Libertatea de gândire, de conștiință și de religie, „redimensionată” de perspectiva reglementării unui „drept al sufletului” – analiză transdisciplinară
Diana Maria Ilie - ianuarie 6, 2024Autori:
Diana Maria Ilie
Ramona Duminică
„Punte” între știință, lege și credințe spirituale – de la interdisciplinaritate la transdisciplinaritate
Nu putem nega faptul că omul este, prin natura sa, o ființă complexă, care evoluează într-o lume și mai complexă, ce impune o perspectivă de ansamblu, integrativă, dar și o capacitate de sintetizare, în vederea adaptării și atingerii unui echilibru între nevoile ființei umane, societatea privită ca un tot unitar, cu implicațiile specifice de ordin economic, legislativ, social, politic, administrativ, dar și mediul înconjurător, caracterizat prin propriile reguli universale. Tocmai de accea, vorbim de un traseu riguros al cunoașterii, care pornește cu aprofundarea de tip disciplinar, segmentat, cu scopul de a înțelege esența obiectului supus cercetării, urmând apoi abordarea multidisciplinară, pluridisciplinară, de juxtapunere a informațiilor, care se traduce prin analiza interdisciplinară, cu rol de a oferi o viziune integrativă, de sintetizare, pentru ca, în final, cercetarea să fie încununată de analiza transdiciplinară, ce implică depășirea granițelor disciplinare și capacitatea de a lucra cu concepte, teorii sau metodologii nespecifice efectiv vreunei discipline, ramuri, fiind surprins fluxul de informații care circulă între acestea[1].
Nevoia de excelență în cercetare impune o analiză interdisciplinară, pluridisciplinară și transdisciplinară a științelor în general, cercetarea disciplinară caracterizându-se printr-o „rigiditate științifică”. Abordarea interdisciplinară stimulează inovația, creativitatea, capacitatea de analiză și conexiune a conceptelor și ideilor din perspective diferite, chiar contrastante, dezvoltându-se noi domenii de cercetare, ce corespund unor interese sociale, economice și politice actuale.
Dreptul este un fenomen dinamic, configurat și redimensionat de contextul social, istoric, cultural, moral, politic și economic, fenomen ce a părăsit treptat ipostaza de sistem autonom, închis, și s-a îndreptat inevitabil spre un sistem deschis, flexibil, integrativ, interdisciplinar, complex, caracteristici specifice, de altfel, secolului nostru, un secol al complexității. Această viziune se pliază pe realitatea efectivă, complexitatea fiind „o stare a lumii naturale, sociale, umane”[2].
Deși avem tendința să plecăm de la premisa că interdisciplinaritatea reprezintă o noțiune abstractă, pur teoretică, filosofică, nu putem nega amprenta profundă, marcantă a acesteia asupra societății în general, întrucât omul prin natura sa este o ființă complexă, care trăiește, crează, construiește și evoluează prin realizarea unei imagini de ansamblu, a unui tablou multidimensional în care se intersectează și se întrepătrund gânduri, informații, nevoi și idei în încercarea de a creiona perfecțiunea.
În esență, într-o lume atât de fragilă, care se confruntă cu un grad ridicat de poluare, dezastre ecologice, crize financiare, economice, politice, boli netratabile prin dezvoltarea de bacterii, virusuri necontrolabile și mai ales războaie și conflicte armate care „fragilizează” protecția drepturilor și libertăților omului, se impune în mod evident o abordare interdisciplinară, printr-o multitudine de perspective și prin înglobarea unor viziuni ce aparțin unor domenii chiar și diametral opuse[3].
Această „nuanță” atât de captivantă a cercetării, transdisciplinaritatea, o dată descoperită, devine parte din felul tău de a fi, devine un „mod de viață” al cercetătorului, prin căutarea de „intensitate și culoare” în creațiile sale, trezind un spirit al inovării, un alt nivel al conștiinței și conștientizării în spiritul analitic, în decodificarea reglementărilor juridice, în corelarea și integrarea acestora în absolut, adică tot ceea ce înseamnă armonie universală. Acest nivel înalt de cunoaștere oferă, de fapt, posibilitatea de a putea răspunde într-un mod favorabil provocărilor globale atât de complexe. În spiritul promovării transdisciplinarității a fost organizat și Centre International de Recherces et d’Etudes Transdisciplinaires – CIRET, acesta elaborând în colaborare cu UNESCO „The Transdisciplinary Evolution of the University”. Totodată, astăzi ne bucurăm de crearea unei Rețele Mondiale Transdisciplinare, la al cărei Congres Mondial, personalități din toată lumea reușesc să introducă în același „malaxor” de analiză și cercetare, pacea, universul, spiritul uman, ființa, biosfera, inteligența, cultura, arta și perspectiva viitorului.
Punctul de pornire al acestei „călătorii juridice și spirituale” l-a reprezentat descoperirea unei cercetări și analize transdisciplinare recente[4], o cercetare cu adevărat unică, profundă, originală, de reflecție, care deschide „o ușă către ceea ce ar putea fi pilonul științei juridice în viitor, ceva ce ar putea ajuta umanitatea să se vindece de imunitatea ei” și potențează necesitatea reformării normelor juridice privind drepturile și libertățile fundamentale, sau cel puțin, deschide o nouă „fereastră de analiză” asupra acestora, prin „atingerea” zonei sacre a sentimentelor, emoțiilor, trăirilor interioare, ca realități spirituale ale fiecărei ființe umane, realități care deși intangibile, imperceptibile sau lipsite de exteriorizare, necesită reglementare. De ce? Pentru că legea este „trăită”, „simțită” și aplicată prin filtrul convingerilor și valorilor fiecărui individ, acesta nefiind primul concept filosofic sau religios care reușește să fie transpus într-un concept juridic.
Descoperirea lucrării „Spre un drept al sufletului și al biocâmpurilor formelor de viață”, descoperire deloc întâmplătoare, ci „vânată” de dorința de a aprofunda și de a descoperi maniera unică a autoarei în analiza dreptului dintr-o viziune transdisciplinară[5], a fost ca o revelație asupra conștientizării gradului și intensității protecției drepturilor și libertăților omului, care ne-a adus, în cele din urmă, la această „destinație” în analiză și cercetare. Analiza nostră se găsește astfel în punctul de identificare a unei conexiuni profunde între viziunea reglementării unui drept al sufletului și libertatea de gândire, conștiință și religie, ca posibil punct de intersecție spre reformarea acestei libertăți, fără să negăm potențialul de dezvoltare a unui drept de sine stătător, un drept al sufletului, conturat în baza propriilor principii de funcționare.
De altfel, viziunea unui drept al sufletului este împărtășită și promovată și la nivel internațional, în special de doctrina franceză[6], transpusă iată la nivel național într-o manieră și abordare unică de către autoarea și cercetătoarea noastră Cristina Elena Popa Tache, ale cărei lucrări sunt recunoscute la nivel mondial și care deschide noi orizonturi de analiză și cercetare, fiind o perspectivă pe care „o îmbrățișăm” la rândul nostru, pe care o prețuim și care, considerăm că trebuie „promovată”, „disecată” și dezvoltată prin mai multe „amprente” ale actului creator.
Așa cum afirmă și autoarea acestei lucrări pionier la nivel național, Cristina Elena Popa Tache, atingerea unui anumit grad în evoluția umanității duce inevitabil la mutații instituționale și juridice, contopite într-o matrice juridică care concentrează dimensiunile noastre fizice, emoționale și mentale, având convingerea că „acolo, undeva, există o soluție științifică ce poate unifica în comunicare toate disciplinele lumii”. Acest dialog transdisciplinar, acest „jump together” al specialiștilor, asigură o viziune globală asupra ființei umane, legea coexistând cu toate aspectele și fenomenele vieții socio-economice, fiind modelată de necesitatea adaptării firești la noile forme de interdependență și conștientizare globală. Dreptul este în primul rând o știință umanistă, care evoluează în același timp cu oamenii, creând legături puternice cu sociologia, psihologia, istoria, filosofia, morala și chiar religia. Să nu uităm că formele pe care civilizația le-a îmbrăcat în evoluția sa istorică au fost familia, proprietatea, statul și religia, elemente care au căpătat valoare pe măsura reglementării. Tocmai de aceea, puterea legii rămâne în capacitatea de adaptare permanentă la complexitatea lumii noastre, iar acest lucru se poate realiza prin ceea ce numim transdiciplinaritate, fenomen capabil să creeze punțile necesare între știință, lege și morală sau credință, printr-o viziune complexă asupra realității. De altfel, Carta Transdisciplinarității adoptată în anul 1994 a avut în vedere ideea deschiderii tuturor disciplinelor către ce au în comun și către ceea ce se află dincolo de granițele lor, în speranța că se ajunge la un grad de analiză superior, capabil de interpretare a dimensiunii complexe planetare, pentru ca omenirea să facă față pericolului contemporan al autodistrugerii materiale și spirituale a specie noastre. Ceea ce punctează preambulul Cartei Transdisciplinarității este ideea unei duble apartenențe a ființei umane, și anume, la o națiune, dar și la Pământ, acest ultim aspect conturând valorile universale și nevoia de echilibru în care trebuie să se regăsească ființa umană cu ele, legea putând contribui la armonia dintre om, natură, Univers, valori perturbate de-a lungul istoriei de interele politice sau militare, croind poate un alt drum instrumentului juridic[7]. Până la urmă, trebuie să-i oferim legii „dreptul” de a pătrunde în toate aspectele vieții, pentru ca viața în toate formele sale, natură, animale, ființe umane, să se bucure de respect, evoluție și protecție. În realitate, aceste norme juridice reprezintă „cartea de vizită” a omenirii, întrucât, din ele transpar valorile noastre spirituale și morale sau gradul de civilizație atins, motiv pentru care, ideal ar fi să luptăm pentru ele, pentru reforma lor, fără să așteptăm doar sugestia formelor de guvernământ.
Tocmai de aceea, deși vorbim de sisteme juridice din ce în ce mai bogate, din ce în ce mai complexe, legea fiind până la urmă un proces dedicat vieții în toate formele sale de manifestare, acestea sunt percepute de multe ori ca fiind „reci” și „abstracte”, „străine” de valorile umane sau de percepția unui individ. Nu întâmplător Rafael Domingo afirma în lucrarea sa „Why Spirutuality Matters for Law – An Explanation”[8] faptul că „regulile de drept au nevoie de o regulă a iubirii”, construcție metaforică pe care noi o interpretăm tocmai în ideea necesității unor reglementări flexibile, cu precădere cele privind drepturile și libertățile omului, centrul gravitațional al acestora fiind unicitatea ființei umane. De ce? Pentru că simțim diferit, percem diferit și, prin urmare, aplicăm legea și ne raportăm la ea prin filtrul propriei conștiințe, prin filtrul „sufletului” nostru. Este vorba de un fel simbioză a virtuților și emoțiilor interioare umane cu legea, cu natura și chiar cu societatea. Această trecere de la reglementarea tradițională, rigidă, la o abordare „hibrid”, reprezintă un drum sinuos și spinos spre reglementarea unui drept al „sufletului” ca știință juridică, domeniu care va genera cu siguranță noi abordări în sfera de reglementare a drepturilor omului. Pe cale de consecință, pentru a evita o ordine juridică forțată, bazată doar pe caracterul de constrângere, societatea trebuie să asigure un echilibru al justiției și să acorde drepturi dincolo de interesul public.
Într-o lume ideală, „nu „eul” trebuie să fie în slujba societății, ci societatea și instituțiile ei trebuie să fie în slujba indivizilor în calitate de creatori ai lor înșiși”[9].
Nu întâmplător am evocat în cercetarea noastră ideea de transdisciplinaritate, materializată prin crearea acestor punți între știință, lege și credințe spirituale, ci în ideea în care sistemele juridice evoluează prin spiritualizare, prin respectarea tuturor formelor de viață în beneficiul omenirii. Dovadă că legea își „țese” drum în toate aspectele și fenomenele vieții, coexistând și evoluând cu acestea, este chiar juniorul drept al naturii, sau dreptul animalelor, dreptul canonic, dreptul ecleziastic, dreptul la fericire, dreptul personalității, ramuri de drept care alături de alte științe, precum bioetica sau neurotehnologia, pot inspira și contribui la netezirea drumului către acest construit juridic numit dreptul sufletului, sau cel puțin la reformarea drepturilor și libertăților omului prin filtrul liberului arbitru și recunoașterea puterii interioare proprii sufletului unei ființe umane, asupra căreia nu poate exercita influență nepermisă o altă entitate.
Este esențial să depășim stadiul rigid de reglementare a drepturilor și libertăților omului, reglementări care se raportează cu prioritate la organizarea societății, la interesul general, și mai puțin la aspectele nepalpabile, imperceptibile, precum eul interior al fiecărei ființei umane, aura, câmpul energetic sau chakrele, elemente neatinse de zona legislativă, ci doar de cea a științei. De exemplu, imagistica prin câmp rezonant poate oferi informații științifice în detaliu cu privire la aură și bioenergie, fiind prima astfel de tehnologie care poate crea diagrame bioenergetice ale animalelor, plantelor, obiectelor, poate citi și interpreta funcționarea creierului, a aurei și chakrelor sau undele cerebrale din aer[10]. Interconectarea acestor studii cu privire la statutul psihosocial, sinele ființei umane, personalitatea sau conștiința, „încorsetate” de regulile sociale, de principiile de funcționare ale unei societăți, așa cum sunt transpuse prin lege, poate da naștere unei serii de studii, care vor revendica nevoia de reglementare.
Fără să ne afundăm prea mult în filozofie, trebuie să conșientizăm faptul că invizibilitatea nu echivalează cu inexistența. Astfel, deși celulele creierului sunt vizibile, conștiința, trăirile interioare, emoțiile, energia, rămân invizibile, ceea nu le face mai puțin importante. Și ele au nevoie de o reglementare eficientă. Totodată, să nu uităm că neurotehnologia a avansat atât de mult încât poate citi, descifra gândurile în condiții de laborator strict controlate.
Rămâne întrebarea dacă societatea este pregătită să facă față neurotehnologiei, inteligenței artificiale, învățării automate, toate acestea având un impact major și multifațetat asupra libertății de gândire, asupra conștiinței noastre.
Astfel de aspecte sensibile sunt „atinse” superficial de legislațiile interne, aliniindu-se, de fapt, la legislația internațională. De exemplu, Codul civil român reglementează drepturile personalității în spiritul dispozițiilor constituționale. De altfel, trebuie să recunoaștem că identificăm o creștere a gradului de interes asupra aspectelor intangibile din corolarul drepturilor și libertăților omului, aspecte ce țin de personalitatea și gândirea, integritatea morală și trăirea ființei umane. În acest sens, drepturile personalității reprezintă iată o instituție nou introdusă de Codul Civil român, prin Capitolul II – „Respectul datorat ființei umane și drepturile ei inerente”, noțiunea de drepturi ale personalității apărând în denumirea marginală a articolului 58 din Cartea I – Despre persoane[11]. Conceptul de „drepturi ale personalității” se regăsește în majoritatea jurisdicțiilor continentale, inclusiv în Elveția, Austria și Japonia, fiind caracterizate drept o „umbrelă a drepturilor omului la demnitate, viață privată și autodeterminare” în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului[12]. În opinia noastră, această reglementare privind drepturile personalității este o încercare timidă și mult prea abstractă de identificare a unui soi de protecție a ceva ce ține de acel „templu” interior, sacru, ceva ce ține de chintesența ființei umane, dar reprezintă, în același timp un pas spre „bătătorirea” unui drum către reglementarea și consolidarea unui drept al sufletului care să înglobeze toate aceste norme abstracte răspândite în diverse acte/instrumente juridice interne sau internaționale. Așa cum afirmă și doctrina românească[13], Codul civil actual „se încadrează în tendința modernă a dreptului civil, care vede în persoana fizică nu doar abstracțiune juridică – titular de drepturi și de obligații civile, ci și omul privit ca obiect de protecție juridică”, am spune noi, omul privit ca ființă unică. De ce ar fi nevoie de o „încarnare” a acestor drepturi și libertăți privind personalitatea, libertatea de gândire, conștiință, autodeterminare, creație, demnitate etc, într-un drept unic, de sine stătător? Răspunsul îl regăsim în nevoia de maximizare a gradului de cercetare, dezvoltare, aprofundare, diseminare și înțelegere, în virtutea faptului că un drept de sine stătător, cum ar fi dreptul sufletului, și-ar crea propriile principii și instituții de funcționare, crescând în nuanțe, grade și intensități de reglementare și aplicare. Or, așa cum afirmă și doctrina internațională, deocamdată „nu există un drept comprehensiv al personalității care să acopere toate aspectele personalității cuiva”[14]. Astfel de prerogative nepatrimoniale sunt intim atașate de ființa umană, unică la rândul ei.
Marii filosofi[15] au definit personalitatea ca fiind acea „structură în care se cuprind în primul rând elemente împrumutate din cultura mediului social, fiind deci o cristalizare de tendinţe şi de tradiţii care isvorăsc din vieaţa biologică şi se întind până în vieaţa socială… personalitatea este eul, aşezat în structura vieţii sociale…eul este fermentul personalităţii„. În acest sens, într-o ordine a aparției evolutive, individualitatea organică precede conştiinţa, conştiinţa precede eul, iar eul precede personalitatea, toate acestea interconectându-se într-un proces al sintezei unificatoare. Astfel, așa cum afirmă C. Rădulescu Motru, „personalitatea, clădită pe eu, poartă imprimate caracteristicele acestuia, astfel că pe un eu de formă primitivă, mistic şi emoţional se va clădi o personalitate de structură difuză, structura primitivă a omului simplu…dimpotrivă, eul cu o conștiință intuitivă de sine, dă o nouă structură a personalităţii… eul ca conștiință de sine, nu se revarsă mistic în afară ci se reculege şi inventează”.
Este nevoie de o abordare mozaic și de curajul de a redimensiona „arhitectura juridică” în privința drepturilor omului, într-un context în care jurisprudența internațională a deschis deja drumul către o altă abordare a ființei umane. De altfel, tot timid s-au afirmat și dreptul mediului sau dreptul animalelor, reglementări care nu demult, păreau abstracte, lipsite de rezultat, aproape imposibil de structurat și aplicat. Desigur, gradul de codificare nu echivalează cu forța de propagare a reglementărilor codificate, fiind nevoie de instrumente juridice de tipul hard law. În acest sens, Declarația Universală a Drepturilor Animalelor, proclamată de UNESCO în 1978, prinde contur în legislațiile interne, în mai 2021 Marea Britanie anunțând că animalele vor fi recunoscute de legea britanică ca ființe cu drepturi, ce au capacitatea de a simți foame și durere, dar mai ales de a fi conștiente de ceea ce li se întâmplă.
Și pentru că tot vorbim de această viziune de armonie universală, și mai ales de nevoia de conexiune, de analiză inter și transdisciplinară, de curând, mai precis 1-2 decembrie 2023, a avut loc Summitul mondial pentru acțiuni climatice COP28, desfășurat în Dubai, Emiratele Arabe Unite, printre obiectivele ambițioase ale liderilor mondiali regăsindu-se și „plasarea naturii, a oamenilor, a vieților și a mijloacelor de subzistență în centrul acțiunilor climatice”[16].
Raportat la principiile vieții, amintim aici și Declarația Universală a Drepturilor Mamei Pământ, Declarație adoptată în anul 2010 în cadrul Conferinței Mondiale privind schimbările climatice și drepturile Pământului. Prin acest document internațional s-au consacrat pentru prima dată drepturile naturii, recunoscându-se în preambul dependența drepturilor omului de respectarea prealabilă a drepturilor ecosistemelor, dar și faptul că Pământul este considerat o entitate vie, o sursă de viață, simbioza dintre omenire și natură fiind esențială. Așa cum afirmă și Cristina Elena Popa Tache, în lucrarea Spre un drept al sufletului, „conștiința nu este doar umană, ci există la niveluri umane și vegetale și cel mai probabil trebuie să fie latentă sau să funcționeze într-o anumită formă, în moleculă și atom…și toate aceste moduri diverse și, într-un sens, ierarhice în activitate și conștiință, ar trebui să fie văzute, integrate și poate transcendente printr-o Conștiință planetară atotcuprinzătoare”.
De altfel, concluziile Consiliului UE privind prioritățile Uniunii Europene pentru 2023, expuse în cadrul forurilor ONU însărcinate cu apărarea drepturilor omului, au vizat implicarea activă în privința rezoluțiilor ONU privind legătura dintre drepturile omului, climă și mediu, reiterându-se poziția potrivit căreia „exercitarea deplină a tuturor drepturilor omului este o condiție prealabilă pentru realizarea unei dezvoltări durabile și favorabile incluziunii. În acest spirit, UE va continua să contribuie la punerea în aplicare a Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă prin aplicarea unei abordări întemeiate pe drepturile omului în ceea ce privește cooperarea pentru dezvoltare”[17]. Agenda 2030 reprezintă un program de acțiune globală, prin care se promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile, respectiv economic, social și de mediu.
Piesa centrală a acestui „puzzle universal de reglementări”, concepte, mutații și fundamentări de drepturi, rămâne ființa umană, ale cărei valori reprezintă nucleul de dezvoltare și ramificare a oricărei instituții, științe etc. De exemplu, bioetica, știință nouă bazată pe o cercetare multidisciplinară asupra posibilelor amenințări la adresa vieții umane create de aplicațiile științelor biomedicale, precum reproducerea asistată, clonarea umană, transplantul de organe, apare ca o „legătură de filiație” între știință și drepturile omului, creată, pe de-o parte, de respectul datorat omului ca întreg (fragmentat astăzi în gameți, embrioni, organe de transplat etc.), iar pe de altă parte, de necesitatea evitării oricăror abuzuri asupra libertății de exprimare a omului[18]. De altfel, deși este un instrument juridic soft-law, fără caracter obligatoriu, Declarația Universală asupra Bioeticii și Drepturilor Omului, adoptată în 2005 la nivelul UNESCO, subliniază prioritizarea principiilor responsabilităţii individuale, consimţământului, respectării integrităţii persoanei, vieţii private, confidenţialităţii, egalităţii, echităţii, nediscriminării, non-stigmatizării, respectării diversităţii culturale şi pluralismului, protecţiei generaţiilor viitoare şi protecţiei mediului, biosferei şi biodiversităţii. Desfășurând firul cronologic, vom constata că Declarația Universală asupra Genomului Uman și Drepturile Omului a fost prima dintre cele trei Declarații adoptate la nivelul UNESCO în domeniul bioeticii, mai precis la 11 noiembrie 1997. Într-adevăr, cercetările efectuate asupra genomului uman conturează perspective reale pentru îmbunătățirea sănătății oamenilor, dar și a umanității ca întreg, însă, în același timp, dezvoltă un potențial periculos pentru încălcarea drepturilor omului, în special din perspectiva discriminării anumitor indivizi sau grupuri, pe considerente genetice. Cunoscând faptul că totalul caracteristicilor genetice ale fiecărei ființe umane este unic, un individ nu trebuie redus totuși doar la aceste caracteristici, aspect prioritar în analiza și justificarea interzicerii clonării. Așa cum stipulează și Convenția, „deși din punct de vedere genetic ființa clonată este identică cu sursa materialului clonat, personalitatea și individualitatea ca ființă umană sunt conferite de educație, experiență și interacțiune socială, ceea ce duce la deosebiri esențiale, chiar și între ființa clonată și clonă”. Această concluzie confirmă faptul că genomul uman este o potențialitate ce poate fi exploatată diferit, raportat la contextul în care se dezvoltă o ființă umană ca individ, care poate fi subiectul unor mutații naturale, pe măsură ce ființa umană generică evoluează. Reflectând la gradul de complexitate și profunzime a interferențelor normative și corelațiilor de fond pe care le poate ramifica legătura dintre astfel de cercetări medicale, biomedicale și drepturile omului, constatăm că o analiză de interferență impune o alocare generoasă de timp și spațiu, ce va face obiectul unei lucrări distincte, motiv pentru care sintetizăm deocamdată ideea că nicio cercetare, în special din domeniul biologiei, geneticii și medicinei, nu trebuie să prevaleze față de respectul pentru drepturile omului, libertățile fundamentale și demnitatea umană[19].
Doctrina invocă tot mai mult și interacțiunea dintre lege și spiritualitate, în special creșterea gradului de respect pentru lege atunci când sistemele juridice evoluează prin spiritualizare, ceea ce presupune „dematerializarea sistemului juridic, limitarea dominației, reducerea constrângerilor, comunicarea și consensul în societate”[20].
Doctrina[21] invocă și teoria dreptului natural ca punct de reper în reformarea drepturilor și libertăților omului, potrivit acestei teorii toți oamenii având drepturi inerente, conferite „prin Dumnezeu, natură sau rațiune” și nu printr-un act legislativ. În lumina acestor idei, dreptul natural poate deveni un izvor de drept pentru dreptul sufletului, ca o pârghie prin care legea însăși derivă în mod obiectiv din natura ființelor umane, normele funcționând în acord cu standardele morale și comportamentul uman și nu prin voința arbitrară a unui legiuitor. Teza kantiană aduce în discuție o posibilă bivalență, și anume: „omul este propriul creator al legilor morale cărora alege să se supună din convingere sau morala permite individului să aspire la o lume suprasensibilă înlăuntrul căreia împlinirea atributelor Ființei devine un dat”[22]. De altfel, drepturile naturale sunt drepturi protejate de Carta drepturilor și libertăților fundamentale ce are la bază Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dreptul natural își are izvorul la rândul lui în dreptul canonic, prin reflectarea la legea divină, naturală sau pozitivă. Dreptul canonic a avut un rol aparte în transmiterea jurisprudenței grecești și romane, precum și în „modelarea” unor reglementări juridice din teoria obligațiilor, instituția căsătoriei, testamentele etc, interfața dintre religie, lege și morală fiind foarte sensibilă și în strânsă legătură.
Între drept și religie există o legătură infrangibilă, eternă, în sensul în care dreptul guvernează societatea, iar religia guvernează conștiința personală. Având în vedere că dreptul este creația omului, rezultă implicit că această creație a dreptului izvorăște și dintr-o dimensiune, valoare religioasă, promovată prin oameni. De altfel, valori precum dreptatea, mila, toleranța, demnitatea, egalitatea etc sunt promovate de credințele religioase, fiind materializate în reglementările de la nivelul structurilor statale și internaționale. De exemplu, cele 10 porunci din Decalogul creștin ortodox cuprind reguli de protecție a drepturilor omului, diferența fiind concretizată în faptul că respectarea lor este garantată de conștiința religioasă și nu de forța coercitivă a statului, respectarea din conștiința personală a individului a normelor de drept reprezentând poate idealul de atins a unei legi. Autoritatea unei legi vine din atotputernicia creatorului ei, autoritate exterioară lumii materiale, rezprezentată poate de zei în orașele antice, apoi de Dumnezeu însuși în tradiția iudeo-creștină. Este vorba de acea „lege veșnică” care, prin excelență, asigură pentru toate ființele și lucrurile ordinea naturală și morală, „existența ei fiind incontestabilă, întrucât se găsește în conștiința tuturor popoarelor și în toate timpurile”[23].
Creștinismul a lăsat o „amprentă” profundă în gândirea și în comportamentul oamenilor, viziunea creștină promovând nu doar dragostea pentru Dumnezeu, ci și dragostea și respectul pentru cei de lângă noi, dovadă fiind mesajul creștin „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Mai mult, recunoașterea unicitații ființei umane, dar și a egalității oamenilor, le regăsim în mesaje creștine precum „toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu”, acestea fiind repere prețioase în modelarea valorilor și normelor fundamentale privind drepturile și libertățile oamenilor.
Foarte interesant cum în dreptul islamic, Coranul, cartea sacră a musulmanilor, revelată de către divinitate și definită ca o sinteză de percepte etice și spirituale, reprezintă principalul izvor al dreptului musulman, drepturile omului fiind prezentate în strânsă legătură cu religia islamică. Dreptul musulman se distinge la nivel mondial ca un sistem juridic cu caracteristici și surse juridice proprii, ca și sistemul „common law”, fiind constituit din legea islamică Șharia, al cărei principal izvor este Coranul.
Conștiința oamenilor reprezintă un fel de înțelegere a existenței personale și a integrării ei în univers, însă conștiința este dincolo de lege, credință, apartenență religioasă, obiceiuri, cultură, elemente care nu trebuie să obtureze calea spre interiorul nostru, spre stările și emoțiile proprii. Cu toate că respectul față de persoană a crescut progresiv de-a lungul istoriei, bucurându-ne astăzi de o efervescență de reglementări care conturează drepturile și lșibertățile omului, foarte real remarca C.R. Motru faptul că: „oricât de mărită răsare pe culmile veacurilor de cultură, personalitatea omenească, pare că inima omului nu se bucură prea mult. (…) dacă personalitatea este așa de măreață, dacă puterea ei e așa de reală, atunci imnul ei de glorie ar trebui să-l auzim pretutindeni, în orice ocazie (..) Este la mijloc un dualism fatal care oprește pe om să se bucure de rezultatul izbânzilor sale? (…) Puterea omului este istorisită de produsele exteriorizate ale culturii, dar nu și simțită sufletește de om. Gigantul din lumea de afară, este piticul din lumea dinăuntru”[24].
Drepturile și libertățile omului implică o parte materială, dar mai cu seamă o parte spirituală. De exemplu, conform statisticilor din Raportul despre fericirea lumii (World Hapiness Report 2023)[25], elemente precum sănătatea, libertatea de a lua decizii cheie în viață, generozitatea și absența corupției joacă un rol important în susținerea evaluărilor de viață, toate acestea contribuind la spirala fericirii, fericire care se poate confunda în analiza noastră cu ceea ce numim drept al sufletului, adică sinele ființei umane, propriile trairi și sentimente astfel cum s-au metamorfozat urmare „încapsulării” regulilor trasate din exterior, prin lege.
Rămâne întrebarea, cum vom reuși să construim astfel de reglementări juridice mai aproape de conștiința umană? Și cum putem proteja conștiința? Aceste trări interioare ale finței umane, pe care doctrina le denumește suflet, au nevoie de protecție, protecție care se poate realiza doar prin reglementare. Reflectarea asupra acestor aspecte, superficiale la prima vedere, determină în realitate o conștientizare mai profundă asupra drepturilor și libertăților omului și nevoia de claritate cu privire la conținutul și domeniul juridic al acestora.
Deși se află în centrul de interes al documentelor internaționale privind drepturile omului, dreptul la libertatea de gândire rămâne o enigmă juridică, fiind o libertate atât de nuanțată, care transcede atât de multe alte materii și cu ecou în atâtea ramificații științifice precum religia, psihologia, sociologia, medicina etc. Superficialitatea în reglementare, interpretare și aplicare a scăzut interesul doctrinei în dezvoltarea unei teorii mai profunde de analiză. Totodată, rămân întrebări precum – Ce constituie exact gândirea, conștiința? Ce forme de gândire beneficiază de protecție absolută? Care este granița dintre influența permisă asupra gândirii altei persoane și manipularea nepermisă?
Cercetarea transdisciplinară și obținerea unei înțelegeri holistice a domeniului de aplicare a libertății de gândire, de conștiință și de religie devine esențială pentru ca această libertate să nu aibă doar o valoare simbolică. Așa cum afirma Jean Carbonier, „dreptul nu este acel absolut către care noi visăm”, protecția drepturilor și libertăților omului fiind mai puțin validată în ultima perioadă marcată de atacarea Ucrainei de către Federația Rusă sau de războiul Israel-Hamas, perioadă în care s-a activat aplicarea dreptului internațional umanitar circumstanțiat de existența unui conflict armat[26].
Deși ne aflăm încă în stadiul unei viziuni aspiraționale, ne propunem să surprindem în cercetarea noastră inter și transdisciplinară, gradul de conștientizare a fundamentului filosofic al drepturilor omului, drepturi cu valențe complexe social-economice, politice și juridice și cu un conținut variabil, prin raportare la timp și spațiu, în sensul de valori, tradiții și experiență specifică, acest studiu reflectând expresia convingerilor noastre pe linia evoluției constante a omenirii. În orice caz, dimensiunea etică, mai precis filosofia și morala drepturilor omului, reprezintă o sursă esențială a formulării și promovării juridice a acestor drepturi.
DOWNLOAD FULL ARTICLE* Articolul este extras din Revista Journal of Law and Administrative Sciences (JOLAS), nr. 20/2023 – https://jolas.ro/wp-content/uploads/2023/12/jolas20a9.pdf.
[1] Nicolescu Basarab, The Transdisciplinary Evolution of the University – http://cds.cern.ch/record/365269/files/SCAN-9809055.pdf.
[2] Craiovan, I., Exigențele Demersului Științific – Repere Majore Pentru Configurarea Ramurilor Dreptului, în Dreptul nr. 3/2017, p. 24 și urm.
[3] Ilie, Diana Maria Ilie, Efectele insolventei asupra mediului economic si social din Romania in contextul globalizarii, Cap. 2.1. Insolvenţa – posibilă transpoziţie în modele interdisciplinare/pluridisciplinare de analiză, Editura Universul Juridic, București, martie 2021, pp. 57-65.
[4] Cristina Elena Popa Tache, Spre un drept al sufletelui și al biocâmpurilor formelor de viață, Adjuris, București, 2021, publicată, de asemenea și în Franța, a se vedea – auteur Cristina Elena Popa Tache, préface de Jean-Luc Martin-Lagardette, „Vers un droit de l’âme et des bioénergies du vivan”, Ed. L Harmattan, Collection: Logiques Juridiques, 2022.
[5] În acest sens, autoarea Cristina Elena Popa Tache este și membru cercetător activ în CIRET Paris-Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires, încă din anul 2022. Pentru dezvoltare în zona transdisciplinarității a se vedea și Cristina Elena Popa Tache „Le dynamisme du droit international public contemporain et la transdisciplinarite”, Ed. L’Harmattan Paris, collection „Le droit aujourd’hui”, septembrie 2023, Cristina Elena Popa Tache, Cătălin Silviu Săraru, New Transdisciplinary Directions in International Law?, Lex Humana, nr. 4/2023 – https://seer.ucp.br/seer/index.php/LexHumana/article/view/2705.
[6] A se vedea Philippe Bilger, États d’âme et de droit, Cherche Midi 9 Avril 2009, POPA TACHE, Cristina Elena, MARTIN-LAGARDETTE, Jean-Luc, Après les droits de l’homme, le droit de l’âme et du Biochamp des êtres. Notes théoriques et d’acceptabilité, în Terra Hn, Réseau scientifique de recherche et de publication – http://www.reseau-terra.eu/article1450.html., precum și Nathanaël Dupré la Tour, Politique des droits de l’âme. La Charte 77 et ses échos français, Esprit 2009/2 (Février).
[7] Popa Tache, Cristina Elena, Săraru, Cătălin Silviu, Lawfare, Between its (Un)Limits and Transdisciplinarity, PRECEDENTE 2023 VOL. 23/julio-diciembre, 37-66. CALI – COLOMBIA, https://doi.org/10.18046/prec.v23.5889.
[8] Domingo, Rafael, Why Spirutuality Matters for Law – An Explanation, Oxford Journal of Law and Religion, Volume 8, Issue 2, iunie 2019, p. 343, apud Popa Tache, Cristina Elena, op. cit., p. 18.
[9] Touraine, Alain, Penser autrement, Fayard, Paris, 2007, apud Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., p. 12.
[10] Cristina Elena Popa Tache, Spre un drept al sufletelui și al biocâmpurilor formelor de viață, op.cit., p. 48.
[11] A se vedea art. 58 din Codul Civil roman: Drepturi ale personalităţii – „(1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.(2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile”.
[12] A se vedea Maftei, Roxana, Drepturile personalității și oportunitatea consacrării lor legislative în diferite state, 17 februarie 2020 – https://www.universuljuridic.ro/drepturile-personalitatii-si-oportunitatea-consacrarii-lor-legislative-in-diferite-state/.
[13] Chelaru, Eugen, Drepturile personalității în reglementarea noului Cod civil, în Dreptul nr. 10/2011, pp. 30-31.
[14] Lauber-Ronsberg, A., The Commercial Exploitation of Personality Features in Germany from the Personality Rights and Trademark Perspectives, The Trademark Reporter, vol. 107, no. 4, July-August 2017, pp. 803-847. HeinOnline, p. 809, apud Maftei, Roxana, Drepturile personalității și oportunitatea consacrării lor legislative în diferite state, op.cit.
[15] Eugenia Speranția, în Viața și Opera Prof.univ. C. Rădulescu-Motru, Omagiu Profesorului C. Rădulescu-Motru, Societatea Română de Filosofie București, Revista de Filosofie, Volumul XVIII, 1932, pp. 90-93.
[16] Summitul mondial pentru acțiuni climatice COP28, Dubai, Emiratele Arabe Unite, 1-2 decembrie 2023 – https://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/international-summit/2023/12/01-02/.
[17] Concluziile Consiliului privind prioritățile UE pentru 2023 în cadrul forurilor ONU însărcinate cu apărarea drepturilor omului, Consiliul UE, Comunicat de presă, 20 februarie 2023 – https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2023/02/20/council-conclusions-on-eu-priorities-in-un-human-rights-fora-2023/.
[18] Drepturile personalității și Bioetica – Interferențe normative și corelații de fond – https://www.beckshop.ro/media/product/documents/6648_fp_3485_Extras%20dreptul-persoanelor-dreptul-obligatiilor_cuprins.pdf.
[19] Dobozi, Veronica, Declarația Universală asupra Genomului Uman și Drepturilor Omului, 11 noiembrie 2021 – https://www.hotnews.ro/stiri-specialisti_stoica_si_asociatii-25172495-declaratia-universala-asupra-genomului-uman-drepturilor-omului.htm.
[20] Domingo, Rafael, Why Spirutuality Matters for Law – An Explanation, Oxford Journal of Law and Religion, Volume 8, Issue 2, iunie 2019, p. 343, apud Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., p. 76.
[21] Kelsen, Hans, General Theory of Law and State. The Lawbook Exchange, 2007, p. 392, apud Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., p. 126.
[22] A se vedea Voiculescu, Nicolae, Berna, Maria-Beatrice, Drepturile omului și dreptul umanitar în timpul conflictelor armate. Privire specială asupra Ucrainei, 2 martie 2022 – https://www.universuljuridic.ro/drepturile-omului-si-dreptul-umanitar-in-timpul-conflictelor-armate-privire-speciala-asupra-ucrainei/.
[23] Pentru dezvoltare, a se vedea Duminică, Ramona, The divine foundation of the law, Agora International Journal of Juridical Sciences, no. 2/2011, pp. 76-79.
[24] C. Rădulescu Motru, Personalismul energetic și alte scrieri, Editura Eminescu, 1984, pp. 198, 229, 230, apud Popa Tache, Cristina Elena, op.cit., p. 81.
[25] World Happiness Report 2023 – https://worldhappiness.report/ed/2023/.
[26] Normele ce alcătuiesc dreptul internațional al drepturilor omului sunt aplicabile în timp de pace, iar dispozițiile de drept internațional umanitar sunt circumstanțiate de existența unui conflict armat – pentru dezvoltare a se vedea Voiculescu, Nicolae, Berna, Maria-Beatrice, Drepturile omului și dreptul umanitar în timpul conflictelor armate, op.cit.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.