Supravegherea tehnică (I)
Dorin Ciuncan - ianuarie 31, 2015Astfel, durata de valabilitate a mandatului este deosebit de lungă (6 luni) şi poate fi prelungită pe un termen nedefinit „în cazuri excepţionale”, legea neprevăzând nici în ce condiţii sunt notificate persoanele care au făcut obiectul interceptărilor. Totodată, legea nu conţine dispoziţii referitoare la certificarea înregistrărilor obţinute prin măsuri de supraveghere, modul în care sunt consemnate în procesele-verbale de înregistrare şi nicio procedură prin care să fie separate înregistrările ce conţin elemente pertinente pentru apărarea siguranţei naţionale de acele înregistrări ce nu au acest caracter. De asemenea, nu se prevede nici care este regimul informaţiilor obţinute întâmplător cu privire la terţe persoane care nu au făcut obiectul mandatului de interceptare, nici nu sunt stabilite limite referitoare la vechimea informaţiilor deţinute de serviciile secrete şi la durata de păstrare a acestora.
În sfârşit, art. 13 din Legea nr. 51/1991 nu prevede în ce condiţii informaţiile obţinute ca urmare a interceptărilor autorizate potrivit textului criticat pot fi utilizate ca mijloace de probă în procese penale, nu reglementează posibilitatea persoanelor interesate de a avea acces la textul interceptărilor sau de a solicita motivat consultarea integralităţii înregistrărilor atunci când considerente ce ţin de apărarea siguranţei naţionale au făcut ca ele să nu fie consemnate în procesele-verbale şi nu oferă posibilitatea solicitării unei expertize referitoare la suportul înregistrării.
Curtea nu poate reţine existenţa unei discriminări în aplicarea legii rezultând din faptul că în cazul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate au fost obţinute probe prin interceptarea unor convorbiri telefonice în condiţiile Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, în timp ce în alte cazuri interceptarea convorbirilor telefonice în scopul obţinerii de probe judiciare are loc pe baza prevederilor Codului de procedură penală. Justificarea diferenţei de reglementare a mijloacelor de obţinere a probelor rezidă în obiectul special al Legii nr. 51/1991 şi nu încalcă în niciun fel prevederile Constituţiei.
Probele administrate – indiferent de procedura legală urmată – vor fi evaluate uniform de instanţa de judecată, cu respectarea contradictorialităţii şi a tuturor celorlalte garanţii prevăzute de Codul de procedură penală. Faptul că o probă a fost obţinută de organul de urmărire penală în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1991 nu îl împiedică pe judecător să constate, când este cazul, că această probă este neconcludentă întrucât nu corespunde realităţii sau nu face dovada faptului ori a împrejurării în legătură cu care a fost administrată. Nu există o ierarhie a probelor în funcţie de procedura legală după care au fost administrate, astfel că judecătorul are obligaţia să examineze şi să aprecieze toate probele cu aceeaşi măsură şi după aceleaşi criterii.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea reţine că examinarea excepţiei în lumina Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este de natură să conducă la altă concluzie, deoarece convenţia nu tratează regimul probelor, admisibilitatea acestora fiind reglementată de dreptul intern.
Nu poate fi reţinută nici obiecţia că instanţa de judecată nu are acces la cunoaşterea mandatului de interceptare a convorbirilor telefonice emis de procuror, Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate prevăzând procedura de urmat în acest scop. Eventualele dificultăţi care pot apărea în această privinţă ţin de aplicarea legii, şi nu de constituţionalitatea ei, iar rezolvarea nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. În orice caz, accesul dificil la mandatul de interceptare a convorbirilor telefonice emis în scopul şi după regulile cuprinse în Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României nu poate fi apreciat ca o împiedicare a instanţei şi a părţilor de a cunoaşte, dezbate şi evalua înseşi probele administrate, care sunt depuse de către organul de urmărire penală la dosar.
Nu se poate reţine neconstituţionalitatea art. 15 din Legea nr. 51/1991, care prevede un caz excepţional de efectuare de interceptări ale convorbirilor telefonice fără autorizaţie – pe o perioadă de 48 de ore -, reglementarea având suport în dispoziţiile art. 53 din Constituţie.
În sfârşit, Curtea constată că, prin prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, nu se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece declasificarea informaţiilor secrete de stat este, prin natura sa, o activitate administrativă, de resortul Guvernului, şi nu o activitate judiciară.
Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 51/1991 s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 37 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2004. Cu acel prilej s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.
Curtea Constituţională arată că nu se poate reţine nici neconstituţionalitatea prevederilor legale atacate care atribuie PROCURORULUI competenţa de a emite mandate de interceptare a convorbirilor telefonice în condiţiile Legii nr. 51/1991, întrucât acestea sunt dispoziţii de procedură, pe care legiuitorul este liber să le adopte în baza art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar, pe de altă parte, nicio altă normă constituţională nu împiedică stabilirea unei asemenea competenţe în sarcina procurorului, care, potrivit art. 131 şi art. 132 din Legea fundamentală, este magistrat independent, reprezentând interesele generale ale societăţii şi desfăşurându-şi activitatea pe baza principiilor imparţialităţii şi legalităţii.
Curtea Constituţională respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi 15 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României[5].
Curtea Constituţională nu a ţinut seama de existenţa art. X din Legea nr. 281/2003 și se pare că nici guvernul nu a pomenit de art. X din Legea nr. 281/2003…
Revenind la speţă, subliniem că interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul P. D. C. era ulterioară 2003/2004. Or, dacă hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, era secretă (0034/2004) ea nu putea fi nici măcar pomenită într-o instanță, fără a fi desecretizată.
Judecătorii au arătat că „interceptarea convorbirilor telefonice efectuate în baza art. 13 din Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României nu poate fi privită de Curte ca un mijloc de probă nelegal obţinut cu consecinţa că proba nu poate fi folosită în procesul penal.”, „s-au constatat elemente de fapt care, în opinia Curţii, au fost de natură să confirme, o dată în plus, existenţa faptelor astfel cum rezultă, dincolo de orice îndoială, din toate celelalte probe administrate”. Instanţa a menţionat că inculpaţii nu au contestat elementele de fapt din conţinutul discuţiilor prezentate, „ci au reacţionat identic, invocând încălcarea drepturilor cetăţeneşti şi faptul că interceptările sunt nelegale”[6].
Existând dovada unei probleme de drept care a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, ar putea apare necesitatea admisibilităţii intervenţiei unui recurs în interesul legii (conform Art. 472 din Noul Cod de procedură penală).
Potrivit art. 471 C. pr. pen., pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.
Noi trebuie să vorbim de Codul de procedură penală anterior, aplicabil până la data de 1 februarie 2014, care a fost înlocuit de Codul de procedură penală din 1 iulie 2010. potrivit art. 103 şi 108 din Legea nr. 255/2013.
Mai înainte, prin Legea nr. 141 din 5 noiembrie 1996, pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, în Capitolul II, după Secţiunea V s-a introdus Secţiunea V1, denumită Înregistrările audio sau video.
Iniţial, înregistrările pe bandă magnetică ale unor convorbiri efectuate cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar interceptarea este utilă, pentru aflarea adevărului, pot servi ca mijloace de probă, dacă din conţinutul convorbirilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.
Autorizarea procurorului se dă pentru durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 de zile, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
Conform Legii nr. 281 din 24 iunie 2003, interceptările şi înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizaţia se dă de către preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, în camera de consiliu. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.
Prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 (pct. 47), în vigoare din 6 septembrie 2006, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Conform Ordonanţei de urgenta nr. 60 din 6 septembrie 2006 (pct. 1), în vigoare din 7 septembrie 2006, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectua, în oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Dar art. X din Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale[7] adăuga: Ori de câte ori alte legi[8] prevăd dispoziţii referitoare la dispunerea de către procuror a luării, menţinerii, revocării ori încetării măsurii arestării preventive, a liberării provizorii şi a obligării de a nu părăsi localitatea, a măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal, a interceptării şi înregistrării convorbirilor, a percheziţiilor, a reţinerii şi predării corespondenţei şi a obiectelor trimise de învinuit sau de inculpat ori adresate acestuia, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile prevăzute în art. I din prezenta lege.
Amintim din art. I al legii: interceptările şi înregistrările unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizaţia se dă de către preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, în camera de consiliu. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ori al unor alte infracţiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai căror făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace ori în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare telefonică sau prin alte mijloace de telecomunicaţii.
Este vorba de modificarea codului de procedură penală, dar şi a tuturor legilor care afectează un proces penal, potrivit codului român de procedură penală.
[5] Curtea Constituţională, Decizia nr. 37 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2004.
[6] Anca Lupescu, C. Lupășteanu , Mediafax, 28 noiembrie 2014; V.M., HotNews.ro; A. Puiu luju.ro, 1 decembrie 2014 etc.
[7] Publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, modificată prin Legea nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.
[8] Vezi şi N. Volonciu, Ana Barbu, Codul de procedură penală comentat, art. 62-135, Probele şi mijloacele de probă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 139-140;D.L. Julean, Drept procesual penal, Parte generală, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2010, p. 262; un alt sens , Sandra Grădinaru, Supravegherea tehnică în Noul Cod de procedură penală , Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2014, pp. 84 sqq.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.