Libertatea de gândire, de conștiință și de religie, „redimensionată” de perspectiva reglementării unui „drept al sufletului” – analiză transdisciplinară
Diana Maria Ilie - ianuarie 6, 2024Libertatea de gândire, de conștiință și de religie prin filtrul instrumentelor juridice internaționale, regionale și naționale. Reflecții asupra îngrădirii legale a exercitării drepturlor și identificării echilibrului dintre suveranitatea și manifestarea personalității ființei umane în raport cu prevalența interesului general
Am putea „încapsula” libertatea de gândire, de conștiință și de religie în motto-ul „Omul este în sine propriul său guvern”[27], un motto scurt, dar care spune mult și din care pot izvorî multiple reflecții interdisciplinare cu privire la conținutul juridic și domeniul de aplicare al acestui drept fundamental, un drept cu nuanțe și interpretări atât de complexe încât legiuitorul nu a reușit nici până astăzi „să-i surprindă” esența. Libertatea de conștiință și de gândire este, în realitate, matricea indispensabilă a oricărei alte forme de libertate, matricea care conectează dimensiunile noastre fizice, emoționale și mentale. Problematica complexă a libertății de conștiință, gândire și religie se remarcă prin aspectele psihologice, religioase, filosofice și etice pe care le pune în discuție, dând naștere unor prerogative care fuzionează, contopesc, cele mai personale trăiri, căutări, întrebări sau ezitări ale ființei umane, intim legate de spiritualitatea și personalitatea sa.
Este acest cadru legal supus analizei noastre suficient de cuprinzător? Poate fi el conceptualizat în alte moduri? Ce înseamnă pentru noi oamenii această libertate de gândire, conștiință și religie? Cum o percepem? Este gândul „racordat” la suflet? Vom constata că primul impuls în a oferi un răspuns va fi cel legat de libertatea de a ne alege religia, uitând să reflectăm asupra a ceea ce este de fapt cel mai important, și anume libertatea conștiinței noastre, libertatea gândurilor noastre, drepturi atât de sacre și atât de intime nouă, ca ființe umane, dar „modelate” subtil de societatea în care trăim, încât ne sfiim să le exteriorizăm pentru a nu ieși din șablonul creionat de interesul general care înclină întotdeauna balanța, chiar și în cazul nucleului dur al drepturilor omului. Este un fel de „simț” al autoidentificării cu societatea căreia îi aparținem. Dimensiunea religioasă a acestei libertăți este cea care și-a găsit aplicarea practică în jurisprudența internațională și națională, dimensiunea ce ține de conștiință și gândire a ființei umane fiind lăsată într-un con de umbră. Pentru a determina exact ce ar trebui să fie „acoperit” de dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie, poate fi mai dificil decât am crezut.
Ceea ce ne propunem prin această cercetare este tocmai ideea de conștientizare a acestei libertăți, libertate care are nevoie de reformare legislativă pentru a depăși stadiul de „atenție redusă” și valoare simbolică la nivel internațional și regional. În realitate, sfera de protecție juridică este foarte redusă raportat la faptul că natura absolută și conținutul libertății de gândire sau conștiință nu pot fi atinse de legiuitor, aspect care subminează, de altfel, aplicarea sa practică.
Analiza noastră vizează suprapunerea acestei gândiri nemanifestate, care ar trebui să se bucure de protecție juridică absolută, cu ideea conturării unui drept al sufletului, un corolar al sentimentelor, credințelor spirituale și trăirilor ființei umane. Acestea sunt interdependente și necesită cu siguranță o atenție deosebită și o reformare a libertății de gândire, conștiință și religie, prin redimensionarea nucleului dur al drepturilor și libertăților omului dintr-o altă perspectivă, mult mai profundă și deloc ireală, ci materializată în știința cognitivă și filosofia minții.
Vom supune analizei acest „sanctuar” interior al ființei umane după o scurtă incursiune în istoria reglementării libertății de gândire, conștiință și religie, pentru a juxtapune reglementările, jurisprudența și interpretările cercetătorilor în materie, într-o viziune inter și transdisciplinară. Scopul rămâne descoperirea complexității și efervescenței acestui labirint de sensuri și înțelesuri a unei libertăți fără contur, care își revendică nevoia de reformare legislativă într-o eră a digitalizării, în care inteligența artificială vulnerabilizează integritatea mintală și mentală prin alterarea nepermisă a gândurilor. Nevoia de reformare legislativă vine și din dimensiunea sa susceptibilă de limitări, provocare asupra căreia ne vom apleca în cadrul acestei secțiuni, fiind esențial să stabilim raportul dintre putere și individ într-o societate democratică.
Libertatea gândirii, conștiinței și religiei este recunoscută în toate doctrinele mondiale, fiind consacrată în instrumente internaționale și regionale fundamentale, precum Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional privind drepturile civile și politice, Convenția europeană a drepturilor omului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului aduce în atenție faptul că libertatea de gândire, conștiință și religie este una „dintre fundamentele unei societăți democratice în sensul Convenției. Aceasta ține de ideea de pluralism – idee dobândită cu greu de-a lungul secolelor – inerentă pentru o asemenea societate”[28].
În cuprinsul Declarației Universale a Drepturilor Omului este stipulată în plenitudinea elementelor sale componente libertatea de gândire, de conștiință și de religie, art. 18 explicitând-o în următoarele coordonate: orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, conștiinței și religiei, drept care implică libertatea omului de a-și schimba religia sau convingerile, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile sale individuale sau colective, atât public, cât și privat, prin învățământ, practici, cult și îndeplinirea de rituri. Menționăm că Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată prin Rezoluția 217/A/III din 10 decembrie 1948 în cadrul Sesiunii a III-a a Adunării Generale a ONU, fiind considerată „idealul comun de atins de către toate popoarele și toate națiunile”. Totodată, Eleonor Roosevelt, Președinta Comisiei care a elaborat Declarația Universală a Drepturilor Omului, o cataloghează drept „Scrisoarea Magna a Umanității”, având o importanță deosebită pentru elaborarea și dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan internațional și național.
Anul 2023 marchează cea de a 75-a aniversare a Declarației universale a drepturilor omului, prilej al Uniunii Europene de a-și depune concluziile privind prioritățile pentru 2023 în cadrul forurilor ONU însărcinate cu apărarea drepturilor omului. Cu această ocazie, Consiliul a reafirmat angajamentul neechivoc în respectarea, protejarea și garantarea tuturor drepturilor omului prin apărarea universalității acestora, Uniunea Europeană fiind un promotor ferm al sistemului Organizațiilor Națiunilor Unite și un promotor activ al acestor acțiuni internaționale. În acest sens, UE și-a manifestat condamnarea în termenii cei mai fermi asupra războiului de agresiune nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, care a condus la încălcarea dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar, amintind și preocuparea pentru criza drepturilor omului din Afganistan, criză care se adâncește, în special în ceea ce privește femeile, fetele, persoanele care aparțin minorităților și grupurilor etnice și religioase cărora li se refuză în mod sistematic drepturile omului. Totodată, în cadrul acestei întâlniri, UE și-a menținut angajamentul față de promovarea și protecția dreptului la libertatea religioasă sau de convingere pentru toate persoanele din întreaga lume, condamnând discriminarea, intoleranța, violența și persecuția împotriva sau din partea oricărei persoane pe bază de religie sau convingere și asumându-și promovarea dreptului tuturor de a avea sau nu o religie sau o convingere, de a-și manifesta sau de a-și schimba religia sau convingerea, printr-o colaborare activă cu raportorul special al ONU pentru libertatea religioasă sau de convingere și sprijinire a mandatului acestuia[29].
Continuând analiza temeiului juridic internațional al libertății de gândire, conștiință și religie, vom invoca Pactul internațional privind drepturile civile și politice, care reglementează acest drept în cuprinsul dispozițiilor art. 18, care vin să dezvolte posibilitatea de limitare a unei astfel de libertăți, sens în care, libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu poate fi supusă decât restricțiilor prevăzute de lege și necesare pentru ocrotirea securității, ordinii și sănătății publice ori a moralei sau a libertăților și drepturilor fundamentale ale altora.
La nivel regional, Convenția Europeană a Drepturilor Omului dispune prin art. 9 că orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, drept ce include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, în mod individual sau colectiv, public sau particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor. Convenția menționează același cadru de limitare, restrângere a acestei libertăți, ca și Pactul internațional menționat anterior. Vulnerabilitatea acestor reglementări rezultă din faptul că ele sunt abstracte, pe de-o parte, iar pe de altă parte, din faptul că se lasă la aprecierea statelor interpretarea concretă a situațiilor în care se impune luarea acestor măsuri, textul Convenției neoferind o calificare legală a noțiunilor de „siguranță publică”, „ordine publică sau morală”. Acestea devin elemente interpretabile de la caz la caz, în funcție de situațiile concrete constatate la nivelul fiecărui stat.
La nivelul Uniunii Europene, Carta drepturilor fundamentale reglementează libertatea de gândire, conștiință și religie prin dispozițiile art. 10, conform cărora: „(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învățământului, practicilor și îndeplinirii riturilor. (2) Dreptul la obiecție pe motive de conștiință este recunoscut în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept.” Dreptul garantat corespunde dreptului garantat la articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului şi art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și din cuprinsul Pactului internațional privind drepturile civile și politice. Se impune să evidențiem aici paragraful 2 al alin. (10) din Cartă, care reglementează un drept inovator conex acestei prerogative a libertății de gândire, conștiință și religie, și anume dreptul la obiecție pe motive de conștiință. Ca răspuns la această reglementare, un număr tot mai mare de state au prevăzut în legea internă scutirea de la serviciul militar obligatoriu pentru cetățenii care, în virtutea credințelor religioase, spirituale interzic astfel de practici. Menționăm că elaborarea unei Carte europene a Drepturilor Fundamentale s-a hotărât în cadrul Consiliului European de la Koln, din 3-4 iulie 1999, fiind proclamată în cadrul summit-ului de la Nisa, din decembrie 2020. Întărirea forței sale juridice s-a realizat însă prin Tratatul de la Lisabona din 2007, care a inclus-o într-o declarație anexă pentru a avea aceeași valoare juridică ca și tratatul.
La nivel național, Constituția României garantează „libertatea conștiinței” prin dispozițiile art. 29, potrivit cărora: „(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță şi de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. (4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome fată de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azil şi în orfelinate. (6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.” Totodată, Codul penal incriminează la art. 381 „împiedicarea exercitării libertății religioase”, iar Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor[30] vine să dezvolte dimensiunea libertății religioase și condițiile exercitării acesteia.
Constatăm că libertatea de gândire, conștiință și religie poate fi descompusă în trei libertăți, respectiv libertatea de gândire, care presupune dreptul la adoptarea unei ideologii, libertatea conștiinței, care implică drepturi la convingeri personale de orice fel și libertatea religiei, care implică crearea propriei identități religioase[31].
Ceea ce ne atrage atenția urmare trecerii în revistă a reglementărilor internaționale, regionale și naționale, care conturează libertatea de gândire, conștiință și religie, este, pe de-o parte, accentul pus pe dimensiunea religioasă și plasarea celorlalte două dimensiuni privind libertatea de gândire și conștiință într-un oarecare con de umbră, iar pe de altă parte, ambiguitatea gradului de protecție în cazul necesității limitării acestei libertăți raportat la interesul public, ordinea, siguranța sau morala publică.
Este cert că în concretizarea acestei libertăți, autoritățile statale au atât obligații pozitive, concretizate în măsuri menite să înlăture posibilitatea aparițiilor situațiilor perturbatoare, cât și obligații negative, în sensul de a nu întreprinde acțiuni de natură să restrângă exercițiul efectiv al libertății de gândire, conștiință și religie[32]. Când vine vorba de dezvoltarea conținutului acestei libertăți însă, vom descoperi că doctrina se apleacă cu precădere asupra dimensiunii religioase, care și-a găsit, de altfel, și aplicare practică. În acest sens, libertatea de conștiință a individului este suprapusă ca interpretare peste libertatea de religie, sens în care se consemnează în majoritatea cercetărilor faptul că autoritățile statale nu au dreptul să intervină în domeniul libertății de conștiință a omului prin cercetarea convingerilor sale religioase sau prin obligarea acestuia de a-și manifesta convingerile cu privire la divinitate.
De exemplu, într-o speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că o persoană care a fost nevoită să justifice în fața instanței de judecată refuzul prestării jurământului religios întrucât nu era creștin ortodoxă, dorind astfel să se rezume la o declarație solemnă, a determinat încălcarea libertății sale de a nu-și manifesta convingerile religioase[33]. Pe de altă parte, într-o altă speță a prevalat interesul social, mai precis cel profesional, în sensul în care, în cauza Eweida și alții împotriva Marii Britanii[34], Curtea a considerat că interesul angajatorului de a proiecta o anumită imagine companiei aeriene, care interzicea salariaților să poarte crucifix la locul de muncă, este unul incontestabil legitim. Această ultimă speță adâncește și mai mult incertitudinea în interpretare, mergând dincolo de siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice, atingând un interes social și profesional. Și aici intervine întrebarea – Care sunt limitele libertății noastre? Răspunsul ar putea fi rezumat în afirmația lui Jean Jacques Rousseau din lucrarea „Contractul social”, realizată în 1762, respectiv: „Omul este născut liber, dar pretutindeni este în lanțuri”, precum și în afirmația lui Rivarol – „Libertatea înseamnă a fi ceea ce vrei din ceea ce poți”[35].
Realitatea este că societatea este cea care impune un ansamblu de norme juridice care ne orientează acțiunile, acestea reprezentând expresia interesului general și manifestarea lanțului de determinări fundamentale sociale, istorice, politice, economice, religioase etc. Această spirală – interes general- norme juridice sau morale – răspundere – libertate – interes particular, devine greu de gestionat și necesită perspective multiple, de natură filosofică, sociologică, politică, economică, juridică și etică. Divergența interes general al societății versus interes particular devine poate cea mai sensibilă în abordare în materie de drepturi ale omului. Realitatea este că normele juridice ne pun la dispoziție un tipar ideal de comportament. La fel de ideal îl percepem cu toții? Cum ne raportăm la acest ideal, în contextul în care normele juridice se adresează „difuz și impersonal” destinatarilor?[36] Până la urmă, „fiecare ființă are în sine o lege, o lege de formare și dezvoltare…dânsa se naște cu un cadru nevăzut, dar foarte real, în care crește și pe care caută să-l umple. Când un organism ajunge la forma ce înfățișează scopul final al facultății sale de dezvoltare, el atinge perfecțiunea și s-a idealizat însuși”[37]. Este ceea ce înțelegem prin „interiorizarea legii”, aplicarea ei din convingere, întrucât este trecută prin filtrul conștiinței individului, care vibrează la unison cu legea și atunci vorbim de idealul simbiozei lege-ființă umană. Din această perspectivă, „fiecare dintre noi ar deveni mai suveran decât a fost vreodată”, așa cum ideal surprinde Cristina Elena Popa Tache în lucrarea sa, „Spre un drept al sufletului și al biocâmpurilor formelor de viață”, ființa umană având „bucuria de a ști că este unică între viețuitoare, într-un mediu pe care nu ar mai căuta să-l supună sau să-l exploateze fără milă, ci să-l iubească, să-l respecte și să-l protejeze”.
Concepția perpetuată și „absorbită” ca atare de conștiința umană a fost aceea a prioritizării absolute a interesului general, exercitarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului fiind în deplină concordanță cu acesta, în ideea în care dreptul rămâne instrumentul perfect de control social prin intermediul funcției sale normative. Achiesăm însă la opinia exprimată de Hegel în lucrarea „Principiile filosofiei dreptului”, potrivit căreia esența statului constă în cerința ca universalul să fie concordant cu particularul, filosofia dreptului constând în stabilirea unui echilibru perfect între interesele individuale și interesul general al statului[38]. Această abordare întărește ideea promovată și în doctrina actuală internațională, în sensul că „nu eul individual trebuie să fie în slujba societății, ci invers”[39].
Toate instrumentele juridice internaționale și regionale pe care le-am expus mai sus, recunosc libertatea de gândire, conștiință și religie tuturor cetățenilor, dar nu acordă omului, ființă unică, individuală, suveranitatea asupra lui însuși, primând voința comună asupra voinței individuale. Înainte de a fi un cetățean, cu drepturi și obligații corelative, omul, este o ființă unică, de neînlocuit, singura capabilă să-și aprecieze exact sentimentele, emoțiile, trăirile, amintirile, alegerile și idealurile, suma acestora conturând ceea ce doctrina numește „un drept al sufletului”[40]. Acest drept al suflețelului își revendică locul în corolarul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau chiar desprinderea din acestea prin crearea unui drept de sine stătător, împrumutând prin izvoare, principii și chiar obiect din dreptul internațional umanitar.
Sistemele juridice pot atribui persoanelor fizice drepturi și îndatoriri fără acordul lor expres[41], și aici vorbim de o dublă dimensiune, pe de-o parte, de atribuirea de drepturi și obligații fără acordul persoanei fizice, iar pe de altă parte, de limitarea drepturilor împotriva conștiinței și convingerilor proprii. Față de viziunea noastră expusă și susținută pe tot parcursul cercetării, achiesăm la ideea că „sufletul, virtualitatea ființei, nu este doar o chestiune de interes public, ci trebuie să beneficieze de drepturi”[42].
Este adevărat și că realizarea drepturilor și libertăților circumscrise statutului juridic al persoanei se realizează în societate, iar societatea la rândul ei, are dreptul să se protejeze de eventuale abuzuri ascunse sub invocarea exercitării anumitor drepturi și libertăți, prin trasarea unor bariere de exercitare. Restrângerea acestor drepturi este justificată, desigur, de respectarea unor principii, respectiv principiul legalității, care implică respectarea întocmai a dispozițiilor legale și a procedurilor care reglementează astfel de interdicții sau restrângeri, de asemenea, principiul echității, care implică adaptarea normelor la contexte concrete, în sensul de interpretare a normelor raportat la situația de fapt, circumstanțele personale, unicitatea cauzei sau scopul legitim. Totodată, vorbim de principiul proporționalității, devenit un principiu aproape universal prin care sunt limitate puterile statului, în sensul în care acțiunile sale nu trebuie să depășească scopul exercitării lor, fiind nevoie de un raport echilibrat între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit, pentru a se evita excesul de putere”[43].
Potențialitatea restrângerii exercitării unor drepturi sau libertăți este consacrată în actele juridice internaționale, regionale și naționale, pe care le-am menționat mai sus și pe care le vom „diseca” în cele ce urmează, astfel de reglementări venind să confirme și să recunoască implicit caracterul relativ al drepturilor și libertăților omului și faptul că acestea nu pot fi manifestate absolut.
Din teoria promovată și afirmată de toate instrumentele juridice internaționale, regionale și naționale care înglobează drepturile și libertățile fundamentale, transpune ideea generală potrivit căreia îngrădirea drepturilor fundamentale poate fi realizată doar cu caracter excepțional și doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Desigur că stabilirea unor coordonate juridice de exercitare a drepturilor, la care se adaugă cele morale, politice, confesionale, etice sau filosofice, devină justă și corespunde nevoii de a asigura securitatea exercitării drepturilor celorlalți, în perspectiva realizării binelui comun și a atingerii intereselor naționale. Potrivit dispozițiilor internaționale amintite mai sus, interesul general devine rațiunea supremă în favoarea căreia statul poate acționa prin restrângerea drepturilor și libertăților unei persoane, doctrina invocând ideea de interes general social, și nu politic[44]. Totodată, ideea promovată este aceea că această contradicție între prioritizarea interesului general și exercitarea deplină, absolută a drepturilor omului, este doar una aparentă, având în vedere posibilitatea identificării unui echilibru între interesele particulare și cele generale într-o societate democrată. Considerăm că acesta este un ideal ce poate fi atins prin reformarea drepturilor și libertăților dintr-o perspectivă mult mai profundă, în centrul căreia se află ființa umană unică, și nu doar omul privit ca cetățean, un cetățean cu drepturile și obligațiile aferente ce respectă „graficul” societății. Acest echilibru poate fi atins prin asigurarea manifestării transparente a personalității umane și protejarea absolută a conștiinței sale și prin promovarea și dezvoltarea unor instrumente și instituții care să contribuie la astfel de obiective în mod constant.
Drepturile al căror exercițiu poate fi îngrădit se încadrează în categoria drepturile condiționale, adică acele drepturi sau libertăți care beneficiază de o protecție relativă, fiind susceptibile de restrângeri sau derogări cu caracter excepțional. Printre acestea se numără și libertatea de gândire și exprimare[45].
Declarația Universală a Drepturilor Omului interzice prin dispozițiile art. 30 abuzul de drept, sens în care nicio prevedere a acestui document internațional nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat sau o persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârși vreun act care să conducă la desființarea drepturilor și libertăților fundamentale astfel reglementate. Totodată, potrivit art. 29, paragraf 2, în exercitarea drepturilor și libertăților enunțate în Declarație, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, precum și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratică.
Și Pactele internaționale cuprind dispoziții care autorizează statele să dispună limite în exercitarea drepturilor enunțate, în acest sens Protocolul internațional privind drepturile civile și politice stipulând la art. 4 că în cazul în care un pericol public excepțional amenință existența națiunii și este proclamat printr-un act oficial, statele pot ca, în limita strictă a cerințelor situației, să dispună măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute în Pact, cu condiția ca aceste măsuri să nu fie incompatibile cu celelalte obligații pe care le au în conformitate cu dreptul internațional și ca din ele să nu rezulte o discriminare întemeiată numai pe rasă, culoare, sex, limbă, religie sau origine sexuală. Trebuie să subliniem aici că Protocolul nu autorizează nicio derogare de la anumite drepturi și libertăți, printre care regăsim și libertatea de gândire, conștiință și religie, pe lângă dreptul la viață, dreptul de a nu fi supus torturii sau pedepselor crude, inumane sau degradante etc. Totodată, potrivit art. 18 din Pact, „libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu poate fi supusă decât restricțiilor moralei sau a libertăților și drepturilor fundamentale ale altora”.
Comitetul Drepturilor Omului ne oferă anumite repere interpretative referitoare la articolul 18, paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, stabilind că „libertatea de a nu fi constrâns în a adopta o religie sau credință și libertatea părinților și a tutorilor de a asigura educația religioasă și morală nu pot fi restrânse (…) limitările impuse trebuie stabilite prin lege și nu trebuie aplicate într-un mod care ar vicia drepturile garantate la articolul 18. Comitetul observă că paragraful 3 al articolului 18 trebuie interpretat strict: restricțiile nu sunt permise din motive care nu sunt specificate (…). Limitările pot fi aplicate numai în acele scopuri pentru care au fost prescrise și trebuie să fie direct corelate și proporționale cu nevoile specifice pe care sunt bazate. Restricțiile nu pot fi impuse în scopuri discriminatorii sau aplicate în mod discriminatoriu. Comitetul observă că conceptul de morală derivă din multe tradiții sociale, filozofice și religioase; în consecință, limitările libertății de a manifesta o religie sau credință în scopul protejării moralei trebuie să se bazeze pe principii care nu derivă exclusiv dintr-o singură tradiție”[46].
DOWNLOAD FULL ARTICLE[27] Georges, Roux, Paroles du Guerisseur, G.R. Editeur, 1950, apud Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., p. 8.[28] Hotărârea din 14 decembrie 1999, în cauza Serif c. Grecia, &49.[29] Concluziile Consiliului privind prioritățile UE pentru 2023 în cadrul forurilor ONU însărcinate cu apărarea drepturilor omului – https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2023/02/20/council-conclusions-on-eu-priorities-in-un-human-rights-fora-2023/.
[30] Publicată în Monitorul Oficial nr. 11 din 8 ianuarie 2007 și republicată în Monitorul Oficial nr. 201 din 21 martie 2014.
[31] A se vedea Purdă, Nicolae, Diaconu, Nicoleta, Protecția juridică a drepturilor omului, Ediția a III-a, Universul Juridic, București, 2016, pp. 232-233.
[32] A se vedea Voiculescu, Nicolae, Protecția internațională a drepturilor omului, Editura Hamangiu, 2017, pp. 91-92.
[33] Hotărârea CEDO din 21 februarie 2008, în cauza Alexandridis c. Grecia, $38.
[34] Hotărârea CEDO din 15 ianuarie 2013, în cauza Eweida și alții c. Marii Britanii.
[35] A se vedea Purdă, Nicolae, Diaconu, Nicoleta, Protecția juridică a drepturilor omului, op.cit., p. 21, p. 33.
[36] Popa, Nicolae, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 2002, p. 140.
[37] Nordau, M., Minciunile convenționaleale civilizației noastre, traducere după a 14-a ediție germane de M. Cantianu, București, Ed. Librăriei Socec & Co., 1921, pp. 68-69, apud Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., p. 73.
[38] Ibidem 33.
[39] Popa Tache, Cristina Elena, préface de Jean-Luc Martin-Lagardette, „Vers un droit de l’âme et des bioénergies du vivan”, op. cit.
[40] Ibidem, p. 10.
[41] „Omul sau natural person este o ființă umană vie, posesoare de drepturi și obligații. Sistemele juridice pot atribui drepturi și îndatoriri persoanelor fizice fără acordul lor expres” – Cornel Law School – https://www.law.cornell.edu/wex.
[42] Popa Tache, Cristina Elena, op. cit., p. 64.
[43] Marian, Octavian, Restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale – garanție juridică a respectării statutului juridic al personalității, Revista Națională de Drept, nr. 10/2014 – https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Restrangerea%20drepturilor%20si%20libertatilor%20fundamentale%20%E2%80%93%20garantie%20juridica%20a%20respectarii%20statutului%20juridic%20al%20personalitatii.pdf.
[44] A se vedea Purdă, Nicolae, Diaconu, Nicoleta, op. cit., p. 263.
[45] Ibidem, p. 264.
[46] UN Human Rights Committee (HRC), CCPR General Comment No. 22: Article 18 (Freedom of Thought, Conscience or Religion), 30 July 1993, CCPR/C/21/Rev.1/Add.4 – https://www.refworld.org/docid/453883fb22.html [accessed 6 December 2020], adopted at the forty-eighth Session of the Human Rights Committee.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.