Cine poate formula apel și cine poate participa la judecarea acestuia?
Alin Speriusi-Vlad - august 1, 2015Succesorul cu titlul particular, inclusiv dobânditorul drepturilor litigioase, este și el un având-cauză, conform acelorași dispoziții de drept material[55], putând formula apel împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în contradictoriu cu autorul său, în măsura în care acestea se referă la dreptul sau bunul care i-a fost transmis. Pentru că avem în vedere ipoteza formulării unui apel de către o altă persoană decât cea care a participat la judecata în primă instanță, înseamnă că transmisiunea cu titlu particular a operat după pronunțarea hotărârii primei instanțe înainte de expirarea termenului pentru formularea apelului[56]. Dacă succesorul cu titlu particular a dobândit dreptul înainte de pronunțarea hotărârii primei instanțe, acesta are, respectiv trebuie să aibă deja, în fața primei instanțe, calitatea de parte – conform art. 39 alin. (2) prima teză din Noul Cod de procedură civilă – fie alături de înstrăinător (în cazul transmisiunii prin acte între vii) sau succesorul universal ori cu titlu universal (în cazul transmisiunii pentru cauză de moarte) fie de unul singur, conform art. 39 alin. (2) teza finală din Noul Cod de procedură civilă, urmând să atace hotărârea acesteia, în această calitate, de parte. Și succesorul cu titlu particular ia procedura în starea în care se află la momentul intervenirii sale sau introducerii sale în cauză, după cum arată dispozițiile art. 39 alin. (2) teza finală din Noul Cod de procedură civilă, ceea ce demonstrează faptul că și acesta este un continuator al personalității autorului său pentru dreptul sau bunul care i-a fost transmis. Merită subliniat faptul că dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Noul Cod de procedură civilă, în ciuda unei aparente formulări neclare sau cel puțin ambigue, în realitate stabilesc fără echivoc statutul succesorilor cu titlu particular în cadrul procedurilor judiciare inițiate de sau contra autorului lor. Mai precis aceste dispoziții urmăresc să asigure continuitatea procedurii judiciare în cazul transmiterii prin acte între vii sau pentru cauză de moarte a obiectului dedus judecății, stabilind că în procedura judiciară inițiată continuă să aibă calitate procesuală părțile inițiale (în cazul transmisiunii prin acte între vii) și succesorii universali sau cu titlu universal al acestora (în cazul transmisiunii prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte), succesorii cu titlu particular fiind obligați să intervină în cauză, putând fi introdus, la cerere ori din oficiu, urmând ca aceștia să înlocuiască sau nu înstrăinătorul (în cazul transmisiunii prin acte între vii), respectiv succesorii universali ori cu titlu universal (în cazul transmisiunii prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte), în funcție de împrejurări și de poziția celorlalte părți. În acest mod hotărârea judecătorească pronunțată produce efecte atât față de înstrăinător, față de succesorul universal ori cu titlu universal, cât și față de cel cu titlu particular, fiind acoperită și ipoteza existenței unui litigiu între aceștia cu privire la ceea ce s-a transmis.
Creditorul chirografar – considerat de majoritatea autorilor ca un având-cauză al debitorului său, căruia îi suportă influența actelor încheiate asupra activului patrimonial – poate formula apel împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în contradictoriu cu debitorul său, nu pentru că ar fi un continuator al personalității acestuia, ci pentru că poate să exercite, prin intermediul acțiunii oblice, drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite și creează creditorului un prejudiciu[57], prezent sau viitor[58]. Într-o astfel de ipoteză, aplicată obiectului nostru de studiu, o parte dintr-un proces finalizat în primă instanță, printr-o hotărâre care nu îi este favorabilă, cel puțin nu în totalitate, nu formulează apel și creează creditorului său un prejudiciu, prin faptul că i se diminuează, respective nu îi crește activul patrimonial. Confruntat cu o asemenea problemă creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă formulează apel împotriva hotărârii primei instanțe, pe calea acțiunii oblice, în contradictoriu cu toate părțile din proces, inclusiv cu debitorul său. Exercitând apelul creditorul valorifică un drept al debitorului său – dreptul de a formula apel și a de obține o hotărâre judecătorească favorabilă – care se întoarce în patrimonial acestuia profitând tuturor creditorilor[59]. Creditorul poate să fi participat la procedura în fața primei instanțe în calitate de intervenient accesoriu în favoarea debitorului său, dar pentru că acesta nu formulează apel, iar el, în calitate de intervenient accesoriu nu o poate face – apelul considerându-se neavenit, în condițiile art. 67 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă[60] – va formula apel împotriva hotărârii primei instanțe pe calea acțiunii oblice.
Calitatea procesuală a creditorului – chirografar sau garantat, art. 1560 din Noul Cod civil nefăcând nicio distincție, impunând doar condiția unei creanțe certe și exigibile[61] – în cadrul procedurii judiciare este foarte importantă, nu neapărat în raport cu adversarii debitorului său, ci în relația cu acesta din urmă, care nu mai poate încheia niciun act de dispoziție cu privire la obiectul procesului pentru încheierea sau tranzacționarea acestuia, fără acordul creditorului. În acest sens jurisprudența a reținut că „solicitarea apelanților de a se lua act de tranzacția depusă la dosar, nu poate fi primită întrucât, litigiul s-ar putea încheia printr-o tranzacție doar în condițiile în care și intimatul la rândul său ar semna această tranzacție. Împrejurarea că, în timpul procesului, apelanții au divorțat și au încheiat o tranzacție privind situația apartamentului bun comun, este nerelevantă într-o acțiune oblică pornită de creditor și în lipsa unui acord la tranzacție din partea acestuia”[62]. Creditorul este parte în apel, iar nu un simplu reprezentant al debitorului. Relevantă în acest sens este jurisprudența care statuează că „nicio dispoziție legală nu impune necesitatea ca într-o acțiune oblică să fie introdus în cauză și debitorul”[63], chiar dacă este preferabil pentru ca hotărârea judecătorească să se bucure de autoritate de lucru judecat și față de acesta.
[55] În acest sens art. 1282 alin. (2) din Noul Cod civil „Drepturile, precum și, în cazurile prevăzute de lege, obligațiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular al părților”.
[56] V. F.A. Baias, V. Belegante, T. C. Briciu, V.M. Ciobanu coord., C.C. Dinu, B. Dumitrache, G. Florea, M. Fodor, I. Gîlcă, D. Ghinoiu, C. Irimia, A. Nicolae, M. Nicolae coord., E. Oprina, A. Rădoi, M. Stancu, A. Ștefănescu, M. Tăbârcă, N. Turcu, M. Ursuța, G.-L. Zidaru, Noul Cod de procedură civilă: comentat și adnotat. Vol. 1. :Art. 1-526, Ed, Universul Juridic, București, 2013, p. 1056.
[57] În acest sens art. 1560 alin. (1) din Noul Cod civil „Creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudicial creditorului, refuză sau neglijează să le exercite”.
[58] În acest sens Decizia 5489 din 07.10.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, publicată online pe www.scj.ro „Acțiunea [oblică] reglementată prin art. 974 C. Civ. se poate exercita de oricare persoană interesată a se aduce la îndeplinire obligația de a face prevăzută prin hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, pronunțată la cererea altei persoane, dar în beneficiul aceleia care exercită acțiunea oblică”.
[59] În acest sens Decizia 549 din 08.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, publicată online pe www.scj.ro „Prin înregistrarea creanţei sale în tabelul creditorilor, reclamanta şi-a protejat un drept propriu, pe când exercitând acţiunea oblică, reclamanta valorifică un drept al debitorului, care se întoarce în patrimoniul acestuia, profitând tuturor creditorilor”.
[60] În acest sens art. 67 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă „Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond”.
[61] Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, conform art. 653 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă și este exigibilă când obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată, conform art. 653 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă.
[62] Decizia 226 din 7.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, publicată online pe portal.just.ro
[63] Decizia Curții de Apel Paris, 8éme ch. din 28 martie 2002 citată de V. Terzea, Noul Cod civil adnotat cu doctrină și jurisprudență, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 561
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.