Stilul și limbajul în redactarea legilor. Situația Codului civil român
Ramona Duminică - februarie 19, 20243.1. Limbajul legiuitorului și stilul redactării actelor normative
În activitatea de elaborare a actelor normative, după stabilirea conceptelor juridice şi, în principal a regulilor juridice, urmează transpunerea în cuvinte, redactarea efectivă a legii. În cadrul acestei etape, este esențial să se identifice cuvântul și formula clară, coerentă, simplă de exprimare a regulilor de drept. Cuvântul şi formula de exprimare constituie astfel instrumentele de bază, absolut necesare pentru comunicarea noţiunilor, normelor şi raţionamentelor juridice.
Începând cu faza teologică a legii, trecând prin antichitate, prin dreptul roman şi ajungând în contemporaneitate veneraţia cuvântului s-a menţinut, cuvântul reflectând esenţa actului, oamenii crezând în lege, iar pentru majoritatea legea înseamnă cuvânt. Din această perspectivă, actul normativ exprimă cuvântul legiuitorului[16], prin care se aduce la cunoştinţa cetățenilor drepturile şi obligaţiile acestora. Având în vedere tocmai destinatarul normei, este necesar ca redactarea textului legislativ să fie subordonată utilizării cuvintelor cu largă circulaţie, accesibile întregii populaţii, utilizării cuvintelor în sensul lor propriu, iar folosirea unor termeni tehnici ar trebui să vizeze numai acele reglementări destinate în principal specialiştilor şi care nu îşi găsesc un corespondent în limbajul curent.
În linii generale, redactarea legii presupune transpunerea în text scris a ideilor ce alcătuiesc fondul reglementării. Redactarea corectă a textului constituie o condiţie fundamentală pentru păstrarea – în activitatea de aplicare – a autenticităţii concepţiei şi soluţiilor preconizate. Textul legii este considerat a fi „haina exterioară a voinţei legiuitorului”, forma de exprimare a unei gândiri, iar o gândire nu poate fi recepţionată corect decât printr-un mesaj clar şi precis. Între fondul legii şi forma de exprimare prin text a acestuia există un raport dialectic, un raport de implicare reciprocă. Textul este exprimarea gândirii legiuitorului, iar fondul, la rândul său, nu poate să existe în afara unei exprimări, textul legii constituind mijlocul de comunicare ce exprimă voinţa legiuitorului[17].
De regulă, aşa cum rezultă din cele arătate mai sus, se consideră că limbajul legislativ este expresia gândirii legiuitorului ca şi cum aceasta este sau ar putea fi conţinută sau reflectată integral în limbaj. Ori, gândirea este întotdeauna mult mai profundă decât limbajul, iar cuvântul oricât de bine ar fi ales nu poate avea strălucirea gândirii.
Limbajul juridic nu este doar o formulă exterioară a deciziilor legiuitorului, ci este un limbaj structurat, cu dinamica sa internă, cu un conţinut şi o formă proprie. Problema limbajului pe care trebuie să o rezolve legiuitorul are astfel un caracter extrem de complex. Posibilitatea de a traduce nuanţele gândirii într-un text clar care are ca obiectiv aplicarea lui de către toţi în acelaşi mod pare un obiectiv aproape irealizabil sau extrem de greu de atins. Pentru obţinerea acestui deziderat se apelează de obicei la regulile lingvisticii juridice.
Astfel, lingviştii au analizat discursul ca fiind cel al unui autor unic „EU”, pronunţat într-un loc non-neutru „AICI”, enunţat în momentul prezent „ACUM”. Însă, cheile de analiză a discursului considerat ca fiind expresia gândirii celui care îl pronunţă, pe care ni-l furnizează lingvistica contemporană sunt parţial inadaptate la discursul legislativ[18].
Condiţiile de elaborare a discursului legislativ nu permit aplicarea acestei scheme şi explică, în mare parte, dificultăţile întâlnite de un text de lege, confruntat cu o practică care nu primeşte întotdeauna acelaşi mesaj cu cel emis de către legiuitorul care a redactat textul de lege care va fi aplicat. În primul rând, discursul legislativ ţine de o gândire pluralistă, existând mai mulţi autori cu gândiri diferite care nu se întâlnesc întotdeauna şi care, adesea, nici nu încearcă cu adevărat acest lucru. Activitatea legislativă este frecvent prezentată ca „o cursă cu obstacole” în care fiecare caută mai mult să prevaleze punctul său de vedere decât să participe la elaborarea unei opere comune. Acest lucru face ca sinteza care va trebui să rezulte în urma deliberării să fie mai greu de obţinut şi relativizează mult unicitatea gândirii legiuitorului despre care discută juriştii[19].
Ca atare, autorul citat mai sus a concluzionat că „raportându-ne la condiţiile de elaborare a legii, gândirea legiuitorului devine plurală. Ea este rezultatul unei deliberări, care, adesea, ia forma unor confruntări, ceea ce dăunează unicităţii discursului, astfel încât, câteodată, se poate vorbi de o pluripaternitate a legii, care nu permite să se ajungă în mod automat la un text caracterizat prin claritate, deşi una din virtuţile dezbaterii parlamentare este aceea de a permite ameliorarea calităţii tehnice a textului tocmai datorită dezbaterii”[20].
Acestea sunt doar câteva motive pentru care legea din zilele noastre este caracterizată de instabilitate şi noninteligibilitate.
Distinct de limbaj, în literatura de specialitate se tratează şi stilul normativ definit ca fiind „totalitatea artificiilor şi a modalităţilor care stau la baza redactării actelor normative”[21].
Deşi au existat opinii potrivit cărora ar exista o pluralitate de stiluri, putându-se vorbi astfel un stil specific dreptului privat-civil, comercial, internaţional privat – cu anumite particularităţi în actele normative care privesc relaţii de muncă şi de protecţie socială, un alt stil în dreptul penal, şi în fine, altul în dreptul administrativ[22], în ce ne priveşte, considerăm, având în vedere şi dispoziţiile art. 36 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative intitulat sugestiv – „stilul actelor normative” – că suntem în prezenţa unui singur stil propriu actelor normative, indiferent de denumirea purtată (Lege, Cod, Ordonanţă ori Hotărâre a Guvernului).
3.2. Dispozițiile legale în materia stilului și limbajului redactării unui act normativ și respectarea acestora în redactarea Codului Civil român
Legea 24/2000 dedică capitolul IV, intitulat „Redactarea actelor normative”, regulilor care trebuie respectate de redactorul legii în elaborarea oricărui act normativ. Astfel, art. 35 stipulează că este necesar pentru asigurarea unei succesiuni logice a soluțiilor legislative preconizate şi realizarea unei armonii interioare a actului normativ ca redactarea textului proiectului să fie precedată de întocmirea unui plan de grupare a ideilor în funcție de conexiunile şi de raportul firesc dintre ele, în cadrul concepției generale a reglementării.
Referitor la stilul de redactare, legiuitorul român prevede expres că actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. Totodată, se interzice folosirea neologismelor, dacă există un sinonim de largă răspândire în limba română. În cazurile în care se impune folosirea unor termeni şi expresii străine, se va alătura, după caz, corespondentul lor în limba română. Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.
De asemenea, art. 37 din aceeași lege stabilește că în „limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiași termeni. În ipoteza în care o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie”.
În ceea ce privește exprimarea conţinutului normativ, legiuitorul menționează necesitatea ca textul articolelor să aibă caracter dispozitiv și să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări. De regulă, în redactarea actului normativ, verbele se utilizează la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective, iar utilizarea unor explicaţii prin norme interpretative este permisă numai în măsura în care ele sunt strict necesare pentru înţelegerea textului.
Nu în ultimul rând, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu este permisă utilizarea unor termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispozițiilor.
Cu toate că există aceste reguli și s-au făcut totuși eforturi pentru îmbunătățirea limbajului şi stilului normativ, totuşi în practică încă regăsim destul de des dispoziții neinteligibile, norme ce dau naştere unor interpretări contradictorii, neclare şi, prin urmare, lipsite de mult dorita accesibilitate. Din păcate, astfel de exemple regăsim și în Codul civil actual.
Este adevărat că legiutorul a făcut reale progrese în ceea ce privește limbajul și stilul utilizat, a înlăturat arhaismele care făceau greoaie înţelegerea textelor din codul anterior, însă pe de altă parte, prin modul în care a redefinit anumite instituţii tradiționale ale dreptului civil, a căzut din nou în capcana lipsei de claritate. Un astfel de exemplu este definiţia dată unei instituții fundamentale a dreptului civil, proprietatea, definiție care are un caracter predominant tehnic, dificil de înțeles pentru simplul justițiabil, Codul stabilind prin art. 555 alin. (1) că, „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege”.
Cu toate că legiutorul a utilizat expres noțiunea de proprietate privată, în realitate, a urmărit să exprime definiția proprietății în general, având în vedere că art. 858 C. civ. nu mai definește proprietatea publică prin raportare la atributele pe care i le conferă titularului, ci prin raportare la dreptul de proprietate în general și prin arătarea titularilor și obiectului său: „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege”.
O altă sursă de ambiguitate a limbajului juridic utilizat în Codul civil o reprezintă polisemia, acea calitate a unui cuvânt de a avea mai multe sensuri. Deși limbajul juridic trebuie să fie univoc, totuși el se caracterizează prin frecvența polisemiei. Acest aspect are și o latură pozitivă pentru că prin polisemia cuvintelor se asigură longevitatea normelor juridice și se deschide calea interpretării juridice.
Dacă polisemia este acceptată ca o trăsătură a limbajului legislativ, totuși sinonimia nu trebuie acceptată. În acest sens sunt și dispozițiile art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care stabilesc obligativitatea exprimării aceleași noțiuni numai prin aceiași termeni. Din păcate, realitatea practicii legislative este alta. Un exemplu de inconsecvență terminologică îl identificăm în Codul civil în dispozițiile referitoare la bunuri. Codul definește prin art. 535 bunurile ca fiind lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.
Utilizarea termenului de „lucru” este una discutabilă întrucât prin ea însăși relevă corporalitatea, iar noțiunea de lucru incorporal conține clar o contradicție între cei doi termeni[23]. Mai mult, legiutorul folosește uneori noțiunea de „lucruri”, alteori pe cea de „bunuri” ca obiect al drepturilor patrimoniale.
De exemplu, acesta utilizează cu același sens în art. 563 alin. (4) C. civ., când termenul bun, când termenul lucru, pentru a desemna aceeași realitate: „Hotărârea judecãtoreascã prin care s-a admis acțiunea în revendicare introdusă împotriva posesorului este opozabilă și celui care deține bunul pentru posesor, putând fi executată direct împotriva acestuia. Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare împotriva celui care deține lucrul pentru posesor nu este opozabilă posesorului, dacă acesta nu a fost introdus în cauză”. Aceeași inconsecvență terminologică se identifică și în art. 941 C. civ. în conținutul căruia se folosește când sintagma de lucru mobil, care nu este definită nicăieri în cod, când sintagma de bun mobil.
Pentru eliminarea acestor ambiguități, considerăm că era de preferat să se utilizeze în locul cuvântului „lucru” în definirea bunului, sintagma „valoare economică”.
O altă situație – sursă de ambiguitate, neclaritate și inteligibilitate a textului codului în vigoare – se regăsește în faptul că noțiunea clasică de „încălcare” a dreptului este adesea înlocuită de legiuitor cu noțiuni precum „atingere” a dreptului, „lezarea” dreptului, termeni care sunt uneori sinonimi cu „încălcarea” dreptului în cuprinsul codului, iar alteori nu. De exemplu, în art. 253 C. civ. se utilizează expresia de „drepturi nepatrimoniale care au fost lezate sau amenințate…”, și nu atinse sau cărora le-a fost adusă atingere, iar în art. 255 alin. (6) C. civ. se face vorbire despre „… apărarea dreptului nepatrimonial încălcat”, iar nu a dreptului care a fost atins. Explicația găsită în literatura de specialitate pentru astfel de situații a fost aceea că textele au fost redactate de autori diferiți și nu au fost corelate, fapt care este însă inadmisibil din perspectiva normelor de tehnică legislativă[24].
Această diversitate de formulări generează controverse și afectează claritatea limbajului și stilului normativ. Totodată, această diversitate „introduce în terminologia juridică distincții, fie artificiale, fie inexacte, afectând precizia unora dintre enunțurile normative”[25].
Având în vedere că termenul „atingere” a dreptului este unul polisemantic, era de preferat să se evite de către legiuitor utilizarea acestuia sau, dacă se opta totuși pentru acesta, era necesar ca în prealabil să fie definit, așa cum precizează expres art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Am ilustrat în cele de mai sus doar câteva exemple de norme juridice din conținutul Codului civil actual a căror inteligibilitate este pusă sub semnul întrebării, însă exemplele pot continua. Este la fel de adevărat că, din fericire, acest Cod răspunde totuși necesității unui cadru legislativ modern, reprezentând un răspuns coerent la nevoia de reformare a instituțiilor și a mecanismelor fundamentale ale dreptului civil român.
Concluzii
Deşi subordonat dreptului unional și internațional, supus concurenței altor reguli întemeiate pe alte forme de legitimitate, afectat de multe ori de lipsa previzibilității şi a inteligibilității, Codul civil rămâne expresia de neînlocuit a voinței generale, expresia democrației și principala sursă formală a dreptului civil român. Ținând cont de impactul social deosebit pe care îl are asupra subiectelor de drept prin normarea conduitei acestora, activitatea de elaborare a unui cod este extrem de complexă şi implică o răspundere politică, juridică şi chiar morală mare din partea legiuitorului.
Indiferent că este vorba despre tehnica legislativă, de rolul mecanismelor de control şi de evaluare în elaborarea legii, organismele implicate în activitatea de elaborare a normelor juridice trebuie să aibă ca deziderat spre care să tindă cel puţin trei aspecte ce se întrepătrund: securitatea juridică a persoanei, simplificarea şi eficientizarea normelor.
După cum am arătat în cuprinsul studiului, la nivelul legislației române sunt bine conturate regulile menite a asigura înțelegerea textului legii de către justițiabil, numai că, din păcate, nu sunt respectate. Claritatea legii este vitală pentru exercitarea cu succes a drepturilor cetățeanului, iar în vederea atingerii acestui obiectiv, corecta aplicare a normelor de tehnică legislativă are un rol decisiv, întrucât acestea susțin creșterea accesibilități actelor normative.
Valorificând literatura de specialitate şi practica elaborării noului cod civil, analizând critic limbajul și stilul în care a fost redactat, avem speranța că prezentul studiu contribuie la completarea cercetării științifice în acest domeniu, alăturându-se altor lucrări ce au ca scop creșterea calității actului legislativ, putând fi de utilitate pentru toți participanții la procesul creării legilor.
Bibliografie
1. Chelaru, E. (2014) Teoria generală a dreptului civil. București: Ed. CH. Beck.
2. Dănișor, D. D., Badea S. (2015) Polisemie și ambiguitate în limbajul Codului civil. Revista de Științe Juridice, 26 (1), pp. 134-144.
3. Deleanu, I. (2011) Accesibilitatea şi previzibilitatea legii în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului şi a Curții Constituționale române. Revista Dreptul, nr. 8, pp. 52-82.
4. Duminică, R. (2014) Criza legii contemporane, București: CH. Beck.
5. Duminică, R. (2012) Intelligibility of the laws- a desideratum difficult to achieve by the Romanian legislator. În Volumul International Scientific Conference: Logos, Universality, Mentality, Education, Novelty. Iaşi: Editura Lumen, pp. 169-187.
6. Malaurie, Ph. (2005) L’intelligibilité des lois. Pouvoirs – Revue francaise d’etudes constitutionnelles et politiques, 114, 131-137.
7. Mathieu, B. (2010) La loi. Paris: Dalloz.
8. Mrejeru, I. (1979) Tehnica legislativă. Bucureşti: Editura Academiei.
9. Nadaud, S. (2008) Codifier le droit civil européen. Bruxelles: Editura Larcier.
10. Neculaescu, S. (2010) Noul Cod civil, între tradiție și modernitate în ceea ce privește terminologia juridică normativă. Revista Dreptul, 12, pp. 11-41.
11. Oppetit, B. (1998) Essai sur la codification. Paris: Presses Universitaires de France.
12. Osiejewicz, J. (2020) Transnational Legal Communication: Towards Comprehensible and Consistent Law. Found Sci 25, 441–475. https://doi.org/10.1007/s10699-020-09655-3.
13. Pătulea, V. (2010) Tratat de management juridic şi jurisdicţional. Bucureşti: Editura I.R.D.O.
14. Popa, N., (2020) Teoria generală a dreptului. Bucureşti: Editura C. H. Beck.
15. Popescu, S. & Ţăndăreanu, V. (2003) Probleme actuale ale tehnicii legislative. Bucureşti: Editura Lumina Lex.
16. Richevaux, M. (2002) Limbajul legii şi legile limbajului. Buletin de informare legislativă, 22-31.
17. Tabacu, A. & Duminică, R. (2012) The fiduciary contract and the administration of the goods of another person in the New Civil Code. A comparative outlook. Journal of Legal Studies. Supplimentary Issue 3(1-2), pp. 171-189.
18. Vida, I. (2012) Legistică formală. Introducere în tehnica şi procedura legislativă, Ediţia a-V-a. Bucureşti: Editura Universul Juridic.
19. Vida, I., Vida, I. C. (2020) Legistică formală, Bucureşti: Editura Universul Juridic.
20. Zlătescu, V.D. (1995) Introducere în legistica formală. Bucureşti: Editura Rompit.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[16] G. Cornu, Le langage du législateur, Annales, Université de Neufchâtel, 1977-1978, p. 37 apud M. Richevaux, Limbajul legii şi legile limbajului, Buletin de informare legislativă, nr. 3/2002, p. 23.
[17] I. Mrejeru, Tehnica legislativă, Ed. Academiei, Bucureşti, 1979, p. 228.
[18] M. Richevaux, Limbajul legii şi legile limbajului, Buletin de informare legislativă, nr. 3/2002, p. 23.
[19] Pentru o analiză detaliată, a se vedea: M. Richevaux, op.cit., p. 26.
[20] M. Richevaux, op. cit., p. 28.
[21] I. Vida, Legistică formală. Introducere în tehnica şi procedura legislativă, Ediţia 5, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 224; I. Vida, I. C. Vida, Legistică formală, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 105.
[22] V.D. Zlătescu, Introducere în legistica formală, Ed. Rompit, Bucureşti, 1995, p. 170.
[23] E. Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, Ed. CH. Beck, București, 2014, p. 82.
[24] D. D. Dănișor, S. Badea, Polisemie și ambiguitate în limbajul Codului civil, „Revista de Științe Juridice”, vol. 26, nr.1/2015, p. 137.
[25] S. Neculaescu, Noul Cod civil, între tradiție și modernitate în ceea ce privește terminologia juridică normativă, în „Revista Dreptul”, nr. 12/2010, pp. 11-41.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.