Noul Cod civil român. Controverse și certitudini pe marginea actului juridic unilateral
Gabriel Tița-Nicolescu - aprilie 1, 2016New Romanian Civil Code. Controversies and certainties in relation to the unilateral act
In this article, the author presents the controversies and certainties of the new Civil Code in relation to the unilateral act.
The structure and the content of the study reveal the comments on the concept of unilateral act, on the legal regime applicable to unilateral acts, on the effects of unilateral acts, of legal regulation, on the concept and necessary delimitations, on the effects of unilateral promise, on the legal regulation of the public promise of reward, the concept and the necessary delimitations of the latter promise, on the effects of the promise of reward, the binding effect of the promise, as well as on the revocation of the public promise of reward.
Finally, the author formulates brief considerations regarding the public promise of reward.
Keywords: unilateral act; effects, public promise of reward; binding effect, revocation.
-
1. Considerații generale.
1.1. Noțiune. Plecând de la ipoteza definitorie care presupune nașterea unor obligații în virtutea manifestării de voință venite din partea unei singure persoane, actul juridic unilateral se regăsește, mai pregnant, în dreptul public și, mai cu seamă, în materia contenciosului administrativ și a contenciosului administrativ-fiscal. De pildă, un document de urbanism (certificat de urbanism sau autorizație de construire) sau, în dreptul fiscal, o decizie de impunere care are valoarea unui titlu de creanță (act administrativ-fiscal) sunt, neîndoielnic, acte juridice unilaterale emise sub forma actelor administrative (fiscale, după caz), definite ca atare de legea contenciosului administrativ sau de alte legi speciale. Aplicabilitatea practică și efectele pe care le produce emiterea unui act administrativ sunt ample însă acestea nu fac obiectul de studiu al dreptului civil, ci al dreptului administrativ sau al dreptului (material și procesual) fiscal; am amintit, totuși, această chestiune aici pentru a înțelege mai bine natura juridică, finalitatea unui act juridic unilateral, precum și locul real pe care îl ocupă acesta în viața juridică.
Ca principiu, nu se poate concepe nicio situație în care o persoană își poate crea unilateral, prin propriul său acord de voință, o creanță asupra unei alte persoane, nici chiar în dreptul fiscal, unde titlul de creanță fiscală se naște, e adevărat, prin emiterea unui act unilateral de către organul fiscal însă izvorul obligației de plată a creanței stabilite nu este voința potestativă a autorității fiscale, ci legea, care instituie în sarcina destinatarului titlului de creanță fiscală obligația de a plăti anumite taxe și impozite la bugetul public. Așadar, aceasta este prima chestiune de nuanță care ține de esența actului juridic unilateral, și anume, faptul că el poate da naștere doar unor obligații în sarcina emitentului său, iar nu unei creanțe în patrimoniul autorului său (sigur că, dacă privim această obligație din perspectiva celui care îi este destinat actul juridic, ea naște, implicit, și un drept de creanță în patrimoniul acestuia).
În dreptul privat, vechiul Cod civil nu aborda actele juridice unilaterale, așa cum o face actualul Cod civil, însă acestea erau incontestabil recunoscute de doctrină și jurisprudență, fie ca o situație normală, firească, a manifestării unui act de voință, fie ca o excepție de la regula potrivit căreia actele juridice trebuie să aibă cel puțin două persoane. Din acest punct de vedere, s-a creat o viziune duală, unii autorii susținând că actul juridic unilateral este un izvor de obligații distinct, în timp ce alții, dimpotrivă, contestând existența acestui izvor de obligații. În plus, pe linia celor care au susținut prima teorie, a apărut un alt motiv de controverse, în sensul unor discuții și contradicții (care mai sunt și în prezent) cu privire la situațiile practice în care avem de-a face cu un act juridic unilateral, întrucât, cu privire la o enumerare clară și limitativă a actelor juridice unilaterale, în doctrină, nu s-a emis nici până în prezent, un punct de vedere unitar. Constant – și aici se pare că nu avem controverse –, s-a reținut că în materia disciplinelor de drept legate de persoanele fizice, actele juridice unilaterale sunt inechivoce, dat fiind că ele au o formă de manifestare irefutabilă; de pildă, actul de recunoaștere a filiaței, a adopției, actul de acceptare a unei moșteniri etc. (viziune invariabilă, cu care și noi suntem de acord). În schimb, nenumărate opinii și teorii (unele de-a dreptul fantasmagorice), contradicții frecvente și contra-argumente (mai mult sau mai puțin întemeiate) pentru o situație sau alta care ar da naștere unui act juridic unilateral, s-au exprimat în materia care ne interesează pe noi aici, și anume, în dreptul obligațiilor contractuale. Asfel, unii autori au considerat că titlurile de valoare (prin care se naște obligația de plată a celui care subscrie un titlu la purtător) este un act juridic unilateral[1]; nu suntem de acord cu această teorie, întrucât, deși se susține tradițional că titlul de valoare are o cauză abstractă, el reprezintă, de fapt, în mod obligatoriu, o obligație asumată în cadrul un act juridic bilateral, adică are, întotdeauna, la bază o convenție (vânzare, schimb cu sultă, împrumut, locațiune etc.), iar titlul de valoare este doar o exteriorizare a acestei convenții. Alți autori consideră că, de pildă, și gestiunea intereselor altuia ar putea fi considerată un act unilateral, afirmație la care, de asemenea, nu achiesăm, întrucât, în fapt, gestiunea de afaceri (așa cum mai este cunoscută în doctrină) este un fapt juridic și, oricâte artificii juridice am folosi, nu o putem transforma în act juridic, fie el și unilateral.
Încercând să enumerăm și alte cazuri în care, potrivit doctrinei (destul de variate, e adevărat), avem de-a face cu un act juridic unilateral, reținem următoarele ipoteze[2], cu privire la care facem și scurte comentarii necesare (precizăm însă faptul că nu poate fi făcută niciodată o enumerare exhaustivă, situațiile practice care pot pune în discuție natura unilaterală sau bilaterală a unui act juridic fiind nenumărate):
– Promisiunea de premiere a unei lucrări în cazul câștigării unui concurs, în opinia noastră, acesta este un act juridic unilateral veritabil însă, de cele mai multe ori, acesta se manifestă tot printr-un act administrativ (de drept public), în practică, fiind vorba despre un concurs organizat de administrațiile publice locale cu privire la proiecte urbanistice sau de către alte instituții publice cu privire la anumite proiecte (consecințele care derivă din aceste acte sau din nerespectarea obligațiilor asumate în aceste acte sunt supuse legislației, inclusiv cea procesuală, specifică litigiilor de contencios administrativ, iar nu litigiilor civile) ;
– Subscrierea de acțiuni, în cazul constituirii unei societăți pe acțiuni prin subscripție publică care face obiectul dreptului societar; credem că acesta nu este un act juridic unilateral propriu-zis, întrucât, cel care subscrie acțiunile, chiar dacă actul de aderare la actul constitutiv al societății este ulterior (și nu are, prin urmare, calitatea de fondator), devine parte în contractul de societate ab initio, astfel că este asociat încă de la data înregistrării societății în Registrul comerțului (sau, putem spune, desigur, într-un mod peiorativ, că acesta este un „act unilateral”, așa cum este orice altă subscriere făcută în cadrul oricărei alte societăți, ceea ce, după părerea noastră, nu se poate susține și nu se poate argumenta cu succes);
– Actul de confirmare al unei nulități, în cazul în care vorbim despre nulitatea relativă, care poate fi confirmată; un astfel de act de confirmare a fost considerat uneori ca fiind un act juridic unilateral, lucru cu care suntem și noi de acord, dat fiind că, odată afectat de o cauză de nulitate, actul juridic (contractul) nu mai produce efecte, astfel că actul de confirmare nu mai poate fi pus pe seama îndeplinirii unei obligații contractuale (de vreme ce, acesta nu mai există, fiind nul), ci pe o manifestare unilaterală de voință venită din partea uneia dintre părți, care înțelege să dea din nou valoare actului juridic afectat de nulitate;
– Actul de înființare a unei fundații; potrivit legii, fundația, ca organizație (persoană juridică) nepatrimonială poate fi înființată fie prin voința mai multor persoane, fie prin voința unei singure persoane; doar în acest ultim caz, achiesăm și noi la teoria potrivit căreia actul de înființare a fundației este un act juridic unilateral;
– Actul de înființare a unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic; și o astfel de societate poate fi, de asemenea, înființată prin asocierea mai multor persoane (caz în care actul juridic este bilateral sau plurilateral) sau prin voința unei singure persoane, caz în care, într-adevăr, avem de-a face cu un veritabil act juridic unilateral;
– Oferta de purgă (reglementată de art. 1.804 din Codul civil anterior), operațiune prin care dobânditorul unui bun imobil ipotecat plătește creditorului ipotecar datoria pentru care se constituise ipoteca; avem rezerve cu privire la natura juridică a acestei situații însă potrivit noilor prevederi legale, nu mai prezintă un interes deosebit, astfel că nu mai insistăm asupra acesteia.
Interesant de precizat aici este și faptul că principala sursă de inspirație a Codului nostru civil actual (Codul civil Quebec) nu reglementează de o manieră aparte actele juridice unilaterale, așa cum, de altfel, nici Codul civil francez (încă în vigoare) nu o face (și, nefiind abordate distinct de Codul civil francez, nici Codul nostru civil anterior, care era aproape o copie a legii franceze, nu o făcea). De altfel, cele două acte normative (Codul francez și cel canadian) nici nu rețin actul juridic unilateral ca izvor de obligații, la capitolul introductiv referitor la obligații[3], motiv pentru care, în Canada și în Franța (așa cum s-a întâmplat și în dreptul nostru civil anterior) se pune în continuare problema recunoașterii actului juridic unilateral ca izvor de drept.
Din fericire, actualul Cod civil român abordează de o manieră distinctă, ca izvor aparte de obligații, actul juridic unilateral, astfel că discuțiile pe acest aspect s-au lămurit definitiv. În schimb, vor rămâne în continuare discuții cu privire la situațiile în care, în mod real, avem un act juridic unilateral. În ceea ce ne privește, pe lângă celelalte situații de mai sus, cu privire la care ne-am exprimat o părere afirmativă (care pot face însă obiectul și a unor alte ramuri sau discipline de drept), credem că, în viziunea noului Cod civil, care ne interesează pe noi aici, mai pot fi considerate acte juridice unilaterale producătoare de obligații, și testamentul, oferta și acceptarea ofertei (ca manifestări unilaterale prealabile încheierii unui contract), promisiunea unilaterală, promisiunea de recompensă.
Testamentul face obiectul unei discipline distincte de drept privat, și anume, dreptul succesoral; reținem doar aici că testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, într-una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață (art. 1.034 NCC)[4]. Oferta și acceptarea ofertei sunt abordate de Codicele nostru civil la capitolul privind încheierea (formarea) contractului, însă trebuie observat că aceste două manifestări de voință au, neîndoielnic, valoarea juridică a unor acte juridice unilaterale, până la momentul la care contractul se consideră încheiat (oferta și acceptarea ofertei sunt reglementate de art. 1.182 – 1.203 NCC). Vom aborda în acest capitol, prin urmare (după ce vom mai face și alte considerații introductive absolut necesare), doar promisiunea unilaterală și promisiunea publică de recompensă, acestea fiind, de altfel, reținute expres de lege la capitolul privind actele juridice unilaterale.
[1] De pildă, C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., pag. 100. Autorii propun să fie inclus în categoria actelor unilaterale contractul în folosul altuia (stipulația pentru altul), chestiune care nu poate fi acceptată, în opinia noastră, întrucât obligația promitentului este una asumată față de o altă parte, astfel că indiferent de caracterul sinalagmatic sau nu al obligației, actul juridic care conține stipulația este întotdeauna bilateral.
[2] S-au mai susținut și alte ipoteze de manifestare a actului juridic unilateral care, în mod evident, trebuie respinse, nefiind fundamentate (pentru enumerarea lor, a se vedea L. Pop, op.cit., pag. 332). De pildă, actul de revocare a unui contract sau de declarare a rezoluțiunii unui contract, declararea simulației, acceptarea cesiunii de creanță; aceste situații și alte ipoteze juridice similare, fiind manifestări ale drepturilor și obligațiilor care iau naștere in cadrul unui contract, nu pot fi considerate, în mod logic, manifestări unilaterale de voință, ele fiind sinalagmatice, corelative unor alte obligații.
[3] Așa cum arătam, Codul civil Quebec, Codul civil italian și alte coduri civile preferă să enumere izvoarele obligațiilor de o manieră mult mai simplă, similară enumerării făcute de doctrina noastră anterioară. Astfel, potrivit codurilor care merg pe această linie de abordare legislativă, obligațiile derivă din contract, precum și din orice act sau fapt de care legea leagă producerea anumitor efecte ale obligațiilor (art. 1.371 C.C.Q., art. 1.173 C. civ. italian).
[4] Actul juridic unilateral poate avea un obiect patrimonial (de pildă, promisiunea unilaterală de a contracta) sau nepatrimonial (de exemplu, actul de recunoaștere a filiaței). Evident, ceea ce prezintă un interes mai mare în dreptul civil obligațional este legatul testamentar, adică partea din testament care conține dispoziții patrimoniale și care produce astfel, efecte juridice, prin transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor defunctului către succesor.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.