Unele particularități ale protecției pădurilor în Suedia și în România
Ștefania-Diana Ioniță-Burda - februarie 6, 2023D. Înregistrarea și supravegherea
În scopurile prevăzute la secț. 32b și 32c, se ține câte un registru, prin prelucrare automată a datelor (înregistrări care trebuie să corespundă cu cele din registre), al[49]:
– persoanelor fizice și juridice care desfășoară ca profesie activități de producție, import pentru comercializare ori comercializare de material forestier de reproducere;
– surselor de semințe autorizate.
Registrul persoanelor fizice și juridice care desfășoară ca profesie activități de producție, import pentru comercializare ori comercializare de material forestier de reproducere, are scopul de a furniza informații pentru[50]:
– activitățile pentru care statul este responsabil (în temeiul legii ori a altor reglementări) referitoare la (a) comercianții înscriși în registre și (b) care, pentru a putea fi executate, necesită acces la informațiile despre acești operatori;
– actualizarea, completarea ori verificarea informațiilor referitoare la acești comercianți în registrele de comerț ori altele similare;
– selectarea datelor cu caracter personal pentru marketing direct, sub rezerva limitării care decurge din art. 21.3 și 21.3 din Regulamentul UE 2016/679.
Registrul surselor de semințe autorizate are scopul de a furniza informații pentru[51]:
– activitățile pentru care statul este responsabil (în temeiul legii ori a altor reglementări) referitoare la (a) sursele înscrise în registre și (b) care, pentru a putea fi executate, necesită acces la informațiile despre astfel de surse;
– cifra de afaceri a materialului forestier de reproducere și a bunurilor imobile pe care a fost înregistrată o sursă de semințe;
– actualizarea, completarea ori verificarea informațiilor referitoare la aceste surse de semințe din registrele de comerț ori altele similare;
– selectarea datelor cu caracter personal în vederea comercializării directe sub rezerva limitării art. 21.3 și 21.3 din Regulamentul UE 2016/679.
Agenția pentru Păduri este persoana responsabilă cu procesarea datelor, în registrele la care face referire secț. 32a par. 1[52].
Această agenție poate, pentru scopurile menționate în secț. 32b și 32c, să acorde acces direct la registrele la care face referire secț. 32a par. 1[53].
Agenția pentru Păduri este autoritatea însărcinată cu supravegherea respectării dispozițiilor prezentei legi și a regulamentelor adoptate în temeiul ei, cu excepția secț. 32a-32g[54];
Această autoritate de supraveghere are dreptul[55]:
– să obțină (la cerere) informațiile și documentele necesare supravegherii;
– de a avea acces la terenuri, mijloace de transport, clădiri sau alte spații închise (cu excepția locuințelor) pentru supraveghere, în cazul persoanelor fizice și juridice care desfășoară ca profesie activități de producție, import pentru comercializare ori comercializare de material forestier de reproducere.
Pentru exercitarea dreptului de acces (mai sus precizat) și obținerea accesului, această autoritate de supraveghere poate solicita asistență din partea autorităților de aplicare a legii[56].
Autoritatea de supraveghere poate, dacă este necesar, să prescrie ori să interzică anumite acțiuni, pentru a asigura respectarea dispozițiilor prezentei legi ori a regulamentelor adoptate în temeiul ei[57].
Deciziile de prescriere sau de interzicere a anumitor acțiuni pot fi combinate cu sancțiuni financiare[58].
Autoritatea de supraveghere poate impune, în cazul nerespectării deciziilor de punere în aplicare a anumitor acțiuni, ca acțiunea prescrisă să fie realizată pe cheltuiala celui în culpă[59].
În situația în care, în urma unei tăieri, pot rezulta măsuri de regenerare extinse și costisitoare, și există o îndoială rezonabilă cu privire la realizarea lor, Agenția pentru Păduri, poate dispune, în legătură cu acea exploatare, să fie furnizate garanții pentru a asigura finalizarea măsurilor de regenerare[60].
Garanțiile de mai sus pot fi, de asemenea, condiție pentru autorizarea de tăiere, în condițiile secț. 16 sau 27 par. 1[61].
Dacă Agenția pentru Păduri a decis ca garanțiile de mai sus să fie constituite, tăierea nu poate începe până ce acestea nu au fost constituite și aprobate[62].
În situația în care aceste garanții nu sunt constituite, Agenția pentru Păduri poate institui o interdicție de tăiere pentru exploatarea forestieră respectivă[63].
Guvernul (ori autoritatea publică desemnată de acesta) poate prevedea taxe speciale care să fie percepute în domeniile reglementate de prezenta lege și pentru acoperirea costurilor de supraveghere și control[64].
D. Sancționarea încălcării dispozițiilor în domeniu
Poate fi sancționată cu amendă ori închisoare de până la 6 luni, persoana care, intenționat ori din neglijență[65]:
– încalcă secț. 6b par. 1., secț. 10 par. 1 sau secț. 10a;
– încalcă secț. 15 sau condițiile care guvernează tăierea, impuse în conformitate cu secț. 18b sau 18c;
– încalcă secț 36 par. 3 sau interdicția de tăiere prevăzută la secț. 36 par. 4;
– nu respectă un ordin de executare sau încalcă o interdicție emisă pentru a asigura conformitatea cu secț. 31;
– încalcă, prin tăiere sau alte măsuri, secț. 25 par. 1 teza I, secț. 27 par. 1 sau o decizie privind tăierea emisă în temeiul secț 27 par. 3.
În cazuri de încălcare minoră, nu va fi impusă vreo sancțiune[66].
Poate fi sancționată cu amendă persoana care, intenționat ori din neglijență[67]:
– încalcă un regulament emis de Guvern ori de o altă autoritate publică desemnată de acesta, în temeiul secț. 7 par. 1 sau secț. 11;
– încalcă un regulament emis de o autoritate publică desemnată de Guvern, în temeiul secț. 10 par. 2, secț. 20 sau secț. 29 par. 1;
– nu îndeplinește obligația de notificare, în conformitate cu reglementările emise de Guvern ori de altă autoritate desemnată de acesta, în temeiul secț. 14;
– nu respectă un ordin de executare sau încalcă o interdicție emisă pentru a asigura conformitatea cu secț. 30.
În cazuri de încălcare minoră, nu va fi impusă vreo sancțiune[68].
[49] Secț. 32a par. 1 L.for.sv.
[50] Secț. 32b L.for.sv.
[51] Secț. 32c L.for.sv.
[52] Secț. 32e L.for.sv.
[53] Secț. 32f L.for.sv.
[54] Secț. 33 L.for.sv.
[55] Secț. 34 par. 1-2 L.for.sv.
[56] Secț. 34 par. 3 L.for.sv.
[57] Secț. 35 par. 1 L.for.sv.
[58] Secț. 35 par. 2 L.for.sv.
[59] Secț. 35 par. 3 L.for.sv.
[60] Secț. 36 par. 1 L.for.sv.
[61] Secț. 36 par. 2 L.for.sv.
[62] Secț. 36 par. 3 L.for.sv.
[63] Secț. 36 par. 4 L.for.sv.
[64] Secț. 37 L.for.sv.
[65] Secț. 38 par. 1 L.for.sv.
[66] Secț. 38 par. 2 L.for.sv.
[67] Secț. 38a par. 1 L.for.sv.
[68] Secț. 38a par. 2 L.for.sv.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.