Unele considerații asupra aplicării doctrinei „dreptului viu” în jurisprudența Curții Constituționale a României
Marin Voicu - noiembrie 1, 2018În ce priveşte cel de-al doilea imperativ al continuităţii jurisprudenţei Curţii, acela de a asigura, şi în viitor, credibilitatea Curţii, deci a Convenţiei şi a întregului mecanism de protecţie şi control în raport cu alte sisteme de protecţie internaţională, cu statele membre şi cu opinia publică, evident că acesta are mai mult un caracter politic.
2.2. Schimbarea
„Schimbarea jurisprudenţei Curţii este dată de trei imperative: să răspundă susţinerilor sau invocărilor de încălcări sau apărări, eliminând inconvenientele înregistrate până acum şi, mai ales, determinând, argumentat, amploarea unei anumite probleme şi intervenind cu o interpretare generală; hotărârile Curţii să fie caracterizate de clarificare, adică dominate de simplificare şi precizie, renunţându-se la acele formule alambicate, la raţionamente sinuoase, dăunătoare înţelegerii de către cititorul de rând şi stabilirea unor criterii pentru adoptarea unor metode de interpretare mai exacte din raţiuni de securitate juridică şi armonizarea hotărârilor, ca efecte pozitive asupra uniformizării relative în expunerea faptelor, a dreptului intern, în calitatea jurisprudenţei şi rigurozitatea coerenţei sale.
Schimbarea jurisprudenţei este, în bună măsură, facilitată de anumiţi factori, definiţi în doctrină astfel: jurisprudenţa însăşi, voinţa guvernelor, dispoziţiile instituţionale, şi contextul istoric al reformei mecanismului de control al Convenţiei.
3. Reforma continuă a procedurilor Curții – cerință majoră a noilor realități din Europa
Marea Cameră, referindu-se la jurisprudenţa sa anterioară, a examinat distinct dreptul la un recurs efectiv, revizuindu-şi propria jurisprudenţă. Astfel, reconsiderând locul art. 13 din Convenţie, în sistemul de protecţie al acesteia, Curtea a reţinut că acest text „dă expresie directă obligaţiei statelor de a proteja drepturile omului mai presus de propriul lor sistem juridic”[6].
Curtea a decis, în final, că interpretarea corectă a art. 13 este aceea în sensul că el „garantează recursul efectiv în faţa unei instanţe naţionale, permiţându-i reclamantului să se plângă de încălcarea dreptului său, conform art. 6 alin. (1) şi să fie, aşadar, judecat într-un termen rezonabil”.
B. Principiile generale de interpretare a Convenției reflectate în jurisprudența CEDO
CEDO are, în temeiul art. 32 din Convenție, puterea exclusivă de a interpreta Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea și-a exercitat cu subtilitate funcțiile sale între conceptele amplificatoare, care dau mai multă efectivitate Convenției și conceptele moderatoare, care tind să stabilească un echilibru între interesele individului și interesul general[7].
I. Conceptele amplificatoare care au extins domeniile Convenției
Așa cum a statuat prin hotărârea Loizidou din 23.03.1995, calificând Convenția drept un instrument constituțional de ordine publică europeană, Curtea a dat Convenției și protocoalele adiționale o interpretare calificată ca progresistă, tot mai evolutivă și, în același timp, moderatoare.
1. Interpretarea progresistă
Curtea a direcționat permanent interpretarea Convenției pentru a se realiza efectiv scopul ei și obiectivele sale, astfel încât, acestea să nu rămână o simplă expresie a angajamentelor statelor părți, iar prin hotărârea Airey din 9.10.1979, Curtea a afirmat explicit rolul sau major de „a proteja drepturile nu teoretice sau iluzorii, ci ca drepturi concrete si efective”.
Ideile, principiile și metodele care i-au permis Curții să triumfe în această misiune au fost, sistematic, prezentate în hotărârile sale, prin aplicații punctuale, cum ar fi:
– principiul bunei-credințe, în hotărârea Golder (precitată);
– principiul interpretării în spiritul economiei generale a Convenției (hotărârea De Wilde din 18.06.1971);
– preeminența dreptului (Golder Engel din 8.06.1976, Silver din 25.03.1983, Malcone din 2.08.1986 ș.a.);
– autonomia termenilor Convenției (Sunday Times din 26.04.1979 ș.a.);
– noțiunea de obligații pozitive;
– principiul nediscriminării (art.14 din Convenție, hotărârea Marks din 13.06.1979, Mazurek din 1.02.2000 ș.a.);
– interpretarea strictă a restricțiilor (hotărârea Klass din 6.09.1978, Basthold din 25.03.1985, Gusinsky din 19.05.2004 ș.a.);
– speranța legitimă (hotărârea Pine Valley din 29.03.1991, Kopecky, Marea Camera din 28.09.2004, Anagnostopoulus din 3.04.2003, Von Hannoner din 24.06.2004).
2. Interpretarea evolutivă
Pentru a fi progresistă, interpretarea Convenției nu este necesar să fie extremistă, Curtea fiind, de regulă, mai mult decât circumspectă.
Înca din 1979 (hotărârea Marcks) Curtea a decis ca, întotdeauna, Convenția trebuie interpretată în „lumina condițiilor de astăzi”, ea instituind metoda de interpretare evolutivă care a fost teoretic fundamentată înainte de a fi aplicată.
2.1. Revirimentul jurisprudenței, în acest sens, a fost teoretic marcat în hotărârea Cossey din 27.09.1990 care a dat prilejul Curții să afirme că ea nu este legată de deciziile sale anterioare.
Interpretarea evolutivă are la bază un fascicol de factori care determină o evoluție inerentă a interpretării și aplicării Convenției, ținând cont de schimbările de mentalități, de progresele tehnice și medicale, de transformările sociale esențiale relevate în mutațiile juridice, de acumulările jurisprudențiale ș.a.
2.2. În aplicarea acestor elemente Curtea a adoptat decizii marcând o evoluție semnificativă a jurisprudenței sale.
În a doua perioadă a existenței sale remarcabile, Curtea a marcat accente substanțiale în jurisprudență, generate de evoluțiile sociale și europene.
Schimbarea spectaculoasă de interpretare a art. 6 alin. (1) privind pe agenții publici, s-a realizat prin hotărârea Pellegrin din 8.12.1999, iar prin hotărârea Kudla din 26.10.2000 s-a dat o interpretare mai accentuată a art. 13, art. 35 din Convenție, provocându-se, în numeroase state părți, consacrarea legislativă a unor instrumente de procedură de remediu național.
II. Conceptele moderatoare
Acțiunii conceptelor amplificatoare, esențialmente protectoare a individului, trebuie să i se opună principiile reductoare, exclusiv destinate apărării colectivității, Curtea accentuându-le pe acelea care tindeau să conclieze interesele individului cu cele ale colectivității: marja națională de apreciere și principiul proporționalității.
1. Marja națională de apreciere
1.1. Curtea a recunoscut că legislatorii naționali și jurisdicțiile interne dispun de o marjă de apreciere în aplicarea Convenției, ceea ce este de esența principiului subsidiarității. În principiu, respectarea Convenției trebuie asigurată prin mijloace juridice interne și, în acest scop, fiecare stat parte trebuie să ia toate măsurile pentru a o aplica. Această marjă națională de apreciere, ca noțiune juridică, permite de a încerca concilierea exigențelor construcției europene și salvarea pluralismului juridic[8]. Ea a introdus, însă, o suplețe necesară în aplicarea Convenției în favoarea adaptării sale la realitățile culturale, economice, juridice și sociale, adesea, puternic diferite de la o țară la alta.
1.2. În hotărârea Rasmunsen, din 28.11.1984, Curtea afirmă că marja națională de apreciere este un principiu care, în aplicarea sa, adesea variază după circumstanțe, domenii și realități, astfel el fiind într-o evoluție constantă.
Totuși, este dificil de a distinge clar sectoarele în care marja națională de apreciere este încă relativ largă de cele în care ea rămâne restrânsă.
1.3. Dar marja de apreciere rămâne un concept moderator, întrucât ea se află și sub un control european care veghează, de fiecare dată, asupra legii și asupra deciziilor care o aplică, care basculează între intensitate și rigoare, dar, în special privind „caracterul pertinent și suficient al motivelor invocate pentru a susține proporționalitatea ingerinței”.
2. Principiul proporționalității
Aflat în esența marjei de apreciere, principiul proporționalității este unul din principiile generale ale dreptului, „cel mai profund”, pentru construcția Europei comunitare și edificarea Europei drepturilor omului.
Principiul proporționalității permite, deci, să se verifice dacă mijloacele utilizate pentru realizarea scopului legitim nu au fost prea energice. Curtea asociază adesea noțiunea de proporționalitate cu conceptul de „just echilibru între interesul individului și interesul colectivității” care se degajă din Convenție, în întregul ei.
2.1. Proporționalitatea – instrument de calificare
Marja de apreciere permite fiecărui stat parte, după propriile realități culturale, economice, juridice și sociale să facă mai mult sau mai puțin în raport cu standardul european din Convenție, iar principiul proporționalității va servi la dozajul variațiunilor permise.
În alte cazuri, proporționalitatea nu permite decât adaptarea unui drept garantat la realitățile naționale; ea devine mijlocul de a fixa punctul de plecare, de la care, în orice stat dreptul este garantat de Convenție și este, deci, un instrument de calificare, mai mult decât un regulator al marjei de apreciere.
3. Scurtă concluzie
Această sinteză asupra celor două categorii de concepte – amplificatoare (extensive) și moderatoare – pe care Curtea le-a creat pentru a interpreta Convenția și protocoalele sale adiționale a încercat să depășească analiza statică în acord cu viziunea strategică a Curții asupra aplicării textelor Convenției: de a nu le privi ca „încremenite” în timp, la data elaborării lor, ci de a le da viață contemporană, ca elemente vii ale unei arhitecturi majore a drepturilor fundamentale, printr-o interpretare dinamică în acord cu realitățile existente.
Așadar, încercarea din acest eseu, „împănată” cu elemente de doctrină europeană a drepturilor omului nu este proporțională cu scopul urmărit dacă nu va constitui un instrument eficace de natură a genera înțelegerea mecanismului de protecție, în condițiile în care drepturile garantate au fost substanțial îmbogățite prin interpretarea creatoare și evolutivă a Curții, și, totodată, de a observa mai atent și pertinent măsura, în care, jurisprudența CCR răspunde acestor tendințe majore și principii de interpretare a Convenției.
III. Jurisprudența CCR
1. Doctrina relevantă privind natura juridică și rolul constituțional al CCR
„Dacă dimensiunea jurisdicțională a Curții rezultă cu prisosință, nu înseamnă, însă, că instituția, ca atare, poate fi denumită contencios constituțional”.
Această denumire nu acoperă în întregime nici structuri, nici funcțiile Curții Constituționale, ea fiind parțial exactă.
Caracterizarea pur juridică trebuie, însă, completată și cu trăsăturile ce rezultă din modul de desemnare a judecătorilor Curții Constituționale, precum și din conținutul unor atribuții.
De aceea, în literatura juridică s-a considerat că în funcție de acești factori, Curtea Constituțională trebuie caracterizată ca o autoritate publică politico-jurisdicțională.
Caracterul politic este și o consecință a controlului prealabil al constituționalității legilor care, evident, este un control politic din moment ce se realizează în procesul elaborării legii.
Putem, deci, sintetiza următoarele trăsături și funcții ale Curții Constituționale:
– nu este o „altă putere” în stat și nici nu preia vreuna din funcțiile celor trei puteri clasice;
– este o autoritate publică politico-jurisdicțională, care prin unele dintre atribuțiile sale are și un rol politic, putem afirma, fără teamă de a greși, că acționează ca un adevărat judecător;
– ca o autoritate publică, este garantul supremației Constituției;
– este autoritatea publică ce sprijină buna funcționare a puterilor publice în cadrul raporturilor constituționale de separație, colaborare și control reciproc. De aceea ea este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și legii sale organice. Această funcție a Curții Constituionale se motivează prin aceea că supremația Constituție, al cărei garant este, se fundamentează științific, dacă nu integral în orice caz substanțial, chiar pe puterea politică în organizarea și funcționarea sa. Prin aceasta Curtea sprijină, în fond, buna funcționare a întregului sistem politic;
„Curtea Constituțională este protectorul libertăților publice, activitatea sa fiind pusă în slujba cetățenilor și drepturilor lor”[9].
2. Concepte, termeni și expresii atestând „balansul” între continuitatea și schimbarea jurisprudenței și precaritatea protecției principiului securității juridice a jurisprudenței sale: „riviriment jurisprudențial”, „reconsiderarea jurisprudenței”, aplicarea „doctrinei dreptului viu”, „extinderea controlului de constituționalitate” ș.a.
2.1. „Instanța de contencios constituțional”, expresie frecvent utilizată în deciziile CCR, deși, în mod uzual trimiterea la CCR se face prin termenul „Curtea”, precum în hotărârile CEDO, în care nu regăsim expresia „instanța de contencios european”.
În acest sens, doctrina relevantă precizeaza rituos că: „Această denumire nu acoperă integral nici structura, nici funcțiile CCR”[10].
2.2. „Riviriment jurisprudențial”, „reconsiderarea jurisprudenței”, „reevaluarea jurisprudenței”, aplicarea doctrinei dreptului viu ș.a., fără a se argumenta pertinent, științific și convingător asemenea anihilări (desființări) imprevizibile ale unora din constantele jurisprudenței CCR, ceea ce afectează negativ principiul major al securității juridice jurisprudențiale – centru vital al preemimenței dreptului într-o societate democratică.
Schimbarea brutală a jurisprudenței, justificată de unele circumstanțe subiective, a creat deseori, în mediul judiciar și în administrația statului, în general, un efect negativ major, surprinzând autoritățile publice nepregătite instituțional, tehnico-logistic și cu o infrastructură aferentă precară.
Preluarea necritică și consacrarea, ca atare, a unor opinii ale Comisiei de la Veneția în propria jurisprudență nu este de natură a justifica rolul major al Curții în asigurarea bunei funcționări a întregului sistem politic, sugerând că această Comisie a Consilului Europei ar fi, în fapt, o „Curte Europeană pentru Demoracție prin Drept”, deasupra CEDO și CJUE (?!), cu nescotirea Codului constituțional (art. 11, 20 si 148 din Constituția României, revizuită).
În acest sens, edificator este considerentul de principiu din Decizia nr. 369/2016 prin care Curtea statuează energic (?!) că „prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, legiuitorul și-a folosit marja sa largă de apreciere, într-un mod maximal(?!).
Curtea reconsiderându-și jurisprudența în raport cu acest text legal, în sensul reducerii marjei de aprobare a legiuitorul în domeniul căilor extraordinare de atac care reprezintă un aspect (sîc!) al accesului liber la justiție (par. 21)”, deși, în paragraful anterior (20) se consemnează că: „Raportat la specificul (?) cauzei de față, Curtea observă (?!) că, în jurisprudența sa, a acordat legiutorului o marjă de apreciere largă în domeniul admisibilitătii, al procedurii de judecată sau al configurării (?) căilor extraordinare de atac” (!).
2. Deseori, în deciziile Curții sunt unele texte confuze, atipice, cu expresii sau termeni neconstituționali ori inadecvați, care ilustrează o redusă grijă pentru stilul și acuratețea juridică, lingvistică și gramaticală.
Iată doar câteva exemple vizibile din unele decizii recente.
2.1. Deși, recursul este o cale de atac extraordinară recunoscută părților în proces, deopotrivă, persoane fizice și juridice, în mod repetat în motivare – se referă numai la „egalitatea juridică a cetățenilor” (par. 28), „să fie accesibil cetățenilor” (par. 27), „cetățeanul să fie încredințat de faptul că s-a aplicat corect legea” (par. 30) ș.a. din Decizia nr. 369/2016, ignorându-se textul imperativ din art. 21 al Constituției, alin. (1) „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime” și alin. (3) „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”.
Tot astfel, întâlnim expresii bizare precum: „recurs în casație (…) pus la îndemâna instanței supreme” (par. 30), „rolul ICC ca instanță de casație” (par. 26), „în condițiile în are și căile extraordinare de atac reprezintă un aspect (?) al accesului liber la justiție” (par. 21), „excluderea posibilității de a ataca cu recurs în casație deciziile pronunțate de ICCJ, ca instanță de apel, este neconstituțională” (?!), dar ICCJ niciodată în procesul civil nu este instanță de apel (?) sau „evoluția ascendentă” ( poate fi și evoluția descendentă?) a acestei protecții se evidențiază în jurisprudența CCR, aspect (?) care poate să stabilească noi exigențe în sarcina legiuitorului” (?!).
[6] Hotărârea Kudla c. Poloniei (2000).
[7] J.P. Marguènand, Times New Roman CE, Dalloz, 2005, p. 36.
[8] Idem, p. 48.
[9] I. Muraru, S. Tănăsescu, Constituția României. Comentarii pe articole, 2003, Ed. Beck, pp. 1377-1378.
[10] Idem, Secțiunea III.1.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.