Regulamentul Organic. Un pas dureros spre modernizarea țării
Ion Ifrim - ianuarie 6, 2023La 25 aprilie 1828, armatele rusești comandate de Mareșalul Diebitz au trecut Prutul, punând stăpânire pe Principate și înlăturându-i pe Ioniță Sturdza și pe Grigore IV Ghica, Domnitori ai Principatelor Române[18], iar Divan-Efendi din Iași s-a predat consulului rusesc. În același timp, vreo sută de turci au fugit. Odată cu intrarea oștilor ruse în Moldova, Contele Pahlen rus a preluat cârmuirea țării, în calitate de Președinte al Divanurilor[19]. În continuare, oștile rusești au ajuns la Colentina-București la 30 aprilie 1828[20]. După ce Domnitorul Grigore IV Vodă Ghica a emigrat provizoriu la Brașov, trupele ruse, comandate de Generalul Roth au intrat în București pe la Colentina, inaugurând ocupația rusească care va dura până la 1834. Guvernarea rusească o va iniția Contele Feodor Petrovici Pahlen (1778-1864), numit Președinte al Divanurilor Țării Românești și al Moldovei, iar viceprezident fiind generalul Minciaki în Moldova[21]. Succesorul său a fost gen. Jeltuhin, a cărei guvernare a fost descurtă durată (februarie 1828-25 ianuarie 1829) pentru că a murit bolnav de ciumă, epidemie care bântuia în Principate. Atunci, gen. Pavel Dmitrievici Kisseleff, Șeful Statului Major al Corpului 2 de Armată rusă a primit la 7 mai 1829 rescriptul Imperial prin care a fost numit Președinte Plenipotențiar al Divanurilor[22].
Între timp, însă, trupele rusești continuau războiul cu turcii și au împresurat din nou Silistra, iar turcii au suferit o înfrângere la Șumla. Astfel, la 27 august 1829 armatele rusești au ajuns la Adrianopol, localitate aflată la câțiva kilometri de Constantinopol. În această situație, Poarta a cerut Pacea, acceptată de autoritățile miltare ruse. Atunci a fost întocmit Tratatul de Pace la 2/14 septembrie 1829.
Tratatul de la Adrianopol din 1829 a consfințit victoria Rusiei în războiul cu Turcia. Despre consecințele acestei victorii istoricii au accentuat aspectele general-europene și orientale, pe când istoricii români au evidențiat aspectele zonale, românești. De exemplu, unii istorici au subliniat pretextul războiului turco-grec și a acordat independența Greciei și autonomia Serbiei. În realitate, istoricii europeni s-au oprit mai mult la consecințele de fond ale războiului. De exemplu, Mc Neill, într-o broșură scria la scurt timp după încheierea păcii, că: „Prin Tratatul de la Adrianopole, țarul a căpătat Anapa și Poti și un teritoriu vast de-a lungul coastei Mării Negre, o parte din Pașalâcul Ahalțih împreună cu fortărețele Ahlkalaki și Ahalțih, precum și ostroavele de la Gurile Dunării; el a pus condiția ca fortăreața turcească Giurgiu să fie distrusă și turcii să evacueze malul drept al Dunării pe o distanță de mai multe mile de la fluviu… Multe mii de familii de armeni s-au evacuat, parte în mod forțat”[23].
La vremea sa, Nicolae Bălcescu sublinia cu bucurie că prevederile articolului al V-lea din Tratatul de la Adrianopole întărea prevederile din Tratatele mai vechi încheiate cu Poarta Otomană, spunând că „Principatele Țării Românești și al Moldovei, fiind așezate printr-o capitulație supt suzeranitatea Înaltei Porți și Rusia chezășuind prosperitatea lor, se înțelege că ele vor păstra toate privilegiile și scutirile ce li s-au acordat sau prin capitulațiile lor sau prin tractatele încheiate între ambele Curți împărătești, sau prin hatișerifuri date în deosebite vremi. Prin urmare, ele se vor bucura de libera păzire a religiei lor, de o siguranță desăvârșită, de o administrație națională și independență și o întreagă libertate de comerț”[24].
Odată cu încheierea războiului la data de 2/14 aprilie 1829 a încetat contextul istoric turco-european, dar a început o nouă istorie internă a Principatelor Române. Această istorie românească a început odată cu întocmirea unui nou document, legat de Tratatul de la Adrianopol, intrat în Istorie sub denumirea de „Actul osăbit pentru Prințipaturile Moldova și Țara Românească”, al cărui conținut, cu unele amănunte îndreptabile mai târziu, a fost un pas al istoriei Principatelor Române spre viitoarea sa independență politică. Documentul pornea de la prevederile din Convenția de la Akkerman din 25 septembrie/7 octombrie 1826 și de la alte acte normative ulterioare, elaborate de Înalta Poartă[25].
Deci, în noul document a fost stipulată continuitatea Domniei de la 7 ani la durata întregii vieți a Domnitorilor, cu excepția unor cazuri de renunțare voluntară, sau de „destituire pentru delicte”. Deși această adăugire făcea loc unor posibile abuzuri din partea Puterii Suzerane, prevederea constituia un progres la stabilitatea administrării țării. De asemenea, era garantată libertatea Domnitorilor în guvernarea internă a țării, era desființarea raialelor de la granițele Principatelor, cu restituirea teritoriilor înconjurătoare, ceea ce constituia un pas important spre reîntregirea teritoriului și înlăturarea punctelor de supraveghere și de intervenție militară împotriva țării de către Puterea Otomană. Era importantă prevederea gărzilor înarmate sub pretextul înființării cordoanelor, pentru serviciul carantinelor, „și pentru a veghea la siguranța frontierelor”, aspect important de asigurare a independenței țării. Documentul mai prevedea înlăturarea spolierii de către Puterea Suzerană a țării pentru înlăturarea perceperii abuzive de bunuri materiale. Astfel, Actul preciza că „Valahia și Moldova vor fi pentru totdeauna scutite de-a furniza grâul și alte elemente, oile și lemnul de construcție, pe care erau obligate a le livra anterior”.
Unele prevederi din Tratatul de la Adrianopole, care priveau Principatele Române și-au găsit loc în documentul românesc întitulat „Actul Osăbit” și, mai târziu, în Regulamentu Organic, (în domeniu dreptului penal deși s-a păstrat cea mai mare parte a caracteristicilor și trăsăturilor vechi, cu toate acestea și-au făcut loc idei noi în legiuirile elaborate după această dată[26]) măsurile higienice și profilactice luate de personalul medical insuficient numeric, intrat sub grija autorităților militare. Aceste măsuri au fost luate cu urgență măsurile administrative, dat fiind că începând cu primăvara anului 1829 a început să bântuie ciuma în 23 de orașe și în 300 de sate, iar începând cu vara anului 1831 a început să bântuie și holera[27]. Istoricii ieșeni de mai târziu au constatat că „războaie ruso-turce din 1769-1774, 1806-1812 și 1828-1829, de asemenea, au adus cu ele ciuma. După cel din urmă, în 1830, orașul Iași a fost crunt lovit și de epidemia de holeră. Molima a apărut aici pentru prima dată și a progresat repede. În cel mai scurt timp… două treimi din populație a fugit, în oraș rămânând numai vreo 25.000 de locuitori. Mureau pe zi sute de oameni”[28].
Despre epidemia de ciumă din Moldova din 1829 s-a spus că a fost cuprinsă „întreaga Moldovă, manifestându-se cu mare putere și în Iași. În cursul lunii de iunie, s-au înregistrat în jur de 40-50 de cazuri pe zi”[29]. „Soldată cu pierderea a mii de oameni, epidemia se va stinge abia la începutul anului 1830”[30].
Lupta cu aceste epidemii a preluat-o o nouă instituție înființată prin prevederile Actului Osebit și ale Regulamentului Organic a unei Miliții Naționale, care au devenit nucleul armatei permanente a țării[31].
Potrivit Regulamentului Organic, au fost statornicit și raporturi dintre boieri și țărani, desigur, în favoarea numai a boierilor, pentru că în Obșteasca Adunare nu se aflau și reprezentanți ai claselor de jos, mai ales ai țărănimii. Din acest motiv, legile erau în favoarea boierimii, iar relațiile dintre ei se aflau contradictorii. Nemulțumirile țăranilor clăcași erau datorate numărului zilelor de clacă, datorită nartului (norma de muncă pe zi, exagerat de mare).
În Țara Românească numărul de zi de clacă cu nart era de 56 și 84 în Moldova. Aceasta l-a făcut pe Ion Ionescu de la Brad să considere Regulamentul Organic drept „Charta sărăcirii mulțimii norodului în favoarea boierilor”[32]. Iar Karl Marx a denumit Regulamentul Organic drept „Codicele muncii de clacă sau expresia pozitivă a goanei după supra muncă”[33]. Desigur, unii istoricii au unilateralizat și au politizat exagerat Istoria, micșorând importanța Jurisprudența care a izvorât din ansamblul legiuirilor românești elaborate după Războiul ruso-turc din 1828-1829. Unii istorici au uitat de haosul regulilor existente după Regulamentul Organic, ducând la abuzuri și nedreptate socială. Numai după stabilirea unor reguli cu valoare de norme de lege cum a fost „Actul osăbit pentru Prințipaturile Moldova și Țara Românească” din 1829 simbiotic creat cu Regulamentul Organic constituie pionieratul Jurisprudenței moderne în România când societatea a trecut de la Dreptul forței la forța Dreptului.
Aşa cum se observă, se poate afirma, chiar şi sub semnul unei covârşitoare influenţe străine, după 1859, deopotrivă în privinţa dreptului pozitiv şi a doctrinei juridice, în dezvoltarea culturii juridice nu a dispărut preocuparea păstrării unui caracter românesc, prin asigurarea locului cuvenit dreptului din trecut, obiceiului în noile legi, ori preluarea rânduielilor vechi în noile legiuiri. De altfel, concluzia lui Andrei Rădulescu că juriştii epocii, pe de o parte, s-au folosit de cultura apuseană, dar nu au luat-o oricum, ci s-au silit s-o adapteze poporului român, iar, pe de alta, că ţinteau, mai întâi, să nu ia de la străini decât ceea ce era de trebuinţă şi să nu se întocmească nimic cu iuţeală, este pe deplin confirmată de realităţi. Apoi, se luau dispoziţii din legile străine, dar numai cât se potriveau la starea ţării, iar, totodată, „se osteneau să potrivească firii noastre ceea ce luau de la străini, să lege organizarea nouă de cea veche, s-o încadreze în sistemul aflător aici, a cărui îmbunătăţire se caută; să nu năruiască dintr-o dată ceea ce a fost, să nu rupă firul tradiţiei şi culturii existente[34]”.
Mai mult decât atât, așa cum valoroșii juriști români Paul Negulescu și George Alexianu au descris evoluția dreptului românesc de-a lungul unui secol – 1831-1923 și în secolul care a urmat la zilele noastre, putem spune că și în secolul viitor această știință a dreptului în general (penal) va cunoaște aceeași neîntreruptă perfecționare a Legilor, pe măsura transformării și modernizării societăți românești.
În acest context, putem afirma că istoria este izvor pentru drept și dreptul este izvor pentru istorie, adică pentru judecarea trecutului de către societatea viitorului, cu precizarea că această judecată a istoriei nu emite sancţiuni, ci învăţăminte. Cu atât mai mult că, ambele științe au drept scop să asigure întotdeauna o soluţie bazată numai pe aflarea adevărului (mijloacele prin care se ajunge la descoperirea adevărului sunt probele[35] sau dovezile[36]) în toate situațiile.
[18] „Pe când armata rusească la anul 1828 intrase în principate, proiectul regulamentului stă gata lucrat prin o societate de boieri, dintre care ca începători numim pe răposații Golești în Țara Românească, prin prigonitul Tăutul și alții În Moldova. Rusia cu prezidentul său își dete numai învoirea și modifică tare unele capite ale Regulamentului”. Idem, Catalogul manuscriselor românești, vol. IV, nr. 4452/2-3, p.15, Biblioteca Academiei Române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1992, p. 15; Radu Olteanu, București în date și întâmplări, p. 132, col. I.; Gazeta de Transilvania, an. XI, nr. 35 din 29 IV-1848, p. 147.
[19] Gh. Bezviconi, Contribuții la istoria relațiilor româno-ruse, op. cit., p.232.
[20] Gabriel Ștrempel, Catalogul manuscriselor românești, II, nr.2015/F1, Bibl. Acad. Rom, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p. 139.
[21] Radu Olteanu, op. cit. pp. 132-133.
[22] Jean C. Filitti, Les Principautés Roumaines sous l′occupation russe (1828-1834), Bucarest, 1904, p. 52.
[23] J. Mc Neill, Progress and present position of Russia in the East (Înaintarea și actuala poziție a Rusiei în Orient), Londra, 1836, pp. 105-107.
[24] Nicolae Bălcescu, Drepturile românilor către Înalta Poartă, în Opere, I, Ed. Academiei Române, București, 1953, p. 230.
[25] Cele două Înalte Puteri contractante, confirmând tot ce a fost stipulat prin Actul separat al Convenției de la Akkerman, relativ la modul de alegere a domnilor în Moldova și Valahia, au recunoscut necesitatea de a da administrației celor două provincii o temelie mai statornică și mai potrivită cu adevăratele interese ale celor două țări. În acest scop s-a convenit și regulat definitiv ca durata guvernării Domnilor să nu mai fie mărginită la șapte ani, ca în trecut, ci ei să fie investiți, de-acum înainte, cu această demnitate, pe viață, în afară de cazurile de renunțare voluntară sau destituire pentru delicte, prevăzute în zisul Act separat.
Domnii vor orândui în mod liber toate afacerile interioare ale provinciilor lor, consultând Divanurile lor respective, fără a putea totuși aduce vreo atingere drepturilor garantate celor două țări prin hatișerifuri, și nu vor fi tulburați în administrația lor internă prin nici un ordin contra acestor drepturi.
Orașele turcești situate pe țărmul stâng al Dunării vor fi restituite Valahiei împreună cu teritoriile lor (raialele) la acest Principat, iar fortificațiile aflătoare de mai înainte pe acest țărm nu vor mai putea fi refăcute niciodată. Musulmanii care posedă imobile neuzurpate de la particulari, fie chiar în aceste orașe, fie în oricare alt punct al țărmului stâng al Dunării, vor trebui să le vândă indigenilor în curs de optsprezece luni de zile.
Guvernul celor două Principate, bucurându-se de toate privilegiile unei administrații interne independente, va putea institui în mod liber cordoane sanitare și carantine de-a lungul Dunării și în altă parte a țării, unde li se va simți trebuința, fără ca străinii ce ajung acolo atât musulmani, cât și creștini, să poată fi dispensați de observarea întocmai a regulamentelor sanitare. Pentru serviciul carantinelor, precum și pentru a veghea la siguranța frontierelor, la menținerea ordinei în orașe și la țară și pentru a executa legile și regulamentele, Guvernul fiecărui Principat, va putea întreține un număr de gărzi armate, strict necesar acestor diverse funcțiuni. Numărul și întreținerea acestei miliții vor fi regulate de către Domni, în înțelegere cu Divanurile lor respective, bazându-se vechile exemple.
Sublima Poartă, animată de dorința sinceră de a procura celor două Principate toată bunăstarea de care ele se pot bucura și informată despre abuzurile și vexațiunile ce se comit în ele cu ocazia diverselor furnituri cerute pentru consumația Constantinopolului, pentru aprovizionarea fortărețelor așezate pe Dunăre și pentru trebuințele arsenalului, abandonează în întregime dreptul său în această privință. În consecință, Valahia și Moldova vor fi pentru totdeauna scutite de-a furniza grâul și alte alimente, oile și lemnul de construcție, pe care erau obligate a le livra anterior.
În cauza abolirii furniturilor mai sus specificate, locuitorii Principatelor se vor bucura de o deplină libertate de comerț pentru toate produsele solului și industriei lor (stipulată prin Actul separat din Convenția de la Akkerman), fără nici o restricție, în afară de cele ce vor fi găsite indispensabile de stabilit de către Domni, pentru a asigura aprovizionarea țării. Ei vor putea naviga în mod liber pe Dunăre cu propriile lor vapoare, prevăzute cu pașapoarte din partea stăpânirii lor, și vor putea merge să negustorească în celelalte orașe sau porturi ale Sublimei Porți, fără a fi molestați de perceptorii haraciului și fără a fi expuși oricărei alte vexațiuni”. A se vedea, Acte și documente relative la Renașterea României, vol. I, pp. 326-328, Florea Stănculescu, „Actul osăbit pentru Prințpaturile Moldova și Țara Românească” al „Tratatului de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), în Studii și articole de Istorie, XXXI, București, 1975, pp. 124-125.
[26] De pildă, în această perioadă, pedeapsa cu moartea nu mai privea multe infracțiuni, menținându-se cu deosebire pentru infracțiunile împotriva statului, și, totodată, nu mai admitea tragerea în țeapă. A se vedea, Dumitru V. Firoiu, Istoria statului și dreptului românesc, Ed. fundației ”Chemarea”, Iași, 1993, pp. 177-180.
[27] Gh. Bezviconi, Contribuții la istoria relațiilor româno-ruse, op.cit., p. 249.
[28] Const. Cihodaru, Orașul Iași din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea până la perioada regulamentară. IV – Preocupările edilitare și în legătură cu salubritatea orașului. În Istoria orașului, vol. I, (red. resp: C. Cihodaru, Gh. Platon), Iași, 1980, p. 439.
[29] „Albina românească” nr. 37, 3 octombrie 1829, p. 145.
[30] D. Rusu, Orașul Iași în perioada regulamentară, în Istoria orașului Iași, vol. I (red. resp.: Const. Cihodaru, Gh. Platon), Editura Junimea, Iași, 1980, pp. 471-472.
[31] „În București vor avea garnizoana Regimentul 1 Infanterie, Regimentul de Artilerie și un escadron de cavalerie. Între ofițerii ruși aduși pentru instruirea miliției naționale, au fost:generalul Starof, col. I. Odobescu, coloneii Gorbaski și Poznonsky”. A se vedea, Radu Olteanu, Bucureștii în date și întâmplări, Ed. Paedeia, București, 2002, p. 133, col. II; Gh. Bezviconi, op.cit., pp. 251-252.
[32] Ion Gh. Șendrulescu, Mișcări revoluționare și țărănești române în perioada 1821-1848, în „Studii și articole de istorie”, vol. XXX-XXXI, București, 1975, pp. 26-27.
[33] K. Marx, Capitalul, capitolul Mărimea zilei de muncă.
[34] A. Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Academia Română, 1942, p. 32.
[35] Așa cum se știe, teoria probelor constituie una din problemele cele mai importante ale dreptului procesual, deoarece, pe deoparte, ea reflectă în mod caracteristic esenţa a dreptului, iar pe de altă parte, fiindcă de o justă interpretare şi înţelegere a probelor depinde descoperirea adevărului, care trebuie să stea la baza oricărei hotărâri judecătoreşti.
[36] In dubio pro reo obligă, pe judecător să privească la început pe inculpat ca pe un om nevinovat. Cu aceasta se începe cercetarea procesului penal. Iar transformarea acestui om nevinovat, într-un om vinovat, se face numai prin probele pe care le aduce acuzarea și cu care se dovedesc faptele puse in sarcina inculpatului. Pornind de la această prezumţie judecătorii nu vor putea condamna pe un inculpat, ci îl vor socoti nevinovat câtă vreme faptul de care este învinovăţit nu s–a dovedit in mod precis şi cu probe serioase şi valabile.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.