Legea penală mai favorabilă (mitior lex) se aplică și prescripției? O soluție de compromis
Ion Ifrim - august 15, 2023Profesorul Vintilă Dongoroz fundamentează în lucrarea sa de referință, Tratatul din 1939[16], prescripţia în principal, pornind de la finalitatea represiunii. Societatea trebuie să renunţe la aplicarea pedepsei dacă aceasta nu mai corespunde scopurilor urmărite prin tragerea la răspundere penală a unei persoane[17]. În aceste condiţii, este îndoielnic că o condamnare sau o executare a pedepsei ar mai fi necesară, de aceea legislaţiile tuturor statelor au prevăzut aceste instituţii ale prescripţiei. În aceste cazuri, iertarea de răspundere penală şi de executare a pedepsei apare ca o rezolvare de fapt înţeleaptă care ţine seama de realităţi umane şi social-politice, ca şi de faptul că o represiune tardivă apare ca inutilă şi fără o contribuţie reală la realizarea scopului legii penale.
În raport cu această realitate, legiuitorul a reglementat instituţia prescripţiei ca o cauză prin care se înlătură incidenţa legii penale, prin stingerea fie a dreptului de a trage la răspundere şi a pedepsi pe infractor, fie a dreptului de a pretinde executarea pedepsei de cel condamnat. De altfel, prescripţia nu înlătură caracterul penal al faptei şi nici existenţa ca antecedent penal a condamnării suferite de cel în cauză. Prescripția creează numai un obstacol care împiedică pornirea sau continuarea procesului penal ori punerea în executare a pedepsei definitiv aplicate.
4. Ca un ecou, însă, al controverselor din practica judiciară și pentru a evita în prezent orice discuții, precizăm că, prescripţia este reglementată în legea penală sub un dublu aspect: ca o cauză care înlătură răspunderea penală (art. 153-156 din C. pen.), şi ca o cauză care înlătură executarea pedepsei (art. 161 C. pen.). Aceste cauze sunt generale deoarece se referă la orice infracţiune sau la un număr important dintre acestea. În partea specială a Codului penal sunt prevăzute şi unele cauze care privesc limitat anumite infracţiuni şi care sunt cunoscute sub denumirea de cauze de nepedepsire (de exemplu, în cazul nepedepsirii tăinuirii săvârşite de soţ sau o rudă apropiată, şi altele). Unele din cauzele generale de înlăturare a răspunderii penale se pot înfăţişa sub modalităţi diferite, așa cum am arătat (de exemplu, prescripţia poate fi a răspunderii penale ori a executării pedepsei etc.).
În ambele cazuri legiuitorul desprinde din trecerea timpului consecinţe fie în ceea ce priveşte răspunderea penală, fie (dacă inculpatul a fost condamnat definitiv) în executarea pedepsei.
Deşi de feluri diferite, prescripţia reprezintă o instituţie unitară având acelaşi temei (situaţii obiective şi considerente social-politice asemănătoare) şi răspunzând aceloraşi cerinţe de politică penală. De asemenea, ambele produc aceleaşi efecte extinctive cu privire la răspunderea penală şi consecinţele acesteia. Sub aspectul efectelor, aceste cauze pot fi împărţite după cum ele au efecte depline (prescripţia răspunderii penale dacă intervine înainte de o condamnare definitivă) sau efecte restrânse (prescripţia executării dacă a intervenit după ce condamnarea a rămas definitivă ori executarea pedepsei începuse).
Dar chiar cauzele cu efecte depline ar putea avea unele limite. De pildă, ele nu operează asupra pedepselor complementare şi asupra măsurilor de siguranţă. În niciun caz aceste cauze nu au influenţă asupra consecinţelor civile ale infracţiunii. Uneori legea exceptează de la incidenţa cauzelor de înlăturare a răspunderii penale anumite infracţiuni (de exemplu: infracţiunile contra păcii şi omenirii sunt exceptate de la prescripţie) sau impune condiţii de excepţie pentru anumite situaţii (de exemplu: participanţii la o infracţiune nu beneficiază de prescripţie dacă cursul prescripţiei a fost întrerupt cu privire la unul dintre ei)[18].
5. Nu uităm să precizăm că pe aceeași linie de gândire majoritară s-a situat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. După cum se arată în această decizie, „respectivele dispoziții legale sunt lipsite de previzibilitate fiind contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale”[19].
Mai mult, menționăm și decizia ulterioară a Curții (decizia nr. 358 din 26 mai 2022), prin care a admis o nouă excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, în ce privește întregul ansamblu. Pentru a decide astfel, a reținut că „Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a sancționat soluția legislativă pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare”, ci, prin efectele pe care le produce, împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constată neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”[20]… Această opinie se impune cu atât mai mult cu cât, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 din Codul penal. Prin urmare, alineatul (1) al art. 155 are următorul cuprins: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”[21].
Tot astfel, remarcăm în mod pozitiv că Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 67/2022, a decis că „normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție şi art. 5 din Codul penal”[22].
Din cele de mai sus deducem că practica judiciară a fost în general just orientată în rezolvarea unor probleme ivite privind prescripția. Cu toate acestea, remarcăm și faptul că nu există un punct de vedere unitar în acest sens. De altfel, trebuie să amintim că Curtea de Apel Brașov a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), după ce mai multe persoane condamnate la închisoare pentru evaziune fiscală și fraude cu fonduri ale Uniunii Europene au contestat deciziile, invocând prescripția răspunderii penale.
Astfel, „Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a fost sesizată cu trei întrebări preliminare, motivele acestora fiind îndoielile instanței de trimitere cu privire la interpretarea, pe de o parte, a dispozițiilor dreptului Uniunii Europene, care impun statelor membre obligația să combată în mod eficient atingerile ilegale aduse intereselor financiare ale Uniunii Europene și, pe de altă parte, a garanțiilor care decurg din principiul legalității infracțiunilor și pedepselor. Astfel, redăm, pe scurt, că CJUE a decis ca primele două întrebări să fie analizate împreună întrucât privesc interpretarea art. 2, a art. 4 alin. (3) și a art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, a art. 325 alin. (1) TFUE, a art. 49 alin. (1) ultima teză din Cartă, a art. 2 alin. (1) din Convenția PIF, precum și a Directivei 2006/112”, a analizat Marea Cameră.
Primele două întrebări rezumă că cerinţa vizează „stabilirea dacă aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru sunt obligate să lase neaplicate, pe de o parte, decizii ale Curții Constituționale a statului membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza unei încălcări a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, precum și, pe de altă parte, o decizie a instanței supreme a statului membru menționat, din care reiese că normele care reglementează aceste cauze de întrerupere, astfel cum decurg din jurisprudența constituțională, pot fi aplicate retroactiv ca lege penală mai favorabilă (mitior lex) pentru a repune în discuție hotărâri definitive de condamnare, în condițiile în care aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene”.[23]
În această situație, CJUE a statuat că „se poate deduce că situația juridică ce rezultă din aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție generează un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în special în cauzele a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări penale mai îndelungate de către autorități, astfel încât, instanțele naționale sunt obligate, în conformitate cu articolul 325 alineatul (1) și cu articolul 2 alineatul (1), să lase neaplicate aceste decizii din care rezultă că, în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 și 30 mai 2022, dreptul penal român nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în măsura în care aceste decizii au efectul de a conduce la prescrierea răspunderii penale într‑un număr mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene”.
De asemenea, a mai fost necesar să se verifice dacă obligația de a lăsa neaplicate asemenea decizii contravine protecției drepturilor fundamentale, respectiv să se considere că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, printr-o eventuală contestație în anulare.
Concluzionând cu privire la acest aspect, CJUE a decis că „instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare”[24].
În același timp, pentru asigurarea unei practici unitare, CJUE a fost solicitată să răspundă la cea de-a treia întrebare preliminară, ce vizează principiul supremației dreptului Uniunii. Cu referire la această întrebare, CJUE a decis cu privire la faptul că acest principiu trebuie interpretat în sensul că „se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun ale unui stat membru sunt ținute de deciziile Curții constituționale, precum și de cele ale instanței supreme ale acestui stat membru și nu pot, din acest motiv și cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară unor dispoziții ale dreptului Uniunii care au efect direct”.[25]
În raport de cele menționate[26], socotim necesar să mai arătăm că, în principiu, competenţa penală le revine statelor membre ale Uniunii Europene, şi prin excepţie Uniunii Europene[27], aşa cum prevede şi Tratatul de la Lisabona, adică acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Aceasta înseamnă că, în temeiul principiului atribuirii de competenţă[28], Uniunea Europeană acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate[29].
Față de cele arătate mai sus, credem că în materia de fraudă – art. 325 alin. (2) TFUE [ex-articolul 280 alin. (2) TCE] – statele membre trebuie să adopte, pentru a combate această fraudă, aceleaşi măsuri pe care le adoptă şi pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare [art. 325 alin. (4) TFUE]. Aceasta înseamnă că orice competenţă care nu este atribuită Uniunii Europene prin tratate aparţine statelor membre. De altfel, s-a arătat în doctrina penală[30], că exercitarea acestor competenţe este reglementată şi de principiile subsidiarităţii (Uniunea Europeană intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre[31]) şi proporţionalităţii (acţiunea Uniunii Europene, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor[32]).
6. Cum problema de a se ști dacă prescripția constituie o instituţie de drept penal substanţial sau de drept penal formal este rezolvată în mod diferit în practica judiciară și cum modul de rezolvare, într-un sens sau altul, are importante consecințe, nu numai teoretice dar și de ordin practic, sperăm că articolul de față este de natură să determine adoptarea unui punct de vedere unitar.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[16] Vintilă Dongoroz, Tratat, op. cit., p. 114.
[17] Vintilă Dongoroz, Tratat, pp. 713-715; Vintilă Dongoroz și colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. II, Ed. Academiei Române, 1970, pp. 353-357.
[18] Dongoroz, Tratat, p. 707-710; Dongoroz, Explicaţii teoretice, vol. II, pp. 329-331.
[19] Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018.
[20] A se vedea, Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022.
[21] A se vedea Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022.
[22] A se vedea Decizia nr. 67/2022, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022.
[23] Decizia C-107/23 din 24 iulie 2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene – Marea Cameră.
[24] Decizia C-107/23 din 24 iulie 2023, op. cit. paragraf 125;
[25] Decizia C-107/23 din 24 iulie 2023, op. cit. paragraf 137;
[26] A se vedea Ion Ifrim, Partea generală a Codului penal român într-o viziune europeană, Revista Studii şi Cercetări Juridice, nr.3/2017, pp. 329–359.
[27] Vintilă Dongoroz, op.cit., p. 69.
[28] Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, 2016, Ed. Universul Juridic, p. 105 şi urm.
[29] George Antoniu, Legea penală română în condiţiile postadererării, Revista de Drept Penal nr. 2/2008, p. 9 şi urm. şi teza de doctorat, Ecedi-Stoisavlevici Claudiu, Legea penală în condiţiile postaderării României la Uniunea Europeană, Manuscris, (coordonator: prof. univ. dr. George Antoniu), Bucureşti, 2012, p. 47 şi urm., exemplar depus la biblioteca Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.
[30] George Antoniu, Implicaţiile penale ale Constituţiei Europene, în Dreptul românesc şi Constituţia Europeană, din comunicările prezentate la sesiunea ştiinţifică a Institutului de Cercetări Juridice, Ed. Tempus, vol. III, 2005, p. 9 şi urm.
[31] Jean-François Renucci, Droit, européen des droits de ľhomme, 2e édition L.G.D.J, 22001, p. 425.
[32] Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a VI-a, op. cit., p. 319; Jean –François Renucci, Droit, européen des droits de ľhomme, 2e édition, p. 426.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.