Stilul și limbajul în redactarea legilor. Situația Codului civil român
Ramona Duminică - februarie 19, 2024Introducere
Plecând de la faptul că un Cod civil reprezintă unul dintre actele normative de bază ale oricărei ordini juridice, fiind o lege care reglementează cele mai importante valori ale unei societăți, precum relațiile de familie, patrimoniul, proprietatea, circulația bunurilor etc., este necesar ca acesta să se caracterizeze prin stabilitate și accesibilitate.
Pentru asigurarea acestor obiective, se cere ca actul normativ să fie redactat într-un limbaj juridic specific juridic, stil concis, sobru, clar şi precis care să excludă orice echivoc.
Claritatea şi precizia stilului normativ se realizează prin utilizarea adecvată a cuvintelor în raport cu semnificația lor obișnuită şi prin modul de aranjare a acestora în propoziţii şi fraze, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale. Polisemia creează riscul de neînţelegere a mesajului juridic, ea venind în contradicție cu cerinţa exprimării clare şi precise a conceptelor juridice.
Din nefericire, în ciuda tuturor recomandărilor specialiștilor în legistică, a legislației specifice și a ghidurilor de implementare a acesteia, în practica legislativă se constată utilizarea unor cuvinte cu un anumit sens într-un act normativ, iar în cele de modificare sau în cele conexe definițiile au altă semnificaţie ori, mai grav, se folosesc alte cuvinte cu semnificație asemănătoare. Toate acestea conduc la apariţia de contradicții între normele cuprinse în același act normativ. Astfel de exemple se regăsesc și în cuprinsul actualului Cod civil român, iar câteva dintre acestea fac obiectul prezentului studiu.
Caracterul neinteligibil al unei legi sau al unui ansamblu de legi aduce atingere efectivităţii sale care se reflectă, în special, în posibilitatea de a fi înţeleasă de cel care trebuie să o respecte şi de cel ce trebuie să o aplice. Astăzi, cetăţeanul poate înţelege legea numai prin intermediul juristului. Acesta, la rândul său, se confruntă de multe ori cu problema imposibilităţii descifrării sensului ei din cauza stilului complicat, ambiguu în care este redactată. Complexitatea luării deciziei, procedura complicată de elaborare a legii şi nici toate regulile şi instrumentele consacrate de legistică de care dispune juristul – redactor de legi nu asigură întotdeauna garanţia obţinerii unei legi bune[1].
Legea este produsul unei lungi călătorii în timpul căreia intervin numeroşi actori, cu diferite titulaturi, precum: primul-ministru, miniştrii, preşedintele sau cel mai des colaboratorii lor, sindicatele sau organizaţii profesionale ş.a. Proiectul face obiectul consultărilor, dezbaterilor. Este necesar să luăm în calcul dreptul internațional și unional şi să avem în vedere şi consecinţele unui eventual control din partea judecătorului constituţional. Dincolo de alegerile devalorizatorilor comuni, se va obţine un rezultat fără verticalitate, confuz. În scopul concilierii, Parlamentul ar putea, în aceeaşi măsură, să aleagă o redactare ambiguă[2].
Toate aceste dezbateri, deşi de actualitate, sunt, în mod ciudat, foarte vechi, recurente de-a lungul istoriei. Aceaşi problemă apare mereu, se transformă permanent şi nu conteneşte să reapară: „este un ciclu fără sfârşit, un semn al imperfecţiunii inerente a oricărei legi şi a efortului continuu, însă ineficient în a-i pune capăt: mitul epocii de aur, cel al dreptului simplu şi limpede, un mit atemporal, reaminteşte de un trecut îndepărtat, legendar şi trimite către un viitor luminos ipotetic şi mereu precar”[3].
Fie că ne raportăm la legislaţia românească, cea italiană, spaniolă, poloneză sau franceză, problema este aceeaşi pentru toate, iar nenumăratele reproşuri adresate modului de redactare a legii, viciile ei sunt mereu şi oriunde aceleaşi: noninteligibilitatea[4], ineficienţa, inadaptabilitatea.
Scop, materiale și metode utilizate
Studiul de față nu-şi propune să realizeze o teorie generală a limbajului și stilului de redactare a unui act normativ, ci îndeamnă la o reflecţie asupra rolului şi funcţionalităţii codului civil român actual, ridicând o întrebare căreia încearcă să îi găsească şi un posibil răspuns: Claritatea și precizia limbajului și stilului sunt obiective imposibil de atins în redactarea unui cod?
Pentru atingerea acestui scop, sunt îmbinate mai multe metode de cercetare ştiinţifică, respectiv: metoda logică, istorică, precum şi cea gramaticală, lucrarea încadrându-se în sfera de cuprindere a teoriei generale a dreptului, tema fiind abordată preponderent din perspectiva acestei discipline. Totuşi, modul în care se doreşte a fi tratat subiectul conferă studiului un caracter interdisciplinar reflectat de sursele de documentare ce aparţin unor domenii diverse: teoria generală a dreptului, sociologie juridică, drept constituţional, lingvistica juridică, istoria dreptului, politologie, legistică etc. Dincolo de documentarea bibliografică tradiţională, lucrarea are la bază şi documentarea directă prin care s-a realizat analiza limbajului și stilului în care a fost redactat Codul civil în vigoare.
Rezultate și discuții
1. Legiferarea – ştiinţă, tehnică și artă
Spre sfârșitul anilor ’60, simultan cu dezvoltarea ştiinţelor sociale în general şi în particular a sociologiei juridice şi a ştiinţei politice, se schimbă radical viziunea statică privitoare la legislaţie care se limita doar la activitatea de adoptare formală a legilor. Juriştii devin conştienţi de caracterul dinamic al legilor.
În acest context, apar preocupări pentru nașterea şi dezvoltarea unei adevărate ştiinţe a legiferării. Atribuţia esenţială a acesteia a constat în găsirea unor răspunsuri coerente la întrebări esențiale ce vizau modul în care pot fi reglementate problemele sociale, politice, economice etc. prin intermediul normelor juridice sau cum poate fi influenţată realitatea socială într-un anumit sens prin intermediul normelor.
Astfel, a început să se contureze noţiunea de legiferare ca o „reglementare activă”, cu un scop bine determinat orientat spre ideea de justiţie, creionându-se şi metodele efective de legiferare, fundamentate pe „modelul acţiunilor individuale conştiente”. Tehnica legislativă avea doar o funcţie auxiliară, secundară, fiind considerată doar modalitatea concretă de atingere a obiectivelor propuse. Pornind de aici, astăzi, legiferarea este considerată atât ştiinţă, cât şi tehnică, ba chiar o artă[5].
Știinţa legiferării apare ca interdisciplinară, reunind nu doar domenii specifice dreptului, ci şi discipline precum sociologia, politologia, politicile publice ş.a.. Activitatea de legiferare este considerată şi tratată ca un „proces”, punându-se accentul pe caracterul dinamic al acestuia, căutându-se să se ţină seama de ceea ce se petrece înainte şi după luarea deciziilor de legiuitorul formal, adică de organul care are o legitimitate democratică. Știinţa legiferării se inspiră din lucrările şi teoriile referitoare la procesele decizionale în general şi, în special, cu privire la procesele politice de decizie[6].
Se spune că legiferarea este în acelaşi timp nu doar ştiinţă, ci şi tehnică şi artă. Ea este arta negocierii în scopul exprimării voinţei politice drept voinţă a poporului, reprezentând arta de a armoniza exigenţele vieţii de zi cu zi cu posibilitatea realizării acestor exigenţe. Elaborarea legii este rezultanta compromisurilor între deziderat şi realitate. În acelaşi timp, este şi tehnică pentru că în construcţia legii se respectă reguli stricte privind forma acesteia, procedura de elaborare şi adoptare şi, nu în ultimul rând, se respectă rigoarea limbajului și stilului juridic.
2. Codificarea – formă superioară a elaborării și sistematizării dreptului
În ceea ce priveşte codificarea, aceasta este o forma superioară a sistematizării dreptului şi unul dintre factorii importanţi ai securităţii juridice.
Trecând în revistă definiţiile date codificării de-a lungul timpului, se observă că există două categorii: definiţiile tradiţionale, potrivit cărora codificarea presupune „cuprinderea într-un cod (act normativ cu forţă juridică de lege) a normelor juridice apartinând aceleiaşi ramuri de drept, implicând o bogată activitate a legiuitorului, de prelucrare complexă a întregului material normativ, de îndepărtare a normelor depăşite, perimate (inclusiv a obiceiurilor), de completare a lacunelor, de înnoire legislativă (introducerea unor norme noi, cerute de evoluţia relaţiilor sociale), de ordonare logică a materialului normativ şi de utilizare a unor mijloace moderne de tehnică legislativă (alegerea modalităţii de reglementare, a formei exterioare de reglementare, a folosirii mijloacelor adecvate de conceptualizare)”[7] şi cele propuse de specialişti în legistică formală, conform cărora codificarea „este acea formă superioară de sistematizare legislativă, constând în concentrarea (integrarea) într-un singur act, de mare amploare, a mai multor reglementări dintr-un anumit domeniu sau ramură de drept”[8].
În sensul celei de-a doua categorii de definiţii sunt şi prevederile art. 18 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative[9] care stipulează că „în vederea sistematizării şi concentrării legislaţiei, reglementările dintr-un anumit domeniu sau dintr-o anumită ramură de drept, subordonate unor principii comune, pot fi reunite într-o structură unitară, sub formă de coduri”.
Aşadar, codificarea este atât o formă de sistematizare, dar şi o componentă importantă a activităţii de legiferare tocmai de aceea, actul de codificare (adoptarea codului) este de competența exclusivă a Parlamentului.
Deşi codificarea este văzută uneori ca simplu remediu la inflația legislativă şi la dispersia surselor, caz în care codul însuşi riscă să fie un exces, totuşi, codificarea rămâne expresia unui drept raţional bazat pe o metodă logică şi sistematică ce trebuie să permită stabilirea unor principii generale şi să prevadă consecinţe concrete şi inteligibile pentru individ[10].
Codificarea reprezintă mai mult decât o sumă de legi, ea reflectă spiritul unui sistem în ansamblul său. De asemenea, dacă procesul de codificare poate restitui legii valorile sale tradiționale, îl așteaptă un viitor strălucitor, dacă nu, va suferi aceeași discreditare dezvoltând previziunile făcute cu ceva timp în urmă: „Azi, codurile nu fac decât să ne sufoce cu formulările lor…”[11].
Din perspectiva studiului nostru, susținem că prin codificare ar putea fi remediate o serie de defecte majore ale legii și implicit ale statului contemporan: proliferarea, acumularea, noninteligibilitatea normelor şi instabilitatea legislativă. Ca atare, prin codificare se urmăreşte asigurarea unei mai bune accesibilităţi a legislaţiei, în concordanţă cu principiul securităţii juridice, permiţând crearea unui document unic într-un domeniu al dreptului, care reunește normele dispersate pentru a le face coerente şi accesibile, în baza unui plan coerent. Acest plan permite clarificarea normelor în materia supusă codificării, actualizarea acestora prin abrogarea textelor perimate, incompatibile sau contrare Constituţiei, precum și adaptarea la normele unionale sau internaţionale.
În dreptul românesc, deși au existat coduri și înainte de anul 1864 (de exemplu, Codul Caragea şi Codul Calimach, 1831), totuși în istoria dreptului nostru, remarcabil rămâne Codul Civil român, elaborat în 1864 în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza și intrat în vigoare la 1 decembrie 1865. Valoare acestui cod este de necontestat, el cuprinzând toate normele și instituțiile de drept privat. Această valoare nu este dată doar de conținutul său, ci și de forma redactării sale și de limbajul utilizat. Practic, în România abia după adoptarea acestui cod se poate vorbi despre nașterea unui limbaj juridic. În acele vremuri, în redactarea sa au fost utilizate neologisme şi au fost adaptați termenii străini din domeniul juridic, având în vedere faptul că principala sursă a conceperii sale a fost Codul Civil francez din 1804. În final, a rezultat un act normativ modern și accesibil, scris într-un stil simplu și precis.
Acest cod rămâne în istorie ca fiind un model de reglementare, aspect probat și de durata aplicării sale, respectiv din 1865 până în 2011 când a intrat în vigoare noul Cod civil român. Deși în perioada regimului comunist, părți importante din cod au fost abrogate, au devenit inaplicabile, au fost completate, modificate, totuși acesta a supraviețuit acelor vremuri, iar după revoluția din decembrie 1989, și-a redobândit locul de act normativ de bază al dreptului civil românesc.
Transformările suportate de societatea românească în anii care au urmat revoluției, integrarea în Uniunea Europeană, asumarea obligaţiei de armonizare legislativă, precum şi imposibilitatea codului din 1864 de a mai reglementa noile valori sociale, culturale, tehnico – ştiinţifice şi economice apărute ca urmare a evoluţiei fireşti a realităţilor sociale din ţara noastră sunt câteva considerente ce au impus necesitatea elaborării unui nou Cod civil. Prin urmare, în anul 2009, după îndelungatele străduinţe ale juriştilor români de modernizare a dreptului civil, Parlamentul României a adoptat prin Legea nr. 287/2009 Noul Cod civil, intrat în vigoare de la 1 octombrie 2011. S-a urmărit ca acest nou cod să fie un instrument modern de reglementare a aspectelor fundamentale ale existenţei individuale şi sociale, cuprinzând totalitatea dispoziţiilor privitoare la persoane, relaţii de familie, relaţii comerciale şi chiar relaţiile de drept internaţional privat, promovându-se astfel o concepţie monistă în reglementarea raporturilor de drept privat. Această concepţie este promovată şi de alte state europene cum ar fi, de pildă, Franţa, Elveţia, Olanda sau Italia. După cum se preciza chiar în cadrul expunerii de motive, una dintre principalele surse de inspiraţie sau unul dintre modelele folosite pentru elaborarea noului Cod civil român este Codul civil al provinciei Quebec din Canada. Deşi, Codul civil al provinciei Quebec este într-adevăr cel mai recent dintre codurile celorlalte state şi extrem de bine elaborat, fiind rezultatul a peste 50 de ani de muncă intensă, totuşi, apreciem ca fiind neinspirată această opţiune a legiuitorului român, bazată cu prioritate pe argumentul noutăţii întrucât, aşa cum am argumentat deja în alte studii[12], este evident că acest model nu cuprinde reglementările care trebuie să se regăsească în cazul unui stat unitar, aşa cum este cazul României. În timp ce legislaţia unei provincii se completează, desigur, cu legislaţia existentă la nivel federal, nu aceeaşi este situaţia în cazul statelor unitare.
Mai mult, simpla copiere a unor dispoziţii, aşa cum uneori ne apar ilustrate anumite instituţii în noul Cod civil, nu echivalează cu o reală activitate de codificare care ar trebui să pornească de la o cercetare solidă, ştiinţifică a realităţilor sociale existente la nivelul unei societăţi. Există riscul ca modul în care sunt reglementate anumite instituţii să se dovedească a nu corespunde mediului unde se doreşte implementarea lor ceea ce poate conduce la lipsa de finalitate a normelor respective. Dacă într-adevăr Codul civil din 1864, considerat a fi o copie fidelă a codului civil al lui Napoleon şi-a dovedit eficienţa de-a lungul timpului, rămâne de văzut dacă o astfel de abordare a codificării este la fel de eficientă şi în societatea actuală.
3. Claritatea și precizia limbajului și stilului – obiective imposibil de atins în redactarea unui act normativ? Situația Codului Civil Român
Atât istoria cât şi lingvistica atestă faptul că inteligibilitatea legilor este un scop care n-a fost atins niciodată, dar spre care întotdeauna s-a tins.
Două exemple ale acestei constante sunt suficiente pentru a demonstra acest lucru: Legea romană a celor XII Table şi redactarea cutumelor în Franţa. În secolul al V-lea î.e.n., plebea a luptat şi a obţinut în cele din urmă redactarea şi publicarea Legii celor XII Table, necesară pentru a înfrânge omnipotenţa arbitrară a preoţilor patricieni. Se remarcă aici importanţa complexă a înţelegerii dreptului, care nu este doar o realitatea tehnică, o cunoaştere a dreptului, o certitudine şi o simplificare caracteristică lui, ci o problemă politică înainte de toate. Emanciparea plebei graţie Legii celor XII Table a fost un eveniment remarcabil şi probabil unul din cele mai importante în istoria Romei.
Totuşi, ca orice act normativ, Legea celor XII Table a fost erodată de trecerea timpului şi un corp de norme uriaş i-a fost adăugat încet şi inexorabil, transformând-o într-o lege dificil de înţeles, într-atât încât în secolul VI e.n. Iustinian a întreprins redactarea Digestelor, pe care le-a şi promovat intens: „Atât cei bogaţii cât şi cei săraci pot să le cumpere [legile] pentru câţiva bănuţi şi să obţină pe mai nimic esenţa înţelepciunii”. Din nou, ca şi în cazul Legii celor XII Table, simplificarea legilor este parte dintr-un plan politic de a face legea mai accesibilă poporului. Imediat, au apărut şi criticile, Montesquieu arătând că „Legea celor XII Table este un model de precizie; copii o învățau pe de rost. Legile noi ale lui Iustinian sunt aşa de difuze încât trebuiau să fie scurtate”. La fel s-a întâmplat în secolele XV-XVI, în Franţa, când regele Charles al VII-lea poruncea să se redacteze cutumele prin ordonanţa din Montil-lès-Tours, deoarece nu se putea dovedi existenţa acestora. După redactarea cutumelor, istoria s-a repetat: dreptul s-a extins, apoi a fost simplificat de Codul Civil, apoi s-a dezvoltat din nou. Cele XII Table, eforturile lui Iustinian şi ale lui Charles al VII-lea, Codul Civil, codificarea dreptului constant, toate aceste exemple ne arată că legea mereu devine neinteligibilă[13].
Istoria dreptului demonstrează aşadar cu uşurinţă că simplificarea normelor legale este un deziderat ce pare intangibil, dar spre care trebuie să se tindă în permanenţă… Dezbaterile doctrinare pe această temă rămân mereu actuale, arătându-se, de exemplu, că „eficacitatea legii este strâns legată de comprehensibilitatea acesteia. Legea este de înțeles pentru destinatar numai dacă servește nevoilor lor comunicative. Coerența legii este una dintre condițiile legii inteligibile”[14].
Prin urmare, prin efortul conjugat al doctinarilor și practicienilor, această aspiraţie universală şi eternă a inteligibilității legii a devenit azi o obligaţie pentru legiuitor şi un „drept al omului”[15].
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] R. Duminică, Intelligibility of the laws-a desideratum difficult to achieve by the Romanian legislator, în „Volumul International Scientific Conference: Logos, Universality, Mentality, Education, Novelty”, Ed. Lumen, Iași, 2012, pp. 169-187.
[2] B. Mathieu, La loi, Dalloz, Paris, 2010, p. 144.
[3] Ph. Malaurie, L’intelligibilité des lois, „Pouvoirs – Revue francaise d’etudes constitutionnelles et politiques”, nr. 114/2005, pp. 131-137.
[4] Pentru dezvoltări cu privire la noninteligibilitatea legilor analizată ca una dintre cauzele „crizei legii actuale”, a se vedea: R. Duminică, Criza legii contemporane, Ed. CH. Beck, București, 2014, pp. 32-39.
[5] V.D. Zlătescu, Introducere în legistica formală, Ed. Rompit, Bucureşti, 1995, p. 170.
[6] V. Pătulea, Tratat de management juridic şi jurisdicţional, Ed. I.R.D.O., Bucureşti, 2010, p. 984.
[7] N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2020, p. 296.
[8] S. Popescu, V. Ţăndăreanu, Probleme actuale ale tehnicii legislative, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 544.
[9] Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260 din 21.04.2010.
[10] S. Nadaud, Codifier le droit civil européen, Ed. Larcier, Bruxelles, 2008, p. 464.
[11] B. Oppetit, Essai sur la codification, Presses Universitaires de France, Paris, 1998, p. 96.
[12] A. Tabacu, R. Duminică, The fiduciary contract and the administration of the goods of another person in the New Civil Code. A comparative outlook, în „Journal of Legal Studies”, nr. 3(1-2)/2012, pp. 171-189.
[13] Ph. Malaurie, L’intelligibilité des lois, „Pouvoirs – Revue francaise d’etudes constitutionnelles et politiques”, nr. 114/2005, pp. 131-137.
[14] J. Osiejewicz, Transnational Legal Communication: Towards Comprehensible and Consistent Law, Found Sci 25, 2020, pp. 441–475, disponibil online la adresa https://doi.org/10.1007/s10699-020-09655-3.
[15] A se vedea și: I. Deleanu, Accesibilitatea şi previzibilitatea legii în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale române, în Revista „Dreptul”, nr. 8/2011, pp. 53-82.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.