Libertatea de gândire, de conștiință și de religie, „redimensionată” de perspectiva reglementării unui „drept al sufletului” – analiză transdisciplinară
Diana Maria Ilie - ianuarie 6, 2024În ceea ce privește Convenția Europeană a Drepturilor Omului, menționăm că și aceasta conține prevederi relative la întinderea exercitării drepturilor, stabilind la art. 15 că în caz de război sau alt pericol ce amenință viața națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsurile care derogă de la obligațiile prevăzute în Convenție, în măsura strictă în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional. Regăsim, de altfel, o similitudine marcantă între art. 18 al Pactului internațional și art. 9 din Convenție, acesta din urmă stipulând la alin. (2) că, „libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege, care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății, a moralei publice, a drepturilor și libertăților altora”.
Din aceste dispoziții juridice internaționale deducem că ne raportăm la două dimensiuni diferite de manifestare a libertății de gândire, conștiință și religie. Pe de-o parte vorbim de forum internum, care constituie sfera interioară a persoanei în plenitudinea sa absolută, manifestarea nefiind exteriorizată. Pe de altă parte, vorbim de forum externum, care implică exteriorizarea gândurilor, convingerilor prin relaționarea cu societatea de apartenență. În cazul libertății de religie aceasta este manifestată, de exemplu, prin faptul că fiecare persoană este liberă să adere la o anumită religie ca manifestare spirituală.
Și în cuprinsul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene regăsim dispoziții privind forța drepturilor garantate, nivelul protecției și interzicerea de a abuza de drepturi. Astfel, în ceea ce privește forța drepturilor, Carta stipulează că orice limitare a exercitării drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta trebuie prevăzută de lege, fiind respectat conținutul esențial al drepturilor. Carta invocă principiul proporționalității, în sensul în care limitările pot fi aplicate numai dacă ele sunt necesare și răspund efectiv interesului general recunoscut de Uniune sau necesității de a respecta drepturile și libertățile omului.
Sub „cupola” reglementărilor internaționale și regionale, dreptul național și-a creionat propriile dispoziții cu privire la îngrădirile legale ale drepturilor, Constituția României statuând la art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți faptul că exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, pentru desfășurarea instrucției penale ori pentru prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Urmând ideea aplicării principiului proporționalității, Constituția României prevede că „măsura restrângerii trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”. De remarcat faptul că art. 53 din Constituție nu indică în concret drepturile ale căror exercițiu poate fi restrâns și nu oferă o calificare legală a situațiilor concrete în care s-ar impune astfel de măsuri, aspecte care întăresc ceea ce încercăm să subliniem prin cercetarea noastră, și anume nesiguranța și existența unor norme abstracte, lipsite de siguranță și transparență într-un domeniu în care astfel de ezitări și lacune nu ar trebui permise.
Departe de „a pluti” în această sferă captivantă a filosofiei dreptului și moralei, libertatea pe care o analizăm comportă atât de multe nuanțe sociale, intelectuale și de conștiință, încât devine, într-adevăr, dificil să conturezi și să cuprinzi în reglementări uniforme limitele și restrângerile unei astfel de libertăți cum este cea a gândirii, conștiinței și religiei, restrângeri care se pot reflecta în opiniile dominante, în puterea sufocantă a mentalității comunității, în politica instituțională, în intervențiile de multe ori abuzive ale formelor de putere sau în birocrație. Toate acestea afectează în mod cert atitudinea liberală individualistă, fiind necesară o dezvoltare și acceptare a culturii diversității, prin cristalizarea a ceea ce se numește modus vivendi, prin recunoașterea naturii umane și diversitatea ireductibilă a persoanelor, în sensul în care fiecare ne confruntăm cu o „traiectorie individuală ca experiment unic de viață sau ca aventură a manifestării personalității”[47]. Tocmai această diversitate ar trebui să ghideze intervenția publică și să modeleze normele morale și legale, evitându-se amplificarea exagerată a puterii publice asupra individului, exercitată atât prin forța opiniei publice, cât și prin forța actului normativ. Acest mecanism subtil „îmbrăcat” în ideea de interes public și bune moravuri a „fragilizat” și „înăbușit” puterea interioară a individului. Există poate o sferă de acțiune în care societatea nu are interes, și acea sferă este conturată de „universul interior” al ființei umane, sentimentele, emoțiile sale, acea parte din existența omului care nu îl „atinge” decât pe el însuși. Aceasta este dimensiunea absolută a dreptului la libertatea de gândire și spirit a omului, ca domeniu lăuntric al conștiinței umane. Până la urmă, individul nu poate fi răspunzător în fața societății pentru ceea ce simte și gândește, atâta timp cât exteriorizarea acestora nu afectează interesele altor persoane.
Poate că cele mai dure restrângeri ale libertății de religie din România manifestate în anii de democrație s-au conturat în contextul pandemiei de COVID-19, mai precis în anul 2020, prin limitarea participării credincioșilor la manifestări de cult precum pelerinaje, restricții aferente Sărbătorilor Pascale, reguli speciale destinate oficierii slujbelor de Liturghie sau limitarea numărului de participanți în situația oficierii slujbelor de căsătorie și botez, subiecte care au generat mari controverse la nivelul societății românești. Concluzia instanțelor de judecată a fost că reacțiile autorităților au fost în acord cu principiile proporționalității și necesității, fiind exclusă folosirea excesivă a forței în atingerea obiectivelor de protecție sanitară.
Această divergență dintre libertatea religioasă, manifestată în dimensiunea sa forum externum și imperativul de protecție a sănătății publice, ca valoare colectivă supremă, a declanșat o adevărată provocare la nivel mondial în misiunea de a menține un echilibru legal, întrucât, așa cum am menționat în cercetarea noastră, normele sunt destul de abstracte în privința posibilelor restrângeri ale drepturilor, lăsând loc de interpretare. De exemplu, în acest context al pandemiei, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a apreciat că măsurile avansate prin Ordinul Executiv al Guvernatorului statului New York au fost excesive raportat la obiectivul urmărit, respectiv acela al protejării sănătății publice. Acest Ordin Executiv viza măsuri de protecție a sănătății publice care se răsfrângeau în special asupra organizării întrunirilor religioase. Astfel, Curtea a statuat că astfel de măsuri, deși justificate de protejarea sănătății publice, nu trebuie să fie intruzive în sfera libertăților indivizilor, circumstanțele extraordinare create de pandemia COVID-19 neputând constitui un pretext pentru limitarea non-necesară a drepturilor omului, atât protecția sănătății publice, cât și libertatea religioasă fiind egale ca importanță[48]. De altfel, Raportorul Special privind Libertatea de Religie sau de Credință a atras atenția asupra fenomenului de intensificare a antisemitismului de la izbucnirea crizei COVID-19, Raportorul exprimându-și îngrijorarea și cu privire la faptul că anumiți lideri religioși și politicieni au exploatat vremurile dificile din timpul acestei pandemii pentru a răspândi ura împotriva evreilor și a altor minorități[49]. Ca răspuns la astfel de comportamente, Organizația Mondială a Sănătății a elaborat și un Ghid Interimar referitor la conduita liderilor comunităților religioase în contextul pandemiei COVID-19[50], care stabilește orientativ o conduită corespunzătoare în sarcina conducătorilor religioși pentru a se asigura premisele gestionării corecte a unei pandemii, punându-se în discuție inclusiv ideea că astfel de cerințe de izolare pot afecta dramatic viața intra-psihică a oamenilor care vor dori să se refugieze în instituțiile de spiritualitate pentru a-și redobândi confortul mintal.
Depășind dimensiunea religioasă a libertății de gândire, conștiință și religie, ne vom îndrepta atenția asupra celelalte două dimensiuni ale acestei libertăți, mai puțin abordate în literatura de specialitate și mai puțin ancorate în practică și propagate în jurisprudența națională sau internațională. Într-adevăr, respectul pentru libertatea de conștiință, pentru care nu ar trebui să existe limite atâta timp cât convingerile personale nu sunt impuse altora și nu le dăunează, este foarte greu de atins, cu atât mai mult într-o lume globalizată și „invadată” de inteligența artificială.
Când predomină libertatea conștiinței și libertatea gândirii, o ființă umană poate trăi potrivit propriei idealizări, conștiința fiind cea care modelează alegerile umane și cea care le distinge de alte ființe. „Răsfoind” literatura de specialitate în materie de drepturi și libertăți, vom constata că libertatea de gândire, conștiință și religie este tratată cu precădere prin dimensiunea dreptului la religie prin libertatea de a alege, schimba și practica propria credință, de a o mărturisi sau nu, libertatea de conștiință fiind și ea conturată în dezvoltările din doctrină tot prin raportare la libertatea religiei. În realitate, uităm, de fapt, esența acestei libertăți, libertatea de conștiință fiind imperativă și mult mai cuprinzătoare decât libertatea de religie. Conștiința acoperă toate valorile pe care o ființă umană le prețuiește, indiferent dacă sunt de natură religioasă sau nu. În 2023, Raportorul special al ONU pentru libertatea de religie sau credință a raportat că există provocări alarmante care subminează eforturile privind prevenirea conflictelor, alte drepturi ale omului, inclusiv capacitatea de exprimare și capacitatea grupurilor minoritare de a participa la viața publică[51].
Trebuie să menționăm că în anul 2021, Raportorul special pentru libertatea de religie sau a credinței, Ahmed Shaheed, a prezentat în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite „Raportul privind libertatea de gândire”[52], acesta reprezentând primul moment de aplecare și reflectare asupra conținutului și domeniului de aplicare a libertății de gândire de la consacrarea acesteia în 1948 prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, dar și primul moment de conștientizare asupra faptului că libertatea de gândire a primit o atenție extrem de redusă în jurisprudență, legislație și studii, naționale sau internaționale, motivele neglijării istorice fiind considerarea acestei libertăți ca fiind un drept mai mult simbolic decât practic.
Această primă conștientizare manifestată la nivel internațional reprezintă un impuls important în reformarea acestei libertăți „acoperite de praf”, care ar putea fi redimensionată prin raportare la nuanțele multifațetate pe care la comportă, încorporând iată și ceea ce doctrina numește „un drept al sufletului”, pentru că libertatea de gândire, de conștiință și de religie nu poate fi interpretată rigid, ci într-o viziune unitară a ceea ce implică „universul interior” al ființei umane.
„Raportul privind libertatea de gândire” a fost rezultatul unor analize și reflecții interdisciplinare, prin interconectarea unor analize în materie de drept, psihologie, psihiatrie, neuroștiință, tehnologie digitală etc, ceea ce demonstrează încă o dată complexitatea acestei libertăți și necesitatea unei viziuni „păianjen”. Astfel, Raportul a identificat patru atribute posibile ale libertății de gândire, și anume: omul nu trebuie să fie forțat să își dezvăluie gândurile, nu trebuie să fie sancționat pentru gândurile sale, gândurile nu pot fi modificate nepermis și necesitatea promovării unui mediu favorabil libertății de gândire de către state. A rămas însă întrebarea dacă o astfel de conceptualizare este suficient de cuprinzătoare și convingătoare, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu deținem adevărul absolut sau o înțelegere comună riguroasă cu privire la ceea ce înțelegem prin „gând”.
Totodată, Raportorul special pentru libertatea de religie sau a credinței a examinat această libertate raportat la potențialele încălcări ale libertății de gândire, identificând următoarele șapte ramificații: tortura sau pedepsele crude, inumane sau degradante, supravegherea, prozelitismul coercitiv, eforturile de combatere a blasfemiei, libertatea intelectuală și educația, tehnologiile existente și emergente, sănătatea mintală și practicile de conversie. Aceste ramificații de reflecție demonstrează „ecoul” și gama potențială complexă de aplicare a libertății de gândire. Și când spunem libertate de gândire, ne putem referi și la libertatea de conștiință, aceasta comportând nuanțe similare, aproape identice de interpretare.
Cu privire la motivul neglijării libertății de gândire, cercetătorii au invocat și faptul că interesele care intră în sfera de protecție a acestei libertăți au fost acoperite și protejate de alte drepturi, cum ar fi libertatea de exprimare sau dreptul la viață privată.
Poate că tocmai faptul că este foarte greu de descifrat natura absolută a libertății de gândire a făcut dificil de stabilit în concret cum și când poate fi acest drept încălcat, însă considerăm că libertatea de gândire și de conștiință nu se poate identifica cu libertatea de exprimare, unde vorbim doar de forum externum, nu și de forum internum, adică acele convingeri intime ale ființei umane, care la rândul lor au nevoie de protecție prin reglementare. De altfel, libertatea de gândire și de conștiință rămâne pilonul esențial al susținerii și realizării celorlalte libertăți, inclusiv cea de exprimare. Până în prezent pare că legiuitorul a perceput ideea de gânduri doar raportat la manifestarea, exteriorizarea acestora prin vorbire sau comportament, însă libertatea de gândire, conștiință și religie prezintă un adevărat labirint de înțelesuri și reflecții, gândul și expresia fiind distincte din punct de vedere conceptual și practic. Raportorul sintetizează această legătură în ideea că „ele se angajează într-o buclă de feedback perpetuă în care exprimarea devine un vehicul pentru schimbul și dezvoltarea gândurilor, în timp ce gândurile alimentează la rândul lor exprimarea”. Există chiar un punct de ciocnire între libertatea de gândire și libertatea de exprimare, în sensul în care libertatea de exprimare ar putea fi „înghețată” de o libertate absolută a gândurilor unei persoane, gânduri care ar putea fi astfel afectate, „modelate” de exprimarea liberă a altei persoane. Acesta analiză dă naștere la rândul ei la alte nuanțe de interpretare și îngreunează procesul de reglementare cuprinzătoare a libertății de gândire.
Dintr-o perspectivă psihologică, au existat voci[53] care au susținut că gândirea începe cu un act social, care este interiorizat de oameni, cu toate că, în opinia noastră, o astfel de abordare ar anula independența și libertatea omului în gândire și conștiință, spre care aspirăm în analiza noastră.
Poate că lipsa de interes asupra conținutul acestei libertăți rezidă și în faptul că gândurile sau conștiința sunt intangibile, la fel cum este și „sufletul” ființei umane. Tocmai în această idee, Raportul menționat cuprinde și un studiu de neuroimagistică, în ideea demonstrării existenței gândurilor, potrivit căruia gândurile suicidale pot fi citite cu o acuratețe de 90%. Totodată, există studii care demonstrează posibilitatea de a modifica, elimina sau recupera amintirile oamenilor, precum și de a manipula gândurile acestora[54]. În acest context atât de vulnerabil, viziunea dominantă din literatura de specialitate cu privire la faptul că libertatea de gândire forum internum (nemanifestată) este un drept absolut, își pierde din credibilitate. Potențialul de a deveni totuși un instrument juridic puternic, care oferă o protecție adecvată, rămâne în modalitatea de reglementare și importanța acordată acestei libertăți „pierdute” în corolarul drepturilor și libertăților omului.
Foarte complex surprinde conceptul libertății de gândire cercetătorul și reprezentantul francez Rene Cassin, una dintre figurile importante în introducerea libertății de gândire, precum și reprezentantul libanez Charles Malik[55], aceștia subliniind „semnificația metafizică” a libertății de gândire „interioară”. Astfel, „gândirea” poate fi înțeleasă și interpretată ca însumând toate formele de activitate mentală nemanifestată, inclusiv „deliberarea, imaginația, credința, reflecția, raționamentul, gândirea, amintirea, dorința, simțirea, interogarea și dorința”[56]. Ceea ce trebuie punctat, este faptul că odată exteriorizate aceste gânduri, sentimente, raționamente, apar limite și bariere declanșate de protecția altor drepturi și libertăți. Gândul, la rândul lui, poate fi un produs al unui mix de sentimente, trăiri, principii de viață. În orice caz, filosofia minții și a sufletului este greu de pătruns de lumea juridică spre o fundamentare legală ideală, granițele dintre minte și lume nefiind nici ele clare. De altfel, există numeroase discuții filosofice recente care creează puncte de legătură între cunoașterea extinsă și atributele libertății de gândire.
Un element foarte sensibil rămâne posibilitatea de „alterare” a gândirii și a conștiinței, inteligența artificială fiind vizualizată pe harta posibililor factori de „manipulare” a gândirilor și conștiinței oamenilor. De altfel, relația dintre tehnologiile digitale, big data, inteligența artificială, neurotehnologia și drepturile oamenilor este un subiect extrem de sensibil și intens dezbătut la nivel global, fiind nevoie de o atenție sporită în reglementarea IA și de un cadru solid al protecției drepturilor și libertăților oamenilor, în special a persoanelor vulnerabile cum sunt copiii. Există numeroase reacții juridice în diverse domenii față de provocările IA și se încearcă o coagulare a reglementărilor în această zonă, care cu greu prinde contur datorită complexității domeniului, profesori cercetători francezi din Universitatea Paris sau Sorbonna anticipând cristalizarea unui „drept al inteligenței artificiale”, un drept de sine stătător, construit în virtutea propriilor principii și instituții de funcționare, așa cum susținem în cercetarea noastră creionarea unui „drept al sufletului”.
Deși în viziunea actorilor strategiilor globale inteligența artificială (IA) deține un potențial fabulos de îmbunătățire a vieților oamenilor, să nu uităm totuși de riscurile IA asupra omului, asupra drepturilor și libertăților sale, aceasta putând genera și multiplica prejudecăți existente la nivelul societății. Este nevoie de o analiză atentă din perspectiva siguranței umane, a sănătății și securității, a libertății, a vieții private și demnității, a nediscriminării, protecției datelor personale sau a autodeterminării. Sistemele de inteligență artificială pot deveni manipulatorii, discriminatorii sau pot produce prejudicii fizice, psihice, sociale și economice. Exemplificând astfel de aspecte, ne putem gândi la faptul că aceste sisteme IA pot perpetua prejudecăți sociale, pot manipula on-line comportamente ale copiilor, persoanelor în vârstă sau ale altor categorii de consumatori, prin exploatarea vulnerabilităților percepute în baza unor date și algoritmi avansați, forțându-se în masă deciziile comerciale, electorale etc.
În acest sens, Regulamentul UE privind serviciile digitale intrat în vigoare în noiembrie 2022[57] urmărește, de exemplu, să armonizeze abordarea statelor membre în eforturile de a crea „un mediu online sigur, previzibil și de încredere”, un mediu care să asigure respectarea drepturilor fundamentale stabilite în Cartă. Din perspectiva analizei noastre, art. 25 alin. (1) reprezintă un punct de interes și focalizare, întrucât interzice practicile înșelătoare și manipulatoare, cunoscute sub denumirea de „practici întunecate”, aducând în prim plan interdicția furnizorilor de platforme online în a-și „proiecta, organiza și exploata interfețele online într-un mod care ar induce în eroare sau manipula destinatarii serviciilor lor, ori într-un mod care ar denatura sau afecta semnificativ în alt mod capacitatea destinatarilor serviciului lor de a lua decizii libere și în cunoștință de cauză”.
Pătrunzând în această „buclă temporală a IA”, trebuie să amintim și faptul că în noiembrie 2021, cele 193 de state membre ale UNESCO au adoptat „Recomandarea privind etica inteligenței artificiale”, acesta devenind un prim acord global în etica IA, un prim „set” de standarde comune, universale, izvorâte din fenomenul globalizării. Nucleul Recomandării rezidă în ideea că IA trebuie să fie centrată pe om și să servească interesului omenirii[58]. La baza fundamentării acestei Recomandări au stat, desigur, instrumentele cadrului internațional al drepturilor omului, respectiv Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice etc.
La nivelul Uniunii Europene vorbim deja de propunerea unui Regulament UE privind inteligența artificială[59], în baza căruia sistemele IA considerate o amenințare clară la adresa siguranței, vieții și drepturilor persoanelor vor fi strict interzise prin noile reglementări, incluzând aici și aplicațiile care manipulează comportamentul uman prin ocolirea liberului arbitru al utilizatorilor („social scoring”), sistemele care exploatează vulnerabilitatea persoanelor și sistemele care permit autorităților publice să creeze profiluri ori punctaje pe bază de comportament social, scopul final fiind acela al asigurării unei legi centrate pe om, ghidată de principii etice.
Practicile de inteligență artificială menționate în proiectul de Regulament vor avea cu siguranță un impact semnificativ asupra drepturilor la libertatea de gândire și la integritatea mentală. De exemplu, art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Regulament interzice utilizarea sistemelor IA care „care utilizează tehnici subliminale fără ca persoanele să fie conștiente de acest lucru, pentru a denatura în mod semnificativ comportamentul unei persoane într-un mod care aduce sau poate aduce prejudicii fizice sau psihologice persoanei respective sau altei persoane sau care exploatează oricare dintre vulnerabilitățile unui anumit grup de persoane din cauza vârstei, a unui handicap fizic sau mental, pentru a denatura în mod semnificativ comportamentul unei persoane care aparține grupului respectiv într-un mod care aduce sau poate aduce prejudicii fizice sau psihologice persoanei respective sau altei persoane”. Și aici avem în vedere identificarea componentelor cheie ale gândirii sau conștiinței umane, cum ar fi raționamentul, reflecția, vulnerabilitățile cognitive sau afective etc, pe care IA are potențialul de a le exploata.
Considerăm că o regândire a drepturilor și libertăților tradiționale ale omului se impune cu prioritate în lumina (r)evoluției IA, care își conturează supremația prin progrese interdisciplinare și de vârf tehnologic precum robotica, nanotehnologia, biotehnologia, calculul cuantic, tehnologii wireless a cincea generație (5G) etc.
Conturarea unui „drept al sufletului” în corolarul legislației drepturilor și libertăților fundamentale printr-o abordare mai profundă a libertății de gândire sau de conștiință
Eleonor Roosevelt, Președinta Comisiei care a elaborat Declarația Universală a Drepturilor Omului, afirma faptul că „Drepturile omului trebuie înțelese prin lumea individului, prin cadrul imediat al vieții lui (locul unde trăiește, locul unde muncește sau învață etc). Dacă asemenea drepturi sunt golite de sens în aceste locuri, ele nu au nicio valoare nicăieri. Fără o acțiune concertată a cetățenilor pentru a asigura aceste drepturi în cadrul imediat al vieții lor, zadarnic vom căuta semne de progres în universul în care trăiesc”[60].
Ce reprezintă această „lume a individului”? Se poate rezuma această „lume interioară a ființei umane” la conținutul juridic actual al libertății de gândire, conștiință și religie? Am observat că cercetătorii au încercat să traducă „gândirea” sau „conștiința” ca însumând toate formele de activitate mintală și percepție mentală[61] nemanifestate, neexteriorizate, incluzând „deliberarea, imaginația, credința, reflecția, raționamentul, gândirea, amintirea, dorința, simțirea, interogarea și dorința”.
Doctrina sufletului datează dintr-o perioadă anterioară marilor descoperiri științifice, dintotdeauna existând un interes major pentru cercetarea și descoperirea acestui mister. Încă de la începuturi, marii filosofi considerau corpul uman ca o materie inferioară pentru „comorile” memoriei, misterul gândirii creative, profunzimea sentimentelor umane și gloria minții fiind asociate și atribuite sufletului, privit ca o „scânteie divină”.
Descartes, numit și „părintele filosofiei moderne” datorită abordării sale revoluționare a investigației filosofice, a conturat o astfel de poziție dualistă minte-corp, potrivit căreia, spre deosebire de alte sisteme fizice, oamenii sunt creați, constituiți în mod unic „dintr-o substanță imaterială – sufletul”, caracteristică esențială ce se desprinde de ideea de corp fizic. Prin termenul „minte”, Descartes a intenționat de fapt să reliefeze o varietate foarte mare de stări și procese mintale, cuprinzând aici inclusiv credințele, dorințele, intențiile, raționamentul, capacitatea lingvistică și emoția”. Înțelegem astfel că „mintea” așa cum a descris-o Descartes, se identifică cu ceea ce numim „suflet”. În altă ordine de idei, considerăm că toate acestea înseamnă mai mult decât „gând” sau „conștiință”, așa cum transpar din libertatea de gândire, conștiință și religie.
Ideea reglementării unui „drept al sufletului” completează în realitate această libertate lipsită în prezent de conținut și profunzime. Deși pare o abordare filosofică, libertatea de gândire ar trebui protejată atât în măsura în care se referă la procesul, raționamentul prin care ajungem la aceste credințe, sentimente, gânduri etc, cât și în măsura în care se referă la credințele pe care ajungem să le păstrăm, să le „încapsulăm” în conștiința noastră ca produse ale acestui proces.
În opinia noastră, libertatea de gândire, conștiință și religie își „revendică” dreptul de reformare legislativă prin „lărgirea” sferei de aplicare și interpretare ce ar viza contopirea cu viziunea[62] unui drept al sufletului, suflet care deși intangibil nu este deloc abstract și inexistent. Cum s-ar materializa acest lucru în reglementări, în norme de drept, rămâne o temă dificil de deslușit. Plecând de la afirmația lui Rumi din Declarația de la Beirut „există tot atâtea drumuri către Dumnezeu așa cum sunt suflete pe Pământ”[63], conștientizăm, de fapt, unicitatea fiecărei ființe umane, diversitatea modului de abordare și percepție a sensului și viziunii de reglementare a drepturilor și libertăților omului. În lucrarea sa „Spre un drept al sufletului…”, autoarea Cristina Elena Popa Tache vorbește despre o primă etapă care este afirmarea unui drept al sufletului și al biocâmpurilor formelor de viață prin trecerea de la fenomen la normă juridică, etapa a doua fiind concretizată prin necesitatea înființării unor instituții care să se ocupe de respectarea acestor drepturi speciale.
Tot Rene Descartes reflecta la sensul și înțelesul afirmației „Gândesc, deci exist” („Cogito Ergo Sum”), una dintre cele mai vestite teorii din filosofie. Încercând să „descâlcim” această filosofie de viață a lui Descartes, constatăm că mintea și trupul ființei umane se condiționează una pe alta, acesta afirmând că dacă și-ar pune la îndoială existența, vine gândirea care îi anulează orice urmă de îndoială cu privire la existență, și prin urmare, gândul îi confirmă existența. Am putea merge mai departe, prin extinderea teoriei la ideea conturată în cercetarea noastră, respectiv „gândesc, simt, deci exist”. Acest „simt” vine să certifice ideea de „suflet” care în opinia noastră îmbracă forma „emoției”, și care nu se poate identifica cu gândul sau conștiința, ci doar le poate „modela”, fiind în simbioză cu acestea, toate conturând „universul interior, intim” al ființei umane, care necesită un grad superior de reglementare și protecție, printr-o reflecție și aplecare mai profundă asupra acestei materii și asupra drepturilor și libertăților omului.
Această identitate și suprapunere minte-suflet statornicită în cultura noastră, vine chiar și din definiția oferită sufletului în dicționarele lingvistice. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, sufletul înseamnă „totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului, trăsătură de caracter, substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică, suflare, suflu, respirație (lat. suflitus înseamnă suflare)”. Observăm că este o împletire de concepte, de la cele specifice minții umane, conștiință, gânduri, intelect, la cele de ordin religios, poate și de aici această asociere de elemente în constituirea libertății de gândire, conștiință și religie. O asociere care încă reprezintă o enigmă juridică, greu de descifrat. Acest dualism minte-suflet, sinonimizat de legiuitor, trebuie totuși nuanțat. Ideea de „suflet”, care reprezintă principiul vieții, trebuie „ruptă” de ideea de „minte” care îmbracă forma gândurilor și conștiinței, acestea din urmă neputând îngloba și trăirile, emoțiile unei ființe umane, care împreuna cu gândul și conștiința conturează personalitatea și unicitatea omului. Această separare rezultă și din concepția creștinismului, care a adoptat viziunea filosofului grec Platon, potrivit căreia omul constă într-un trup muritor și un suflet nemuritor, moartea ducând la separarea sufletului de trup.
Pe aceeași linie de idei, Georges Burdeau acorda o nuanță distinctă drepturilor omului, calificându-le „prerogative abstracte”, recunoscute naturii umane, ca fiind opuse libertăților publice ca „prerogative efective”, susceptibile de realizare, adică de garantare și protecție juridică[64]. Cu toate că doctrina acordă astăzi aceeași valoare juridică atât drepturilor, cât și libertăților, confirmându-se că au același conținut și că toate desemnează o singură categorie juridică, și anume dreptul fundamental, considerăm că ideea promovată de Georges Burdeau își găsește aplicarea și în prezent. De ce? Pentru că anumite drepturi sau libertăți au rămas la stadiul de „prerogative abstracte”, și aici avem în vedere cu precădere libertatea de gândire și de conștiință.
Francis Crick, laureat al premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculare a ADN-ului, susținea în lucrarea sa „The Astonishing Hypothesis”, publicată în 1994, faptul că sufletul este o iluzie, perpetuată doar de credința noastră, sens în care, „bucuriile și necazurile, amintirile și ambițiile, sentimentul de identitate personală și de liber arbitru, toate acestea nu sunt nimic mai mult decât comportamentul unui număr uriaș de celule nervoase și al moleculelor asociate lor”. În acest sens, se încearcă demonstrarea faptului că vătămarea diferitelor regiuni ale creierului duc la schimbarea unor aspecte esențiale ale minții, care pot distruge capacitatea noastră emoțională, limbajul, amintirile, creativitatea, calități pe care mulți le atribuie sufletului[65]. Pe de altă parte, doctorul american Stuart Hameroff si fizicianul britanic Sir Roger Penrose au dezvoltat o teorie cuantică, potrivit căreia sufletul uman se regăsește în niște celule numite microtubuli, care se află la rândul lor în creier, în sensul că „starea noastră conștientă este astfel rezultatul efectelor gravitației din microtubuli…când un om se află în pragul morții, microtubulii își pierd starea de fapt, dar informația din ei nu se distruge, ci se împrăștie. Cu alte cuvinte, sufletul nu moare, ci se reîntoarce în spațiu”[66]. Totodată, neurologul spaniol Joaquin Fuster a dezvoltat teoria potrivit căreia atât memoria, cât și sufletul transpar din marea rețea neuronală a creierului, fiind conectate una cu cealaltă[67]. Dacă ne întoarcem în perioada renascentistă, vom constata că și Leonardo Da Vinci susținea că sufletul se află într-o zonă profundă a creierului, mai precis deasupra chiasmei optice. Indiferent unde s-ar afla sufletul, suflet pe care de cele mai multe ori noi îl percepem la nivelul toracelui, afirmând că „avem un gol în stomac” atunci când emoția este de o intensitate foarte mare, acesta rămâne un fenomen complex pe care oamenii de știință continuă să îl studieze și cerceteze, iar legătura dintre creierul uman și credință este un fapt real care „dezvelește” o ramură interdisciplinară de știință, numită neuro-teologie. Chiar și serotonina este intitulată „molecula credinței”, profesorul și neurochirurgul de excepție al zilelor noastre, Alexandru Vlad Ciurea, afirmând că esența sufletului se află în partea centrală a creierului, și nu la nivelul inimii. Acesta aduce în discuție dualismul creier-inimă, creierul reprezentând „bijuteria” și elementul esențial de comunicare interumană, de trăire, iubire și credință[68].
Pentru că nu ne propunem să realizăm o analiză exhaustivă a legăturii creier-minte-suflet, ne vom rezuma la a evidenția faptul că specialiștii în neuroștiințe afirmă că nu este o exagerare atunci când spunem despre creierul uman că este cel mai complex lucru descoperit în Univers. Nici nu mai contează unde se află sufletul, ci că undeva, în acest corp uman, există în noi.
Faptul că celulele creierului sunt vizibile, însă conștiința, gândul sau sentimentele ființei umane sunt invizibile, nu echivalează cu inexistența, iar acest lucru este întărit și de Hotărârea pronunțată la data de 20 aprilie de către judecătorul Marc-Andre Blanchard, din cadrul Curții Superioare din Quebec, potrivit căruia „sufletul uman există”. În speță, obiectul dedus judecății a fost dacă unei persoane religioase i se poate cere să-și înlăture simbolurile religioase în timpul programului de lucru, iar răspunsul instanței a fost unul negativ, în sensul că „această încălcare ar ajunge chiar la sufletul sau chiar la esența acelei persoane”[69]. Pe de altă parte, în cercetarea noastră am observat cum în jurisprudența altor state, a prevalat interesul social, mai precis cel profesional, în interpretarea libertății de gândire, conștiință și religie. Este vorba de cauza Eweida și alții împotriva Marii Britanii, dezvoltată mai sus, în care Curtea a considerat că interesul angajatorului de a proiecta o anumită imagine companiei aeriene, care interzicea salariaților să poarte crucifix la locul de muncă, este unul incontestabil legitim. De aici rezultă o diversitate în interpretare și materializare a acestei libertăți, aplicată și respectată diferit de la un stat la altul. În realitate, „umerii” jurisprudenței poartă această misiune de interpretare și de identificare a unor prezumții sau teorii „racordate”, desigur, la cultura și valorile comunității respective, teorii integrate în motivarea unor astfel de hotărâri judecătorești.
Pornind de la ideea surprinsă de judecătorul din Quebec, și anume că sufletul este esența unei persoane, ne îndreptăm atenția asupra conceptualizării acestuia în viziunea doctrinei actuale, care descrie sufletul ca fiind „realitatea spirituală și filosofică a fiecărei ființe umane…acesta constituie principiul călăuzitor al vieții sale și implică fie dezvoltarea, fie scleroza personalității sale…ca să simplificăm, sufletul poate fi rezumat prin sensul vieții pe care și-o dă, prin relația cu lumea pe care a întemeiat-o”[70]. În acest context, religia aleasă, confesiunea practicată sau practica de dezvoltare spirituală, elementele aflate în vizorul legiuitorului, doctrinei și jurisprudenței, devin irelevante, în sensul că tot ce contează devine percepția ființei umane asupra mediului său sufletesc, dar și asupra „mediului sufletesc al celorlalte forme de viață”, care naște ideea necesității identificării unor reglementări unificate și un sistem legislativ eficient, spre o evoluție spirituală. De suport legislativ are nevoie, de exemplu, și medicina alternativă sau complementară, potrivit unui Raport al Organizației Mondiale a Sănătății[71], 88% din statele membre recunoscând utilitatea acestor terapii, iar o parte dintre ele dezvoltând chiar și reglementări în acest sens. Este vorba de intervențiile terapeutice, precum acupunctura, presopunctura, Reiki, Tai Chi, Chi Gong etc., care influențează tulburările biocâmpului. De exemplu, în anul 1937, în România a fost înființată Societatea Română de Acupunctură, recunoscută la nivel oficial de Ministerul Sănătății 22 de ani mai târziu. Cercetătorii vorbesc iată de aspecte intangibile ale ființei umane, directorul The Center for Biofield Sciences referindu-se la energia vitală despre care se crede că ar curge prin corpul uman. O utilizare uniformă și sigură a acestor terapii implică, de asemenea, elaborarea unor politici și reglementări care să integreze astfel de practici în sistemele de sănătate. Este evident că avem nevoie de crearea unor punți între știință, credințe spirituale ale omului și lege, în beneficiul omenirii, întrucât aceste evoluții în cercetarea corpului și spiritului uman, în științele vieții, implică valențe din ce în ce mai complexe care impun asigurarea unui regim juridic eficient. Vorbim până la urmă de un drept de proprietate pe care îl au oamenii asupra propriilor biocâmpuri. Aceste terapii sunt bazate exclusiv pe energia umană și au o strânsă legătură cu sufletul. Să nu uităm de ideea de „aură” sau „chakre”, intens dezbătută și aprofundată în stil multidisciplinar, atât de filosofi, cât și de medici, preoți, oameni de știință, afirmându-se că oamenii dețin o energie ce poate avea o influență bună sau rea asupra sănătății persoanelor din jurul lor, iar culoarea aurei poate varia de la persoană la persoană în funcție de modul de viață, „atmosfera umană”, cum i se mai spune aurei putând fi utilizată în diagnosticul și prognosticul medical[72].
Considerăm că pe lângă nevoia de reformare a libertății de gândire, conștiință și religie, scenariu pe care l-am contemplat în analiza noastră interdisciplinară, se impune o resetare profundă a drepturilor și libertăților omului prin asimilarea noii viziuni naționale și internaționale, și anume reglementarea unui drept al sufletului, ca ramură distinctă, prin care legiuitorul să acorde o importanță deosebită și zonei spirituale a ființei umane, drumul fiind deja deschis cu măiestrie și suflet de cercetătorii cu viziune.
Doctrina franceză[73] definește persoana ca fiind „uniunea dintre suflet și corp, la care se adaugă viața”, idee preluată și transpusă la nivel intern și de doctrina juridică română[74]. „Să ne întindem” mințile către orizonturi mai largi decât cele cu care suntem familiarizați și să „deschidem porțile” unor discipline, ramuri de drept inovatoare și necesare, totodată, cum este și reglementarea unui drept al mediului sufletesc, inclusiv energetic, configurat ca un ansamblu de norme „care reglementează raporturi patrimoniale și nepatrimoniale între toate formele de viață, pe baza egalității lor juridice în fața unor astfel de drepturi subiective (…) drepturile în ansamblul lor, ce au legătură cu sufletul și cu câmpurile energetice ale formelor de viață, se prefigurează ca având putere de opozabilitate, sens în care apar ca drepturi absolute, care pot avea atât o natură patrimonială, cât și una nepatrimonială, și care, ca grad de autonomie, sunt drepturi principale ce oferă titularilor lor siguranță deplină întrucât își produc efectele imediat, definitiv și irevocabil, fiind drepturi pure și simple”[75]. În acest sens, „dreptul sufletului” poate fi încadrat în corolarul drepturilor absolute recunoscute până în prezent, inseparabil legate de persoana umană, cum sunt dreptul la sănătate și integritate fizică sau psihică, dreptul la onoare și reputație sau dreptul de proprietate. De altfel, extrapolând dreptul civil spre un drept al sufletului, putem avea în vedere raporturile nepatrimoniale, de natură morală, ce pot forma la rândul lor obiect de reglementare și interes pentru un astfel de drept, dreptul internațional, în special cel umanitar având poate cel mai mare potențial de a dezvolta izvoarele, principiile și mecanismele de reglementare în sedimentarea acestui nou drept care să confere mai multă forță juridică paletei de codificări actuale privind drepturile și libertățile omului.
CONCLUZII
Transdisciplinaritatea rămâne știința capabilă să ofere metode diverse care să elimine obtuzitatea și rigiditatea viziunii noastre și să țină pasul cu evoluția umanității, prin contopirea unor reglementări complexe și multifațetate în drumul spre evoluția spirituală. Într-o eră globalizată, „zdruncinată” de revoluții industriale, de digitalizare, robotică, dar și spiritualizare, dreptul, ca știință în sine, nu își permite „să hiberneze”, să stagneze. Legea este creație, o creație nu doar în slujba omului, ci în slujba echilibrului, armoniei cu tot ce ne înconjoară și recunoștinței pentru viață, pe care le datorăm universului, sau altfel spus, lui Dumnezeu, creatorul acestui univers, așa cum îl percepem și înțelegem fiecare dintre noi, unici fiind.
Să contribuim împreună la arhitectura contemporană a drepturilor omului, o arhitectură în care libertatea de gândire, conștiință și religie ocupă un loc aparte. Fiecare legislație evoluează prin prisma credințelor sale, prin prisma valorilor sale morale și culturale. Să nu uităm că legislația noastră „stă” pe temelia valorilor creștine. Formula oficială cu care ne încheiem orice jurământ este „așa să îmi ajute Dumnezeu”, care trezește în noi conștientizarea dreptății, echității, dar mai presus de toate iubirea și iertarea, respectul reciproc în ideea de lege a bumerangului, potrivit căreia totul se întoarece la tine cum așa cum ai transmis, după faptă și răsplată. La fel se întâmplă și în cazul dualismului acesta dintre sine, ființa umană și lumea exterioară, înțeleasă prin tot ceea ce ne înconjoară, natură, plante, animale. Este un proces, un flux permanent de schimb reciproc care trebuie să rămână în perfect echilibru. Să nu uităm nici de dictonul latin „nihil sine Deo”, tradus prin „nimic fără Dumnezeu”, care datează din secolul al XIX-lea și care timp de aproape opt decenii, între 1866 și 1947, a fost simbolul și crezul sistemului nostru politic, devenind un simbol al regalității.
Într-o societate în care predomină libertatea conștiinței, libertatea gândirii, libertatea religiei, dar și dreptul la exprimare al fiecărui om potrivit propriei infuzii de valori, propriei idealizări și credințe spirituale trecute prin filtrul conștiinței curate, și modelate de credința în Dumnezeu și ideal universal, dezvoltarea și creșterea sunt inevitabile. Libertatea de gândire și conștiință reprezintă temelia libertății de exprimare, acea exprimare care conferă valoare cuvintelor. Se zice că mulți oameni vorbesc înainte să gândească, dar cuvintele pot fi uneori „avalanșa” frământărilor noastre interioare, care ne pot „vindeca sufletul”. Nu degeaba se spune „gândește pozitiv”, pentru ca asta duce la a acționa pozitiv, la exteriorizare, adică acel forum externum de care vorbeam în analiza noastră. Așa cum spunea Tesla, suntem energie, frecvență și vibrație, în sensul în care, în baza gândurilor noastre, sufletul emite o frecvență, frecvență care în baza energiei ființei umane exteriorizează vibrație. Până la urmă „suntem ceea ce gândim”, să clădim o conștiință în acord cu legea universală a iubirii, pentru că fericirea ne-o construim prin puterea interioară, așa cum subtil o interpreta Dale Carnegie: „Adu-ți aminte că fericirea nu depinde de ceea ce ești sau ceea ce ai. Ea depinde doar de ceea ce gândești”.
Libertatea de gândire, conștiință și religie, reformată prin ideea „coagulării” cu un drept al sufletului, poate deveni un drept absolut, dar și „contondent” în interpretare. În forma actuală, această libertate, așa cum este reglementată și dezvoltată în literatura de specialitate și jurisprudență, este una mult prea simplistă, care nu reușește să surprindă gama complexă de modalități în care poate fi metamorfozată.
Avem nevoie de consolidarea unei perspective globale puternice, prin dezvoltarea și implementarea unor instrumente legislative și standarde care să se fundamenteaze și să se dezvolte în jurul „nucleului dur” al drepturilor omului, prin care s-a câștigat demnitatea umană, s-au consolidat justiția, dezvoltarea socială și economică, bunăstarea fizică și psihică, diversitatea umană și interconectarea cu tot ce ne înconjoară.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[47] Pentru dezvoltare a se vedea Mill, John Stuart, Despre libertate. Cum ne apărăm de tirania majorității, tradusă din engleză și prefață de Adrian-Paul Iliescu, Ediția a III-a, Ed. Humanitas, București, 2014, pp. 9, 14, 41, 51, 60-68, 178-179.[48] Pentru dezvoltare a se vedea Voiculescu, Nicolae, Berna, Maria-Beatrice, Exercitarea libertății religioase în contextul pandemiei COVID-19: între responsabilitate și reacții emoționale, 23 decembrie 2020 – https://www.universuljuridic.ro/exercitarea-libertatii-religioase-in-contextul-pandemiei-covid-19-intre-responsabilitate-si-reactii-emotionale/.[49] https://www.ohchr.org/EN/NewsEvents/Pages/DisplayNews.aspx?NewsID=25800&LangID=E.
[50] Ghidul este disponibil accesând https://www.who.int/publications/i/item/practical-considerations-and-recommendations-for-religious-leaders-and-faith-based-communities-in-the-context-of-covid-19?gclid=Cj0KCQiA8dH-BRD_ARIsAC24umYO9IDK1RFVKUtXHOVE7RfGHEWTd1gC62OdIYYb1VQHJ8qjiW1QfgUaAuwAEALw_wcB.
[51] United Nations Human Rights, Office of the High Commision, Module 1: Freedom of conscience, https://www.ohchr.org/en/faith-for-rights/faith4rights-toolkit/module-1-freedom-conscience.
[52] O’Callaghan, Patrick, Olga Cronin, Brendan D. Kelly, Bethany Shiner, Joel Walmsley & Simon McCarthy-Jones, The right to freedom of thought: an interdisciplinary analysis of the UN special rapporteur’s report on freedom of thought, The International Journal of Human Rights, 29 iunie 2023, https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/13642987.2023.2227100.
[53] L.S. Vygotsky, Mind in Society: The Development of Higher Mental Processes, Ed. Michael Cole and others, Cambridge, MA: Harvard University Press, 1978, apud O’Callaghan, Patrick, Olga Cronin, Brendan D. Kelly, Bethany Shiner, Joel Walmsley & Simon McCarthy-Jones, The right to freedom of thought: an interdisciplinary analysis of the UN special rapporteur’s report on freedom of thought, op.cit.
[54] Ahmed Shaheed, Interim report of the Special Rapporteur on freedom of religion or belief: Freedom of Thought. A/76/380. United Nations, Geneva, 2021, https://www.ohchr.org/sites/default/files/Documents/Issues/Religion/A_76_380_AUV.docx.
[55] UNECOSOC, Commission on Human Rights, Third Session, Summary Record of the Sixtieth Meeting, 10.
[56] Lucas Swaine, ‘Freedom of Thought as a Basic Liberty’ Political Theory 46, no. 3/2018, pp. 405–425, 411, apud O’Callaghan, Patrick, Olga Cronin, Brendan D. Kelly, Bethany Shiner, Joel Walmsley & Simon McCarthy-Jones, The right to freedom of thought: an interdisciplinary analysis of the UN special rapporteur’s report on freedom of thought, op. cit.
[57] Regulation (EU) 2022/2065 of the European Parliament and of the Council of 19 October 2022 on a Single Market For Digital Services and amending Directive 2000/31/EC (Digital Services Act) (Text with EEA relevance) – https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex%3A32022R2065
[58] Pentru dezvoltare a se vedea Duminică, Ramona, Ilie, Diana Maria, Ethical and legal aspects of the development and use of robotics and artificial intelligence. Protection of human rights in the era of globalization and digitization, Journal of Law and Administrative Sciences, No.19/2023 – https://jolas.ro/wp-content/uploads/2023/06/jolas19a3.pdf.
[59] Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI DE STABILIRE A UNOR NORME ARMONIZATE PRIVIND INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ (LEGEA PRIVIND INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ) ȘI DE MODIFICARE A ANUMITOR ACTE LEGISLATIVE ALE UNIUNII, COM/2021/206 final, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52021PC0206.
[60] „The Draft Declaration of Human Rights”, New York Times, June 19, 1948. ProQuest, EBSCO, Indiana University, Bloomington.
[61] Potrivit Dicționarului Explicativ Român din 2009 și DOOM 2, „mintal” și „mental” au semnificații diferite. „Mintal” înseamnă „privitor la minte”. Așadar, vom spune „calcul mintal”, „tulburări mintale” etc. „Mental” înseamnă „privitor la mentalitate”, „schimbare mentală” (adjectiv), dar și „mentalul colectiv” (substantiv).
[62] Cristina Elena Popa Tache,, MARTIN-LAGARDETTE, Jean-Luc, Après les droits de l’homme, le droit de l’âme et du Biochamp des êtres. Notes théoriques et d’acceptabilité, op.cit. – http://www.reseau-terra.eu/article1450.html
[63] United Nations Human Rights, Office of the High Commissioner, Countdown to Human Rights Day – https://www.ohchr.org/en/faith-for-rights/faith4rights-toolkit/module-1-freedom-conscience.
[64] Burdeau, Georges, Les libertes publiques, L.G.D.J., Paris, 1966, p. 12, apud Purdă, Nicolae, Diaconu, Nicoleta, Protecția juridică a drepturilor omului, op. cit., p. 25.
[65] https://www.descopera.ro/stiinta/11324088-au-oamenii-suflet-iata-care-este-raspunsul-stiintei.
[66] https://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/cercetatorii-au-dovda-sufletul-exista-si-se-gaseste-in-creier.html.
[67] Jose Roldan, Maria, Sufletul se află în rețeaua creierului, 10 august 2020 – https://www.recursosdeautoayuda.com/ro/el-alma-esta-en-la-red-del-cerebro/.
[68] A se vedea Ciurea, Alexandru Vlad, Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor, Bookzone, București, 2022, p. 147.
[69] Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., pp. 69-70.
[70] Ibidem 60, p. 10.
[71] WHO GLOBAL REPORT ON TRADITIONAL AND COMPLEMENTARY MEDICINE 2019 – https://iris.who.int/bitstream/handle/10665/312342/9789241515436-eng.pdf?isAllowed=y&sequence=1
[72] Steiner, Rudolf, Creeger, Catherine E., Theosophy – An introduction to the Spiritual Processes in Human Life and in the Cosmos, Hudson, New York, 1994, p. 159, sau Walter John Kilner, Atmosfera umană, apud Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., pp. 49-50.
[73] Terre, D., Les questions morales du droit, PUF, Paris, 2007, p. 66.
[74] Chelaru, Eugen, Chelaru, Marius, Drept civil. Persoanele, Editura C.H. Beck, București, 2023, p. 6.
[75] Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., p. 70, p. 90.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.