Legea penală mai favorabilă (mitior lex) se aplică și prescripției? O soluție de compromis
Ion Ifrim - august 15, 20231. O problemă de netăgăduit, interes atât pentru practica judiciară penală actuală (ca de exemplu, la Curtea Constituțională[1] și Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene[2]), cât și pentru literatura de specialitate o constituie reglementările succesive intervenite în ultimul timp în materia prescripției, problemă de drept tranzitoriu privind și câmpul de aplicare a dispoziției alin. (1) al art. 155 din Codul penal.
Problema ar fi aceea de a se ști dacă prescripția constituie o instituţie de drept penal substanţial sau de drept penal formal, cu alte cuvinte, controversa privește faptul dacă prescripţia ţine de dreptul penal sau de dreptul procesual penal sau dacă prescripţia trebuie afirmată expres, sau ar putea rezulta și din voința tacită sau prezumată a legiuitorului?
Chestiunea prezintă importanţă după cum se dă o rezolvare sau alta, îşi are sau nu aplicare în cazul situaţiilor tranzitorii și dispoziția privind întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale, regula „mitior lex”[3].
2. În clarificarea acestor aspecte ce constituie problema supusă analizei s-au exprimat până acum cel puțin două puncte de vedere diferite:
Într-o opinie[4], pe care nu o împărtășim, se susține, în esență, că din redactarea textului alin. (1) al art. 155 din C. pen. nu rezultă obligația pentru instanță de a face aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la întreruperea cursului prescripției penale. Se consideră că, deși instituția prescripției aparține dreptului penal substanțial, se arată că în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii nu-și are aplicare legea penală mai favorabilă. În această viziune, se susține că legea penală mai favorabilă se aplică prescripției, nu și actelor înteruptive de prescripție.
După o altă opinie, la care ne raliem, se consideră[5] că „este mai favorabilă legea nouă, dacă prevede condiții mai restrictive în ce privește actele procesuale care au ca efect înlăturarea prescripției”. Acest lucru rezultă în primul rând, chiar din redactarea alin. (1) al art. 155 din C. pen., în care se prevede că „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”, și nu orice act procesual, ca în legea anterioară[6]. Din prevederile art. 155 din C. pen. rezultă că legiuitorul consideră prescripţia răspunderii penale ca fiind o instituţie de drept penal substanţial.
Prin urmare, vom putea da o apreciere nu numai normelor care prevăd termenele de prescripție, ci oricăror norme care reglementează materia prescripției. Ar fi vorba de o interpretare și aplicare obligatorie în cazul dispoziției alin. (1) al art. 155 din C. pen., supuse principiul mitior lex. Apoi, concluzia se desprinde și din textul alin. (2) al art. 15 din Constituţia României revizuită care prevede că „legile se aplică pentru viitor”, iar, pe de altă parte, se arată în continuare, „cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile” (mitior lex). Din această formulare, rezultă că legea fundamentală stabilește în primul rând, principiul general care guvernează materia aplicării legilor în timp, astfel că, legea urmează să fie aplicată, numai pentru viitor și în al doilea rând, prevede o derogare expresă de la principiul general. De aici deducem că se va aplica neîndoielnic „legea penală sau contravenţională mai favorabilă”, „legea cea mai umană”.
De altfel, ar înlesni situația celor care au încălcat dispozițiile Codului penal sau contravențional. Ne sprijinim această opinie pe argumentul că excepțiile sunt de strictă interpretare și de text, acolo unde legiuitorul nu s-a manifestat în mod expres, în sensul aplicării legii mai favorabile; intrăm în cadrul regulii generale. De aceea, credem că nu există o retroactivitate tacită sau prezumată. Aceasta înseamnă că extractivitatea legii penale (principiul mitior lex înțeles aici în sens larg) este proprie numai normelor de drept substanțial. În acest sens, se cuvine să subliniem că principiul legii penale mai favorabile şi, implicit, retroactivitatea acestei legi a fost extins în doctrina penală[7] şi asupra dispoziţiilor privitoare la prescripţie (având prioritate legea care cuprinde un termen de prescripţie mai redus), cu argumentul că prescripţiei, fiind o instituţie de drept penal substanţial, i se aplică toate prevederile Codului penal, inclusiv cele privind aplicarea legii penale în timp[8].
În literatura de specialitate[9] s-a arătat, pe linia celor de mai sus că, legea nouă este mai restrictivă în raport cu actele procesuale care întrerup prescripția, înlesnind astfel împlinirea mai rapidă a termenului de prescripție, chiar dacă prin ipoteză legea nouă ar prevedea un termen mai lung de prescripție a incriminării decât legea anterioară ori ar fi prevăzut o pedeapsă mai gravă decât legea veche pentru infracțiunea săvârșită. Este însă de observat că nu în toate cazurile legea care prevede prescripţia cea mai scurtă este şi legea mai favorabilă, de pildă, dacă o lege prevede un termen de prescripţie mai lung, dar în acelaşi timp dispune că nu poate fi întrerupt cursul prescripţiei sau că anumite acte nu au efect întreruptiv de prescripţie, această lege, în cazul când au avut loc acte care ar putea fi întreruptive de prescripţie, poate fi mai favorabilă decât legea care prevede un termen de prescripţie mai scurt, dar dispune că prescripţia poate fi întreruptă sau că au efect întreruptiv de prescripţie actele care potrivit celeilalte legi nu produc acest efect.
Pornind de la constatările desprinse din interpretarea nu numai literală, dar și rațională a textelor amintite, reținem, în concluzie, că acest caracter al voinței legiuitorului trebuie determinat de instanțele de judecată. În consecință, judecătorul, a cărui misiune o constituie interpretarea și aplicarea legilor, nu se poate substitui legiuitorului, ci trebuie să se limiteze în mod strict la rolul pe care i-l atribuie alin. (3) al art. 124 din legea fundamentală.
3. După această schematică prezentare a celor două opinii și a părerii noastre, vom încerca să dezvoltăm și punctul de vedere asupra căruia ne-am oprit și să înfățișăm argumentele pe care înțelegem să îl fundamentăm.
Cercetând această îndoială, observăm că, în literatura de specialitate, deși părerile au fost multă vreme împărțite, în prezent, cvasi-unanimitatea doctrinei naționale[10] și internaționale[11] consideră că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale aparţine dreptului penal substanţial. De aici, rezultă că normele de procedură penală au o acțiune în timp fundamental deosebită de a celor de drept substanțial. Funcționează regula imediatei aplicări a legii noi și a validității actelor procesuale îndeplinite în conformitate cu legea în vigoare. Aici își are aplicarea dictonul: tempus regit actum.
Față de aceste argumente, precizăm că atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere practic, se consideră că legile penale de fond, când sunt defavorabile inculpatului, în aplicarea lor se interpretează restrictiv, pe când cele de formă, edictate fie în vederea unei bune administrări a justiției, fie direct în favoarea inculpatului, pot primi o interpretare extensivă. De aceea, credem că, autorităţile au apelat la o soluţie de compromis dispunând ca în cazul dispoziției alin. (1) al art. 155 din C. pen. să se aplice legea penală cea mai favorabilă suspectului sau inculpatului, socotită ca fiind o rezolvare care satisface atât pe infractor, cât şi societatea.
Pe de altă parte, aplicarea legii mai blânde constituie o derogare de la principiul activității legii penale, (legea penală este activă, adică îşi are aplicarea în tot timpul cât se găsește în vigoare). Aceasta înseamnă că legea penală nu se aplică înainte de intrarea în vigoare şi de regulă încetează să-şi mai găsească aplicarea din momentul ieşirii ei din vigoare[12], soluție justificată, atât din considerente umanitare, dar și din rațiuni de politică penală și de evitare a unui tratament mai grav pentru fapta comisă în condițiile unei succesiuni de legi penale în timp.
Socotim necesar să menționăm aici că, în cazul în care legea veche ar fi mai blândă, această lege ar fi aplicabilă pentru că sub imperiul ei s-au comis faptele, iar dacă legea nouă este mai blândă, atunci ar fi justificat să aplice aceasta, fiindcă este mai corespunzătoare cerințelor represive ale momentului când este judecat inculpatul[13]. În felul acesta, principiul aplicării legii mai favorabile dă expresie umanismului legii penale[14]. Individul care a încălcat legea nu este privit ca un dușman al societății, ci ca o persoană susceptibilă de îndreptare și resocializare. Această acțiune de influențare a individului corespunde nu numai intereselor societății, dar reflectă și o atitudine față de persoana infractorului. Grija față de inculpat se manifestă și prin evitarea unei înăspriri a situației acestuia în cazul succesiunii de legi penale. Așa cum se știe, Codul penal în vigoare prevede în art. 5 aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, iar în art. 6 aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Fiecare dintre aceste ipostaze ale extraactivității legii penale, consacrate în legea penală, apar ca soluții legale pentru determinarea legii aplicabile în cazul succesiunii de legi penale în timp.
De altfel, scopul legii penale şi al pedepsei se poate realiza eficient numai dacă represiunea penală se desfăşoară în timp util, adică într-un timp cât mai apropiat după săvârşirea faptei. Numai în acest caz pedeapsa este eficientă, poate servi de învăţătură celui condamnat şi celorlalţi cetăţeni. Conştiinţa generală este în această situaţie vie şi are o reprezentare exactă a pericolului faptei şi al infractorului. În același timp, judecata se poate desfăşura în condiţii normale, urmele infracţiunii şi probele fiind proaspete. Dimpotrivă, dacă a trecut o perioadă îndelungată se pierde rezonanţa socială a infracţiunii săvârşite, fapta este aproape uitată, se reduce neliniştea şi tulburarea socială provocată de o faptă penală; de asemenea, este posibil să dispară urmele săvârşirii infracţiunii, ajungându-se la condiţii tot mai precare pentru aflarea adevărului. Asemenea situaţii se ivesc, de pildă, când infracţiunea nu poate fi descoperită la timp ori când infractorii nu pot fi identificaţi, lipsind indiciile necesare ori chiar dacă infractorii au fost prinşi şi judecaţi, între timp ei au dispărut stând ascunşi un timp foarte îndelungat.
Tot astfel, doctrina mai veche a justificat prescripţia pe ideea de realizare a represiunii prin echivalent, considerându-se că infractorul a suferit destul pe timpul duratei prescripţiei stând ascuns ori umblând prin alte locuri departe de casă şi de familie, această suferinţă echivalând cu o pedeapsă (Helie, Pessina, ş.a.). Alţi autori au justificat prescripţia pe ideea inutilităţii represiunii, a lipsei de eficienţă a pedepsei aplicate cu întârziere (Ortolan, Gerraad, ş.a.). S-a invocat şi lipsa probelor, faptul că acestea au dispărut ori au devenit nesigure (Carrara, Binding[15]).
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] A se vedea Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022.
[2] A se vedea Decizia C-107/23 din 24 iulie 2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene – Marea Cameră; curia.europa.eu/juris/document/document.
[3] S-a susținut că natura lor este de esență în aplicarea legii penale mai favorabile. În acest sens, Mihaela Agheniței, Retroactivitatea legii penale, Ed. Indepedența Economică, 2007, p. 83.
[4] A se vedea practica instanțelor de judecată; instantele-aplica-haotic-decizia-cjue-privind-prescriptia-inalta-curte-nu-tine-cont-de-verdictul-curtii-de-la-luxemburg-curtea-de-apel-constanta-a-tinut-cont-de-hotararea-europeana-intr-un-dosar-de.html.
[5] George Antoniu, Tratat de drept penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, 2015, pp. 326-327.
[6] Sub acest aspect, spre deosebire de legea penală în vigoare, amintim că stabilirea actelor procedurale cu eficiență întreruptivă de prescripție era o problemă care aparținea dreptului procesual penal. Ca atare, actelor procedurale întreruptive de prescripție nu li se aplica „legea penală mai favorabile”, ci ele trebuiau întotdeuna să fie luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia au fost efectuate (tempus regit actum).
Siegfried Kahane, Situațiile tranzitorii în succesiunea legilor penale, Justiția Nouă, nr. 11/1966, p. 67, nota de subsol 44; C. Barbu, Aplicarea legii penale în spațiu, Ed. Științifică, 1972, p. 281.
[7] George Antoniu, Tratat de drept penal, p. 332.
[8] Vintilă Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, Ed. Academiei Române, 1969, p. 87.
[9] Vintilă Dongoroz, Drept penal, 1939, pp. 136 și 138.
[10] Vintilă Dongoroz, Tratat, 1939, p. 126; Teodor Vasiliu, George Antoniu, Ștefan Daneș, Gheorghe Daranga, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Dorul Pavel, Virgil Rămureanu, Codul penal comentat, adnotat, Partea generală, Ed. Științifică, 1972, p. 54; Georgiana Bodoroncea, Valerian Cioclei, Irina Kuglay, Lavinia Valeria Lefterache, Teodor Manea, Iuliana Nedelcu, Francisca Maria Vasile, George Zlati, Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 3 – revizuită și adăugită, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 589; Petruț Ciobanu, Codul penal adnotat, Ed. Rosetti, ediție actualizată la 15 iunie 2022, p. 644.
[11] Gaston Stefani, Georges Lavasseur, Bernand Bouloc, Droit penal génèral, Paris, 1995, Ed. Dalloz, p. 148.
[12] Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea generală, op. cit., p. 62.
[13] George Antoniu, Tratat de drept penal, vol. I, Aplicarea legii penale. Ed. Universul Juridic, 2015, p. 234.
[14] Vintilă Dongoroz, Tratat, 1939, p. 126.
[15] George Antoniu, Tratat de drept penal, op. cit., p. 332.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.