelor membre ale Consiliului Europei.

Edificator este faptul că în procesul permanent de reformă a procedurilor CEDO, Grupurile de experți însărcinați cu simplificarea acestora și, pe ansamblu, cu reforma instituționala a Curții, nu au data curs recomandării CEPEJ din 8.12.2014, Protocolul nr. 14 adițional la Convenție neavând nicio referire la acest nou concept european.

1.3. Într-adevăr, în câteva state europene (Finlanda, Slovenia, Norvegia) s-au adoptat unele soluții pentru stabilirea anumitor durate-cadru ale procedurii judiciare, în raport cu complexitatea cauzelor, fixându-se, chiar termene fixe în materie penală și, distinct, în materie civilă, fără, însă, a se interveni la nivel constituțional.

  1. 2. După prof. I. Deleanu[1] „dreptul la judecarea cauzei într-un termen optim și previzibil” semnifică mai mult decât dreptul la celeritatea procedurii, implicând fixarea unor durate-cadru a procedurilor judiciare, realiste și controlabile, și intervenția eficientă și promptă, prin măsuri adecvate, în cazul întârzierilor. Articolul 233 C. pr. civ. precizează de altfel că, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil; numai pentru motive temeinice, ascultând părțile, judecătorul va putea reconsidera durata stabilită inițial”.

Remarcăm, totodată, că reputatul profesor formulează și unele opinii și întrebări retorice[2], precum:

  • „Consacrarea prin legea de procedură civilă a sintagmei „termen optim și previzibil” nu semnifică oare revizuirea implicită și inadmisibilă a dispozițiilor constituționale, care se referă la un „termen rezonabil?”
  • „Termenul optim și previzibil” nu poate suprima substanța „termenului rezonabil”, ci, doar, îi accentuează exigențele, semnificațiile și, mai ales, implicațiile”.
  1. 3. Și în opinia noastră acest nou concept, asimilat legislativ doar în NCPC, intrat în vigoare la 15.02.2013, nu poate înlocui și suprima substanța termenului rezonabil consacrat de Convenție, experimentat și dezvoltat, în jurisprudența CEDO, precum și în practică judiciară a statelor membre ale Consiliului Europei.

În parametrii concreți ai „termenului rezonabil”, stabiliți de jurisprudență CEDO, considerăm că acest concept, „termen optim și previzibil” este o varietate nouă și mai exigentă a „termenului rezonabil”, ca și expresiile „soluționarea cu celeritate a cauzelor”, „soluționarea de urgență și cu precădere”, „termen scurt”, „de urgență”, „de îndată” ș.a.

III. Diversitatea formulărilor din NCPC și caracterul iluzoriu al unora, fără efecte pozitive, în procedurile judiciare

  1. 1. Diferite formulări imperative sau dispozitive în NCPC

1.1. „Judecata cererii se face de urgență și cu precădere” în procedura ordonanței președințiale (art. 998 alin. 3 CPC), în cea a contestației la executare (art. 716 alin. 3 CPC), în cererile posesorii (art. 1003 alin. 1 CPC).

Interesantă este norma din art. 998 alin. 3 CPC care prevede ca „judecata cererii se face de urgență și cu precădere… nefiind admisibile probe a căror administrare necesita timp îndelungat”, care introduce o nouă expresie, vagă și fără un contur adecvat acestei proceduri speciale sumare, aceea de „timp îndelungat”, mult îndepărtată de cea „de urgență și cu precădere”.

1.2. Cererea se „judecată de urgență”

În procedura sechestrului asigurător (art. 952 alin. 2 și art. 955 alin. 1, art. 960 alin. 2 CPC), cât și a sechestrului judiciar (art. 974 alin. 1 CPC) se prevede imperativ„instanța va decide de urgență” ori „cererea se judecă de urgență”, fără a i se mai atașa expresia „și cu precădere”.

1.3. Prin numeroase dispoziții din NCPC se instituie expresiile „de îndată”, „cu celeritate” ori se prevăd expres termene fixe, limită, sub formă de „cel mult” 45 de zile ori 30 de zile sau expresia „termen scurt” și altele asemenea, care în realitatea judiciară sunt dificil de respectat ori sunt inaplicabile.

  1. 5. Competența materială a instanțelor

5.1. Calitatea precară a unora din normele imperative relative la competența materială este reflectată, în special, de jurisprudență ICCJ în materia conflictelor negative de competență.

Datele statistice compuse în rapoartele anuale ale ICCJ (2014, 2015) sunt relevante:

Anul Secția I civilă Secția a II-a civilă Secția CAF
2014 625 325 607
2015 550 419 401
Total 1175 744 1008

 

Așadar, în cei doi ani instanța supremă a pronunțat 3000 de regulatoare de competență în cazurile de conflict negativ între tribunale și curțile de apel, ceea ce ilustrează impactul major negativ al C. pr. civ. generat de calitatea normei imperative de ordine publică și de calitatea interpretului judiciar.

5.2. Edificator este textul ar. 125 (2) C. pr. civ. (relevat anterior) care califică expres necompetența ca fiind de „ordine publică”, pentru că în textul apropiat din art. 130 (2) să se prevadă că „necompetența materială și teritorială de ordine publică” trebuie invocate de părți și de judecător numai la primul termen de judecată, dar nu mai târziu până la terminarea cercetării procesului în prima instanță (?!).

  1. 6. Recursul vs. recursul în casație

6.1. Un studiu publicat pe juridice.ro (26 mai 2015) de reputatul prof. univ. dr. emerit Corneliu Bîrsan și de av. Monica Livescu ne-a sugerat ideea unei succinte reflecții și a încerca, astfel, să dăm răspuns la întrebarea: există recurs în casație în procesul civil?

În valorosul său studiu, profesorul emerit folosește, de regulă, termenul de „recurs”, dar, în două propoziții, se referă la „recurs în casație”, desemnând aceeași cale extraordinară de atac.

Tema poate deveni incitantă dacă examenul teoretic s-ar raporta la cei doi parametrii ai funcției recursului, stabiliți în art. 483 alin. (1) și (3) C. pr. civ.:

(1) verificarea conformități recursului cu regulile de drept aplicabile, adică a legalității hotărârii recurate și

(2) atributul exclusiv al ICCJ de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, conform art. 126 alin. (3) din Constituție.

6.2. Datele statistice judiciare pentru anii 2014-2015, de aplicare a noului Cod de procedură civilă, pot fi privite cu atenție în lumina art. 483 alin. 1 și 3 C. pr. civ. și a art. 126 alin. (3) din Constituție, spre a reliefa dacă, în practică și în realitate, se realizează funcția și scopul recursului la nivelul „eminenței cenușii judiciare”, cu reflexul urmărit în toată panorama judiciară.

6.3. Lectura textelor din Codul de procedură civilă, Cap. III – Secțiunea „Recursul” ne releva că niciunul din ele nu conține expresia „recurs în casație”, ci numai termenul de „recurs”.

Totuși, în art. 486 alin. (1) lit. d) se prevăd „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul…”, iar în textul următor al art. 487 alin. (2) se menționează expres „motivele de casare”, în acord cu titlul art. 488 și cu soluția dată: „casarea” hotărârii.

Există o inadvertență sau este suficient pentru a califica această cale extraordinară de atac drept recurs în casație, și a defini procedura din art. 485-502 drept „Procedura recursului în casație”, (în timp ce în procesul penal exista clar definit „recursul în casație” – Titlul III, Cap. V, Secțiunea 1 – art. 433-501 și procedura recursului în casație în capitolul „căile extraordinare de atac”)!?

De altfel, sunt și alte deosebiri între căile de atac în cele două materii: în procedura penală, contestația în anulare este o cale ordinară de atac, în timp ce în procesul civil, este cale extraordinară de atac; recursul în casație și revizuirea în procesul penal sunt căi extraordinare de atac, ca și recursul și revizuirea din procesul civil.

6.4. Recapitularea hotărârilor supuse recursului, conform art. 483 C. pr. civ. și a altor texte speciale din Cod și repartizarea acestora pe fiecare nivel de jurisdicție – tribunal, curte de apel și ICCJ – însoțită de cifrele statisticii judiciare ale anului 2014 poate fi unul din indicatorii de impact a noii reglementări a recursului, ca o cale extraordinară de atac.

6.4.1. Hotărârile supuse recursului sunt cele stabilite de art. 483 alin. (1) C. pr. civ.:

– hotărârile date în apel[1];

– hotărârile date, potrivit legii fără drept de apel și

– alte hotărâri prevăzute de lege (decât cele date în apel sau fără drept de apel).

Prin urmare, unele hotărâri supuse apelului nu sunt supuse și recursului, astfel că apelul este prima și ultima cale de atac, desemnând dublul grad de jurisdicție, iar alte hotărâri nu sunt susceptibile de nicio cale de atac[2].

6.4.2. Instanța supremă, conform art. 97 pct. 1 C. pr. civ., judecă recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, precum și împotriva altor hotărâri numai în cauzele prevăzute de lege, iar curțile de apel judecă recursuri numai în cazurile anume prevăzute de lege (art. 96 pct. 3 C. pr. civ.), ca și tribunalele (art. 95 pct. 3 C. pr. civ.).

De regulă, sunt supuse recursului la instanță ierarhic superioară hotărârile prin care prima instanță se dezînvestește, fără a soluționa fondul cauzei.

6.5. Prin urmare, instanța supremă este competentă să judece numai recursurile contra hotărârilor date de curțile de apel (art. 97 pct. 1 C. pr. civ.), ca instanțe de apel (art. 96 pct. 2 C. pr. civ.), precum și în primă instanță în anumite cauze prevăzute de lege.

Instanța supremă mai judecă și recursurile contra hotărârilor curții de apel, prin care se ia act de renunțarea la judecată (art. 406 alin. 6 C. pr. civ.) sau de renunțarea la drept (art. 410 alin. 1 C. pr. civ.), prin care se suspendă judecata (art. 414 alin. 1 C. pr. civ.), se pronunță perimarea (art. 421 alin. 2 C. pr. civ.), se ia act de tranzacție (art. 440 C. pr. civ.) sau contra hotărârilor parțiale ori care iau act de recunoașterea parțială (art. 437 C. pr. civ.).

Conform art. 613 alin. (4) NCPC, „Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. 3 („Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală…”), sunt supuse recursului”, care se soluționează de ICCJ – Secția a II-a civilă (de ce nu și hotărârile curții de apel prin care se respinge acțiunea în anulare?).

În concluzie, impactul real și deplin al NCPC, în materia recursului, poate să fie evaluat retrospectiv, în anul 2016 (2013, 2014, 2015), spre a se putea aprecia, în mod concret și pertinent, dacă și în ce măsură noua procedură a recursului răspunde obiectivului major privind controlul de legalitate și asigurarea unității de jurisprudență, de la nivelul instanței supreme.


[1] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 211.

[2] I. Deleanu, op. cit., p. 211.

Impactul judiciar al unora din noile instituții și prevederi ale Codului de procedură civilă în perspectiva simplificării procesului civil. Necesitatea dezbaterii și a sugestiilor de lege ferenda was last modified: decembrie 16th, 2016 by Marin Voicu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista