Noul Cod civil român. Controverse și certitudini pe marginea actului juridic unilateral
Gabriel Tița-Nicolescu - aprilie 1, 2016Prima delimitare importantă pe care trebuie să o facem aici este între promisiunea unilaterală de a contracta făcută ca act juridic unilateral și promisiunea unilaterală de contracta manifestată ca act juridic bilateral. Prima situație presupune, în mod esențial (acest aspect fiind de esența actului juridic unilateral), ca emitentul promisiunii să nu încheie niciun act juridic cu destinatarul promisiunii; promisiunea de a contracta este emisă, are valoare juridică, devine obligatorie, însă este trimisă unei persoane sub forma unui act juridic semnat doar de emitent, destinatarul având dreptul să o accepte sau nu. Acesta este actul juridic unilateral, reglementat expres de art. 1.324 – 1.329 NCC, act care poate fi considerat, în aceeași măsură, ca având și valoarea unei oferte, oferta fiind, de asemenea, act juridic unilateral. Cea de-a doua situație presupune existența a două persoane, promitent și beneficiarul promisiunii, iar cele două persoane semnează o convenție în acest sens (numită promisiune, antecontract, precontract). În acest caz, actul juridic devine bilateral, întrucât avem două părți semnatare, iar efectele produse de un astfel de act sunt reglementate de art. 1.279 NCC (promisiunea de a contracta, în general) și, respectiv de art. 1.669 NCC (promisiunea de a contracta în materia contractului de vânzare). Dacă promisiunea este bilaterală, adică este asumată de ambele părți care promit să contracteze, atunci actul juridic bilateral este și un contract bilateral (sinalagmatic), pentru că amândouă părțile se obligă; dacă promisiunea este făcută doar de către una din cele două părți contractante, actul juridic rămâne bilateral (având două părți), însă contractul (convenția de promisiune) este unilateral, întrucât numai una dintre cele două părți se obligă. Aceasta este, prin urmare, diferența dintre promisiunea de a contracta ca și act juridic unilateral (despre care vorbim aici) și promisiunea de a contracta ca și act juridic bilateral; în același timp, în cadrul actului juridic bilateral, am observat, cu această ocazie, și deosebirea dintre promisiunea unilaterală de contracta și promisiunea bilaterală de a contracta.
Cea de-a doua delimitare trebuie făcută între actul juridic unilateral al promisiunii și pactul de opțiune, act juridic cu care asemănările sunt mult mai strânse. După părerea noastră, promisiunea unilaterală de a contracta – act juridic unilateral – se poate confunda cu pactul de opțiune privind contractul de vânzare, expres reglementat de art. 1.668 NCC. Acest pact de opțiune, deși este reglementat în materia actului juridic bilateral (în materia contractelor, mai exact, al contractului de vânzare), prezintă similitudini majore cu actul juridic unilateral despre care vorbim în acest material. În ceea ce ne privește, putem afirma, fără a greși în vreun fel, că pactul de opțiune privind un contract de vânzare asupra unui bun individual determinat nu este și nu poate fi o varietate a promisiunii emise sub forma actului juridic unilateral. Este adevărat că și în cazul pactului de opțiune, destinatarul sau beneficiarul pactului (promisiunii) are un drept de opțiune expres recunoscut de lege între a accepta sau nu oferta promitentului; este tot atât de adevărat, de asemenea, că și în pactul de opțiune, între data încheierii pactului și data exercitării opțiunii sau, după caz, aceea a expirării termenului de opțiune, nu se poate dispune de bunul care constituie obiectul pactului. Deosebirea majoră, din care derivă o serie întreagă de alte consecințe, constă în aceea că pactul de opțiune este, precum promisiunea de a contracta (actul juridic bilateral), o convenție, un contract, chiar dacă este un contract unilateral (întrucât numai promitentul pactului se obligă), în timp ce promisiunea despre care vorbim în acest articol este, prin definiție, un act juridic unilateral.
Concluzionând pe aspectele definitorii legate de noțiunea actului juridic unilateral sub forma promisiunii de a contracta, credem și noi, alături de alți autori, că termenul de angajament unilateral este mai corect și preferăm, prin urmare, să-l numim pe promitentul unui astfel de angajament sub titulatura de emitent al angajamentului sau al promisiunii.
2.3. Efectele promisiunii unilaterale. Promisiunea unilaterală produce efectele specifice unui act juridic unilateral, dacă sunt îndeplinite, după toate precizările făcute până acum, cel puțin două cerințe esențiale:
– în primul rând, promisiunea trebuie să fie suficient de clară, încât să se deducă faptul că este emisă cu intenția de a se obliga (condiție asemănătoare ofertei, despre care am vorbit deja);
– în al doilea rând, trebuie să nu se fi născut, încă, niciun contract din ofertă, cu alte cuvinte, oferta a fost emisă, este valabilă, însă nu a fost încă acceptată de destinatarul ei; după acceptare, efectele juridice sunt cele specifice efectelor contractelor.
Odată delimitat domeniul efectelor juridice ale unui angajament unilateral, reținem câteva reguli aplicabile în materie.
Astfel, de la data la care a luat naștere ca act juridic unilateral, promisiunea unilaterală este obligatorie; mai mult, promisiunea nu este în niciun fel condiționată de existența unei acceptări certe sau potențiale, aceasta fiind specificul acestei instituții juridice. Potrivit legii, promisiunea unilaterală făcută cu intenția de a se obliga independent de acceptare îl leagă numai pe autor, în timp ce destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut. Cu alte cuvinte, destinatarul promisiunii (îl numim destinatar, pentru a-l deosebi de beneficiarul din actul juridic bilateral care conține o promisiune) are un drept de opțiune legal :
• poate accepta promisiunea, caz în care actul juridic se va încheia potrivit condițiilor și elementelor stipulate în actul unilateral al promisiunii; destinatarul nu va putea accepta doar în parte oferta de contractare propusă prin promisiune și nici nu va putea modifica aceste condiții;
• poate refuza promisiunea, caz în care actul juridic promis nu se va încheia; destinatarul nu poate fi considerat sub nicio formă răspunzător pentru neacceptarea ofertei.
Acceptarea urmează să se facă în termenul specificat în promisiune, dacă este stipulat un astfel de termen. Dacă autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se consideră făcută pentru o anumită durată, potrivit cu natura obligației și cu împrejurările în care a fost asumată.
-
3. Promisiunea publică de recompensă.
3.1. Reglementare legală. Această instituție juridică este una de noutate, fiind reglementată expres pentru prima dată în legislația noastră, ca izvor distinct de obligații din categoria actelor juridice unilaterale. Situațiile practice în care poate apărea o astfel de ipoteză juridică sunt extrem de rare. Credem însă că legiuitorul a ales să abordeze problema promisiunii de recompensă într-un mod neașteptat de amănunțit, dat fiind caracterul tipic de act juridic unilateral al acestei instituții juridice. Astfel, este de observat încă de la început că promisiunea publică de recompensă beneficiază de două articole în actualul Cod civil (art. 1.328 și art. 1.329), fără a avea vreun corespondent în Codul civil anterior (de altfel, după cum am mai spus-o deja, Codul civil 1864 care și-a încetat existența în anul 2011 nu reglementa sub nicio formă actul juridic unilateral).
3.2. Noțiune și delimitări necesare. Promisiunea de recompensă este un act juridic unilateral, întrucât emană de la o singură persoană, și anume, de la persoana care face promisiunea. Se deosebește față de actul juridic bilateral (contract) și, sub acest aspect, chiar și față de actul juridic unilateral (promisiunea unilaterală despre care am vorbit mai sus) prin aceea că recompensa promisă este adresată, prin definiție, unor persoane nedeterminate.
Promisiunea de recompensă este un izvor de obligații întrucât persoana care promite o anumită prestație va fi obligată să și-o îndeplinească; cu alte cuvinte, recompensa, odată promisă, trebuie plătită.
Promisiunea publică de recompensă se deosebește față de contractul de joc și pariu reglementat de art. 2.264 – 2.266 NCC (joc și prinsoare, așa cum era denumit de vechiul Cod civil, în art. 1.636 – 1.638) prin simplul fapt că acesta din urmă este un contract, un act juridic bilateral care conferă părților drepturi și obligații specifice; în schimb, promisiunea de recompensă este un act juridic unilateral.
3.3. Efectele promisiunii de recompensă. Forța obligatorie a promisiunii. Promisiunea de recompensă produce, ca orice act juridic (unilateral sau bilateral) anumite efecte, mai exact, anumite obligații. Fiind vorba doar despre o singură persoană, rezultă că numai această persoană se va obliga printr-un astfel de act juridic. Prin urmare, ca orice act juridic, și promisiunea de recompensă este supusă principiului obligativității (reglementat expres de art. 1.270 din noul Cod civil[8]), cu precizarea, că, așa cum vedea, există o excepție de la irevocabilitatea actelor juridice, excepție care este de esența promisiunii publice de recompensă.
În aplicarea principiului forței obligatorii a promisiunii publice de recompensă, persoana care promite în mod public recompensa în schimbul executării unei prestații este obligat sa facă plata. Obligația de plată a recompensei promise subzistă nu numai atunci când cel care execută prestația știa despre acea recompensă, ci chiar și în cazul în care prestația a fost executată fără a se cunoaște promisiunea.
Dacă prestația a fost executată de mai multe persoane împreună, recompensa se împarte între ele, potrivit contribuției fiecăreia la obținerea rezultatului, iar dacă aceasta nu se poate stabili, recompensa se împarte în mod egal. Atunci când prestația a fost executată separat de mai multe persoane, recompensa se cuvine aceleia care a comunicat cea dintâi rezultatul.
3.4. Revocarea promisiunii. În cazul promisiunii publice de recompensă, spre deosebire de celelalte acte juridice, care nu pot fi revocate din moment ce au fost semnate (aspect ce derivă din principiul obligativității), avem de-a face cu o excepție veritabilă de la principiul irevocabilității actelor juridice. Astfel, potrivit legii, promisiunea publică de recompensă poate fi revocată în aceeași formă în care a fost facută publică sau într-o formă echivalentă. Cu privire la efectele revocării, trebuie să deosebim între două situații posibile: prestația nu fusese executată de nicio persoană ; prestația fusese deja executată.
În primul caz, odată revocată, promisiunea nu mai există, nu mai produce niciun efect, astfel că dacă prestația cerută nu a fost încă executată de nicio persoană până la data revocării, promisiunea de recompensă se stinge. Dacă însă revocarea a fost făcută fără justă cauză, autorul promisiunii datorează o despăgubire echitabilă care nu va putea depăși recompensa promisă celor care înainte de publicarea revocării au făcut cheltuieli în vederea executării prestației. Cu toate acestea, promitentul nu datorează despăgubiri, dacă dovedește că rezultatul cerut nu putea fi obținut. Dreptul la acțiunea în despăgubire se prescrie în termen de un an de la data publicării revocării.
În cel de-al doilea caz, revocarea nu mai produce efecte față de cel care, mai înainte de publicarea ei, a executat prestația; așadar, revocarea este inopozabilă, dacă nu a fost făcută în forma cerută de lege. Într-o astfel de situație, chiar dacă a fost revocată, promisiunea de recompensă trebuie plătită celui care a executat prestația cerută (credem că, și în acest caz, dreptul la acțiune prin care se solicită plata promisiunii se prescrie în același termen special de un an, iar nu în termenul general de 3 ani). În schimb, revocarea va produce efecte față de toate celelalte persoane, urmând ca promisiunea de recompensă să se stingă, cu aplicarea tuturor regulilor arătate în prima ipoteză.
[8] Concluzia rezultă și din dispozițiile art. 1.325 NCC care stipulează expres că regulile aplicabile contractelor se aplică în mod corespunzător și actelor juridice unilaterale.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.